Atyap (Tyap: A̱tyap, singular: A̱tyotyap; exonim în limba Hausa: Kataf, Katab) este un grup etnic răspândit în principal în zonele administrației locale Zangon-Kataf, Kaura și Jema'a din sudul statului Kaduna, Nigeria. Limba pe care o vorbesc este limba Tyap, una dintre limbile Podișului Central.

Origini miniatura|Tânără în ținută tradițională Atyap miniatura|Tânăr în ținută tradițională Atyap

Dovezi arheologice Atyap ocupă o parte a complexului cultural Nok din valea superioară a râului Kaduna, renumit pentru figurinele sale din teracotă.Philips, J. E. (2005). Writing African history. Boydell & Brewer. p.15, p. 375 miniatura| Cap din teracotă, cultura Nok, Muzeul de Arte din Honolulu În zona Atyap au fost localizate mai multe situri în care se topea fierul, majoritatea în zona Gan și în așezările din apropiere. Printre rămășițe s-au găsit diferite țevi, cuptoare și zgură. În două situri din Ayid-ma-pama (Tyap: A̱yit Mapama) de pe malurile pârâului Sanchinyirian și malurile Chen Fwuam la Atabad Atanyieanɡ (Tyap: A̱ta̱bat A̱ta̱nyeang), s-au găsit numeroase rămășițe de zgură și țevi folosite în procesul de topire a fierului. De asemenea, s-au descoperit peșteri și formațiuni stâncoase la Bakunkunɡ Afanɡ (9°55'N, 8°10'E) și Tswoɡ Fwuam (9°51'N, 8°22'E), la Gan și Atabad- Atanyieang.Bitiyong, Y. I. (1988). "Preliminary Survey on Some Sites in Zangon Kataf District of Upper Kaduna River Basin": African Study Monograms. pp. 97–107 Mai multe astfel de situri și mine au fost identificate în căutările ulterioare, ceea ce sugerează că exploatarea minereului de fier era intensă în zonă.emkur, J. F.; Bitiyonɡ, Y. I.; Mahdi, H.; Jada, Y. H. Y. (1989). Interim Report on Fieldwork Conducted on the Nerzit Reɡion (Kaduna State) on Traditional Farminɡ in Niɡeria, Ahmadu Bello University, ZariaAchi, B.; Bitiyonɡ, Y. A.; Bunɡwon, A. D.; Baba, M. Y.; Jim, L. K. N.; Kazah-Toure, M.; Philips, J. E. (2019). A Short History of the Atyap. Tamaza Publishinɡ Co. Ltd., Zaria. pp. 9–245

Dovezi lingvistice Achi (2005) afirmă că Atyap vorbesc o limbă din grupul Kwa din familia lingvistică Benue-Congo. În plus, conform lui Achi și colab. (2019), Grupul Kataf (o clasificare veche) din care face parte limba Tyap, aparține de Podișul Nigerian. El a sugerat că, folosind o scală de timp glotocronologică stabilită pentru limbile Yoruba și Edo și vecinii lor, separarea Grupului Kataf în dialecte distincte și grupuri de dialecte ar necesita mii de ani. De asemenea, s-a menționat că „Între limbile igala și yoruba, de exemplu, a fost nevoie de cel puțin 2.000 de ani pentru a dezvolta distincția, în timp ce au fost necesari 6.000 de ani pentru diferențele observabile într-o comparație a grupurilor de limbi idoma și yoruba”, ceea ce demonstrează că „și în cadrul grupurilor de dialecte, a fost nevoie de o perioadă de până la 2.000 de ani pentru a crea o separare clar identificabilă a dialectelor și că, prin urmare, este un proces lent de creștere și expansiune constantă a populației și de diferențiere culturală de-a lungul a mii de ani”.

Limba Tyap a avut nevoie de mii de ani pentru a se separa, în aceeași locație geografică generală, de cele aproximativ șase dialecte apropiate. Ca subunitate, a fost nevoie de alte mii de ani pentru a se separa de alți membri ai grupului Kataf, precum limbile Gyong, Hyam, Duya și Ashe (Koro), care sunt puțin inteligibile pentru vorbitorii de Tyap. A fost recunoscută stabilitatea limbii și a altor trăsături culturale din această regiune a Nigeriei.Fagg, B. (1959). The Nok Culture in Prehistory. Journal of Historic Society of Nigeria, 1:4. pp. 288–293

Ținând cont de vechimea îndelungată a interacțiunii culturale și de apariția unor dialecte specifice în regiunea lingvistică Kataf, limba Tyap devenise de mult o limbă clar identificabilă, cu personalitate distinctă, cu mult înainte de momentul în care britanicii au preluat controlul asupra Atyap la începutul secolului al XX-lea.

Alte dovezi Oamenii Atyap își spun „Atyap” și sunt recunoscuți ca atare de grupurile învecinate, precum Asholyio (sau Morwa), Agworok (sau Kagoro), Atyecarak (sau Kachechere), Atakat (sau Attaka, Attakar), Ham (sau Jaba), Gwong (sau Kagoma), Adara (sau Kadara), Akoro (sau Koro), Bajju (sau Kaje), Anghan (sau Kamantan), Fantswam (sau Kafanchan), Afo, Afizere, Tsam (sau Chawai) și Rukuba. Limbile acestor populații fac parte din grupul de limbi ale Podișului Central din familia lingvistică Benue-Congo.Greenberg, J. H. (1966). The Languages of Africa 2nd edition. Indiana University, Bloomington. pp. 8–46Meek, C. K. (1928). „The Northern Tribes of Nigeria”. Journal of the African Society. Kegan Paul, Trench, Trubner and Co., London. 27: 171–195

Este dificil de stabilit originea exactă a poporului nigerian. Pe lângă existența mai multor versiuni care se contrazic una pe cealaltă, a existat tendința multor grupuri de a revendica zone din afara Africii drept centre de origine. Acest lucru este valabil și pentru Atyap într-o anumită măsură.Temple, C. L. (1922). Notes on the Tribes, Provinces, Emirates and States of the Northern Provinces of Nigeria Compiled from Official Reports by O. Temple (ed. 2nd). Cape Town: Argus. pp. 31–222.

Tradiția este aproape necunoscută pentru bătrânii Atyap. Acesta este, parțial, motivul pentru care în majoritatea scrierilor autorilor etnografici și antropologici coloniali care au scris despre grupul Atyap nu se găsesc informații despre originea acestuia. Totuși, majoritatea versiunilor înregistrate până în momentul colonizării prezintă asemănări remarcabile cu cele relatate de bătrânii de astăzi. Prin urmare, autenticitatea originii nordice rămâne discutabilă.

Unii oameni s-au mutat din Hausaland în zona ocupată de Atyap înainte de secolul al XIX-lea. Dezvoltarea regiunii Zangon Kataf până în 1750 d.Hr., locuită în principal de Hausa, reprezintă un caz evident de imigrație și interacțiuni dinainte de secolul al XIX-lea. Totuși, în secolul al XIX-lea, ca urmare a suprataxării, a capturării de sclavi și a impunerii muncii forțate sub influența regimului Sarakuna din Hausaland, s-a ajuns la creșterea migrațiilor ca formă de protest.Achi, B. (1987). The Handy System in the Economy of Hausaland. Paper presented at the 32nd Annual Congress of the Historical Society of Nigeria, University of Jos. pp. 1–15. Cel mai probabil, tradițiile migrației Atyap din nord pentru a evita sclavia și impozitarea reprezintă o amintire populară a acestor mișcări de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Dar migrația indivizilor și a grupurilor de oameni nu trebuie confundată cu migrația întregului grup Atyap.

Subgrupuri și clanuri Subgrupurile Atyap sunt formate dintr-un grup de șapte sau opt grupuri etnice: Agworog, Asholyio, Atyap propriu-zis, Atyecharak, Atyuku, Fantswam și Takad. Bajju sunt considerați ca parte a acestui grup datorită asemănărilor lor culturale și lingvistice, deși fiecare dintre aceste grupuri se consideră independent de identitatea etnică Atyap.

În ceea ce privește clanurile, fiecare dintre subgrupuri are clanurile și subclanurile sale. Agworog au două clanuri principale: Ankwai și Kpashang. Asholyio au patru: Neabwaat, Nelutswe, Neswe și Nezam. Atyap propriu-zis au patru clanuri principale: Agbaat, Aminyam, Aku și Ashokwa. Fantswam au șase: Manyii, Takau, Takum, Zakhwo, Zibyin și Zikpak.

Istorie

Epoca preistorică Atyap ocupă o parte din zona culturii Nok (cca. 1500 î.Hr. - 500 d.Hr.).

Epoca trocului – secolul al XVIII-lea Cu mult înainte de introducerea monedelor în zonă, oamenii Atyap au practicat trocul, până la mijlocul secolului al XVIII-lea, când negustorii de etnie Hausa au început să treacă prin ținutul Atyap, importând săbii, brățări și coliere și astfel s-a dezvoltat piața Zangon Kataf, la câteva mile de capitala tradițională Atyap la A̱tyekum – zona cunoscută de Atyap ca Maba̱ta̱do, scris și Mabarado, situată în jurul Atyekum și care era un loc de întâlnire, unde bătrânii Atyap deliberau cu privire la pământul și oamenii lor. Până atunci, oamenii obișnuiau să ducă minereul de fier la fierari pentru a le făuri unelte și îi plăteau cu cereale sau carne. După venirea negustorilor Hausa, fierarii locali au început să copieze produsele aduse de aceștia.

Datorită intensificării comerțului dintre Atyap și Hausa, nevoia de securitate a devenit vitală, dezvoltare care a condus ulterior la înființarea mai multor piețe precum cele din Magwafan (Hausa: Bakin Kogi), Rahama, Tungan Kan (Kachechere) și Afang Aduma de lângă Gan, deși cea mai importantă dintre toate a rămas piața Zangon Kataf, o legătură importantă între cele patru rute comerciale principale din zonă.

Un raport al Human Rights Watch menționează că nu există înregistrări scrise, dar există dovezi că Atyap au fost coloniști timpurii în regiunea Zangon Kataf, la fel ca și grupul Hausa. Ambele grupuri se aflau în zonă încă anii 1750, posibil și mai devreme, și ambele grupuri pretind că au fost primii coloniști. Cu toate acestea, Achi și colab. (2019) au afirmat că momentul stabilirii pactului comercial (Tyap: A̱ka̱be; Hausa: Amana, română: Pactul de Integritate) între Atyap și Hausa este necunoscut, dar este cert că locuitorii din Zangon Kataf au ajuns la o înțelegere cu Atyap, centrată pe două aspecte:

nevoia de a asigura siguranța comercianților și a mărfurilor acestora în Atyapland; nevoia de teren pentru o piață permanentă și pentru stabilirea imigranților.

Liderii ambelor părți au desemnat ulterior persoane care să se asigura că acordul este implementat cu succes. Liderul de caravane Hausa (Hausa: madugu) a numit un prinț al așezării itinerante (Hausa: magajin zango), care locuia în Zangon Kataf, pentru a colecta taxe de la comercianții itineranți (Hausa: fatake), iar din aceste taxe erau plătite gazdele lor Atyap, care le asigurau pace, securitate și teren pentru stabilirea așezării (Hausa: zango). De cealaltă parte, grupul Atyap a numit un prinț, moștenitor al șefului clanului, care a asigurat siguranța comercianților în interiorul și în afara perimetrelor Atyapland și a mobilizat tineri înarmați pentru a-i însoți pe comercianții din Magwafan (Hausa: Bakin Kogi) până în zona Ham și apoi pe drumul de întoarcere. Tot prin șeful clanului, el s-a asigurat că a fost alocat suficient teren pentru piața Zango și pentru reședința comercianților.

Reticența comercianților Hausa și a liderilor lor de a plăti tributul menit pentru protecția lor către Atyap a devenit o cauză majoră de încălcare a acordului și acest lucru a creat o stare de nesiguranță în zonă. Comercianții Hausa au început, în schimb, să-i sprijine pe regii Hausa din Kauru și Zaria, pentru a reuși să supună toate statele de-a lungul rutelor comerciale, astfel încât să nu mai fie supravegheați și să nu mai plătească niciun tribut.

Tot din lucrarea lui Achi și colab. (2019) reiese că, în 1870, membrii Atyap și-au retras escortele armate și le-au folosit pentru a ataca așezarea Hausa din Zangon Kataf, care a rămas pustie timp de mulți ani.

Secolul al XIX-lea Un alt acord a fost încheiat de către comercianții Atyap și Hausa la începutul secolului al XIX-lea și comerțul a fost reluat, iar ținutul Atyap a prosperat până la un nivel în care se spunea că fiecare casă avea animale, inclusiv cai.

Vizita lui Richard Lander