Marius Katiliškis (născut Albinas Marius Vaitkus; ) a fost un scriitor lituanian din exil.
Biografie Părinții lui Katiliškis erau originari din satul , aflat la granița de nord a Lituaniei. Viitorul scriitor s-a născut în orășelul , dar și-a petrecut copilăria și primii ani ai tinereții în satul , aflat la câțiva kilometri distanță, de la care și-a luat numele său ultde mai târziu. Era al nouălea din cei unsprezece copii ai familiei.
A urmat școala în orașul și a lucrat la ferma tatălui său. În 1931 a fost încorporat pentru satisfacerea stagiului militar în , servind acolo ca operator radio. Întors din armată, s-a angajat la biblioteca orașului , care a fost redenumită în cinstea sa în 1994. În anul 1941 s-a căsătorit cu profesoara de matematică Elzė Avižonytė.
În timp ce se retragea de pe Frontul de Est în 1944, Katiliškis s-a alăturat cu o scurtă existență și a luptat împotriva Armatei Roșii în orașul . Unele dintre experiențele sale trăite în cursul retragerii din Lituania către Germania au stat la baza romanului biografic Išėjusiems negrįžti („Cei plecați nu se mai întorc”). De teamă să nu fie deportat înapoi în Uniunea Sovietică, și-a schimbat numele în Marius Katiliškis.
Katiliškis a trăit după ărzboi în diferite , timp în care a studiat arta în Freiburg, un centru cultural renumit pentru lituanienii strămutați, unde a cunoscut-o și s-a logodit cu poeta Zinaida Nagytė-Katiliškienė, care a scris sub pseudonimul Liūnė Sutema. În 1949 a emigrat în Statele Unite ale Americii și a locuit la New York și Chicago. A lucrat la mai multe fabrici din zona Chicago, inclusiv la fabrica . Scriitorul și-a construit o casă proprie la periferia orașului , și a locuit acolo până la moartea sa, în 1980, din cauza complicațiilor survenite de pe urma mai multor boli (boală de inimă, ciroză, cancer de vezică urinară și probleme circulatorii la picioare atât de severe încât ambele au devenit cangrenate și au trebuit să fie amputate).
Lucrări Katiliškis era remarcat pentru interesul său față de limba lituaniană. Astfel, el purta frecvent un bloc notes și un creion pentru a nota cuvintele pe care le-a auzit; au fost scrise mai multe articole științifice despre modul său de utilizare a limbii.
A debutat în anul 1931, la vârsta de 17 ani, cu poezii publicate în săptămânalul Naujienos din Šiauliai și a continuat să publice poezie și proză în diferite publicații lituaniene. Un manuscris al unei colecții de povestiri prezentate unei edituri a fost pierdut în timpul războiului și redescoperit și publicat abia în 2003.
Cea mai mare parte a scrierilor sale au fost publicate pentru prima dată la Chicago, deși cea mai faimoasă lucrare a sa, romanul Miškais ateina ruduo (1957), a fost republicată în 1969 în Lituania sovietică, un eveniment rar în rândul scriitorilor emigrați. Un film inspirat din acest roman a avut premiera în 1990. Unii critici consideră acest roman este cea mai bună operă literară în proză scrisă în limba lituaniană. Criticii timpurii au comparat romanul cu pictura flamandă.
Cărțile lui Katiliškis au fost distinse cu o serie de premii de către organizațiile americano-lituaniene, printre care Lithuanian Encyclopedia Press, federația Santara-Šviesa și Societatea Scriitorilor Lituanieni.
Scrieri 1948 Prasilenkimo valanda (nuvele), Schweinfurt, Germania: Vismantas 1951 Paskendusi vasara (colecție de povești), Rodney (Ontario), Canada: Rūta 1952 Užuovėja (nuvele), Chicago (Illinois): Terra 1957 Miškais ateina ruduo (roman), Chicago: Terra 1958 Išėjusiems negrįžti (roman), Chicago: Terra 1963 Šventadienis už miesto (nuvele), Chicago: Terra 1969 Duobkasiai, Chicago: Pedagoginis lituanistikos institutas 1969 Miškais ateina ruduo (roman), Vilnius: Vaga 1975 Apsakymai, Willowbrook: Algimanto Mackaus knygų leidimo fondas 1993 Pirmadienis Emerald gatvėje (roman neterminat), Willowbrook, Il.: Algimanto Mackaus knygų leidimo fondas 2022 Fall Comes from the Forest (traducere a scrierii Miškais ateina ruduo de Birutė Vaičjurgis Šležas), Flossmoor, Il.: Pica Pica Press
Note
Legături externe Antologie de literatură lituaniană Extras din Išėjusiems negrįžti (Celor care au plecat să nu se întoarcă niciodată) Capitolul trei din Autumn Comes Through the Woods Film din 1990 Autumn Comes Through the Woods partea 1, partea 2
Categorie:Nașteri în 1914 Categorie:Decese în 1980 Categorie:Scriitori lituanieni Categorie:Articole cu surse în limba lituaniană (lt) Categorie:Nașteri pe 15 septembrie Categorie:Decese pe 17 decembrie