Anatolie Paniș () a fost un prozator român, originar din Basarabia (în prezent Republica Moldova), deținut politic, redactor al anuarului „Almanahul pădurii”, director al săptămânalului „Snagov” și al Editurii Snagov.

Biografie Anatolie Paniș provine dintr-o familie de învățători. Tatăl său, Teodor Paniș a fost învățător în Cârnățeni. Teodor a luptat în cel de al Doilea Război Mondial împotriva ocupanților sovietici.

Anatolie, după absolvirea liceului teoretic și-a efectuat studiile superioare timp de trei ani la Institutul Forestier din Brașov. După absolvirea institutului a lucrat în industria carboniferă, în domeniul construcțiilor și în calitate de inginer silvic.

A debutat cu volumul de nuvele Frumoasa mea Sandynn în anul 1968. De-a lungul anilor 1970-2006 a publicat numeroase un șir de alte volume de nuvele, romane, eseuri, care au fost gustate la timpul lor de cititori. Romanul care vine să-l consacre este „Ultimul tren spre România”, epică de proporții în care sunt evocate momentele zguduitoare ale evenimentelor din 1918-1940.

Premii Premiul Editurii Porto-Franco (Galați, 1992) Diploma de excelență a Fundației Academice „Vasile Voiculescu” (Buzău, 2002) Premiul pentru proză la concursul Național „Duiliu Zamfirescu” (Focșani, 2003)

Bibliografie Dicționarul scriitorilor români din Basarabia 1812-2010. Ediția a II-a revăzută și completată. Chișinău. Prut internațional, 2010. 599 p. ISBN978-9975-69-563-3 Ulici, L. Anatolie Paniș: Despre creație. Volumul 1: Promoția 70, 1995, pp.409-410.

Categorie:Nașteri în 1923 Categorie:Nașteri pe 1 februarie Categorie:Decese în 2001 Categorie:Decese pe 6 februarie Categorie:Oameni din județul interbelic Tighina Categorie:Prozatori moldoveni Categorie:Prozatori români Categorie:Scriitori moldoveni Categorie:Scriitori români Categorie:Români basarabeni Categorie:Basarabeni