Ion Gavrilă Ogoranu () a fost, succesiv, membru al tineretului Mișcării Legionare, liderul unui grup anticomunist de luptători în munți, activând în Munții Făgăraș, precum și în perioada post-1989.Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol II, Editura Marineasa, Timișoara, 2001, p. 270.
Biografie Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut într-o familie de români cu trei copii, în Țara Făgărașului. În memoriile sale, Ogoranu povestește că a aflat abia în anul 1976, pe când era anchetat la penitenciarul Rahova de către securistul Nagy, că în acte ca localitate de naștere era trecul satul Iași din județul Făgăraș. A învățat la liceul „Radu Negru” din Făgăraș. A urmat cursurile Facultății de Agronomie din Cluj.
Ion Gavrilă Ogoranu a făcut parte din Mișcarea Legionară, Frăția de Cruce „Negoiul” și a fost un militant al acestei organizații.
S-a angajat ca luptător anticomunist în facultate, la Cluj. S-a încadrat cu întreaga viață deplin și pentru totdeauna în rezistența armată anticomunistă din România, conducând șapte ani Grupul Carpatin Făgărășan. Pentru activitatea sa a fost condamnat, în contumacie, la moarte. Timp de 29 de ani, organele securității nu au putut să-l captureze. Prins în 1976, a fost salvat de la execuție cu ajutorul soției sale Ana Gavrilă Ogoranu, când aceasta a cerut în scris intervenția directă a președintelui american, Nixon.Ana și Ion Gavrilă Ogoranu către Monica Macovei , România Liberă, Accesat la 25 decembrie 2014.
A fost înmormântat la 4 mai 2006 în cimitirul satului Galtiu din comuna Sântimbru, județul Alba.
În 2008 a fost înființată fundația Ion Gavrilă Ogoranu.Fundatia Ion Gavrila Ogoranu | "Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc…"
Scrieri antume și postume Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. I, Editura Marineasa - Timișoara, 1993 Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. II, Editura Marineasa - Timișoara, 1996 Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. III împreună cu Lucia Baki Nicoară - Editura Marineasa - Timișoara, 1999; (ediția a II-a, Editura Mesagerul de Făgăraș, 2011, ISBN 973-85045-8-9) Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. IV - Documente din arhiva securității - Editura Mesagerul de Făgăraș, 2004 Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. V - La pas prin Frăția de Cruce - Editura Mișcării Legionare, 2006 Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. VI - Episcopul Ioan Suciu în fața furtunii, Editura Viața Creștină, Cluj 2006, Ion Gavrilă Ogoranu, Elis Neagoe-Pleșa, Liviu Pleșa, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. VII - Rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, Editura Marist, Baia Mare 2007, Ion Gavrilă Ogoranu, Întâmplări din lumea lui Dumnezeu - Editura „M.C.”, 1999, Ion Gavrilă Ogoranu, Amintiri din copilărie, Editura Marineasa - Timișoara, 2000, Ion Gavrilă Ogoranu, Anamaria Ciur, Iuda - roman, Editura Marist, Baia Mare 2008.
Ion Gavrilă Ogoranu în cinematografie Ion Gavrilă Ogoranu a devenit erou în filmul românesc (2009), Portretul luptătorului la tinerețe, realizat de regizorul Constantin Popescu, producătorul filmului fiind tatăl regizorului, Titi Popescu. Filmul a ieșit pe ecranele din România în luna noiembrie 2010. Prezențe românești la Berlinală. Producția românească din cadrul secțiunii „Forum” a stîrnit controverse, Radio Free Europe, 15 februarie 2010 . William Totok, „Portretul luptătorului la tinerețe (Film von Constantin Popescu, 2010)”, în: Handbuch des Antisemitismus. Judenfeindschaft in Geschichte und Gegenwart, Literatur, Film, Theater und Kunst, vol. 7, [Lexiconul antisemitismului], editat de Wolfgang Benz, Editura De Gruyter Saur, Berlin / München / Boston, 2014, pp. 390–391.
Note
Legături externe Ion Gavrilă Ogoranu, Lucia Baki: Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, ProcesulComunismului.com, Colecția mărturiilor și analizelor despre perioada 1945-1964. Accesat la 23 ianuarie 2021. Elena-Irina Macovei, William Totok: Mit și mistificare - Mythos und Mystifizierung, în: Halbjahresschrift - hjs-online, 15 noiembrie 2014, actualizat: 28 iulie 2016 William Totok, Elena-Irina Macovei: Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România , Editura Polirom, Iași, 2016 Sebastian Dan: Viața și moartea partizanilor din Făgăraș, cei mai îndârjiți luptători împotriva comunismului: „Au stat ascunși până când au fost trădați”, în Adevărul (Brașov) online, 15 mai 2015. Accesat la 19 mai 2015. Dorin Timonea: FOTO Ion Gavrilă-Ogoranu, simbolul rezistenței anti-comuniste din România. S-a ascuns de Securitate peste 20 de ani , Adevărul, 5 aprilie 2013 Laurentiu Dologa: Ogoranu, partizanul anticomunist care a umilit Securitatea (I), Ziare.com, 15 august 2011 Laurentiu Dologa: Ogoranu, partizanul anticomunist care a umilit Securitatea (II), Ziare.com, 16 august 2011 Răzvan Codrescu: Dor de Ion Gavrilă Ogoranu, Blogul lui Răzvan Codrescu, 27 august 2011. Accesat la 23 ianuarie 2021. Ion Gavrila Ogoranu - tulburatoare marturii despre lupta anticomunista, Amos News, 19 decembrie 2008 Un erou "necunoscut": Ion Gavrila Ogoranu - Mica enciclopedie AS, Redactia, Formula AS, numărul 728 - anul 2006 Lavinia Betea: O "poveste ca-n filme", Ion Gavrila-Ogoranu, Jurnalul Național, 10 aprilie 2005 http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2002/current5/mi15.html http://www.alternativaonline.ca/in%20memoriam0605.HTML
Categorie:Nașteri în 1923 Categorie:Decese în 2006 Categorie:Decese pe 1 mai Categorie:Autobiografi români Categorie:Autori români Categorie:Condamnați la moarte care nu au fost executați Categorie:Legionari Categorie:Luptători anticomuniști Categorie:Partizani anticomuniști Categorie:Persoane condamnate în contumacie Categorie:Oameni din județul interbelic Făgăraș Categorie:Oameni din județul Brașov Categorie:Români din secolul al XX-lea Categorie:Români din secolul al XXI-lea Categorie:Victime ale regimului comunist din România Categorie:Anticomuniști români