Zalău

300px|right|thumb|Zalău în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773300px|right|thumb

Zalău (original și colocvial Zălau; în maghiară Zilah, în germană Zillenmarkt sau Waltenberg) este municipiul de reședință al județului Sălaj, Transilvania, România, format din localitățile componente Stâna și Zalău (reședința). Conform recensământului din anul 2011, Zalău are o populație de locuitori.

Etimologie

De la Zălau la Zalău

Denumirea de Zălau, folosită și astăzi de cei care au prins primele decenii ale celei de-a două jumătăți a secolului XX, a fost schimbată de comuniști în anii ’70, fiind considerată din ignoranță și în mod eronat drept „prea țărănească”. Denumirea "Zalău" nu are nicio legătură cu istoria sau identitate acestei localități. Astfel, această schimbare abuzivă și nejustificabilă a numelui continuă și astăzi să definească denumirea acestui vechi oraș. În alte orașe ale României (de exemplu la Onești sau Ștei în 1990) s-a revenit la denumirea inițială.

Totuși, locuitorii din acest oraș se definesc drept "zălăuani" sau "zălauani", nu "zalăuani".

Istoria etimologiei

Diverși cercetători (filologi, istorici) au evidențiat câteva tipologii în care se poate încadra toponimul Zălau. La fel ca denumirea de Sălaj (Țara Silvaniei, din latină) și denumirea Zălau provine dintr-o limbă veche. Gheorghe Chende-Roman, autorul lucrării "Dicționar etimologic al localităților din județul Sălaj", susține că ambele toponime, atât Zălau, cât și Sălaj, conduc ca formare spre radicalul din limba latină "sil", care derivă din silva, iar apoi a urmat un proces de maghiarizare a cuvântului. Teoria lui Chende se bazează pe faptul că în momentul când au apărut toponimele Sălaj și Zălau ținutul era acoperit de păduri și este posibil să fi existat și plantații mari de viță de vie. Astfel, toponimul silva, care a condus apoi spre numele de Zălau și Sălaj, s-a format la fel ca multe alte toponime din județ care prezintă o caracteristică a locului, ca, de exemplu, Făgetu (zonă cu foarte mulți fagi), Plopiș (zonă cu mulți plopi), Pădureni, Păduriș, Cerișa (zonă cu mulți cireși), Brusturi, Lazuri, Măgura, Muncel și altele.

Onufrie Vințeler presupune că la originea toponimului Zălau stă un apelativ de origine slavă și oferă trei ipoteze. Prima arată că Zălau s-a format din "zalaj", din limba rusă, care are sensul de depresiune între două movile. A doua ipoteză arată că toponimul s-a format din "zola", întâlnit în limbile slave cu sensul de sol după arderea pădurii. Acest cercetător presupune că, în Zălau, au avut loc numeroase defrișări de păduri prin metoda arderii. A treia ipoteză avansează ideea că toponimul vine din "zalov", participiu de la verbul zalovitti, care înseamnă a începe să prinzi.

Filologul Gh. Chende-Roman a explicat și forma în care Zălaul a fost atestat în 1808 sub denumirea germană de Zillenmarkt și Waltenberg. Zillenmarkt semnifică "piața Zălau". Wald înseamnă pădure, iar berg înseamnă munte, astfel că toponimul însemna "munte împădurit".

Petri Mór, autorul de la începutul secolului XX al "Szilágy vármegye monographiája" (Monografia Comitatului Sălaj), este de părere că numele are o origine turcică, și provine de la "Silah", "Silaj", care înseamnă "centură în care cineva își prinde arma". Întrucât, în opinia sa, limba avarilor este o limbă turcică, el presupune că ar fi existat aici o așezare avară.

Istorie

Preistorie

Epoca de piatră Descoperirile arheologice de pe teritoriul municipiului Zalău au pus în evidență dovezi ale existenței umane în aceste locuri încă din neolitic, respectiv cu cca. 6500 de ani în urmă. Monedele dacice descoperite în perimetrele arheologice din zona centrală a municipiului, de pe Valea Miții și din vestul orașului, la care se adaugă importante elemente aparținând culturii romane, atestă continuitatea locuirii dacice în acest areal și dezvoltarea unor relații de ordin economic cu orașul Porolissum.

În punctul numit Tăneiul lui Winkler, pe Valea Milții s-a descoperit o așezare din neolitic a cărei culturi nu a putut fi precizată.

În punctul numit Dealul Lupului s-a descoperit o așezare din neoliticul târziu care aparține culturii Pișcolt și o așezare fortificată din eneolitic de cultură neprecizată și o necropolă de incinerație..

Pe Bulevardul Mihai Viteazu între numerele 104 și 106 s-au descoperit unelte și un topor din eneolitic a căror cultură nu a putut fi precizată.

Epoca de bronz Pe Bulevardul Mihai Viteazu între numerele 104 și 106 s-a descoperit o așezare de cultură neprecizată din epoca bronzului.

Tot în punctul numit Dealul Lupului s-a descoperit și o așezare de cultură neprecizată din epoca târzie a bronzului.

În punctul numit Locul lui Winkler s-a descoperit o așezare din epoca bronzului ce aparține de cultura Cehlăuț.

Tot în punctul numit Tăneiul lui Winkler s-a descoperit o așezare care aparține epocii bronzului a cărei culturi nu a putut fi precizate.

În punctul numit Avicola s-a descoperit o așezare din epoca timpurie a bronzului care aparține de cultura Coțofeni.

Epoca de fier În punctul numit Tăneiul lui Winkler s-a descoperit o așezare de cultură neprecizată care aparține epocii Hallstatt.

În punctul numit Dealul Lupului s-a descoperit o așezare de cultură neprecizată care aparține epocii Hallstatt.

În punctul numit Dealul Lupului s-a descoperit o așezare de cultură neprecizată care aparține epocii La Tène.

În punctul numit La Bolovani s-a descoperit o așezare din epoca La Tène care aparține culturii geto-dace.

În punctul numit Tăneiul lui Winkler s-a descoperit o așezare din epoca La Tène care aparține culturii geto-dace.

Pe strada Gheorghe Lazăr s-a descoperit o așezare din epoca La Tène care aparține culturii geto-dace.

Antichitate

Perioada romană După cucerirea Daciei de către Traian (106), granița Imperiului Roman trecea pe culmea Meseșului, la nord având triburile dacilor liberi, iar în zona de est și sud-est (Meseș) se află fortificațiile romane de graniță, turnuri, ziduri, șanțuri și mâluri de apărare.

În punctul numit Tăneiul lui Winkler s-a descoperit o așezare din epoca romană datată între secolele 2 și 3 de cultură neprecizată.

În punctul numit Fânațe s-a descoperit o așezare romană din secolul 3 de cultură neprecizată.

Pe strada Horea lângă blocul T159 s-a descoperit o așezare din epoca daco-romană care aparține culturii romane.

În punctul numit Tăneiul lui Winkler s-a descoperit o așezare din epoca daco-romană datată secolul 4.

Pe strada Republicii s-a descoperit o așezare din epoca daco-romană datată între secolele 2 și 4.

Pe strada Corneliu Coposu între numerele 21 și 23 s-a descoperit o așezare din epoca romană de cultură neprecizată.

În punctul numit Dealul Lupului s-au descoperit 3 castre romane datate din secolul 2, un șanț de apărare roman și o așezare romană de cultură germanică care pare a fi mai veche decât castrul în sine.

În punctul numit Fântâna Sușigului s-a descoperit un burgus din epoca romană datat între secolele 2 și 3.

În punctul numit Măgurița s-a descoperit un val de piatră roman.

Între dealurile Corniștea și Măgurița s-a descoperit un val roman.

Lângă pârâul Petrii s-a descoperit un val roman.

Pe panta de sud a dealului Poguior s-a descoperit un val roman.

Pe coama munților Meseș s-a descoperit un ansamblu întreg de 21 de turnuri romane.

La poalele munților Meseș s-a descoperit o salină daco-romană.

Evul Mediu În punctul numit Fânațe s-a descoperit o așezare din epoca migrațiilor care aparține culturii Przeworsk.

În punctul numit Dealul Lupului s-a descoperit o așezare din epoca migrațiilor de cultură slavă datată secolul 6 și o necropolă de incinerație din aceeași epocă care cuprinde și morminte de luptători dar care aparține culturii Przeworsk.

Pe strada Lupului lângă fabrica Michelin s-a descoperit o așezare medievală datată între secolele 7 și 11.

Pe strada Corneliu Coposu între numerele 21 și 23 s-a descoperit o așezare medievală de cultură neprecizată.

În punctul numit Dealul Lupului s-a descoperit o necropolă de incinerație datată între secolele 7 și 9 și o așezare medievală timpurie datată între secolele 8 și 9.

Pe panta estică a dealului situat în fața laturii de vest a cetății din Ortelec s-a descoperit o așezare medievală datată între secolele 9 și 10.

Pe strada Crasnei s-a descoperit o necropolă de înhumație din epoca medievală timpurie datată între secolele 9 și 10.

În cartierul Ortelec s-au descoperit două valuri de pământ din epoca medievală timpurie datate ca aparținând secolelor 9 și 10.

În punctul numit Ortelec-Cetate s-a descoperit o așezare fortificată din datată între secolele 10 și 11 și o necropolă medievală timpurie datată secolul 11.

În punctul numit Valea Miței (Școala veche) s-a descoperit o așezare medievală timpurie datată între secolele 10 și 11 a cărei fragmente ceramice aparține culturii Pișcolt.

Pe strada Unirii la numărul 13 s-a descoperit o locuire din epoca medievală timpurie datată între secolele 10 și 13.

Prima consemnare scrisă cu privire la Zalău apare în Gesta Hungarorum, numită și Cronica lui Anonymus – notar la curtea regelui Béla al IV-lea al Ungariei – lucrare definitivată între anii 1200 și 1230.

Zalăul există ca așezare omenească încă din jurul anului 900, dar prima atestare documentară apare la 1220 sub numele de villa Ziloc.

După năvălirile tătare și pustiirea orașului din anul 1241, Zalăul intră din anul 1246 în administrarea episcopatului catolic de la Oradea și este menținut sub această administrație până în anul 1542, când intră în componența Principatului Transilvaniei.

În cadrul unui alt sit arheologic s-a descoperit o altă așezare medievală care aparține secolului 13.

Pe strada Unirii la numărul 13 s-a descoperit o așezare din epoca medievală datată între secolele 13 și 18.

Pe strada Andrei Șaguna la numărul 7 s-a descoperit un cimitir de înhumație medieval datat între secolele 13 și 18.

La 1 august 1473 Matei Corvin, regele Ungariei și Boemiei, declară Zalăul pentru prima dată oras-târg, oppidum Zilah, privilegiu care scotea orașul de sub dominația comitatului, acordând dreptul de comerț liber cu toată țara și oferindu-i independență economică. La sfârșitul secolului al XVI-lea orașul aparținea Transilvaniei și avea o conducere administrativă autonomă, alcătuită din 33 de senatori aleși, dintre care unul era primar. Pe lângă aceștia, mai funcționau un notar, un arhivar și un casier.

Epoca modernă Alte praguri importante în dezvoltarea localității se înregistrează în anul 1571, sub domnia principelui Ștefan Báthory, în anul 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul, iar după anexarea Transilvaniei de Imperiului Habsburgic, orașul cunoaște o decădere economică pe fundalul unei infuzii a produselor de proveniență apuseană, în detrimentul celor autohtone. Odată cu victoria din 3 august 1601, de la Guruslău, a lui Mihai Viteazul, patronul spiritual al orașului, Zalăul se bucură de propriile reguli administrative, legislative, fiscale și militare, precum și de o autonomie reală care oferă libertăți cetățenilor. O cronică din secolul al XVII-lea menționează pentru prima dată ocupațiile locuitorilor orașului: curelari, olari, rotari, pantofari, măcelari, croitori, fierari, dulgheri, pălărieri și, nu în ultimul rând, armurieri. În decursul secolelor XVI–XVII, în Transilvania au fost organizate o serie de colegii calvine (reformate), în Zalău fiind întemeiat primul colegiu în anul 1646, actualul Colegiul Național Silvania.

Până în 1848 Zalăul s-a bucurat de privilegii și autonomie. După evenimentele acelui an, Zalăul și-a pierdut autonomia și independența. În 1876 a avut loc o nouă împărțire administrativ-teritorială a Transilvaniei, în urma căreia, comitatele Crasna și Solnocul de Mijloc (după vechea împărțire administrativ-teritorială) s-au unit și au format împreună comitatul Sălaj, iar Zalăul era reședință de județ.