Ambasada Franței în Letonia (în ) este reprezentanța diplomatică a Republicii Franceze în Republica Letonia. Sediul ambasadei se află la Riga, capitala Letoniei, iar misiunea de ambasador este îndeplinită, din 2020, de Aurélie Royet-Gounin.
Istoric Franța a fost unul dintre primele state care au sprijinit independența Letoniei și a recunoscut noul stat pe 28 aprilie 1920, iar în cursul aceluiși an a deschis acolo prima sa legație. Cu toate acestea, noul stat Letonia a fost recunoscut de drept abia la 26 ianuarie 1921 la Conferința Țărilor Aliate de la Paris, datorită sprijinului președintelui Republicii Franceze, Alexandre Millerand, și angajamentului activ al ministrului de externe, Aristide Briand. Franța nu a recunoscut anexarea Letoniei de către URSS în 1940, dar relațiile diplomatice au trebuit să fie întrerupte pentru mai mult de 50 de ani. În urma destrămării Uniunii Sovietice și a proclamării independenței Letoniei la 21 august 1991, Franța a recunoscut noul stat Letonia la 27 august 1991, împreună cu celelalte țări membre ale Comunității Europene. Relațiile diplomatice dintre Franța și Letonia au fost reînnoite la 30 august 1991, la nivel de ambasadă.
Adresă miniatura|Clădirea ambasadei proiectată de . Ambasada este situată într-o clădire de pe Raina bulvaris nr. 9, în centrul istoric al orașului Riga. Clădirea adăpostește, de asemenea, și o .
Clădirea ambasadei Clădirea actualei ambasade a Franței din Riga a fost construită în 1873 de către un comerciant german pe nume Jacob Hammer pentru fiica sa, Nathalie Emma Mentzendorf, pe unul dintre cele mai frumoase bulevarde ale orașului: Boulevard de l'Héritier. Fațada sa albastră este unul dintre elementele caracteristice care-i conferă originalitate. Edificiul a fost extins de mai multe ori la sfârșitul secolului al XIX-lea. După , această clădire a devenit sediul și mai multor state europene: Franța, Spania și Regatul Unit. Ea a fost naționalizată în 1940, după anexarea Letoniei de către Uniunea Sovietică, și a devenit apoi, în 1943, sediul . După cel de-Al Doilea Război Mondial, s-a mutat acolo Parchetul General Sovietic. Letonia a redevenit stat independent în anul 1991, în urma destrămării Uniunii Sovietice, iar clădirea a fost cedată din nou statului francez, fiind preluată de noul ambasador Jacques de Beausse, el însuși fiu al unui al legației interbelice. Clădirea Ambasadei a fost inaugurată oficial în 1992, în timpul vizitei în Letonia a președintelui francez François Mitterrand, primul șef de stat occidental care a vizitat țara.
Ambasadori De la Până la Ambasador 1920 1921 Louis de SartigesCommisar al Republicii Franceze. 1921 1924 1924 1925 Charles BarrettTrimis extraordinar și ministru plenipotențiar. 1925 1930 Odon de Castillon-Saint-Victor 1930 1939 John Tripier 1939 1940 Henry Goiran 1940 1991 Fără relații diplomatice 1991 1993 Jacques de BeaussePrimul ambasador. 1993 1996 Jane Debenest 1996 1999 Bernard Poncet 1999 2002 Louise Avon 2002 2006 2006 2008 André-Jean Libourel 2008 2010 Pascal Fieschi 2010 2013 Chantal Poiret 2013 2016 Stéphane Visconti 2016 2020 Odile Soupison 2020 prezent Aurélie Royet-Gounin
Relații consulare
Comunitatea franceză La 31 decembrie 2016 un număr de 269 de erau înscriși în registrele consulare din Letonia.Population française inscrite au registre mondial (auprès des postes consulaires) au 31/12/2016.
Surse: date publice de pe site-ul data.gouv.fr și de la , pentru 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015 și 2016
Circumscripții electorale În urma promulgării legii din 22 iulie 2013Loi du 22 juillet 2013 relative à la représentation des Français établis hors de France pe site-ul . pentru reformarea reprezentării francezilor stabiliți în afara Franței prin înființarea de consilii consulare în cadrul misiunilor diplomatice, cetățenii francezi din circumscripția întinsă pe teritoriile statelor Estonia, Finlanda, Letonia și Lituania aleg trei consilieri consulari pentru un mandat de șase ani. Aceștia din urmă au trei roluri:
sunt reprezentanți aleși local ai francezilor care locuiesc în străinătate; aparțin uneia dintre cele cincisprezece circumscripții electorale care-i aleg pe membrii ; fac parte din colegiul electoral care-i alege pe .
Pentru alegerea membrilor Adunării Francezilor din străinătate, Letonia a aparținut până în 2014 circumscripției electorale cu sediul la Stockholm,Décret 2005-552 du 24 mai 2005 . care mai cuprindea Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Lituania, Norvegia și Suedia și desemna doi reprezentanți. Letonia aparține acum circumscripției electorale „Europa de Nord” (în ), al cărei sediu este la Londra și care-i desemnează pe opt dintre cei 28 de consilieri consulari ai săi pentru a face parte din cei 90 de membri ai Adunării Francezilor din străinătate.Élections 2014 - découpage mondial par circonscription AFE, pe site-ul .
Pentru alegerea , Letonia este inclusă în .
Note
Legături externe Ambasada Franței în Letonia Ministerul francez al Afacerilor Externe Ambasada Letoniei în Franța Istoria relațiilor diplomatice dintre cele două țări (site-ul Ambasadei Letoniei) Cronologia vizitelor istorice între cele două țări (site-ul Ambasadei Letoniei)
Letonia Franța