Julius Popper () a fost un inginer, cartograf și explorator evreu-român și cetățean al Imperiului Otoman. Pentru activitățile sale de exploatări aurifere, cartografiere, colonizare și organizare civică a Țării de Foc, determinante pentru definitivarea situației geo-politice până în prezent, a fost supranumit „Conchistadorul român al Patagoniei”.***: Segundo censo de la República Argentina, 1895, Buenos Aires, 1895
Date biografice Julius Popper s-a născut la București la 15 decembrie 1857 într-o familie de intelectuali evrei, Perla (Pepi) și Naftali C. Popper (1820-1891). Tatăl său, ziarist, profesor de liceu și poliglot, printre altele, a înființat prima școală israelită din București, cu un program avansat pentru acea epocă. Limbile de predare erau idiș, română și germană. Ca ziarist, tatăl său a editat săptămânalul bilingv româno-idiș Timpul, de factură liberală, care a funcționat doar trei luni deoarece nu a fost primit bine de către evreii români, majoritatea cu vederi conservatoare.Neguț, Silviu: Iuliu Popper – Un român, primul și cel mai mare explorator al interiorului Țării de Foc, 24 sept. 2010, http://www.vacantesicalatorii.ro/modules/revista/articole/articol.php?artID=2338/
Popper a studiat la colegiul tatălui său, închis ulterior deoarece Ministerul Educației din acea vreme i-a refuzat validarea studiilor, sub pretextul că nu respectau întru totul programa școlară oficială. Din același motiv, Julius Popper nu a fost admis la Școala de Poduri, Șosele și Mine din București. După închiderea școlii, Naftali Popper și-a deschis un anticariat-librărie.
La vârsta de 17 ani pleacă în Franța pentru a studia ingineria la Școala Politehnică și apoi, la Școala Națională de Poduri și Șosele din Paris, pe care a absolvit-o ca inginer de mine. În timpul studenției a dat meditații pentru a-și plăti cursuri suplimentare la Sorbona în domeniul fizicii, chimiei, meteorologiei, geologiei, geografiei și etnografiei. Popper avea o afinitate deosebită pentru studiul limbilor - el vorbea fluent româna, germana, idiș, engleza, spaniola (castiliana), portugheza și franceza și avea noțiuni de italiană, latină și greacă.Mircea Anghelescu: Un prozator al aventurii, în vol. Literatură și biografie, București, p.163-167, 2005
Călătorii
După absolvirea universității pleacă în căutarea unei slujbe la Constantinopol, de unde ajunge în Egipt, unde lucrează la întreținerea Canalului Suez. Călătorește apoi prin Orientul Mijlociu ajungând până în India, China și Japonia. Cu prilejul acestor călătorii, ca în tot restul vieții, întreține o strânsă corespondență cu secția de geografie a Academiei Române. În anul 1881 revine în România pentru ca să-și viziteze familia și să-și reglementeze documentele și statutul de cetățean român. Deși născut la București, din părinți născuți și ei, pe meleagurile românești, fiind evreu i-a fost refuzată cetățenia, deși Constituția fusese amendată de doi ani, acordând - la cerere - cetățenia română și ne-creștinilor născuți în țară. Iancu, Carol: Les Juifs en Roumanie 1866-1912; de l'exclusion a l'emancipation, pp. 142-143, Aix-en-Provence, 1978 Jignit și dezamăgit, Popper își părăsește patria definitiv.
Începe un nou periplu care îl duce în Siberia, de acolo în Alaska, apoi în Canada și Statele Unite, unde rămâne o perioadă la New Orleans, participând la programul de canalizare și urbanizare a orașului. Lewin, Boleslao: Cine a fost cuceritorul Patagoniei Julius Popper, pp. 121-122, Ed. Plus Ultra, Buenos Aires, 1974.
În anul următor, proiectează sistematizarea orașului și portului Havana - Cuba (pe atunci o colonie spaniolă). Din Cuba pleacă în Mexic, unde face lucrări de cartografiere și debutează ca ziarist la publicația emigranților Diario de Los ForasterosAlem, Leandro N.: Julius Popper - El Emperador de la Patagonia, http://www.taringa.net/posts/apuntes-y-monografias/10535300/Julius-Popper---El-Emperador-de-la-Pata (acces. Dec. 2011).
Un conchistador român în Țara de Foc
Conflicte argentino-chiliene în Țara de Foc (1843-1902) 350px|thumb|Țara de Foc, în sudul Americii de sud. Zona de vest aparține statului Chile, iar cea de est Argentinei. Divergențele dintre Chile și Argentina cu privire la ocuparea și colonizarea Patagoniei, un arhipelag de 72.000 km2 datează de prin anii '40 ai secolului al XIX-lea. Bernardo O'Higgins l-a convins pe președintele chilian să organizeze o expediție spre Strâmtoarea Magellan, care a avut ca rezultat fondarea fortului Fuerte Bulnes în 1843. Cinci ani mai târziu colonia s-a localizat definitiv la Punta Arenas, care a devenit așezământul definitiv cel mai vechi din sudul Patagoniei și capul de pod chilian privind pretențiile teritoriale în zonă.
Argentina a pornit în 1870 o controversată campanie de cucerire a deșertului și de subjugare/nimicire a populației băștinașe, amerindienii selk'nam, cunoscuți și ca ona, din sudul provinciei, campanie care și-a atins obiectivele prin anii '80888: Patagonia History, http://www.patagonia-calling.com/patagonia-history.htm (accesat: 20 dec. 2011).
După aproape o jumătate de secol de ciocniri și tensiuni, Argentina și Chile semnează la 23 iulie 1881 Tratatul Frontierelor, Țara de Foc devenind atât pentru Argentina (22.000 km2), cât și pentru Chile (50.000 km2) un important areal geopolitic introdus în programele naționale de colonizare. Ambele state considerau noile frontiere ca provizorii în speranța că numai o colonizare masivă și rapidă a acestor teritorii sub-populate va decide granițele definitive. În anul 1884, primul guvernator argentinian, Felix M. Paz, și-a stabilit reședința la Ushuaia. Guvernul național argentinian și Administrația Guvernului Teritorial aveau în vedere stimularea colonizării regiunii influențată negativ de „febra aurului”, care-i atrăgea și pe căutătorii de aur chilieni de dincolo de frontieră, care acționau în regiune încă de pe la 1879, adică pe timpul expediției lui Ramón Serrano Montaner, dar și mai târziu, concurând cu căutătorii de aur argentinieniNeguț, Silviu: Iuliu Popper – Un român..., op. cit..
Goana după aur
Căpitanul de fregată chilian Ramón Serrano Montaner a organizat în anul 1879 o expediție în Țara de Foc unde a găsit nisipuri aurifere și chiar pepite de aur la Cabo Vírgenes (Capul Fecioarelor/Virginelor), provincia Santa Cruz. Compania chiliană „Compañía Stuphen” a pornit în această zonă aridă și sub-populată o vastă acțiune de exploatare auriferă, folosind excavatoare de mare potență pentru vremea respectivă. În urma rezultatelor dezolante chilienii s-au retras, iar construcțiile și utilajul au fost lăsate în paragină fapt care nu a descurajat invazia de aventurieri căutători de aur care a urmat, cu deosebire, de-a lungul marilor fluvii Spears, John R.: The Gold Diggings of Cape Horn. A study of Life in Tierra del Fuego and Patagonia, New York, 1895,ISBN 9780548347249 ; ISBN 0548347247.
Teritoriul neexplorat al Țării de Foc, Ushuaia, se bucura de o poziție geografică ideală pentru dezvoltarea unei localități, fiind situată pe țărmul unui port natural bine protejat și înconjurată de păduri bogate în esențe de interes industrial. Ea era însă izolată de partea cea mai bogată a teritoriului prin munți înalți.
Știrea despre descoperirea lui Montaner îi parvine lui Popper în anul 1885 (la vârsta de 28 de ani), când se afla în Brazilia. Asemenea conchistadorilor spanioli de altădată, visând să cucerească fabuloasele bogății ale acestui nou „El Dorado” și convins că profesionalismul va reuși unde amatorismul a dat faliment, pleacă la Buenos Aires, în drum spre Țara de FocAnghelescu, Mircea: Literatură și biografie, cap. Un prozator al aventurii, p.163-167, București, 2005..
Ajuns la Buenos Aires, Popper intră în relații cu societatea politică și cu oameni de afaceri din Argentina, cărora le expune planul său: descoperirea aurului din Santa Cruz, într-o regiune pe care a denumit-o „râpa dezolării” fapt care putea aduce Țara de Foc în prim-planul exploatării aurului din Argentina. Compania Anonimă „El Dorado” (aflată în proces de înființare) îl trimite pe Popper la începutul anului 1886, pentru a studia și estima șansele exploatărilor miniere de la Cabo Vírgenes. La reîntoarcerea în Buenos Aires el prezintă o expertiză preliminară care consideră că exploatarea auriferă ar putea fi mai productivă, așa că începe să strângă personal și materiale pentru organizarea unei explorări științifice mai temeinice a zoneiBraun Mendez, Armando: Pequeña historia patagónico, Buenos Aires, 1936</ref>.
Expediția lui Popper în Țara de Foc
Locul unde dorea Popper să-și organizeze expediția sa se afla în partea de nord a Insulei Mari a Țării de Foc. La 7 septembrie 1886, el s-a îmbarcat pe un vapor englez care venea de la Montevideo, către orașul Punta Arenas. Bagajul expediției lui Popper cuprindea instrumentar geologic, arme, aparate fotografice, alimente, îmbrăcăminte de iarnă, o duzină de catâri și, câțiva cai. Grupul era format din: Julius Popper, în calitate de șef, inginer, căpitan, mineralog, cronicar al expediției și fotograf; Julius Carlson, inginer minier și metalurgist și câțiva colaboratori pe partea tehnică. La Punta Arenas (Chile), recrutează și un grup de salahori (peoni), în total, 18 oameni. Popper ceruse autorizație pentru a transporta și oameni înarmați, ca o gardă personală. Traversează Strâmtoarea Magellan și, după o scurtă oprire la Punta Arenas debarcă în Golful Porvenir și traversează insula, ajungând în Golful Inútil la San Sebastián, stabilindu-se în nordul golfului aflat la Oceanul Atlantic în punctul unde începe peninsula care închide golful prin partea de est. Așa cum prevăzuse, plajele atlantice ale Țării de Foc conțineau aur, într-o cantitate mai mare decât în restul Patagoniei.
Studiile și observațiile pe care le întreprinsese au fost de mare importanță, Popper fiind primul care a acreditat descoperirea aurului în golful San Sebastián. El notează: „Aurul se găsește amestecat în nisipul adus de apă din munți, iar spălarea acestuia o realizează periodic valurile enorme de pe țărmul Oceanului”.
Presa argentineană, ziarele La Nación și La Prensa, împreună cu alte periodice, anunță pe larg că inginerul Julius Popper va organiza prima sa conferință publică sub auspiciile Institutului Argentinian de Geografie (în ) și la 5 martie 1887, prin cuvinte simple și convingătoare, și înarmat cu o colecție mare de fotografii Pictures from an album presented by Popper in 1887 to the president Miguel Juárez Celman., hărți, arme, ustensile indigene și mostre de nisip aurifer aduse din Țara de Foc, a trezit un interes nesperat de participare la subscripția publică de acțiuni pentru înființarea societății anonime „Compañía Anónima Lavaderos de Oro del Sur”. Această societate era destinată strângerii fondurilor necesare exploatării aurifere și la fondarea ei au participat personalități din capitala argentinieană. 250px|thumb|right|Popper efectuând măsurători cu teodolitul în Țara de Foc în 1888. În concluziile prezentate de el, Popper afirmă: „Ținând cont de caracterul general al țării (Țara de Foc), înclin să cred că viitorul său este reprezentat de două industrii importante. Prima dintre ele, cea mai productivă, constă în exploatarea zăcămintelor aurifere și va servi pentru introducerea celei de-a doua, mai pozitivă și fecundă, care este creșterea ovinelor” Ansel, Bernard D.: European Adventurer in Tierra del Fuego: Julio Popper, Hispanic American Historical Review, pp. 89-110, Vol. 50, No. 1, publ. Duke University Press, Feb. 1970 (Stable URL: http://www.jstor.org/stable/2511634)..