În lingvistică, termenul „diasistem” are mai multe accepțiuni, mai mult sau mai puțin largi. A fost propus în 1954 de lingvistul structuralist american Uriel Weinreich în încercarea de a aplica metodele structuraliste în dialectologie. El definește diasistemul ca un sistem ce poate fi construit de lingvist din cel puțin alte două sisteme omogene și discrete care prezintă asemănări parțiale, acestea făcând din diasistem ceva diferit de simpla sumă a sistemelor componente. Weinreich mai menționează că această construcție nu este întotdeauna rezultatul unui demers științific, putând fi practicată intuitiv de vorbitori care stăpânesc cel puțin două idiomuri (dialecte și/sau limbi)Weinreich 1954, p. 390..
În sensul cel mai restrâns, un diasistem poate fi stabilit la nivelul unui singur sistem de trăsături ale unui idiom dat. Weinreich dă ca exemplu fonemele vocalice. De exemplu, date fiind două varietăți ale idiomului cu sisteme identice din cinci vocale, /i/, /e/, /a/, /o/ și /u/, diasistemul respectiv poate fi reprezentat prin formulaWeinreich 1954, p. 394.:
,
unde 1 și 2 sunt varietățile de limbă, // delimitează diasistemul, iar ≈ reprezintă opoziția dintre vocale. Dacă variantele diferă prin realizarea lui /e/ mai închisă în una ([e]) și mai deschisă în cealaltă ([ɛ]), diasistemul va fi:
.
Un asemenea diasistem poate fi numit diafon, la nivelul unei trăsături morfologice este vorba de un diamorf, și se pot stabili diasisteme și în alte domenii ale limbiiCrystal 2008, pp. 141–142..
Într-un sens mai larg, o limbă este de asemenea un diasistem, format din dialectele sale. Lingvistul român Eugen Coșeriu a introdus termenul în romanistică, astfel că limba latină a fost interpretată ca un diasistem având printre componente latina vorbită și, în cadrul acesteia, latina vorbită cultă și latina vorbită popularăBecker 2014, p. 267.. De asemenea, lingvistul belgian Jean-Marie Klinkenberg, studiind limbile romanice vestice, vorbește despre o limbă-diasistem oïl și o limbă-diasistem ocKlinkenberg 1994, p. 157, apud Hendschel 2002..
În sociolingvistică există ideea că diasistemul unei limbi este ansamblul tuturor varietăților sale, în funcție de cinci dimensiuni: timp (varietăți diacronice, adică etapele istoriei sale), spațiu (varietăți regionale), grup social (varietăți sociale, sociolecte), context (varietăți situaționale sau stilistice) și sex (varietăți diagenice)Englebert 2015..
În dialectologia actuală, noțiunea de diasistem s-a extins și dincolo de limitele unei limbi ausbau sau standard, putând cuprinde mai multe asemenea limbi care, din punctul de vedere al lingvisticii comparative, formează o singură limbă abstand.
Exemple de diasisteme formate din limbi standard:
limba arabă și limba maltezăBussmann 1998, p. 80.; limba bosniacă, limba croată, limba muntenegreană și limba sârbă (diasistemul slav de centru-sud)Brozović 1998 .; limba bulgară și limba macedoneanăBussmann 1998, p. 711.; limba cehă și limba slovacăBussmann 1998, p. 1086.; limba germană, limba idișSala 1981, p. 112. și limba luxemburghezăSala 1981, pp. 151.; limba hindi din India și limba urdu din PakistanBussmann 1998, p. 511–512.; limba italiană și limba corsicanăBussmann 1998, p. 601.; limba malaieză și limba indonezianăBussmann 1998, p. 562.; limba olandeză, limba flamandă și limba afrikaans Bussmann 1998, p. 343.; limba persană din Iran, limba dari din Afganistan și limba tadjicăBussmann 1998, p. 881.; limba portugheză și limba galicianăBussmann 1998, p. 921.; limba spaniolă și limba ladino Sala 1989, p. 167..
Referințe
Surse bibliografice
Becker, Lidia, La protohistoire des langues romanes (Protoistoria limbilor romanice), Klump, Andre et al. (coord.), Manuel des langues romanes (Manualul limbilor romanice), Berlin / Boston, De Gruyter, 2014, ISBN 978-3-11-030245-5, pp. 261–288 (accesat la 16 august 2018) Brozović, Dalibor, Organska podloga hrvatskoga jezika (Baza organică a limbii croate), Hrvatski jezik, Zagreb, Institut za hrvatski jezik i jezikoslovlje, 1998 (accesat la 16 august 2018) Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 16 august 2018) Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 10 noiembrie 2018) Englebert, Annick, Cours d’histoire de la langue française et de la francophonie (Curs de istorie a limbii franceze și a francofoniei), ultima actualizare 2015 (accesat la 16 august 2018) Hendschel, Lorint, Langue, dialecte, idiome : la terminologie et le fond (Limbă, dialect, idiom: terminologia și fondul), Toudi, nr. 45–46, 2002 (accesat la 16 august 2018) Klinkenberg, Jean-Marie, Des langues romanes: introduction aux études de linguistique romane (Despre limbile romanice: introducere în studiile de lingvistică romanică), Louvain-la-Neuve, Duculot, 1994 Sala, Marius (coord.), Enciclopedia limbilor romanice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, ISBN 973-29-0043-1 Sala, Marius și Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limbile lumii. Mică enciclopedie, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981 Weinreich, Uriel, Is a structural dialectology possible? (Este posibilă o dialectologie structurală?), Word, vol. 10, 1954, pp.388–400 (accesat la 16 august 2018)
Vezi și
Continuum dialectal Dialect Limbă ausbau, limbă abstand și limbă-acoperiș
Categorie:Dialectologie Categorie:Sociolingvistică