Noua Ordine (în ) a Europei a fost sistemul politic și social pe care Germania Nazistă dorea să îl impună în zonele Europei pe care le-a cucerit și ocupat.

Planificarea pentru a început cu mult înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, dar Adolf Hitler a proclamat public o „Nouă Ordine Europeană” pe : „Anul 1941 va fi, sunt convins, anul istoric al unei mari Noi Ordini Europene!”Adolf Hitler speech at Berlin Sportpalast.

Printre altele, Noua Ordine prevedea formarea unui stat rasial pangerman, structurat conform ideologiei naziste, pentru a asigura existența unei rase ariene-nordice percepute ca fiind superioară, pentru a consolida o expansiune teritorială masivă în Europa Centrală și de Est prin colonizarea de coloniști germani, pentru a realiza anihilarea fizică a evreilor, slavilor (în special polonezi și ruși), romilor („țigani”) și altor oameni considerați „necorespunzători vieții”, precum și pentru a implementa exterminarea, expulzarea sau înrobirea celor mai multor popoare slave și altor grupuri pe care ideologia nazistă le considera „inferioare din punct de vedere rasial”.Gumkowski, Janusz; Leszczyński, Kazimierz (1961). Poland Under Nazi Occupation. Polonia Pub. House. Dorința agresivă a Germaniei Naziste pentru expansiune teritorială () este considerată o cauză majoră a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Istoricii rămân împărțiți în ceea ce privește obiectivele finale ale Noii Ordini – unii cred că Noua Ordine urma să fie limitată la dominația nazistă asupra Europei, în timp ce alții o văd ca un punct de plecare pentru o eventuală cucerire mondială și stabilirea unei guvernări mondiale sub control german.Lee, Stephen J. (1987). The European Dictatorships, 1918–1945, p. 196. Cambridge University Press.

Originea termenului dreapta|miniatura|350x350px|Noua Ordine în Europa: Cuceririle germane și ale Axei în Europa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial Termenul avea inițial o semnificație mai limitată decât cea pe care o avea ulterior. Este tradus de obicei ca „Noua Ordine”, dar o traducere mai corectă ar fi mai apropiată de „reorganizare”. Atunci când a fost folosit în Germania în perioada celui de-al Treilea Reich, se referea în mod specific la dorința naziștilor de a modifica granițele statelor în Europa, transformând astfel structurile geopolitice existente. În același sens, a fost folosit, atât acum cât și în trecut, pentru a denota reorganizări similare ale ordinii politice internaționale, cum ar fi cele care au urmat Păcii Westfalice din 1648, Congresului de la Viena din 1815 și victoriei Aliaților din 1945. Fraza completă folosită de regimul nazist era, de fapt, (Noua Ordine a Europei), pentru care era doar o abreviere. (A se face distincție între „Noua Ordine” europeană și Noua Ordine Europeană neofascistăfondată în 1951 stabilită ca o presupusă „Internațională Neagră”.)Compare:

Conform guvernului nazist, acest principiu era urmărit de Germania pentru a asigura o reorganizare echitabilă a teritoriului în beneficiul comun al unei noi Europe integrate economic,Spielvogel, Jackson J. (2006). Western Civilization Since 1789, Volume 3. Clark Baxter, p. 855. care în terminologia nazistă însemna continentul european cu excepția Uniunii Sovietice „asiatice”.Martin Bormann's Minutes of a Meeting at Hitler's Headquarters (July 16, 1941). German History in Documents and Images. Retrieved 5 June 2011. Quoting Hitler: The Führer emphasized that we had to understand that the Europe of today was nothing but a geographical term; in reality Asia extended up to our frontiers. Viziunile rasiale naziste considerau statul sovietic „iudeo-bolșevic” atât o instituție criminală care trebuia distrusă, cât și un loc barbar lipsit de orice cultură care să-i confere un caracter „european”.Rich, Norman (1972). Hitler's War Aims: Ideology, the Nazi State and the Course of Expansion, p. 212. Prin urmare, era rar folosit cu referire la Rusia Sovietică, deoarece naziștii credeau că aceasta nu prezenta elemente care ar putea fi reorganizate conform liniilor naziste.

Obiectivul era asigurarea unei hegemonii continentale postbelice totale pentru Germania Nazistă.Haffner, Sebastian (1979). The Meaning of Hitler. Macmillan Publishing Company Inc., p. 100. Acest lucru urma să fie realizat prin extinderea bazei teritoriale a statului german propriu-zis, combinată cu subjugarea politică și economică a restului Europei față de Germania. Extensii eventuale ale proiectului către zone dincolo de Europa, precum și la o scară globală, erau anticipate pentru perioada viitoare în care Germania ar fi asigurat un control necontestat asupra propriului continent, dar nu avea acea semnificație extraeuropeană la acea vreme.

Prin utilizarea sa largă în propaganda nazistă, fraza a câștigat rapid rezonanță în mass-media occidentală. În cercurile academice de limbă engleză, în special, a ajuns să aibă o definiție mult mai inclusivă și a fost folosită din ce în ce mai mult pentru a se referi la politicile externe și interne, precum și la obiectivele de război ale statului nazist și ale liderului său dictatorial Adolf Hitler. Prin urmare, fraza avea aproximativ aceleași conotații ca termenul sferă de co-prosperitate din cercurile japoneze, care foloseau acest termen cu referire la ceea ce considerau a fi viitorul teritoriu al Imperiului lor.

Context ideologic

Biopolitica nazistă Naziștii pretindeau că măsoară științific o ierarhie strictă a rasei umane. „Rasa superioară” era considerată a include cel mai pur sânge al rasei ariene, care era definită în mod restrâns ca fiind identică cu rasa nordică, urmată de alte rase subariene.Hitler, Adolf Mein Kampf Naziștii credeau că deoarece civilizația occidentală, creată și menținută în mare parte de nordici, era evident superioară altor civilizații, popoarele „nordice” erau superioare tuturor celorlalte rase și ca urmare erau îndreptățite să domine lumea, un concept cunoscut sub numele de nordicism.Rosenberg, Alfred Der Mythus des 20. Jahrhunderts, 1930 ("The Myth of the 20th Century") Academicianul polonez Raphael Lemkin scria în 1944:

Strategia geopolitică Ideile despre expansiunea spre est pe care Hitler și le-a promovat în Mein Kampf erau profund influențate de experiențele din timpul încarcerării sale din 1924, mai exact de contactul cu mentorul său geopolitic Karl Haushofer. Unul dintre conceptele geopolitice principale ale lui Haushofer era necesitatea ca Germania să obțină controlul asupra Inimii Eurasiatice pentru a atinge dominația mondială. De asemenea, relevantă era ideea că o alianță cu Italia și Japonia ar amplifica controlul strategic german asupra Eurasiei, transformând aceste state în brațele navale care protejau poziția insulară a Germaniei.Walsh, p. 9.

În Mein Kampf, el a prevăzut o ligă cu Italia și Marea Britanie, în cadrul căreia Germania trebuia să-și asume poziția de mare putere, luând locul Franței. După aceea, el s-ar fi dedicat extinderii habitatului germanilor spre est. Urma să fie creat un Mare Reich German, mult dincolo de granițele din 1914, în centrul Europei. În 1934, Hitler vorbea despre un „nucleu de oțel” format din Austria, Cehoslovacia și vestul Poloniei. De asemenea, el a stabilit mai multe alianțe de blocuri formal aliate, dar nu egale. Acestea erau numite Confederația Estică (Statele Baltice, Statele Balcanice, Ucraina, Volgaland și Georgia), Confederația Vestică (Țările de Jos, Flandra și nordul Franței) și Confederația Nordică (Danemarca, Suedia și Norvegia).

Extinderea teritorială anticipată a imperialismului nazist Într-un discurs ulterior publicat susținut la Universitatea Erlangen în noiembrie 1930, Hitler a explicat audienței sale că niciun alt popor nu avea mai mult drept să lupte și să obțină „controlul” globului (, adică „conducere mondială”, „dominație mondială”) decât germanii. El a realizat că un obiectiv extrem de ambițios nu putea fi atins fără un efort militar semnificativ.Weinberg, Gerhard L (2005). Visions of Victory: The Hopes of Eight World War II Leaders. Cambridge, England Cambridge University Press, pp. 8–9. Hitler aluzionase la viitoarea dominare mondială germană chiar mai devreme în cariera sa politică. Într-o scrisoare scrisă de Rudolf Hess către Walter Hewel în 1927, Hess parafrazează viziunea lui Hitler: „Pacea mondială este cu siguranță un ideal demn de urmărit; în opinia lui Hitler va fi realizabilă doar atunci când o putere, cea mai bună din punct de vedere rasial, va atinge supremația completă și necontestată. Acea [putere] poate oferi apoi o formă de poliție mondială, asigurându-se în același timp că cea mai valoroasă rasă beneficiază de spațiul necesar pentru viață. Și dacă pentru ele nu există nicio altă cale, rasele inferioare va trebui să se limiteze corespunzător.”Weinberg, G.L. (1996), Germany, Hitler, and World War II: essays in modern German and world history, p. 28, .

Alfred Rosenberg vedea structura viitoare a Europei în 1934 ca rezultatul unui pact între patru puteri format din mișcările naționaliste ale Italiei, Franței, Angliei și Germaniei. Statele din Marea Baltică (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania) și regiunea Dunării (Ungaria, Cehoslovacia, România, Iugoslavia și Bulgaria) ar trebui incluse pentru a forma o „Mitteleuropa organică”.Alfred Rosenberg: Krisis und Neubau Europas. Berlin 1934.

Heinrich Himmler a discutat aspirațiile teritoriale ale Germaniei în timpul primului său discurs la Posen din 1943. El a comentat despre obiectivele națiunilor aflate în conflict și a declarat că Germania luptă pentru noi teritorii și un statut de putere globală:Joseph Goebbels era convins în jurnalele sale de formula „Cine domină Europa va prelua astfel conducerea lumii” și acesta era obiectivul principal al Führerului.

Implementarea în Europa

Campanii militare în Polonia și Europa de Vest Faza inițială a stabilirii Noii Ordini a fost:

În primul rând, semnarea acordului germano-sovietic de neagresiune pe , înainte de invadarea Poloniei pentru a asigura noua graniță de est cu Uniunea Sovietică, prevenind apariția unui război pe două fronturi și pentru a evita o penurie de materii prime din cauza unei blocade navale britanice anticipate. În al doilea rând, atacurile Blitzkrieg în Europa de nord și vest (Operațiunea Weserübung și Bătălia Franței) pentru a neutraliza opoziția din vest. Aceasta a dus la cucerirea Danemarcei, Norvegiei, Luxemburgului, Belgiei, Țărilor de Jos și Franței, toate fiind sub stăpânire germană până la începutul verii anului 1940.

Dacă britanicii ar fi fost înfrânți de Germania, reorganizarea politică a Europei Occidentale ar fi fost realizată. Nu ar fi existat o conferință generală de pace postbelică, asemănătoare celei desfășurate la Paris după Primul Război Mondial; doar negocieri bilaterale între Germania și dușmanii săi înfrânți.Weinberg, A world at arms (2005), p. 175 Toate organizațiile internaționale încă existente precum Organizația Internațională a Muncii urmau să fie desființate sau înlocuite cu echivalente controlate de Germania.