Basarabeasca

Basarabeasca (în ; în trecut: Romanovca, Românești) este un oraș din sudul Republicii Moldova, reședința raionului Basarabeasca.

Simboluri Stema și drapelul orașului au fost aprobate în anul 2025:Decretul Președintelui nr.463-X din 02.12.2025.

Stemă: Scut fasciat de șase piese, de aur și verde. În capul scutului, în câmp roșu, o roată de șină, înaripată, de aur. Scutul timbrat de o coroană murală de aur cu trei turnuri.

Drapelul reprezintă o pânză rectangulară (2:3), împărăția în cinci brâie, verde-galben-roșu-galben-verde (1:1:2:1:1), brâul roșu încărcat la mijloc cu o roată de șină, înaripată, galbenă.

Geografie Amplasare Orașul Basarabeasca estre situat în lunca râului Cogâlnic-Larga, la o depărtare de 100 km de Chișinău, nemijlocit la hotar cu Ucraina.

Resurse naturale Suprafața totală a orașului Basarabeasca este de 2.754 ha. Cea mai mare parte o ocupă terenurile cu destinație agricolă – 1.460 ha sau 53%. Din totalul terenurilor agricole 1.095 ha ocupă terenurile arabile sau 75% din totalul lor și plantațiile multianuale 338 ha sau 23% din totalul terenurilor cu destinație agricolă. Bonitatea medie a terenurilor agricole este de 65 balo-hectari. Fondul acvatic al orașului este format din râul Cogâlnic și 3 iazuri cu o suprafață totală de circa 28 ha.

O trăsătură specifică pentru zona de sud este suprafața redusă a spațiilor verzi, ceea ce este caracteristic și pentru Basarabeasca.

Istorie

Situat în lunca râului Cogâlnic și Larga, la o depărtare de 101 km de Chișinău, acest orășel din Bugeac s-a dezvoltat pe baza a două localități - târgul Romanovca și nodul de căi ferate Basarabeasca. Pe moșia localității arheologii menționează o movilă funerară rămasă de pe urma nomazilor veniți cu turmele de vite din stepele asiatice sute de ani în urmă, hoinărind din loc în loc, în căutare de pășuni mănoase pentru animale, și localități bogate pentru a căpăta pradă de război. În mormânt au fost găsite câteva dovezi ale existenței pământești ale nomazilor, decedați de moarte normal pe aceste meleaguri sau căzuți în luptă cu băștinașii.

Perioada țaristă

Localitatea a fost fondată la 3 august 1856 cu denumirea „Romanovka”. Guvernul Marelui Imperiu Rus care dispunea de imense terenuri necultivate în Rusia, Serbia și Extremul Orient, și-a demonstrat bonomia, înființând o colonie evreiască pe pământul ce nu-i aparținea, pentru niște oameni, care nu l-au prea rugat. Le-a sugerat însă o idee, de care coloniștii trebuia să fie numită Romanovca, ca semn de adorație pentru dinastia țarilor Romanov a Rusiei. Dar tot pe atunci, nu departe, lângă Mihailovca, avea pământ mult un moșier Romanov și uneori se crede că satul chiar poartă numele lui. Fapt însă e că aici, în case de lut și bordeie, s-au stabilit niște ciobani și crescători de animale.

Evreii adunați de voie, de nevoie n-au protestat, n-au strigat, n-au demonstrate împotriva acestei încercări nesăbuite. Ei au părăsit colonia, începând chiar cu a doua zi. Cei care au mai rămas, s-au instalat pe teritoriul actualei brutării și actualei mori. De la moară și până la bancă pe atunci se afla piața de produse alimentare, iar acolo, unde azi se află Societatea Orbilor și Direcția de drumuri se aflau piețele de vite și, respective, de cai. În 1859 aici se numărau doar 86 de familii de evrei (263 de bărbați și 249 de femei), înzestrați cu 1,750 desetine de pământ arabil, ceea ce nu era puțin. Dar în 1870 în colonia evreiască Romanovca rămăsese numai 57 familii de evrei, care, avânda aceleași 1.750 desetine numărau în gospodăriile lor numai 12 cai, 10 vite cornute mari. Incredibil, dar e adevărat: totul e confirmat în „Zapisi Besarabscogo statisticescogo comiteta” condus de istoricul și statisticianul burghez rus Alexandr Egunov, care a activat toată viața în Chișinău.

Pentru a-i ține acasă pe agricultorii coloniști zemstva județeană din Bender, la rugămintea căpitanului Fiodor Oleinikov, în ziua de 29 octombrie 1876 a hotărât să le acorde înlesniri și zile de târg în fiecare săptămână – miercurea. Dar negustorii din Romanovca preferau să umble la târguri în alte părți, pământul lor rămânând în paragină.

La 28 noiembrie 1878 autoritățile, în mâinile cărora se afla soarta evreilor, au decis să le întoarcă libertatea – să trăiască acolo unde doresc și să se ocupe cu ceea ce prefer. Peste doi ani în colonia evreiască Romanovca rămăseseră numai familiile a doi evrei bătrâni: Meer Mudreanu și Moșco Kaț, care în același an au și murit.

După destrămarea coloniei proprietarii Fiodor Oleinikov cu 1.150 desetine de pământ arabil și Paulina Haralamb cu 581 desetine fac tot posibilul pentru a-i atrage pe moșiile lor pe alți coloniști. N-au apelat la țărani statelor vecine - aveau nevoie de agricultori veniți de pe meleaguri străine, fără drepturi, fără privilegii, fără pretenții de stăpâni. Și într-o anumită măsură acest lucru le-a reușit. În 1897 în Romanovca trăiau 293 de bărbați și 304 femei, fără biserică, fără școală, fără să știe limba băștinașilor. La începutul secolului XX apar primele ”întreprinderi” – un depozit comercial de produse agricole și încă unul de cherestea și se aflau pe teritoriul casei de cultură de azi. O școală cu o singură clasă exista începând cu anul 1899 grație proprietarului Gheorghe Demeșliev, care a asigurat-o cu încăpere. Învățătoarea era Ana Șidlovskaia, care a lucrat aici mulți ani. Pentru susținerea și patronajul acestei școli Gheorghe Demeșliev a fost decorat la 6 decembrie 1904 cu medalia de argint „Za userdie”. În anul școlar 1905-1906 în această școală învățau 12 băieți și 2 fetițe. Prima școală evreiască a fost construită în 1922-1924. În ea învățau 22 de elevi.

La începutul secolului XX localitatea prosperă vădit, doar în vecinătate funcționa cu succes calea ferată Basarabeasca. În 1910 în casele unor negustori apare telefonul: Merimski, Okulis, Andelman, Imaș, Țuker. La 5 decembrie 1912 a fost deschisă o sinagogă, rabin fiind numit doctorul Boris Sverlov. Își construiesc și creștinii ortodocși o biserică, după ce Grigore și Vasile Demeșliev au fost să îngenuncheze în fața țarului Rusiei și li s-au dat numai 500 ruble, au strâns bani de la credincioși.

În octombrie în Romanovca trăiau 1.741 de locuitori, averea cărora era evaluată la 346.826 ruble. În 1914 oloinița este reutilată în secție de țesături. Două mori de aburi ale lui Lemche Adam și Semche Hristian erau prețuite cu 9.420 ruble. Una însă, cea construită în 1916, este aruncată în aer de către fasciștii germane. Prima moară fusese construită încă în 1908 de către frații Levinzon cu utilaj adus din Franța și funcționează și în zilele noastre. Apare Casa de credit reciproc din sat.

În anul 1917, dezmembrarea Imperiului Rus s-a produs pe fondul revoluției ruse, moment în care popoarele aflate sub dominația țaristă și-au intensificat lupta pentru afirmarea identității naționale, pentru aplicarea principiului autodeterminării și pentru organizarea de state naționale proprii. Astfel, în octombrie 1917 este proclamată autonomia Basarabiei, iar în decembrie ia naștere Republica Democratică Moldovenească, într-o relație federativă cu Rusia.Victor A. VOICU. 27 Martie 1918. Unirea Basarabiei cu România. Strălucită izbândă identitară românească. In: Limba română, Nr. 3-4, anul XXVIII, 2018, pp. 15-23.

Revoluția Rusă. Marea Unire

Înființarea regimului bolșevic la Petrograd îi determină pe liderii basarabeni să ia o decizie radicală: în ianuarie 1918, Republica Democratică Moldovenească își declară independența. În același timp, trupele țariste bolșevizate instalează anarhia în Basarabia, recurgând la violențe, crime, furturi, distrugeri cu consecințe grav destabilizatoare pentru situația socială. În acest context, este constituit Consiliul Directorilor – organul executiv al noii republici, avându-i în frunte pe Pantelimon Erhan, Ion Inculeț (președinte al republicii) și Daniel Ciugureanu (șeful guvernului). Aceștia solicită intervenția armatei române pentru a opri dezmățul provocată de grupările bolșevice înarmate. În ianuarie 1918, armata română, condusă de generalul Ernest Broșteanu, trece Prutul, fiind întâmpinată de o delegație a Sfatului Țării în frunte cu Ion Pelivan și Ion Inculeț. În februarie, armata română reușește să restabilească ordinea în târgul Romanovca, asigurând protecția populației împotriva bandelor bolșevice.GIURCĂ, Ion. Prezența armatei române în Basarabia la începutul anului 1918. In: Revista de Istorie a Moldovei, 2017, nr. 4(112), pp. 56-67. ISSN 1857-2022.

Între timp, puterea bolșevică renunțase la principiul autodeterminării popoarelor, iar Ucraina formula pretenții asupra Basarabiei. Atât bolșevicii cât și guvernările ucrainene aveau pretenții asupra teritoriul Basarabiei și ignorau declararea independenței a Republicii Democratice Moldovenești.BURLACU, Valentin. Legalitatea Unirii Basarabiei cu România, contestată de către Rada Centrală Ucraineană (martie–iulie 1918). In: Revista de Știință, Inovare, Cultură și Artă „Akademos”, 2019, nr. 1(52), pp. 92-97. ISSN 1857-0461. DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.2907494 În aceste împrejurări, elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului se reunesc la 1 martie la Iași și ajung la concluzia necesității istorice și identitare a unirii Basarabiei cu România. La 27 martie 1918 Sfatul Țării votează unirea Basarabiei cu România: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărească soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România.”BURLACU, Valentin. Unirea Basarabiei cu România: premise, factori, etape. In: Probleme ale științelor socioumanistice și modernizării învățământului: materialele conf. șt. anuale a profesorilor și cercetătorilor UPS „Ion Creangă”. Univ. Ped. de Stat „Ion Creangă”; coord. șt. Ig. RACU, col. red. A. VERDEȘ [et al.]: [in vol.]. Chișinău: S. n., 2018, vol.3 (seria 20), p. 265-278. Bibliogr.- 31 titl.

În componența României Mari

În 1923 aici se numărau 690 de case, 1.520 de bărbați și 1.597 de femei; aveau o moară, un abator, o farmacie, o școală primară și 15 cârciumi.Dicționarul statistic al Basarabiei. Chișinău: Tipografia societății anonime „Glasul Poporului”, 1923, pp. 616, 617.

După Marea Unirea din 1918, numele târgului era ortografiat Romanovca sau Romanouca. La 14 iunie 1924 a fost aprobată Legea pentru unificarea administrativă a României, în vigoare din 01.01.1925, prin care localitatea își capătă denumirea de Românești, care a purtat-o în anii administrației românești (1925-1940, 1941-1944). Între anii 1925 și 1929 era reședința plășii Cogâlnicu, județul Tighina.Monitorul Oficial al Regatului României, nr. 223 din 10 octombrie 1925, p. 80 (11344).