Françoise Dolto ()Archives de Paris, « » legătură=|alt=Accès libre|class=skin-invert-image|14x14px|Accès libre au document, sur www.archives.paris.fr (consulté le 4 août 2024) a fost o medic pediatru și psihanalistă franceză.
S-a remarcat prin contribuțiile sale în domeniul psihanalizei copilului și prin activitatea de popularizare a cunoștințelor despre educația acestuia. A publicat numeroase lucrări și a participat la emisiuni radiofonice, devenind astfel cunoscută publicului larg.
Biografie
Familia Françoise Marguerite Marette provenea dintr-o familie de ingineri cu convingeri catolice, maurassiene și monarhiste.
Tatăl său, Henri Marette, născut în 1874 la Asnières-sur-SeineArchives départementales des Hauts-de-Seine, « » legătură=|alt=Accès libre|class=skin-invert-image|14x14px|Accès libre au document, sur www.archives.hauts-de-seine.fr (consulté le 4 août 2024) și decedat în 1947 la ParisArchives de Paris, « » legătură=|alt=Accès libre|class=skin-invert-image|14x14px|Accès libre au document, sur www.archives.paris.fr (consulté le 4 août 2024), era fiul unui arhitect. A fost admis la École polytechnique în 1895 și și-a început cariera ca industriaș în cadrul Societății Metalurgice din Montbard. În anul 1901 s-a căsătorit cu Suzanne DemmlerArchives de Paris, « » legătură=|alt=Accès libre|class=skin-invert-image|14x14px|Accès libre au document, sur www.archives.paris.fr (consulté le 4 août 2024), fiica directorului Societății Metalurgice din Dives (la rândul său inginer), născută în 1879 la VincennesArchives départementales du Val-de-Marne, « » legătură=|alt=Accès libre|class=skin-invert-image|14x14px|Accès libre au document, sur www.archives.valdemarne.fr (consulté le 4 août 2024) și decedată în 1962 la Paris. Suzanne era sora mai mare a lui Pierre Demmler, care avea să ocupe un loc important în viața nepoatei sale. Născut în 1886, mobilizat în timpul Primului Război Mondial în cadrul celui de-al 62-lea batalion de vânători alpini, acesta a murit din cauza rănilor la Fraize (Vosgi), în 1916Archives de Paris, « » legătură=|alt=Accès libre|class=skin-invert-image|14x14px|Accès libre au document, sur archives.paris.fr (consulté le 4 août 2024), când Françoise avea opt ani.
Françoise Marette a fost al patrulea copil dintr-o familie cu șapte frați. Printre frații săi se numără Jacqueline (1902–1920), Philippe (1913–1993), psihanalist, și Jacques MaretteAntoine Joseph Assaf (dir.), , Lausanne, L'Âge d'homme, coll. « Les Dossiers H », 18 octobre 2002, 435-, 27 cm (ISBN 2-8251-1426-X, BNF 38891800, lire en ligne) (1922–1984), om politic al celei de-a Cincea Republici, ministru francez al Poștei și Telecomunicațiilor între 1962 și 1967Ayant été à l'origine de la création du « Secrétariat du Père Noël », sa sœur Françoise est chargée de rédiger la première carte-réponse envoyée à chaque enfant qui pour « passer commande » de ses cadeaux.,..
După naștere, a fost încredințată unei doici irlandeze, care a legat o relație strânsă cu ea, până într-acolo încât părinții erau nevoiți să îi vorbească în engleză pentru a-i smulge un zâmbet. Părinții au concediat brusc doica din cauza unei abateri profesionale - era toxicomană, întrucât opiul era la modă în Parisul acelei epoci« », sur Ulyces (consulté le 22 janvier 2021), și își finanța dependența prostituându-se într-un local în fața căruia își lăsa copilul în landou. La vârsta de opt luni, Françoise a contractat o dublă bronhopneumonie, din care a scăpat după ce mama sa a ținut-o strâns la piept o noapte întreagă, în timpul crizei maxime a bolii..
Copilărie Françoise a fost crescută într-un mod foarte tradițional. Potrivit lui Élisabeth Roudinesco, „a avut o copilărie catolică, de extremă dreaptaGenerat din: :Modèle:Citation”, fiind educată în spiritul valorilor caracteristice unei familii maurassiene.. A beneficiat de o guvernantă particulară, instruită în metoda pedagogică elaborată de Friedrich Fröbel.
La vârsta de opt ani, își pierde unchiul și nașul de botez (Pierre Demmler), acesta căzând pe front. Fiind un copil, Françoise îi atribuise acestuia un rol simbolic de soț imaginar, așa cum procedează uneori copiii de vârsta sa, numindu-l „logodnicul ei” și trăind doliul ca o adevărată văduvă de război,..
La doisprezece ani, a fost profund marcată de decesul surorii sale mai mari, Jacqueline, în vârstă de optsprezece ani, fiica preferată a mamei lor. Moartea acesteia a provocat o depresie severă mamei, care a acuzat-o pe Françoise că nu s-a rugat suficient de intens pentru vindecarea surorii. Cu o zi înainte de prima împărtășanie a fetei, mama îi spusese că rugăciunile unui copil foarte pur ar putea salva viața lui Jacqueline: „Am văzut-o pe mama suferind atât de mult, încât nu suporta să vadă un copil cu handicap pe stradă. Eu mergeam alături de ea, așa, strânsă în mine de suferință, și pentru mama, și pentru copilul asupra căruia striga (alături de mama acelui copil care împingea căruciorul): «Nu e păcat să vezi așa ceva trăind, iar copii frumoși mor, ce rușine!» [...] Am simțit, astfel, lucruri atât de dureroase, cu o compasiune atât de profundă pentru cei care sufereau, pentru că nu puteam face altfel”Propos tenu oralement par Françoise Dolto dans le documentaire vidéo Tu as choisi de naître ~ . (exemple d'accès web ).. „J'ai vu ma mère souffrir au point qu'elle ne pouvait pas tolérer de voir un enfant handicapé dans la rue, j'étais à côté d'elle, comme ça, rétrécie de souffrance pour elle et pour l'enfant qu'elle injuriait (avec la mère de cet enfant qui poussait la voiture) “si c'est pas malheureux de voir ça vivre et des beaux enfants qui meurent, quelle honte ! […] J'ai éprouvé comme ça des choses tellement douloureuses, avec une telle compassion pour les gens qui souffraient parce que je ne pouvais pas faire autrement.”
Tinerețe și formare Pentru mama sa, destinul unei fete nu putea fi altul decât căsătoria, motiv pentru care îi interzice lui Françoise să își continue studiile. La șaisprezece ani, tânăra trebuie să înfrunte opoziția mamei, care nu vrea să o lase să susțină examenul de bacalaureat, considerând că nu ar mai fi demnă de măritat. Cu toate acestea, Françoise urmează clasa terminală, secția de filozofie, la liceul Molière din Paris, între 1924 și 1925, și reușește să obțină diploma de bacalaureat. În anul 1930, obține diploma de infirmieră, iar un an mai târziu începe studiile de medicină împreună cu fratele său, Philippe, „susținându-și singură cheltuielile cu banii câștigați din muncă.Élisabeth Roudinesco, Histoire de la psychanalyse en France, Paris, Seuil, 1986, p. 169.
În 1932, la recomandarea lui Marc Schlumberger, îl întâlnește pe psihanalistul René Laforgue, care îl tratase anterior și pe fratele său, Philippe. Începe o psihanaliză cu acesta, între 17 februarie 1934 și 12 martie 1937, o etapă de trei ani care va juca un rol esențial în eliberarea sa de nevroză, de influențele educației familiale și de figura maternă depresivă. Inițial, Dolto respinge sugestia lui Laforgue de a deveni psihanalistă, dorindu-și să se dedice medicinei. Totuși, această experiență lasă un impact semnificativ asupra ei.
Pe parcursul formării medicale, în timpul unui stagiu la serviciul doctorului Georges Heuyer, o cunoaște pe Sophie Morgenstern, una dintre primele persoane care practicaseră psihanaliza copiilor în FranțaÉlisabeth Roudinesco, Histoire de la psychanalyse en France, Paris, Seuil, 1986, .. Morgenstern o inițiază în ascultarea activă a copiilor, fără intervenție, încredințându-i această sarcină terapeutică. Dolto va lucra în special cu copii și pacienți psihotici, elaborând, chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, bazele unei metode de terapie psihanalitică a copilului, centrată pe ascultarea inconștientului și eliberată de perspectiva psihiatricăÉlisabeth Roudinesco, Histoire de la psychanalyse en France, éd. du Seuil, Paris, 1986, ..
În anul 1938, îl întâlnește pe medicul Édouard Pichon la spitalul Bretonneau, iar în anul următor își susține teza de doctorat, intitulată Psychanalyse et pédiatrie. Aceasta conține principiile fundamentale ale metodei sale de psihanaliză aplicată copiilor, printre care se numără ideea de a le vorbi direct copiilor despre realitatea trăită, folosind un limbaj accesibil acestora..
Tot în 1938, îl întâlnește pe Jacques Lacan, ale cărui cursuri de la Spitalul Sainte-Anne le va urma, iar relația profesională cu acesta va dura până la sfârșitul vieții. Potrivit Élisabeth Roudinesco, cei doi formau „un cuplu parental simbolic pentru generații de psihanalisti francezi„. Astrid Quemener relatează că Dolto și Lacan erau prieteni apropiați și se respectau reciproc. Chiar dacă Dolto mărturisea că „nu înțelege ce scrie„, Lacan îi răspundea că „nu e nevoie să înțeleagă, pentru că aplică deja corect în practică..”
În 1939, la sugestia lui Laforgue și după ce trece prin supervizarea lui Sacha Nacht și Daniel Lagache, devine membră aderentă a Societății Psihanalitice din Paris. În timpul ocupației naziste, lucrează pentru o perioadă la Centre de la mère et de l’enfant, o instituție creată de Alexis Carrel și finanțată de regimul de la Vichy.
Viața privată și profesională Françoise Dolto lucrează cu adulții în cabinetul său privat, iar cu copiii în instituții: la policlinica Ney, la solicitarea lui Jenny Aubry, la spitalul Trousseau (unde oferă consultații gratuite între 1940 și 1978), la Centrul medico-psiho-pedagogic Claude-Bernard, din 1947, și apoi la centrul Étienne-Marcel, din 1964 până în 1981Archives Dolto..
În decembrie 1942, activează în echipa de psihobiologie și igienă mentală a Centrului mamei și copilului., instituție subordonată Fundației franceze pentru studiul problemelor umane, fondată de Alexis Carrel și finanțată de regimul de la Vichy. Nu este clar cât timp a lucrat acolo și dacă și-a continuat activitatea după plecarea unor cercetători, în noiembrie 1943, în semn de protest față de deriva ideologică a instituției. În scrierile sale autobiografice, Dolto nu evocă această perioadă, preferând să păstreze tăcerea. Se pare că, în cadrul acelei instituții, coexistau atât colaboratori ai regimului, cât și rezistenți sau troțkiști..
În februarie 1942, se căsătorește cu Boris Dolto, fondatorul unei noi metode de kinetoterapie în Franța și al unei școli de podologie. Cei doi împărtășeau interesul pentru relația dintre corp și psihic, iar dialogurile lor pe acest subiect au fost deosebit de fecunde. Au avut împreună trei copii: Yvan-Chrysostome Dolto, cunoscut ca artistul Carlos (1943–2008)., Grégoire Dolto (n. 1944), inginer, și Catherine Dolto (n. 1946), pediatră și haptonomistăElle écrit aussi des livres pour les enfants et leurs parents .. miniatura| Mormântul familiei Dolto din Bourg-la-Reine. A început să publice texte importante în ., a expus în 1960, la conferința internațională de la Amsterdam, raportul comandat de Lacan despre sexualitatea feminină și a devenit în această perioadă o „ figură importantă a mișcării psihanalitice..”
Dolto publică lucrări importante începând cu anii 1956–1957. În 1960, la colocviul internațional de la Amsterdam, prezintă un raport despre sexualitatea feminină, redactat la solicitarea lui Lacan, devenind în acea perioadă o figură centrală a mișcării psihanalitice franceze. În decembrie 1962, participă activ la crearea Secretariatului Moșului din cadrul Poștei Franceze, inițiativă condusă de fratele ei, Jacques Marette, ministru al Poștelor la acea vreme..
În anul 1964, în urma celei de-a doua scindări a mișcării psihanalitice franceze, participă, alături de Jacques Lacan, la fondarea Școlii Freudiene din Paris. În cadrul acestei instituții, își dezvoltă în anii următori activitatea didactică, susținând în special un seminar consacrat psihanalizei copilului.
În 1971 apar două lucrări esențiale din bibliografia sa: Le Cas Dominique și o ediție a tezei Psychanalyse et pédiatrie, ambele având succes editorial și fiind reeditate până în prezent..