Florin Mihăescu (n. 19 februarie 1923, Tomșani, județul Vâlcea – d. 19 octombrie 2014, București) a fost inginer, scriitor, exeget al lui William Shakespeare, traducător al lui René Guénon, nepot al celui mai mare folclorist oltean, preotul Teodor Bălășel,Adina Dumitrescu, „Alergătorul, purtătorul de năzuință”, în Cultura Vălceană. Revistă de analiză și informație culturală, anul VIII, nr. 107, februarie 2015, p. 4. discipol al lui Vasile Lovinescu și editor al operei acestuia, precum și prieten al părintelui Andrei Scrima.Virgil Răzeșu; Dan Iacob, O viață ca o scară: Florin Mihăescu, Piatra Neamț, Editura Răzeșu, 2011, pp. 28-29 De asemenea, a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului tradițional-perennialist din România.
Biografie Florin Mihăescu s-a născut în data de 19 februarie 1923 în Tomșani, județul Vâlcea. Tatăl său, Stelian Mihăescu, era învățător și director al școlii comunale, iar bunicul fusese primar cu mai multe mandate. Familia Mihăescu era una de oameni harnici, mici proprietari de livezi, intelectuali, întemeietorii școlii comunale și ctitori a trei biserici. Mama lui Florin Mihăescu, Elisabeta Bălășel (1905-1996), era fiica preotului Teodor Bălășel (1869-1941), cel mai renumit folclorist oltean, prieten cu Spiru Haret, Nicolae Iorga și Gala Galaction.Tedorou Ghiondea, „Florin Mihăescu (1923-2014)”, în Ahile Z. Verescu (coord.), Guénon și Tradiția Finală, București, Editura Civitas, 2015, p. 221.Cristi Rusin, „Florin Mihăescu: Viața unui cavaler”, în Glas râmnicean, nr. 177-178/2024, p. 5 Adolescența și-a petrecut-o la Râmnicu Vâlcea ca elev la Liceul „Alexandru Lahovari”, actualul Colegiu Național „Alexandru Lahovari”, unde l-a cunoscut și pe Virgil Ierunca. În anul 1942, imediat după absolvirea liceului, pe când avea 19 ani, Florin Mihăescu și familia sa (tatăl, mama și sora, Silvia) se mută la București. Se înscrie la Institutul Politehnic, la Facultatea de Chimie Industrială, unde a absolvit cu succes în anul 1947. În paralel, urmează și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, dar nu reușește să-și dea licența din cauza condițiilor dificile din România acelei perioade, condiții caracterizate de instaurarea regimului comunist.Virgil Răzeșu; Dan Iacob, O viață ca o scară: Florin Mihăescu, Piatra Neamț, Editura Răzeșu, 2011, p. 13.Cristi Rusin, „Florin Mihăescu: Viața unui cavaler”, în Glas râmnicean, nr. 177-178/2024, pp. 5-6.
În anul 1950, în calitate de inginer chimist, se angajează la un laborator de încercări de materiale de construcții, iar apoi la Institutul de Proiectări București, secția de cercetare a terenului de fundare, numită secția geodezică. Din această funcție a participat la realizarea unor importante construcții din București (Ex: Studiourile TVR, Teatrul Național, Hotel Intercontinental) și nu numai, având mai multe deplasări la marile șantiere din țară. În paralel, devine asistent la Institutul de Mine și Geologie, iar apoi lector la Facultatea de Geologie a Universității din București. În ciuda formației tehnice de inginer, Mihăescu era un iubitor de cultură ce a urmat Politehnica mai mult din necesitate. Iubirea sa a rămas literatura. Încă din adolescență era un cititor avid de lectură, iar în perioada studenției vizita bibliotecile din capitală, parcurgând numeroase cărți din mai toate domeniile, în special beletristică, filosofie și artă. Vizita inclusiv bibliotecile Institutului Francez și al celui Englez din București.Virgil Răzeșu; Dan Iacob, O viață ca o scară: Florin Mihăescu, Piatra Neamț, Editura Răzeșu, 2011, p. 15
În anul 1952, în timp ce se întorcea cu trenul dintr-o deplasare la Fălticeni, Florin Mihăescu face cunoștință cu Lucreția Andriu (1913-1964), discretă poetă și traducătoare fălticeneană. Între cei doi s-a legat o prietenie ce avea la bază dragostea pentru literatură.Virgil Răzeșu; Dan Iacob, O viață ca o scară: Florin Mihăescu, Piatra Neamț, Editura Răzeșu, 2011, pp. 15-16Cristi Rusin, „Florin Mihăescu: Viața unui cavaler”, în Glas râmnicean, nr. 177-178/2024, pp. 5-6 În anul 1958, Florin Mihăescu îl întâlnește pentru prima dată pe Vasile Lovinescu (1905-1984), nepotul lui Eugen Lovinescu (1881-1943) și vărul Monicăi Lovinescu (1923-2008) în locuința Lucreției Andriu din București. Această întâlnire cu adevărat providențială avea să-i marcheze viața, căci prin Lovinescu, Florin Mihăescu a intrat în contact cu opera lui René Guénon (1886-1951) și cu gândirea tradițională (perennialistă) pe care a adoptat-o.Tedorou Ghiondea, „Florin Mihăescu (1923-2014)”, în Ahile Z.Verescu (coord.), Guénon și Tradiția Finală, București, Editura Civitas, 2015, p. 221. Din totdeauna fire studioasă, aplecată permanent spre lecturi multiple și diversificate, Mihăescu s-a remarcat drept cea mai ascuțită minte a „Fraternității lui Hyperion”, grupul de studii creat în jurul lui Vasile Lovinescu ce se întâlneau periodic la București, sub forma unui cenaclu, pentru a discuta diferite teme de tradiție și spiritualitate. După moartea lui Lovinescu (14 iulie 1984), Florin Mihăescu, pensionat din 1983, a devenit noul mentor al acestui grup, asumându-și misiunea de a duce mai departe moștenirea maestrului și de a-i publica opera.Cristi Rusin, „Florin Mihăescu: Viața unui cavaler”, în Glas râmnicean, nr. 177-178/2024, pp. 5-7.
În anul 1994, Florin Mihăescu împreună cu medicul Roxana Cristian (1938-2026), o apropiată a lui Vasile Lovinescu și membră a „Fraterinității lui Hyperion”, înființează alături de scriitorul Dan Stanca (n.1956) Editura Rosmarin unde publică succesiv opera inedită a maestrului Lovinescu (Ex: volumele Însemnări inițiatice, Meditații, Simboluri și Rituri etc.). Pe deasupra, Mihăescu publică în calitate de autor numeroase studii și volume în două direcții majore de interes: creștinismul ortodox și opera lui William Shakespeare. Aceste lucrări (peste 20 ca număr) l-au consacrat pe Florin Mihăescu nu doar ca un foarte bun cunoscător (și practicant) al creștinismului ortodox, ci și ca unul dintre cei mai avizați exegeți ai lui Shakespeare pe care i-a avut vreodată România. Dovada acestui fapt constă în dedicația pe care Andrei Pleșu i-a făcut-o într-una dintre operele sale, Minima moralia, atunci când a abordat tema shakespeareană a lui Sir John Falstaff.Andrei Pleșu, Minima moralia, București, Editura Cartea Românească, 1988, pp. 48-63. Mai mult de atât, Mihăescu a fost considerat și cel mai important cunoscător și exponent al gândirii lui René Guénon din România de după Vasile Lovinescu. Răzvan Codrescu (1959-2021) l-a numit „liderul incontestabil al guénonenilor de la noi”.http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/03/cine-esti-dumneata-domnule-claudio.html De numele lui se leagă și traducerea și publicarea integrală a primelor cărți ale lui Guénon în limba română la editurile Rosmarin și Humanitas. El a scris prefața și la volumul lui Claudio Mutti despre influența lui Guénon în România.Claudio Mutti, Guénon în România, traducere de Elena Pîrvu, București, Editura Vremea, 2003. De asemenea, pe lângă multele sale lucrări, Florin Mihăescu a publicat numeroase articole și în reviste celebre precum Convorbiri Literare, Luceafărul, Steaua, Lumea creștină, Viața Românească etc., dar și în reviste din străinătate, între care Vie della Tradizione sau Conaissance des Religions. A făcut parte și din conducerea revistei Rațiunea Mistică, editată de Fundația "Sfântul Gheorghe-Vechi", din cenaclul bisericii "Pogorârea Sfântului Duh" și din colegiul redacțional al revistei JANUS a Fundației "HAR". Pe deasupra, Florin Mihăescu a fondat și a coordonat și revista numită Scrieri și Studii Tradiționale, apărută în perioada 2005-2014Cristi Rusin, „A fost cândva o revistă”, în Glas râmnicean, nr. 189-190/2025, pp. 11-13, dar și colecția Philosophia Perennis a Editurii Herald. Atât revista, cât și colecția de la Herald au fost coordonate alături de nepotul său dintr-un văr, Teodoru Ghiondea (n.1951), profesor de logică și filosofie. Florin Mihăescu nu s-a preocupat însă doar de publicații, ci și de viața spirituală.Cristi Rusin, „Florin Mihăescu: Viața unui cavaler”, în Glas râmnicean, nr. 177-178/2024, pp. 5-6.
Printr-o scrisoare din ianuarie 1996, Florin Mihăescu își exprima dorința de a intra în Prioratul Român al Ordinului Bizantin al Sfântului Mormânt () despre care aflase de la teologul Mircea Birtz, membru al ordinului. OBSS este un ordin cavaleresc de tradiție creștin-ortodoxă, aflat sub patronajul Marilor Duci ai Casei Kievului și Moscovei, ce se revendică de la epoca împăraților Constantin și Elena. Învestirea efectivă a lui Florin Mihăescu în ordin s-a făcut în data de 15 august 1998 când a devenit cavaler, iar din 2002 Mare Maestru de Onoare și Seneșal al Prioratului Român al Ordinului. În data de 6 august 2008, Florin Mihăescu a primit și Marea Cruce a Ordinului, fiind unul dintre cei mai marcanți membri din istoria Prioratului Român.Virgil Răzeșu; Dan Iacob, O viață ca o scară: Florin Mihăescu, Piatra Neamț, Editura Răzeșu, 2011, pp. 28-29Cristi Rusin, „Florin Mihăescu: Viața unui cavaler”, în Glas râmnicean, nr. 177-178/2024, p. 7.
Florin Mihăescu nu a fost niciodată căsătorit. A continuat să locuiască multă vreme singur în vechea casă bucureșteană unde și-a trăit tinerețea alături de părinți și de sora sa, până când profesorul Teodoru Ghiondea și soția sa s-au mutat împreună cu el pentru a-i fi un sprijin de nădejde la bătrânețe. A decedat în data de 19 octombrie 2014, la vârsta de 91 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Herăstrău din București.Cristi Rusin, „Florin Mihăescu: Viața unui cavaler”, în Glas râmnicean, nr.177-178/2024, p. 7.
Opera Florin Mihăescu; Roxana Cristian, Minima Spiritualia, Ed. Rosmarin, 1995; Florin Mihăescu, Hamlet și Prințul Melancoliei, Ed. Rosmarin, 1997; Florin Mihăescu; Roxana Cristian, Vasile Lovinescu și Funcțiunea Tradițională, Ed. Rosmarin, 1998; Florin Mihăescu, Shakespeare și Teatrul Inițiatic, Ed. Rosmarin, 1998; Florin Mihăescu, Omul în Tradiția Creștină, ediția I, Ed. Rosmarin, 1999; (ediția a II-a și a III-a, Ed. Heruvim, 2011, 2012). Florin Mihăescu, Simbol și Ortodoxie, ediția I, Ed. Sf.Gheorghe-Vechi, 2000; (ediția a II-a, Ed. Heruvim, 2012) Florin Mihăescu, Shakespeare și Tragediile Iubirii, Ed. Rosmarin, 2000; Florin Mihăescu, Roxana Cristian, René Guénon și Tradiția Creștină, Ed. Rosmarin, 2001; Florin Mihăescu, Shakespeare și Tragediile Puterii, Ed. Rosmarin, 2001; Florin Mihăescu, Shakespeare și Tragediile Însingurării, Ed. Rosmarin, 2001; Florin Mihăescu, Cosmosul în Tradiția Creștină, ediția I, Ed. Rosmarin, 2001; (ediția a II-a, Ed. Heruvim, 2013). Florin Mihăescu, Mit și Simbol în Vechiul Testament, Ed. Arhetip, 2003; Florin Mihăescu, Shakespeare și piesele-basm, Ed. Herald, 2003; Florin Mihăescu, Treptele Cunoașterii inițiatice la Vasile Lovinescu, Ed. Arhetip, 2003; Florin Mihăescu, Simbol și Parabolă în Evanghelii, Ed. Pontifex, 2004; Florin Mihăescu, Doctrină și Simbol în Evanghelia lui Ioan, Ed. Răzeșu, 2005; Florin Mihăescu, Spiritualitate și Simbol, Ed. Răzeșu, 2005; Florin Mihăescu, Cultură și Simbol, Ed. Pontifex, 2005; Florin Mihăescu, Shakespeare și Commedia Mundi, Ed. Răzeșu, 2006; Florin Mihăescu, Simbolismul Scării în Tradiția Creștină, Ed. Pontifex, 2007; Florin Mihăescu, Drama istoriei la W.Shakespeare, Ed. Pontifex, 2008; Florin Mihăescu, Hermeneutica Sonetelor lui Shakespeare, Ed. Pontifex, 2008. Florin Mihăescu, Ultima Scripta, Ed. Răzeșu, 2012;
Traduceri René Guénon, Regele lumii, traducere de Florin Mihăescu și Roxana Cristian, Ed. Rosmarin, 1994. René Guénon, Domnia cantității și semenele vremurilor, traducere de Florin Mihăescu și Dan Stanca, Ed. Humanitas, 1995. William Shakespeare, Sonete, traducere de Florin Mihăescu, Ed. Pontifex, 2007. René Guénon, Scurtă privire asupra inițierii, traducere de Florin Mihăescu și Roxana Cristian, Ed. Herald, 2008.
Note
Categorie:Nașteri în 1923 Categorie:Nașteri pe 19 februarie Categorie:Decese în 2014