miniatura|Două bestii mitologice executând o libație deasupra unui altar.Daimon sau Daemon (în greaca veche: , „zeu”, „aproape divin”)A. Delahunty, From Bonbon to Cha-cha: Oxford Dictionary of Foreign Words and Phrases (p. 90), Oxford University Press, 2008 J. Cresswell, Little Oxford Dictionary of Word Origins (p. 146), Oxford University Press, 2014. se referea inițial la o zeitate mai mică sau un spirit călăuzitor, cum ar fi daimonii religiei și mitologiei grecești antice și ale religiei și filosofiei elenistice de mai târziu.daimōn "δαίμων". . Cuvântul este derivat din proto-indo-european daimon „furnizor, împărțitor (de averi sau destine),” de la rădăcina *da- „a împărți”."Demon", Etymology Online Daimonii au fost probabil văzuți ca sufletele oamenilor din epoca de aur care acționau ca zeități tutelare, conform definiției din exiconul Liddell & Scott.2323243 Consulted 2017-05-05 Vezi și : un concept religios, filozofic, literar și psihologic.
În Vechiul Testament, spiritele rele apar în cartea Judecătorilor și în Regi. În Septuaginta, scrisă pentru evreii vorbitori de greacă din Alexandria, grecul angelos (, „mesager”) traduce cuvântul ebraic , în timp ce daimónion ( ; pl. daimónia ()), care poartă semnificația unui spirit natural care este mai puțin decât divin (vezi supranatural), traduce cuvântul ebraic shedim, precum și cuvântul se'irim în unele versete și cuvinte pentru idoli (zeități străine) și descrie ființa Asmodeus în Cartea lui Tobit. Folosirea lui daimōn în textul original grecesc al Noului Testament a făcut ca cuvântul grec să fie aplicat conceptului iudeo-creștin al unui spirit rău până la începutul secolului al II-lea d.Hr.
Note
Categorie:Neoplatonism