Fond tranzacționat la bursă

Un fond tranzacționat la bursă, cunoscut și sub denumirea de ETF (din ), este un tip de fond de investiții care este, de asemenea, un instrument financiar listat și tranzacționat pe piețele bursiere. ETF-urile dețin active financiare precum acțiuni, obligațiuni, valute, titluri de creanță, contracte futures și/sau mărfuri, cum ar fi lingouri de aur. Acestea permit investitorilor să obțină expunere diversificată la o anumită piață sau clasă de active, fără a fi nevoie să achiziționeze individual fiecare activ din componența ETF-ului.

Un ETF își împarte activele în unități de fond (acțiuni) care sunt deținute de investitori. În funcție de jurisdicție, structura juridică a unui ETF poate fi o societate pe acțiuni, un trust, o societate de investiții de tip deschis sau un trust de investiții unitar. Investitorii dețin indirect activele fondului și au dreptul la o parte din venituri, cum ar fi dobânzile sau dividendele, precum și la orice valoare reziduală în cazul lichidării fondului. De asemenea, aceștia primesc rapoarte anuale.

ETF-urile funcționează, în general, pe baza unui mecanism de arbitraj care ajută la menținerea prețului de tranzacționare aproape de valoarea activului net pe unitate (VAN). Acest mecanism implică participanți autorizați (PA), care nu sunt investitori obișnuiți, ci entități financiare specializate, precum băncile de investiții. Aceștia creează sau răscumpără unități de ETF în blocuri mari, numite creation units. Dacă un ETF tranzacționează la un preț mai mare decât VAN-ul său, PA-urile vând unități pentru a echilibra prețul, iar dacă tranzacționează sub VAN, PA-urile cumpără unități pentru a-l readuce la echilibru. Totuși, pot apărea abateri în perioade de volatilitate ridicată.

ETF-urile pot fi clasificate în două mari categorii:

ETF-uri pasive, care urmăresc un indice bursier (de exemplu, S&P 500, FTSE 100, FTSE All-World, ) și sunt gestionate pasiv pentru a replica performanța acestuia. În Uniunea Europeană, inclusiv în România, majoritatea ETF-urilor sunt structurate conform reglementărilor OPCVM (Organisme de Plasament Colectiv în Valori Mobiliare), cunoscut sub denumirea de UCITS (din engleză Undertakings for Collective Investment in Transferable Securities), care impun cerințe stricte privind diversificarea activelor, lichiditatea și protecția investitorilor. ETF-uri active, administrate de profesioniști ai pieței financiare care selectează activ activele în încercarea de a depăși performanța pieței. Acestea pot avea comisioane mai mari decât ETF-urile pasive.

Cele mai mari ETF-uri, care urmăresc pasiv indici bursieri, au comisioane anuale de administrare de până la 0,03% din valoarea activelor administrate, în timp ce ETF-urile specializate sau active pot avea comisioane de 1% sau mai mult. Aceste comisioane sunt deduse de administratorul ETF-ului din dividendele încasate de la activele suport sau din vânzarea acestora.

În Statele Unite, investițiile în ETF-uri de acțiuni totalizează 5,4 trilioane de dolari, iar în ETF-uri de venit fix 1,4 trilioane de dolari. În Europa, activele administrate în ETF-uri de acțiuni sunt de 1 trilion de dolari, iar în ETF-uri de venit fix 0,4 trilioane de dolari. În Asia, aceste valori sunt de 0,9 trilioane de dolari pentru ETF-urile de acțiuni și 0,1 trilion de dolari pentru ETF-urile de venit fix. În primul trimestru din 2023, ETF-urile au reprezentat 32% din volumul total al tranzacțiilor bursiere din SUA, 11% din cel al Europei și 13% din cel al Asiei. În SUA, cei mai mari emitenți de ETF-uri sunt BlackRock , cu o cotă de piață de 34%, Vanguard, cu 29%, , cu 14%, , cu 5%, și , cu 4%.

ETF-urile sunt reglementate de autorități guvernamentale (precum SEC și CFTC în Statele Unite) și sunt supuse legislației piețelor de capital (precum Investment Company Act din 1940 și Securities Exchange Act din 1934 în Statele Unite, sau Directiva 2009/65/CE privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare în Uniunea Europeană). În Uniunea Europeană, supravegherea este realizată de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), iar în România, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Fondurile de investiții închise nu sunt considerate ETF-uri; deși sunt fonduri și sunt tranzacționate la bursă, acestea nu emit și nu răscumpără continuu unități de fond, spre deosebire de un ETF. Notele tranzacționate la bursă (ETN – Exchange-Traded Notes) sunt adesea confundate cu ETF-urile, dar există o diferență esențială: spre deosebire de ETF-uri, care dețin active suport, ETN-urile reprezintă un angajament de plată din partea emitentului. Valoarea acestora este legată de performanța unui activ sau indice de referință, dar investitorii sunt expuși riscului de credit al emitentului.

ETF-uri vs. fonduri mutuale ETF-urile și fondurile mutuale sunt instrumente de investiții similare, dar diferă semnificativ în modul în care sunt tranzacționate și administrate. ETF-urile sunt cumpărate și vândute între investitori pe parcursul întregii zile de tranzacționare la prețuri de piață pe bursele de valori, în timp ce fondurile mutuale sunt subscrise și răscumpărate direct de la societatea de administrare a investițiilor (SAI), la valoarea activului net (VAN) calculată la sfârșitul zilei. Astfel, prețul unui ETF poate varia pe parcursul zilei în funcție de cerere și ofertă, în timp ce fondurile mutuale sunt întotdeauna tranzacționate la VAN. Totuși, datorită mecanismului de arbitraj dintre participanții autorizați (APs) și piață, diferențele dintre prețul de piață și VAN sunt, în general, minime.

În România, ETF-urile sunt mai puțin populare decât fondurile mutuale, dar sunt disponibile pe Bursa de Valori București (BVB) și pe piețele internaționale prin brokeri locali și platforme de investiții. Fondurile mutuale sunt promovate intens de bănci și alte instituții financiare în România, fiind mai familiare pentru investitorii români. Pe de altă parte, ETF-urile oferă acces mai facil la piețele globale și sunt preferate de investitorii care caută o administrare pasivă a portofoliului.

ETF-urile sunt, de asemenea, mai transparente, deoarece structura portofoliului lor este publicată zilnic. În Statele Unite, ele beneficiază de un regim fiscal mai eficient decât fondurile mutuale datorită mecanismului de creare și răscumpărare a unităților prin tranzacții „în natură” (in-kind), care limitează distribuțiile de câștiguri de capital către investitori. În România, atât ETF-urile, cât și fondurile mutuale sunt impozitate similar, fără avantaje fiscale specifice pentru ETF-uri. Câștigurile de capital din ambele tipuri de investiții sunt supuse unui impozit de 10%.

Spre deosebire de fondurile mutuale, ETF-urile se tranzacționează pe bursă, pot fi vândute în lipsă (short selling), pot fi achiziționate utilizând efectul de levier prin marjă și permit utilizarea ordinelor limită, ceea ce oferă investitorilor mai mult control asupra prețului de execuție al tranzacției.

Costuri și taxe Atât ETF-urile, cât și fondurile mutuale percep comisioane anuale de administrare exprimate ca procent din valoarea activului net, care variază între 0,02% și peste 1%. Fondurile mutuale au, în general, comisioane mai mari, deoarece implică costuri suplimentare de marketing, distribuție și administrare (inclusiv taxe 12b-1 în SUA). În plus, fondurile mutuale administrate activ tind să aibă costuri mai ridicate decât fondurile mutuale sau ETF-urile administrate pasiv.

În România, fondurile mutuale administrate activ sunt mult mai populare, dar costurile mai ridicate pot afecta randamentul net al investitorilor. În schimb, ETF-urile, fiind administrate pasiv, au în general costuri mai mici și sunt din ce în ce mai accesibile prin platforme de investiții online. În plus, multe platforme permit investiția în fracțiuni de unități ETF, reducând bariera minimă de acces pentru investitorii individuali.

ETF-urile sunt, de regulă, mai eficiente din punct de vedere al costurilor, deoarece nu necesită menținerea unor rezerve de lichiditate pentru a acoperi subscrierile și răscumpărările investitorilor, așa cum se întâmplă în cazul fondurilor mutuale.

Brokerii percep comisioane diferite pentru cumpărarea și vânzarea ETF-urilor și a fondurilor mutuale. În plus, tranzacțiile cu ETF-uri în Statele Unite sunt supuse unor taxe de tranzacționare pe care bursele de valori trebuie să le achite către SEC, conform secțiunii 31 din Securities Exchange Act din 1934, care, începând cu februarie 2023, este de 8 dolari pentru fiecare 1 milion de dolari din valoarea tranzacției. În România, fondurile mutuale sunt adesea disponibile pentru subscriere fără comisioane directe, dar unele ETF-uri internaționale pot implica costuri suplimentare, cum ar fi comisioane de tranzacționare aplicate de brokeri și costuri de conversie valutară. Cu toate acestea, multe platforme de investiții oferă ETF-uri cu zero comisioane de brokeraj, ceea ce le face o opțiune atractivă pentru investitorii individuali.

Este important de menționat că, deși ETF-urile nu percep comisioane de subscriere sau răscumpărare (așa cum se întâmplă în cazul unor fonduri mutuale), ele pot implica costuri indirecte, cum ar fi spread-ul bid-ask (diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare) și eventuale costuri de alunecare a prețului (slippage), mai ales pentru ETF-urile cu lichiditate redusă.

Multe fonduri mutuale pot fi subscrise direct de la societatea de administrare fără comisioane, deși unele impun comisioane de subscriere inițiale (front-end load) sau de răscumpărare (back-end load). Pe de altă parte, ETF-urile nu au astfel de costuri, ceea ce le face mai eficiente din punct de vedere al costurilor pentru investitorii care tranzacționează frecvent.

Impozitarea În Statele Unite, ETF-urile pot fi mai eficiente fiscal decât fondurile mutuale pentru tranzacțiile realizate în conturi impozabile. Totuși, în Regatul Unit și Germania, ETF-urile nu beneficiază de avantaje fiscale comparativ cu fondurile mutuale.

În SUA, atunci când un fond mutual realizează un câștig de capital care nu este compensat de o pierdere realizată (de exemplu, când fondul vinde active apreciate pentru a finanța răscumpărările investitorilor), deținătorii de unități care dețin fondul în conturi impozabile trebuie, de obicei, să plătească impozit pe câștigurile de capital corespunzătoare. În schimb, investitorii în ETF-uri realizează câștiguri de capital doar în momentul în care își vând propriile unități la un preț mai mare decât cel de achiziție.

În Uniunea Europeană, regimul fiscal al ETF-urilor variază în funcție de jurisdicție. În unele țări europene, ETF-urile cu raportare fiscală (în engleză "reporting ETFs") pot avea un tratament fiscal preferențial comparativ cu fondurile mutuale și ETF-urile fără raportare. În Marea Britanie, multe ETF-uri domiciliate în Irlanda beneficiază de o rată mai favorabilă a impozitului reținut la sursă pentru dividendele provenite din acțiuni americane, comparativ cu ETF-urile domiciliate în SUA.

În România, ETF-urile și fondurile mutuale sunt impozitate similar, fără avantaje fiscale specifice pentru ETF-uri. Câștigurile de capital sunt impozitate cu 10%, iar dividendele distribuite de ETF-uri sunt impozitate cu 8%. Investitorii români care dețin ETF-uri internaționale trebuie să declare aceste venituri prin Declarația Unică (D212) și să achite impozitul până la termenul stabilit de ANAF. Spre deosebire de fondurile mutuale locale, unde impozitul este reținut la sursă de administrator, investitorii în ETF-uri internaționale trebuie să gestioneze singuri această obligație fiscală.

ETF-urile emise de Vanguard reprezintă, de fapt, o clasă de acțiuni distinctă a fondurilor mutuale administrate de companie, nefiind structuri independente. Cu toate acestea, ele nu generează, în general, implicații fiscale nefavorabile pentru investitori.

Tranzacționare