Transilvania este o regiune istorică a României cu un patrimoniu cultural divers. În decursul mileniilor s-a aflat în componența mai multor formațiuni statale ca Regatul Dac, Dacia romană, Regatul gepizilor, Khaganatul avar, Regatul Ungariei medievale, Imperiul Otoman, Imperiul Austriac, România.

Antichitate

Zona geografică ce constituie în prezent Transilvania a fost locuită în mileniul I, î.Hr., de un popor de origine indo-europeană, cunoscut sub denumirea de daci - preponderent în izvoarele latine.

Herodot, în lucrarea Istorii îi menționează pe agatârși ca fiind cei din țara cărora izvorăște râul Mureș și că sunt cei mai împodobiți dintre oameni purtând ornamente de aur. De asemenea menționează că aceștia întrețineau relații pan-maritale astfel încât toți să fie înrudiți și să nu fie geloși unul pe altul sau să își dorească răul unul altuia. Herodot mai spune că în ceea ce privește celelalte aspecte social aceștia semănau cu Tracii. Aveau de asemenea și un rege cu numele de Spargapeithes prin trădarea căruia a murit regele Ariapeithes al ScițilorHerodot, Istorii, Volumul 4, Capitolul 49 și 78.

Dacii vor constitui nucleul statului carpato-dunărean Dacia, în tot timpul existenței acestuia, respectiv de la începutul domniei regelui Burebista (82 î.Hr.) până la cucerirea imperială romană din anul 106. Capitala statului dac a fost la Sarmizegetusa Regia, în munții Orăștiei, și era înconjurată de un sistem exterior de fortificații: Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Bănița etc. Regele Decebal (87-106) este cel care asigură regiunii o notorietate în lumea antică datorită războaielor contra Imperiului Roman. După o pace de compromis, încheiată în anul 89 de către împăratul ((Domițian)), Marcus Ulpius Traianus (98-117), cel mai important împărat roman din secolul al II-lea, va cuceri statul dac, punând bazele singurei provincii romane situate la nord de Dunăre în Est-Europa, numită Dacia. Capitala va fi numită Ulpia Traiana Sarmizegetusa, situată la o distanță de 40 de km de prima, ruinele orașului aflându-se astăzi în depresiunea Hațegului.

Civilizația romană în Dacia va fi una de tip urban, majoritatea orașelor fiind întemeiate pe teritoriul de astăzi al Transilvaniei: Apulum, Potaissa, Napoca, Porolissum etc. O dezvoltare economică intensă timp de 165 de ani, potențată și de resursele de aur din Munții Apuseni propulsează provincia între cele mai dinamice din Imperiu, din acest punct de vedere. De asemenea, o cetate naturală cum este Transilvania (ca relief), asigura Daciei Superioare - mai apoi Apulensis - și Daciei Porolissensis liniștea necesară unei evoluții remarcabile. Pe lângă acest fapt, cele două legiuni romane și numeroasele trupe auxiliare vor constitui garanția militară a acestei evoluții, fără mari primejdii din exterior. Nu degeaba în emisiunile monetare apare sintagma "Dacia Felix" (Dacia fericită). Este perioada romanizării intense și ireversibile care creează pe dacoromani, strămoșii românilor medievali. Criza Imperiului Roman din secolul al III-lea, anvergura frontului de conflict cu populațiile barbare (de la Atlantic până în Orient), precum și atacurile unor barbari la Dunărea de Jos, în Moesia, îl determină pe Împăratul Aurelian să retragă legiunile și administrația romană la sud de Dunăre (271-275), lăsând "descoperită" populația dacoromană care n-a vrut, sau n-a putut să se strămute. Probabil legiunile chemate să lupte la sud de Dunăre au rămas acolo. Timp de un secol după aceasta în Transilvania se va mai continua viața urbană, dar vitregia noii situații militare de după retragerea legiunilor la 275, situație în care raidurile de pradă și jaf nu mai puteau fi combătute sistematic, au făcut ca treptat societatea dacoromană rămasă să se ruralizează în totalitate, adaptându-se noilor condiții. În acest secol IV, în principal, are loc și creștinarea. În lumea satului se vor păstra inevitabil un timp și reminiscențe păgâne (fenomen frecvent în Europa acelor vremuri), chiar termenul "păgân" ar fi un indiciu în acest sens. El provine din latinescul "paganus", care însemna locuitor al satului. Totuși în accepția românilor, sensul cuvântului va fi neechivoc, acela de "necreștin" și nu de "sătean".

Primii migratori ce au prădat și invadat frecvent Transilvania postromană, vizigoții, au lăsat urme culturale cunoscute drept Cultura Sântana de Mureș-Cerneahov unde a fost descoperită o importantă necropolă vizigotă. Cultura Santana de Mures acoperă o zonă din nord-estul României de azi și a Ucrainei. Trebuie totuși precizat aci, că dat fiind numărul lor, relativ redus (), ei rezumându-se în a profita de prezența în regiune. În anul 376 vizigotii, care aveau majoritatea taberelor în Moldova (deci inclusiv Basarabia) de sud și Est-Muntenia se refugiază de frica unui conflict armat cu hunii, la sud de Dunăre. Nu același lucru le reușește goților de est (Ostrogoți), de dincolo de Nistru, care sunt învinși și supuși de huni, urmându-i timp de 80 de ani prin Europa. Vizigoții vor continua migrația prădătoare în Europa, și în primele decenii ale secolului următor vor ajunge până în Galia și Spania. Următoarea populație migratoare care se stabilește la est de Dunărea de Mijloc (regiunea Dunăre-Tisa) și în Transilvania de nord-vest, după ce va fi înfrânt pe hunii "de după Attila", sunt gepizii cu o capitală în zona Clujului. La Apahida și în apropiere de Turda au fost găsite morminte ale gepizilor. Gepizii vor fi prezenți în Panonia de Est și în nord-vestul Transilvaniei până în anul 567. Atunci Avarii asiatici împreună cu longobarzii vor învinge decisiv gepizii, înființând în Bazinul Panonic regatul avar. După sec. VI, o populație migratoare ce a intrat frecvent în contact cu spațiul carpato-dunărean (deci și Transilvania) în tranziția ei nord-sud spre sudul Dunării au fost slavii, care vor întemeia ulterior Imperiul Bulgar. În Bazinul Panonic, la vest de Transilvania, după decăderea statului avar (la finele sec. VIII), vor veni în jurul anului 900, tot din Asia, maghiarii. atestă în Transilvania un ducat condus de . După sedentarizarea maghiarilor și creștinarea lor sub Ștefan (István) cel Sfânt (1001) , precum și organizarea acesteia, sub forma voievodatului. Documentul Gesta Hungarorum al lui Anonimus a fost pus în discuție de faptul ca ungurii au supus, doar pentru a distruge și de a prăda în decursul a câțiva ani mare parte a orașelor europene în floare: Marsiglia, Verona, Benevento, au supus și s-au înstăpânit în Moravia, au asediat Constantinopolul obligând împăratul la o alianță. Aceste informații nu le conține Cronica Anonimus,

Evul Mediu Anterior venirii ungurilor Există două teorii contrare, dezbătute aprig de istoriografia oficială română și de cea oficială maghiară:

Continuitatea daco-romană – după retragerea romană din provincie, populația dacă romanizată (dacoromanii) continuă să trăiască în Transilvania, pe întreg parcursul marilor migrații. Teoria migrației (europene) românești – romanii (imperialii), ar fi decimat complet pe daci în războiul din anii 105-106 și tot ei s-ar fi retras cu toții după 170 de ani la sud de Dunăre, după care românii după 900 de ani ar fi migrat din Balcanii vestici (unde erau state slave) până în Transilvania condusă de unguri.

Vezi și: Originea românilor

Cucerirea maghiară a Transilvaniei Primul voievod (dux) atestat al Transilvaniei a fost Gelou, conform Gestei, si mentionat si de SayousEdouard Sayous, Histoire generale des Hongrois, Budapest,1900, p.19. A fost urmat la conducere de Tuhutum, care a inițiat o invazie a maghiarilor dinspre vest, care, atrași fiind de minele de sare și de aur, l-au învins pe Gelou în jurul anului 903. Pacea dintre români și maghiari a fost consemnată la Esculeu (Așchileu). Conform Gestei, după Tuhutum Transilvania a fost condusă Horca și de Iula (Geula sau Gyula). Aceștia au extins voievodatul spre sud, încorporând Alba Iulia. Conform istoricului I. A. Pop, voievodatului românesc al lui Gel(o)u a continuat să existe sub Tuhutum, Horca și Iula. I.A. Pop, Românii și maghiarii din Transilvania sec. IX-XIV, Centrul de studii transilvane, Fundația Culturală Română, Cluj Napoca, 1996, p.142

Există documente despre un voievodat transilvănean cu centrul la Alba Iulia, condus de Iula (Geula sau Gyula). Acesta a construit la Alba Iulia prima biserică bizantină din Transilvania la sfârșitul sec. al X-lea, având ca episcop pe Ieroteu.Ioan Aurel Pop, Jan Nicolae, Ovidiu Panaite, Sfântul Ierotei, episcop de Alba Iulia (sec. X). Edit. Reîntregirea, 2010, 335 p Intr-o cronică germană, Iula sau Geula era considerat rege:

La începutul secolului al XI-lea, la 100 de ani de la moartea lui Gelou, urmașul lui Iula (Iula cel Tânăr) a fost atacat și Transilvania a fost anexată de regele UngarieiCurta, Florin: Transylvania around A.D. 1000; in: Urbańczyk, Przemysław (Editor): Europe around the year 1000; Wydawn. DiG, 2001

Evul Mediu Clasic Acum sau, mai probabil, spre mijlocul secolului XI se produce o deplasare a hotarului regatului spre estul și sud-estul Transilvaniei. Pentru câteva decenii, granița regatului va fi stabilită temporar, pentru câteva decenii, pe o linie care, venind dinspre est, urma cu aproximație valea râului Târnava Mare și se continua, spre vest, pe valea râului Secaș. În primele decenii ale secolului XII liniile fortificate de graniță (ung. gyepű) ale statului maghiar urmau, în zona centrală a sudului Transilvaniei, cursul râului Olt. Deplasarea graniței statale pe linia naturală de demarcație a Transilvaniei, formată de lanțul Munților Carpați, și încheierea procesului ocupării sale s-a produs spre sfârșitul secolului al XII-lea.

În secolele XII și XIII, în regiunile din sud și nord-est au fost așezați de către regii maghiari, din considerente de ordin militar, coloniști germani numiți sași. Influența germană a devenit mai marcantă la începutul secolului XIII, când, în anul 1211, regele Andrei al II-lea al Ungariei i-a chemat pe cavalerii teutoni pentru a proteja Transilvania de invaziile cumanilor. Ordinul militar german a colonizat Țara Bârsei, fondând un număr de localități si castele. Alungarea cavalerilor teutoni în anul 1225 a diminuat forța de apărare a Trasilvaniei de sud-est, expunând Țara Bârsei invaziei mongole din primăvara anului 1241.

right|thumb|150px|Stema Transilvaniei

Administrația Transilvaniei se afla în mâinile unui guvernator regal, sau voievod, care controla la mijlocul secolului XIII întreaga regiune. Societatea era împărțită în trei "națiuni" privilegiate, maghiarii, secuii și sașii, fiecare având 7 unități administrative: 7 județe maghiare, 7 scaune săsești, 7 scaune secuiești. (Vezi și partea de jos din Stema Transilvaniei). Aceste națiuni, totuși, își aveau corespondentul mai degrabă în domeniul social, decât în împărțirea strict etnică. Deși clasa neprivilegiată a iobagilor era formată majoritar din români, conținea și câțiva sași, secui sau maghiari. Puțini au reușit să ajungă la rangul de nobili, printre care se numără și Ioan de Hunedoara (János Hunyadi în maghiară), căpitan și regent al Ungariei și erou în războaile turcești. După înăbușirea în 1437 a unei revolte țărănești ("Revolta de la Bobâlna") cele trei "națiuni" și-au înnoit uniunea; rebelii au fost reprimați cu cruzime, iar sclavia a devenit mai fermă ca niciodată. Fiul lui Ioan de Hunedoara, transilvăneanul Matei Corvin, a devenit unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei.

Evul Mediu Târziu