Economia Republicii Panama este o economie bazată pe piața liberă complet dollarizată avînd istoric o inflație scăzută. Aceasta se bazează în principal pe sectorul terțiar(cel al serviciilor), care include sectoarele bancar, comerțul, transportul și turismul. Datorită canalului și a instalațiilor militare ale Statelor Unite au apărut noi proiecte de construcție.

Economia Panama se bazează în primul rând pe un sector de servicii care reprezintă aproape 80% din PIB-ul său. Serviciile din Panama includ sectorul bancar, zona de liber schimb Colón, porturile de asigurare, porturile containerizate și registrul emblematic, medicina și sănătatea, precum și alte activități. Industria țării include fabricarea de piese de schimb pentru aeronave, producerea de ciment, băuturi, adezivi și textile. De asemenea, Panama exportă banane, creveți, zahăr, cafea și îmbrăcăminte.

Statistici Anul PIB (curent US $) Creștere 2007 20.958 11.9% 2008 24.522 8.6% 2009 26.593 1.6% 2010 28.917 5.7% 2011 34.374 11.8% 2012 39.955 9.2% 2013 44.856 6.6% 2014 49.166 6.1%

PIB-ul nominal pe cap de locuitor în Panama a fost 11.691 în 2002, 13.099 în 2004, 14.004 în 2005, 15.141,9 în 2006, raportat de Biroul de Statistică și Recensământ, 9] Creșterea din 2002 până în 2006 a fost deosebit de puternică în sectorul transporturilor și al comunicațiilor, care a devenit cea mai mare componentă a PIB, deși multe sectoare au înregistrat o creștere puternică. PIB-ul real a crescut cu 7,5% (03-04), 6,9% (04-05), 8,1% (05-06).

Creșterea PIB în 2008 a fost de 9,2%, reflectând o încetinire a creșterii robuste de 11,5% înregistrată în 2007. Deși în prima jumătate a anului 2009 creșterea economică a încetinit până la 2,4%, datorită încetinirii creșterii economice globale, se așteaptă o îmbunătățire în 2010 și este încă una dintre cele mai pozitive rate de creștere din regiune. Creșterea a fost alimentată de sectorul construcțiilor de transport, de port și de Canalul Panama, precum și de turism. Ca rezultat al acestei creșteri, deficitul public ca procent din PIB a scăzut la 43% în 2009, iar datoria de stat a atins gradul de investiție în februarie 2010. Un raport recent al Națiunilor Unite a subliniat progresele înregistrate în reducerea sărăciei în perioada 2001-2007 - sărăcia generală a scăzut de la 37% la 29%, iar sărăcia extremă a scăzut de la 19% la 12%. Cu toate acestea, Panama are încă cea de-a doua distribuție inegală a veniturilor în America Latină U.S. Relations With Panama.

Istoria economică De la începutul secolului al XVI-lea, locația geografică a Panamei a dat țării un avantaj comparativ. Imediat după venirea spaniolilor, conchistadorii ar fi transportat aurul și argintul din Peru în Spania prin istmul Panama. Porturile de pe fiecare coastă și un traseu între ele au manipulat o mare parte din comerțul colonial al Spaniei, din care au prosperat locuitorii orașelor portuare. Țara a fost întotdeauna dependentă de comerțul mondial pentru prosperitatea și importurile sale. Agricultura a primit puțină atenție până în secolul al XX-lea, iar până în anii 1980, pentru majoritatea populației, sa dezvoltat abia dincolo de tehnicile indiene indigene. Industria sa dezvoltat încet, deoarece fluxul de mărfuri din Europa și mai târziu din America de Nord a creat un factor de descurajare pentru producția locală.

Panama a fost afectată de natura ciclică a comerțului internațional. Economia a stagnat în secolul al XVIII-lea, pe măsură ce schimbul de colonii prin istm a scăzut. La mijlocul secolului al XIX-lea, economia din Panama s-a dezvoltat ca urmare a creșterii încărcăturii și a pasagerilor asociate cu goana după aur din California. O cale ferată peste istm finalizată în 1855, o creștere economică prelungită timp de cincisprezece ani până la finalizarea primei căi ferate transcontinentale din Statele Unite a condus la o scădere a traficului trans-istmian. Eforturile Franței de a construi un canal de-a lungul istmului în anii 1880 și eforturile Statelor Unite la începutul secolului al XX-lea au stimulat economia panamezilor. În 1903, Panama s-a separat de Columbia și Statele Unite au preluat controlul asupra Canalului Panama; în curând o hotărâre constituțională a adoptat dolarul american ca mijloc legal de plată pentru țara respectivă.

Statele Unite au finalizat canalul în 1914, iar traficul pe canale s-a extins cu o medie de 15% pe an între 1915 și 1930. Stimularea a fost puternic resimțită în Panama City și Colón, orașele terminale ale canalului. Cu toate acestea depresiunea mondială a anilor 1930 a redus traficul internațional și traficul de canal, generând un șomaj extins în orașele terminale și generând un flux de lucrători către agricultura de subzistență. În timpul celui de-al doilea război mondial, traficul de canal nu a crescut, dar economia a explodat ca sistemul de convoi și prezența forțelor Statelor Unite trimise pentru apărarea canalului, creșterea cheltuielilor externe în orașele canalului. Sfârșitul războiului a fost urmat de o depresiune economică și de o altă mișcare a șomerilor în agricultură. Guvernul a inițiat un program modest de lucrări publice, a instituit suporturi de preț pentru culturile majore și o protecție sporită pentru anumite produse agricole și industriale.

Depresiunea postbelică a dat calea unei expansiuni economice rapide între anii 1950 și 1970, când PIB-ul a crescut cu 6,4% pe an, una dintre cele mai ridicate rate de creștere susținute din lume. Toate sectoarele au contribuit la creșterea economică. Producția agricolă a crescut stimulată de activitățile de pescuit mai mari (în special de creveți), de dezvoltarea producției de fructe și legume de valoare înaltă și de creșterea rapidă a exporturilor de banane după ce au fost plantate copaci rezistenți la boli. Comerțul a evoluat într-un sistem de comerț cu ridicata și cu amănuntul relativ sofisticat. Turismul și exportul de servicii către zona canalului a crescut rapid. Cel mai important, o creștere a comerțului mondial a oferit un stimulent major pentru utilizarea canalului și a economiei.

În anii '70 și '80, creșterea Panamei a fluctuat cu vagabonzi economiei mondiale. După 1973, expansiunea economică a încetinit considerabil ca rezultat al unui număr de factori internaționali și interni. Creșterea PIB real a avut o medie de 3,5% pe an între 1973 și 1979. La începutul anilor 1980, economia a revenit cu rate de creștere a PIB-ului de 15,4% în 1980, 4,2% în 1981 și 5,6% în 1982. Recesiunea acută în America Latină după 1982 totuși a lovit economia Panamiei. Creșterea PIB în 1983 a fost de doar 0,4%; în 1984 a fost -0,4%.

Această perioadă a coincis cu ridicarea la putere a generalului Manuel Noriega, în timpul căruia Panama a devenit din ce în ce mai îndatorată până în 1986, datorită numai 288% din cota lor. Aceasta a condus la impunerea de către FMI a unui program de ajustare susținut de un acord stand-by al FMI în perioada 1985-1987 Silent Revolution - The International Monetary Fund 1979–1989, în timp ce economia s-a redresat într-o oarecare măsură. În 1985, Panama a înregistrat o redresare economică cu o creștere a PIB-ului de 4,1%. Cifra corespunzătoare pentru 1986 a fost estimată la 2,8%.

Statele Unite au început să-l urmărească pe Noriega pentru promovarea unui narco-stat în Panama, culminând cu sancțiuni care au înghețat activele Panamei în Statele Unite; din moment ce Panama a folosit dolarul american a fost forțată să nu plătească datoriile FMI la 28 decembrie 1987. Turbulențele economice din țară au inclus o grevă generală și închiderea sistemului bancar timp de două luni. Panama a efectuat o plată simbolică cu o zi înainte de reuniunea FMI din noiembrie 1988, dar situația nu sa rezolvat până în 1989. Alegerile prezidențiale din mai 1989 au fost condamnate de către comunitatea internațională drept frauduloase, iar FMI a început să devină nerăbdător cu arieratele crescânde ale Panamei, care au ajuns acum la SDR121m (150 milioane USD).

Statele Unite și Germania au cerut printr-o rezoluție la 30 iunie 1989, declarând Panama neeligibilă pentru sprijinul suplimentar acordat de FMI. Situația a fost rezolvată în cele din urmă de invazia SUA din Panama în decembrie 1989, care a forțat predarea lui Noriega. În aprilie 1990, datoria FMI a fost de (181,5 milioane USD); țara a recâștigat accesul la fondurile FMI la 2 mai 1992.

După preluarea mandatului în 1994, președintele Ernesto Perez Balladares a stabilit un program de liberalizare economică menit să liberalizeze regimul comercial, să atragă investiții străine, să privatizeze întreprinderile de stat, să instituie disciplină fiscală și să privatizeze cele două porturi în 1997 și aprobă vânzarea căii ferate activele precoce. Panama s-a alăturat Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), iar legea reformei bancare a fost aprobată de legislativ la începutul anului 1998 și a desființat banca centrală. PIB-ul a crescut cu 3,6% în 1997 și a crescut cu mai mult de 6% în 1998. Cele mai importante sectoare care au condus la creștere au fost Canalul Panama și activitățile maritime și portuare ale zonei de liber schimb din Colón, care de asemenea au revenit de la un an lent în 1996.

La 1 septembrie 1999, Mireya Moscoso, văduva fostului președinte Arnulfo Arias Madrid a preluat mandatul. În timpul administrației sale Moscoso a încercat să consolideze programele sociale, în special în ceea ce privește dezvoltarea, protecția și bunăstarea generală a copiilor și tinerilor. Administrația Moscoso a preluat cu succes transferul Canalului Panama și a fost eficient în administrarea Canalului.

Martin Torrijos din PRD a câștigat președinția și majoritatea legislativă în Adunarea Națională în 2004. În cadrul Torrijos, Panama a continuat creșterea economică puternică și a inițiat proiectul de extindere a canalului Panama, care a început în 2007 și a fost deschis traficului comercial la 26 iunie 2016 costul de 5,25 miliarde de dolari - aproximativ 25% din PIB-ul actual. Extinderea canalului a dublat capacitatea căii navigabile, permițându-i să găzduiască nave Post-Panamax care erau prea mari pentru a traversa zona transoceanică și se aștepta să contribuie la reducerea ratei ridicate a șomajului. Performanțele economice puternice au redus nivelul sărăciei naționale la 29% în 2008.

În 2008, Panama a avut cea de-a doua distribuție inegală a veniturilor în America Latină. Guvernul Torrijos a implementat reforme fiscale, precum și reforme în materie de securitate socială și a susținut acorduri comerciale regionale și dezvoltarea turismului. Nici un semnatar al CAFTA. Panama în decembrie 2006, nu a negociat în mod independent un acord de liber schimb cu SUA care atunci când va fi pus în aplicare ar trebui să contribuie la promovarea creșterii economice a țării.

În mai 2009, Ricardo Martinelli a fost ales președinte, iar la 1 iulie a promis să promoveze comerțul liber, să stabilească un sistem de metrou din Panama City la un cost aproximativ de 1,0 miliarde de dolari, să reformeze sistemul de sănătate și să finalizeze planul de expansiune pentru Canalul Panama. Martinelli a subliniat de asemenea importanța transformării Panamei într-o națiune "mai sigură, mai modernă și mai susținută" dedicată îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației sale printr-o guvernare eficientă și responsabilă.

Sectoare economice Servicii financiare