miniatura|3 unități de cracare catalitică în rafinăria Esso Standard Oil Company din Baton Rouge (Louisiana) în 1944 Cracarea catalitică în pat fluidizat (în ) este un procedeu chimic de rafinare a hidrocarburilor cu punct de fierbere ridicat și masă moleculară mare în benzină, hidrocarburi alchenice și alte produse petroliere.
Istoric
Procesul de cracare catalitică în pat fix al lui Eugene Houdry În 1915, Almer M. McAfee de la a descoperit că în reacție Friedel-Crafts un catalizator de clorură de aluminiu poate descompune catalitic petrolul greu. Cu toate acestea, costul ridicat al catalizatorului a împiedicat utilizarea pe scară largă a procesului McAfee. În anul 1922, inginerul mecanic francez și farmacistul francez E. A. Prodhomme au înființat un laborator pentru a dezvolta un proces catalitic de conversie a lignitului în benzină, unde instalația demonstrativă din 1929 a dovedit că procesul nu este unul economic. În schimb Houdry a descoperit că , o argilă cu conținut de aluminosilicat, poate transforma petrolul din lignit în gazolină. l-a invitat pe inginer să-și mute laboratorul în Paulsboro, New Jersey, iar în 1931 compania a fuzionat cu (fosta Socony) pentru a forma Socony-Vacuum Oil Company. Pe fondul marii crize economice, doar o unitate mică Houdry ce procesa 200 de barili pe zi de petrol a fost pusă în funcțiune în 1933 iar compania nu l-a putut susține în cercetare. O altă firmă, s-a alăturat dezvoltării procesului lui Houdry, prin conversia unei instalații de cracare termică în una catalitică cu o capacitate de 2000 de barili pe zi în 1936. În anul următor, procesul cu reactoare în pat fix și flux semicontinuu putea procesa 12 000 de barili de petrol, unde 50 % din produsele cracate erau benzine. miniatura|Una dintre cele două unități de cracare catalitică ale Rafinăriei Onești, primele din Republica Populară RomînăRomulus M. Pavel, Cornel Antoci; „Repornirea RAFO este esențială pentru relansarea economică a platformei industriale de la Onești”, în Ziua, anul 7, nr. 2091, 4 mai 2001, p. 8 (1960G. Nicolescu (ing.), „Rafinăria Onești—o construcție a socialismului”, în Petrol și Gaze, anul 15, nr. 8, august 1964, p. 446). Modelul ales a fost B-1 (URSS), fiind o reproducere a Model II al Standard Oil din New Jersey de la (SUA), intrat în funcțiune la sfârșitul anului 1942. (Consultant for UNESCO, Paris, France and former Professor, Institute of Petroleum and Gases, Bucharest-Ploiesti, Romania), Thermal and Catalytic Processes in Petroleum Refining, Marcel Dekker, Inc., New York, Bassel, 2003, p. 438 În 1938, succesul comercial al procesului Houdry a mobilizat Standard Oil din New Jersey în reluarea cercetării procesului de cracare catalitică în pat fluidizat, într-un consorțiu numit Catalyst Research Associates (CRA) menit să evite brevetele lui Houdry și compus din cinci companii petroliere (Standard Oil din New Jersey, , , și Royal Dutch Shell), două companii de inginerie în construcții ( și ) și o companie chimică germană (, ieșită din înțelegere în 1940). Warren K. Lewis și Edwin R. Gilliand, profesori la Massachusetts Institute of Technology, au propus cercetătorilor că o viteză scăzută a gazului circulat printr-o pulbere ar putea ridica pulberea suficient pentru a se comporta ca un lichid, iar Standard Oil din New Jersey a dezvoltat și brevetat primul proces de cracare în pat fluidizat.
Apariția și îmbunătățirea cracării catalitice în pat fluidizat Prima unitate de cracare catalitică în pat fluidizat aplicată industrial a fost pusă în funcțiune la a Standard Oil din New Jersey în 1942, Model I având o capacitate de 12 000 de barili pe zi și o poziționare în amonte a reactorului. În 1963 aceasta a fost dezafectată, după 22 de ani de funcționare. În 1943 a fost introdus modelul cu reactorul în avale, iar în 1947 a realizat o unitate suprapusă și în același an a introdus Model III. A fost urmat de Orthoflow (Kellogg, 1951), Model IV (Exxon, 1952), side-by-side (UOP, mijlocul anilor 1950).
Licențiere La nivelul anului 2000, aproximativ 350 de instalații de acest fel funcționau în lume, cu o capacitate totală de procesare de peste 12,7 milioane de barili pe zi. Majoritatea acestora au fost proiectate sau modificate de șase mari licențiatori:
ABB Lummus Global Exxon Research and Engineering (ER&E) (KBR, fosta M. W. Kellogg) Shell Oil Company (SWEC) (UOP)
Note
Categorie:Procese chimice