Alexia Anca Todoni () o jucătoare română de tenis. Cea mai bună clasare a sa la simplu este locul 83 mondial, în martie 2025, iar la dublu, locul 285 mondial, în ianuarie 2025.

Până în prezent, Todoni a jucat mai ales în turneele din cadrul Circuitului ITF, unde a câștigat cinci titluri la simplu și patru la dublu. În ianuarie 2022, Todori a participat la Australian Open în competițiile de juniori feminin. Ea și partenera ei Hanne Vandewinkel au ajuns în optimi de finală la dublu feminin juniori, cu o victorie cu 6–4, 6–4 în fața perechii Lily Fairclough și Yilin Yan; apoi au pierdut cu 6–7(5–7), 1–6 în fața perechii Alexis Blokhina și Liv Hovde. Ea a participat la Wimbledon 2024, unde a fost învinsă în runda a doua, de nr. 2 mondial, Coco Gauff.

Cariera profesională După ce a jucat în circuitul juniorilor între 2018 și 2020, Anca Todoni s-a dedicat în totalitate activității profesioniste începând cu același an, debutând la turneul ITF de la Candia în luna noiembrie. Are o preferință pentru zgură, iar pe această suprafață a cucerit primul său titlu la nivel ITF în 2022 și următoarele patru în anul următor.

2024: Debut la Grand Slam, două titluri WTA 125, top 120 În februarie, Todoni și-a făcut debutul pe tabloul principal al turneului WTA la Transylvania Open 2024, după ce a primit un wildcard. În aprilie, clasată pe locul 217, ea s-a calificat pe tabloul principal de simplu la Copa Colsanitas 2024 din Bogota, Columbia, și a învins-o pe Lucrezia Stefanini în prima rundă. Ca urmare, ea a trecut în primii 200 în clasament.

În iunie, ea a câștigat primul său titlu WTA 125 la Bari, învingând-o pe Panna Udvardy, și a urcat pe locul 136 mondial, la 10 iunie 2024.

A ajuns în premieră pe tabloul unui Grand Slam, la Wimbledon 2024, după ce, în calificări, le-a învins pe Makarova (177 WTA), Birrell (132 WTA) și Parrizas-Diaz (165 WTA). În prima rundă, Todoni ar fi trebuit să joace cu italianca Elisabetta Cocciaretto (43 WTA), însă aceasta s-a retras din motive medicale și a fost înlocuită de lucky-loser Olga Danilović (23 de ani, 116 WTA). Todoni s-a impus în două seturi, într-un meci care a durat o oră și 23 de minute. În runda a doua a fost învinsă de nr. 2 mondial, Coco Gauff, în două seturi.

Todoni a ajuns în runda a doua la Iași Open când adversara sa din deschidere, Aliona Falei, s-a retras accidentată, dar a pierdut în fața Olgăi Danilovic. În noiembrie, Todoni a câștigat al doilea său turneu WTA 125 la Bolivia Open, învingând-o pe Emiliana Arango în finală.

2025: Debut la Australian Open, top 100 Todoni și-a început sezonul 2025 calificându-se pentru Brisbane International, unde a învins-o pe Cristina Bucșa, înainte de a pierde în fața favoritei 12 Linda Nosková în runda a doua. Apoi s-a calificat pentru prima dată pe tabloul principal la Australian Open, dar a pierdut meciul de deschidere în fața favoritei 5 Zheng Qinwen.

În martie 2025 a câștigat Antalya Open, un turneu de nivel WTA 125, după ce a învins-o în finală pe spaniola Leyre Romero Gormaz în două seturi.

Finale WTA Challenger Simplu: 4 (titluri) RezultatC–PDatăTurneuSuprafațăAdversarScorCâștigat1–0iunie 2024WTA 125 Bari, Italiazgură Panna Udvardy6–4, 6–0Câștigat 2–0 octombrie 2024Bolivia Open, Bolivia zgură Emiliana Arango 7–6(7–5), 6–0Câștigat 3–0 martie 2025Antalia Open, Turcia zgură Leyre Romero Gormaz6–3, 6–2Câștigat4–0iunie 2025Bari Open, Italia zgură Anna Bondar 6–7, 6-4, 6-4

Finale Circuitul ITF Simplu: 9 (5 titluri, 4 finale) LegendăW25 tournaments (2–1)W15 tournaments (3–2)Finale după suprafațăHard (0–1)Zgură (5–2) RezultatC–PDatăTurneuTipSuprafațăAdversarScorCâștigat 1–0 oct 2022ITF Antalia, TurciaW15 Zgură Patricia Maria Țig 6–2, 7–6(4)Pierdut 1–1 dec 2022ITF Antalia, TurciaW15 Zgură Mayuka Aikawa 1–6, 0–6Pierdut 1–2 feb 2023ITF Sharm El Sheikh, EgiptW15 Hard Dalila Spiteri 3–6, 7–6(4), 1–6Câștigat 2–2 iun 2023ITF Kranjska Gora, SloveniaW15 Zgură Paula Cembranos 6–1, 6–2Câștigat 3–2 iun 2023ITF București, RomâniaW15 Zgură Ștefania Bojică 6–4, 6–0Pierdut 3–3 iun 2023ITF Kuršumlijska Banja, SerbiaW25 Zgură Martha Matoula 2–6, 6–7(2)Câștigat 4–3 aug 2023ITF Osijek, CroațiaW25 Zgură Lina Gjorcheska 6–4, 6–3Câștigat 5–3 aug 2023ITF Bistrița, România W25 Zgură Lucija Ćirić Bagarić 7–5, 1–6, 6–2Pierdut 5–4 aug 2025Saskatoon Challenger, Canada W50 Hard Himeno Sakatsume 6–7(1), 3–6

Dublu: 5 (4 titluri, 1 finală) LegendăW50 tournaments (1–0)W25 tournaments (1–0)W15 tournaments (2–1) RezultatC–PDatăTurneuTipSuprafațăPartnerAdversarScorPierdut 0–1 feb 2023ITF Sharm El Sheikh, EgiptW15 Hard Sabina Dădaciu Katarína Kužmová Darya Shauha 3–6, 7–6(5), [3–10]Câștigat 1–1 mar 2023ITF Heraklion, GreciaW15 Zgură Patricija Paukštytė Shavit Kimchi Nina Vargová 6–3, 6–7(7), [10–5]Câștigat 2–1 iun 2023ITF Kranjska Gora, SloveniaW15 Zgură Katerina Tsygourova Paula Cembranos Liisa Varul 6–1, 6–0Câștigat 3–1 oct 2023ITF Heraklion, GreciaW25 Zgură Ilinca Amariei Melanie Klaffner Sinja Kraus 6–0, 5–7, [10-1]Câștigat 4–1 iun 2024ITF Troisdorf, GermaniaW50 Zgură Raluca Șerban Chiara Scholl Yana Morderger 6–0, 6–3

Note

Legături externe

Categorie:Nașteri în 2004 Categorie:Nașteri pe 10 octombrie Categorie:Jucătoare de tenis române Categorie:Sportivi români în viață Categorie:Timișoreni