Arad

Arad (în , , germană Arad) este municipiul de reședință al județului cu același nume, la limita între regiunile istorice Banat și Crișana, România. Se află pe ambele maluri ale râului Mureș; cea mai mare parte se află în Crișana, pe malul drept, cartierele Aradul Nou, Mureșel și Sânnicolaul Mic fiind pe malul stâng, în Banat.

La recensământul din anul 2011 Aradul avea o populație de 159.074 locuitori, fiind al doisprezecelea cel mai mare centru urban al României din punct de vedere demografic. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria și este un nod important în transporturile feroviare și rutiere.

Împreună cu Timișoara formează cea mai mare aglomerare urbană din afara Bucureștiului, constituind o conurbație cu o arie teritorială de polarizare de peste 5.000 km² și o populație de 805.000 de rezidenți.

Etimologie Numele de Arad pentru actualul oraș, reședință de județ are o origine contestată astfel e posibilă proveniența ca o formă adaptată a numelui Orod/Urod, un presupus cavaler maghiar al regelui Ștefan I al Ungariei, posibil primul ișpan al zonei.

Sub administrația regatului maghiar, încă din secolul al XI-lea când s-a format Comitatul Aradului (în ), s-a folosit scrierea cu A, fără întrerupere, continuând și de la trecerea sub administrație românească după 1919.

Istorie

Perioada medievală Prima atestare documentară a zonei Aradului era făcută în secolul al XI - lea în contextul luptelor localnicilor cu armatele regatului feudal maghiar. În Gesta Hungarorum este descrisă activitatea regelui maghiar Ștefan I, de supunere a unui conducător local, recunoscut ca și Ajtony/Ahtum, care este înfrânt, astfel permițând formarea comitatului Aradului, care administra un teritoriu aflat la nord de râul Mureș. Administrarea se făcea de la un „castel” aflat pe actualul teritoriu al comunei Vladimirescu (cunoscută mai ales sub denumirea veche de Glogovăț, sau în maghiară Öthalom), menționat la 1132 și ulterior înaintea invaziei tătare și distrugerea repetată a orașului la 1241 și 1258.

miniatura|Decapitarea la Arad a nobililor adversari regelui Béla al II-lea Regele Béla al II-lea înființează în 1135 capitlul de Arad după ce decapitase 68 de nobili adversari la Arad din ordinul reginei Elena de Rascia. Regele a înzestrat capitlul cu bunurile confiscate ale celor executați. În perioada de apogeu a capitlului arădean acesta era loc de autentificare pentru trei comitate - Arad, Zărand și Cenad - iar mănăstirea deținea proprietăți în șapte comitate. În 1331 Orașul este menționat în Cronica pictată de la Viena.

Între secolele XV și sfârșitul secolului XVI, zona Aradului și orașul sunt supuse multiplelor răscoale și ocupații odată cu conflictele mai largi între Imperiul Habsburgic, căderea Regatul Maghiar și dezvoltarea Imperiul Otoman în Europa Centrală. În 1527 Răscoala condusă de Iovan Nenada, supranumit „Țarul Negru”, produce efecte inclusiv în partea Aradului, mai ales în comunitatea sârbă, acesta extinde un „țarat sârb” efemer profitând de înfrângerea de la Mohacs. Orașul este ocupat de turci la 18 septembrie 1552 și devine sediul Sangeacului de Arad, inclus în Pașalâcul de Timișoara, când sediul Sangeacului este transferat la Jula în 1566.În timpul Războiului cel Lung, în 1595, fortificația turcească a Aradului a revenit în posesia Principatului Transilvaniei. Târgul Aradului împreună cu cetatea a fost donată soldaților sârbi înobilați care au luptat la eliberarea Lipovei de către principele transilvănean Sigismund Rákóczi. În 1616 Gabriel Bethlen a cedat otomanilor cetatea Lipovei și Aradul, ca să păstreze cetatea Ineului.

Aradul a revenit pentru scurt timp în posesia Principatul Transilvaniei după confruntarea cu trupele otomane, care au invadat Transilvania în 1658, în urma campaniei militare poloneze condusă de Gheorghe Rákóczi al II-lea care eliberase cetatea Aradului, evacuată și incendiată și reușește să o păstreaze până în 1660. Otomanii au reușit să recucerească cetățile de pe valea Mureșului și au reclădit cetatea Aradului.

Perioada modernă Pacea de la Karlowitz din 1699 a pus capăt conflictului armat, prevedea demolarea cetății Lipovei care nu face altceva decât să sporească importanța militară a Aradului și stabilește granițele Imperiului Habsburgic cu Imperiul Otoman pe cursul Mureșului. Aradul devine oraș cameral de graniță, primele trupe de grăniceri, recrutați mai ales din rândul sârbilor refugiați din Imperiul Otoman, sunt încartiruite în oraș. Fortăreața turcească este îmbunătățită sub proiectul lui Nicolas Dumont, inginer militar de origine franceză, care asigură îmbunătățiri modeste, având în vedere istoricul contestat zonei. Orașul își continuă dezvoltarea în cadrul Imperiului și astfel în 1702 se înființează prima breaslă a Aradului, Breasla Cojocarilor. Tot în această perioadă, la 15 aprilie 1706, se înființează prin decret de către Împăratul Iosif I, Episcopia Aradului, cu primul episcop ales fiind clericul sârb Isaia Diacovici.

În timpul răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rákóczi al II-lea, curuții au asediat cetatea timp de două săptămâni în 1707, fără succes, garnizoana cetății rămânând fidelă Habsburgilor până la finalul răscoalei în 1711.

Prima școală a orașului este înființată în 1707 de călugărul de origine bavareză, Fr. Camil Nöffrich și era plasată sub autoritate eclezială și funcționarea ordinului minorit. Odată cu avasurile Imperiului față de turci, după pacea de la Passarowitz, coroana habsburgică obține întregul Banat, prințul Eugen de Savoia, recomandă îmbunătățirea fortificațiilor prin abandonarea vechiilor fortificații turcești, considerate depășite din vechea administrație militară de graniță a Imperiului. Împărăteasa Maria Terezia consimte construirea, și astfel sub conducerea arhitectului militar austriac Ferdinand Philipp von Harsch va fi ridicată noua cetate în stil Vauban-Tenaille între 1763 și 1783. Cetatea deși construită și-a pierdut rapid importanța strategică după înfrângerea turcilor în Războiul Ruso-Turc, nefiind vreodată asediată.

Preparandia Română se înființează în 1815, ca prima școală pedagogică de stat, cu predare în limba română din Transilvania, ulterior succedată de înființarea Institutului Teologic Ortodox Român șapte ani mai târziu. În 1833 ia ființă Conservatorul Arădean și un an mai târziu orașul primește statutul de oraș liber regesc unde la festivități participă însuși împăratul Francisc I. Ulterior acestui pas important în evoluția orașuli, se deschide prima bancă de economii și credite de pe teritoriul actual al României în 1840.

Epoca pașoptistă miniatura|316x316px|Executarea celor 13 generali În anul 1848 odată cu înmulțirea conflictelor care constituiau „Primăvara Națiunilor”, revoluțiile europene cuprind inclusiv estul Imperiului Habsburgic, unde înfrângerea revoluției maghiare (maghiară: 1848–49-es forradalom és szabadságharc) în 13 august 1849 lângă Șiria și apoi întemnițarea și execuția în 6 octombrie celor „13 generali” ai armatei revoluționare maghiare în cetatea Aradului, fac orașul să devină un loc de martiriu în memorialul colectiv maghiar. După perioada tumultoasă a revoluției maghiare, orașul cunoaște o dezvoltare marcată și începe ceea ce ulterior avea să fie cunoscută ca și „epoca de aur” a orașului. La zece ani după debutul Revoluției se construiește și inaugurează calea ferată Arad-Szolnok, la un an distanță de prima cale ferată care lega un mare oraș (Timișoara) la est de rîul Tisa. Ulterior calea ferată se va extinde către restul Transilvaniei prin Arad către Alba-Iulia în 1868 și în 1871 se deschide linia care leagă Aradul de Timișoara. stanga|miniatura|Primarul Gyula Salacz (1875-1901) Unul din arhitecții perioadei de dezvoltare a orașului a fost primarul Salacz Gyula, care a condus orașul pe o perioadă de 26 de ani, începând cu 1875 în vremea acestuia fiind dezvoltate serviciile publice, edilitare și alimentarea cu apă a orașului și sistemul de apărare împotriva inundațiilor. Serviciile locale se devoltă în această perioadă, astfel că în 1869 ia ființă Societatea de transport public cu tramvaie trase de cai, ulterior desființat în 1913 și înlocuit cu autobuze și doar după 1946 în sistem electrificat. Dezvoltarea culturală cunoște un avânt odată cu fondarea în 1890 a Societății Filarmonice, care își asumă promovarea muzicii și culturii muzicale după ce în sălile de spectacol ale orașului au concertat pe rând Franz Liszt, care este desemnat „Cetățean de Onoare” în 10 noiembrie 1846, Johann Strauß fiul un an mai târziu, apoi în 1877 violoniștii Pablo de Sarasate și Henryk Wieniawski. Tot în 1890 se înființează primul club de canotaj din Transilvania, „Asociația Vâslașilor Murăș Arad” și șase ani mai târziu „Asociația de Gimnastică”, care se felicită că nu a adoptat în structura sa „fotbalul”, deși meciuri demonstrative au fost jucate încă din 1888 în Arad și organizate de fani în întregul spațiu transilvănean.thumb|Harta Aradului din anul 1897În 1906 Calea Ferată Arad Podgoria primește dreptul de a deservi orașul și Podgoria Aradului, punctul terminus în oraș fiind localizat în actuala Piață Podgoria, linia devine mai târziu în 1913 electrificată integral legând orașul de localitățile din podgorie. Fabrica Marta, „prima fabrică de automobile din Ungaria și de pe teritoriul actual al României”, care producea inițial autobuze destinate companiei locale de transport și care apoi produce începând cu 1909 mașini sub licență Westinghouse. În 1912 Austro-Daimler preia fabrica după falimentul filialei franceze Westinghouse care a deținut fabrica și în 1915 fabrica este achiziționată de către Benz. Continua dezvoltare a orașului facilitează migrarea și populația se dublează din 1875 ajungând la aproape 64.000 de locuitori în 1910.

Anul 1918 și Unirea cu România Consiliul Național Român Central, organ politic constituit la Budapesta, își mută sediul la Arad la începutul lunii noiembrie 1918, în casa avocatului Ștefan Cicio Pop, care devine președintele consiliului. După negocieri eșuate cu Guvernul Maghiar, consiliul proclamă dorința de „rupere totală” afirmată de Iuliu Maniu și decide convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care să consfințească acest parcurs. Deși Imperiul Austro-Ungar nu mai exista de la sfârșitul lunii octombrie 1918, armistițiul cu Antanta este semnat la 4 noiembrie 1914, Ungaria nu se consideră reprezentată și semnează un armistițiu separat în 13 noiembrie la Belgrad. În 10 noiembrie 1918 România reintră în război după armistițiul de la Buftea și Armata Regală avansează prin Capații Orientali în Transilvania și pe parcursul anului 1919 avansează către Tisa. Aradul trece oficial sub administrație românească la 17 mai 1919, fără acțiuni militare după ce armata ocupase deja malul stâng al Tisei și avea să avanseze spre Budapesta.

Perioada postbelică După război orașul își continuă dezvoltarea sub noua administrație românească. 1920 - Este înființată uzina Astra, prin unificarea Fabricii de Vagoane Weitzer cu Fabrica de Automobile Marta Se dezvoltă fabricile de textile, ITA, FITA, TEBA, moara Neumann, fabrica de mobilă "Lengyel" 1922 - Concertează George Enescu 1924 - Concertează Béla Bartók 1923 - Are loc la Arad primul campionat național de canotaj din România, în organizarea Asociației Vâslașilor Murăș din Arad (actualul Club Sportiv "Voința" Arad) 1926 – Este înființată Fabrica de zahăr 1929 - 1933 - Criza economică se face resimțită, multe fabrici mici închizându-se, industria concentrându-se în 22 de companii mari 1930 - Este înființată Fabrica de lacuri și vopsele "Polyrom" 1936 - Este înființată Uzina Tehnică Arad, producție becuri 1937 - Orașul este evaluat drept cel mai puternic centru economic din Transilvaniași al patrulea din România. 1938 - Face parte din ținutul Timiș

1956 - Face parte din regiunea Arad 1956 - Face parte din regiunea Timișoara 1959 - Este înființată prima fabrică de jucării din țara, "Arădeanca"