Gubernia Cernăuți (în ) a fost o unitate administrativ-teritorială temporară a Imperiului Rus, creată de autoritățile militare ruse după ocuparea Galiției Orientale de către Armata Imperială în timpul Primului Război Mondial.

Istorie

Gubernia a fost înființată în toamna anului 1914, pe 2 septembrie, în cadrul Guvernământului General al Galiției și Bucovinei. După ocuparea Liovului, Armata Austro-Ungară a predat orașul Cernăuți fără luptă. Trupele ruse au fost întâmpinate de primarul Salo Weisselberger și de un sobor de preoți ortodocși, condus de mitropolitul Vladimir de Repta al Bucovinei. Înaltul prelat i-a îndemnat pe credincioși să se roage pentru Armata Rusă și pentru țarul rus Nicolae al II-lea. El a fost ulterior anchetat de autoritățile austriece și apoi eliberat.

Autoritățile ruse au proclamat unirea „pe vecie” a Bucovinei cu Rusia.

De facto, gubernia a funcționat doar până în octombrie 1914. Ulterior, teritoriul său s-a aflat parțial sub controlul trupelor ruse în două perioade: noiembrie 1914 – februarie 1915 și iunie 1916 – august 1917.

Funcția de guvernator al guberniei a fost deținută de Serghei Evreinov.

Abuzuri comise de Armata Rusă în timpul ocupației Autoritățile ruse de ocupație au arestat mai multe personalități de frunte ale orașului și le-au deportat în Siberia. Printre ele se numărau Salo Weisselberger, Mayer Ebner și Nicu Flondor.

În timpul primei retrageri a Armatei Ruse, din 1915, castelul familiei Wassilko de Serecki a fost jefuit, iar ulterior incendiat. În timpul celei de-a doua retrageri, din 1917, trupele ruse au jefuit complet Mănăstirea Putna, Castelul Mihova (ce aparținea familiei Wassilko de Serecki) și Castelul din Hlinița (ce aparținea familiei Flondor – ultimele două au fost complet distruse de ruși în timpul retragerii.

Mișcarea națională ucraineană a fost reprimată de autoritățile ruse în favoarea panslavismului și rusofiliei.

Împărțire administrativă Gubernia era împărțită în 10 uezduri (unități administrative de nivel raional). Reședința administrativă se afla în orașul Cernăuți (astăzi în Ucraina).

Nr. Uezd Reședință (oraș) 1 Vijnitzki Vijnița 2 Gorodenski Horodenka 3 Kolomeiski Colomeea 4 Kosovski Kosiv 5 Kotsmanski Cozmeni 6 Nadvornianski Nadvirna 7 Seliatinski Seletin 8 Sniatinski Sneatîn 9 Storojinețki Storojineț 10 Cernovițki Cernăuți

Populație Potrivit recensământului austriac din 1910, gubernia avea o populație de aproximativ 1 milion de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea populației era constituită din ruteni (ucraineni) și români.

Galerie

Note

Vezi și Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord Guvernământul Bucovinei Cernăuți Bucovina de Nord

Categorie:Bucovina în Primul Război Mondial Cernăuți Categorie:Istoria Cernăuțiului