Anthony Davidson (n. 18 aprilie 1979) este un pilot britanic de curse auto, fost pilot de Formula 1.

Cariera Înainte de Formula 1

Davidson și-a făcut debutul în karting în 1987, concurând în diverse competiții. În 1994 a devenit campion de junior al Marii Britanii la karting, repetând performanța în 1995, iar în 1996 a fost vicecampion european la karting, de această dată la seniori.

Cel mai bun sezon al său în karting a fost 1997 când a devenit campion asiatic și a terminat pe locul secund în campioantul Oceaniei. În 1998 a terminat pe locul trei în campioantul nord-american, înainte de a-și face debutul în Formula Ford în 1999, an în care a participat pentru ultima dată în karting, reușind locul secund în campioantul național al Italiei.

Performanțele bune din karting au continuat și în 1999, când a câștigat seria de iarnă a acestui campionat dar și Festivalul de Formula Ford de la Brands Hatch.

În 2000 ocupă locul secund în Formula Ford, câștigând pentru a doua oară succesiv Festivalul Formula Ford. La finalul anului este premiat de McLaren și Autosport, fiindu-i decernat titlul de "Cel mai bun tânar pilot al anului", titlu care i-a dat dreptul unui test cu un bolid de Formula 1 McLaren.

În 2001 promovează în Formula 3, campioantul britanic, acolo unde termină sezonul pe locul secund, după colegul său de echipă, japonezul Takuma Sato. Davidson s-a revanșat în campioantul european pe care l-a câștigat. O altă victorie importantă a venit în Marele Premiu de Formula 3 de la Pau.

În Formula 1

În 2002 este cooptat de echipa BAR ca și pilot de teste, dar în Marele Premiu al Ungariei își face debutul în Formula 1, concurând pentru Minardi. După ce a concurat cu aceeași echipă și în Belgia, s-a întors la sarcina sa de la BAR pe care a îndeplinit-o cu brio până în 2005 când l-a înlocuit pentru o cursă pe Takuma Sato.

În 2006 a semnat un contract de pilot de teste cu Honda F1, dar părăsește echipa după un singur an pentru a semna cu Super Aguri.

Cariera în Formula 1 Sezon Echipă Număr puncte Loc clasament general 2001 Lucky Strike BAR Honda Pilot teste - 2002 Go KL Minardi Asiatech 0 - 2003 Lucky Strike BAR Honda Pilot teste - 2004 Lucky Strike BAR Honda Pilot teste - 2005 Lucky Strike BAR Honda 0 - 2006 Lucky Strike Honda Racing F1 Team Pilot teste - 2007 Super Aguri F1 Team 0 - 2008 Super Aguri F1 0 - 2009 Brawn GP F1 Team Pilot teste - 2011 Mercedes GP Petronas F1 Team Pilot teste - 2013 Mercedes AMG Petronas F1 Team Pilot teste -

Legături externe

Informații statistice

Categorie:Nașteri în 1979 Categorie:Britanici în viață Categorie:Englezi în viață Categorie:Piloți britanici Categorie:Piloți de curse auto Categorie:Piloți de Formula 1