Felix Ludwig Julius Dahn (n. 9 februarie 1834, Hamburg — d. 3 ianuarie 1912, Breslau – azi Wroclaw, Polonia) a fost un jurist, scriitor și istoric german. Scrierile lui Julius Dahn au contribuit la formarea ideologiei naziste. Acesta a obținut titlul de membru de onoare al Academiei Române în anul 1894.

Biografie

Felix Ludwig Julius Dahn s-a născut la Hamburg fiind fiul cel mare al lui Friedrich (1811–1889) și a Constanzei Dahn, cei doi fiind actori remarcabili la teatrul din oraș. Familia avea strămoși atât de origine germană, cât și de origine franceză. Dahn și-a început studiile de drept și filosofie la München (s-a mutat acolo cu părinții săi în 1834). Acesta și-a obținut diploma de doctor în drept la Berlin . După tratatul de abilitare, Dahn a devenit lector de drept german la München în 1857. În 1863 a devenit lector senior/profesor asociat la Würzburg și a primit un post de profesor la Königsberg (în 1872).

Dahn a fost căsătorit cu o artistă pe numele ei Sophie Fries (1835–1898), cu care a avut un fiu. A fost profesorul baronesei Therese von Droste-Hülshoff, o rudă a poetei Annette von Droste-Hülshoff, în poezie, începând cu 1867 și a intrat într-o relație amoroasă ilicită cu ea, căreia i-a oferit o abordare literară în lucrarea sa „Sind Götter?” (1874). A divorțat de soția sa și s-a căsătorit cu Therese, în ciuda opoziției ambelor familii, în 1873. Scrieri

Scrierile lui Dahn au influențat concepția perioadei migrațiilor (Völkerwanderung ) în istoriografia germană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Lucrarea sa în mai multe volume, Preistoria popoarelor germanice și romane, reprezintă o cronologie a perioadei migrațiilor care a apărut pentru prima dată în format tipărit în 1883, a fost atât de definitivă încât versiunile prescurtate au fost retipărite până la sfârșitul anilor 1970.

Începând cu anii 1860, Dahn a scris în mod regulat pentru Die Gartenlaube, cea mai populară revistă de familie din Germania. Romanele sale istorice naționaliste au fost primite pe scară largă și, potrivit lui Houdsen (1997), au influențat formarea ideologiei völkisch care a format „fundalul intelectual pre-hitlerian al Germaniei pentru național-socialism”. Lucrarea sa din 1876, Ein Kampf um Rom, conform lui Kipper (2002), a contribuit la esențialismul etnic și la opoziția față de amestecul etnic al „avangardei völkisch” (sau avangarda etno-naționalistă germană).Rainer Kipper. Der German mythos in Deutschen Kaiserreich: Formen und Funktionen historischer Selbstthematisierung. Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 2002. 394 pp. ., review at Humanities and Social sciences - Online - Net

Dahn a publicat numeroase poezii, multe cu tentă naționalistă. Lucrarea sa, Mette von Marienburg, portretizează bande de „masuri și polonezi” ascunse în „pădurea podoliană”.Gesammelte Werke. Band 5: Gedichte und Balladen, Leipzig 1912. The comparison to packs of wolves is mentioned as stressing the "implacability of the Poles" alongside the writings of Arthur Jonetz and "many other German nationalists" by

Pe lângă producția sa istorică și literară, Dahn a publicat și o mare cantitate de literatură juridică de specialitate, pe teme precum dreptul comercial și dreptul internațional.

Bibliografie 1861 – 1911 Die Könige der Germanen (Regi germanici, 11 părți) 1865 Prokopius von Cäsarea. Ein Beitrag zur Historiographie der Völkerwanderung und des sinkenden Römertums (Procopius din Cezareea) 1875 König Roderich (Regele Roderick) 1876 Ein Kampf um Rom (O luptă pentru Roma) 1877 Die Staatskunst der Frauen (Mărimea femeilor) 1880 Odhin's Trost (Consolarea lui Odin) 1882 - 1901 Kleine Romane aus der Völkerwanderung (Romane scurte ale migrațiilor, 13 părți) 1883 Urgeschichte der germanischen und romanischen Völker (Preistoria popoarelor germanice și romane, patru părți) 1884 Die Kreuzfahrer (Cruciații) 1893 Julian der Abtrünnige (Iulian Apostatul) 1902 Herzog Ernst von Schwaben (ducele Ernst de Suabia) Note

Categorie:Nașteri în 1834 Categorie:Decese în 1912 Categorie:Scriitori germani din secolul al XIX-lea Categorie:Istorici germani Categorie:Juriști germani Categorie:Scriitori germani din secolul al XX-lea