Ignatie Porfirievici Manus (în , n. Srul (Israel) Iosifovici Manus; ) a fost un evreu basarabean, bancher, finanțist, industriaș, și om de bursă rus, precum și economist și publicist. A fost negustor de prima breaslă (1901), consilier de stat activ (1915) și consilier de comerț (1916), fiind unul dintre cei mai bogați ruși. A jucat un rol important în dezvoltarea pieței financiare și a industriei feroviare din Rusia țaristă, fiind și un cunoscut filantrop.
Biografie S-a născut în 1860 la Tighina, gubernia Basarabia, într-o familie evreiască. Numele său de naștere a fost Srul (Israel) Iosifovici Manus, fiul lui Iosif Leizerovici Manus, medic din Cetatea Albă. A urmat gimnaziul din Odesa.
La începutul anilor 1880 a lucrat ca agent financiar al consiliilor Căii Ferate Sîzran–Morșansk, apoi Samara-Orenburg și Kozlov-Voronej-Rostov. Din anii 1890 s-a stabilit la Sankt Petersburg, unde a fost șef al secției financiar-administrative a Căii Ferate Țarskoselskaia și funcționar în cancelaria guvernatorului capitalei.
În 1898 a devenit negustor de a doua breaslă, iar în 1901 negustor de prima breaslă. Din 1912 a fost membru al consiliului Societății Căii Ferate Moscova–Vindava–Rîbinsk, situându-se între primii cinci acționari ca pondere.
Manus a desfășurat o intensă activitate pe piața bursieră din Petrograd, unde a devenit una dintre figurile dominante. A fost membru al conducerii Casei Bancare pentru operațiuni bursiere, alături de viitori lideri financiari precum P. L. Bark și A. A. Wert. De la statutul de mic agent bursier a ajuns rapid la o poziție de lider al așa-numitei „culise” (bursa informală), influențând decisiv succesul plasării de acțiuni. Deși în 1912 a fost ales membru activ al Consiliului Secțiunii de bursă, nu a fost confirmat de Ministerul de Finanțe, din cauza opoziției autorităților și a rivalilor care se temeau de creșterea influenței sale.
Din 1907 a fost mare acționar al Uzinei de Vagoane din Sankt Petersburg, devenind membru al consiliului său de administrație în 1913. A contribuit la extinderea uzinei și la atragerea capitalului francez. A participat la crearea Asociației Unite „Phoenix” a uzinelor de vagoane, al cărei director a fost. A deținut pachete importante de acțiuni la Societatea Rusă de exploatare auriferă, la Societatea petrolieră din Baku și la Uzinele metalurgice și mecanice Sormovo, însă nu a putut intra în consiliul de administrație al acestora din cauza restricțiilor etnice.
Manus a fost strâns legat de Societatea Rusă de Transport și Asigurări, unde între 1914–1918 a fost președinte al consiliului de administrație, iar din 1915 director-administrator. Societatea colabora cu compania de navigație „Caucaz și Mercur” și cu băncile Azov–Don și Comercială Internațională din Petrograd. În această calitate, Manus a jucat un rol esențial în extinderea relațiilor comerciale cu SUA, încheind un acord cu compania „Charles B. Richard & Co.” și eliminând intermediarii germani din comerțul ruso-american. A vizitat Cairo pentru a organiza Comitetul Rus pentru comerț cu Egiptul. A fost un apropiat al lui Grigori Rasputin.
A fost acționar major la Căile Ferate Sud-Est și a deținut acțiuni la liniile Vladikavkaz, Podolsk, Severodonețk și Troițk. De asemenea, a fost printre marii acționari ai Băncii Comerciale Internaționale din Petrograd, unde în 1905 deținea 145 de acțiuni, iar în 1917 ajunsese la 13.600 (17,2 % din total). A fost acționar și la Banca de Comerț și Industrie a Rusiei și la Banca Comercială Siberiană, unde a colaborat cu E. K. Grube. A sprijinit proiectul lui A. I. Putilov de creare a unui „Trust al băncilor ruse”, precum și plasarea acțiunilor rusești pe piețele financiare occidentale.
În 1917 averea lui Manus era estimată la circa 30 de milioane de ruble, acumulată în principal din activități bursiere. Era astfel unul dintre cei mai bogați oameni din Imperiul Rus, dar și cel mai bogat basarabean.
Activitate publicistică Manus a publicat articole economice în presa rusă de la începutul secolului al XX-lea, multe sub pseudonime sau anonim. A susținut printre primii proiectul construirii metroului din Moscova, într-un context în care majoritatea presei se opunea ideii. A condus secția financiară a revistei Grajdanin și a colaborat cu Ekonomist Rossii, Novîi Ekonomist și Bîrjevîe Vedomosti. Unele articole i-au fost traduse și în străinătate.
În 1905 a publicat volumul Probleme politice, economice și financiare ale timpului nostru, care reunea articole din perioada 1902–1905. L-a criticat des pe Serghei Witte, ministrul de finanțe, acuzându-l de slăbiciuni în sistemul fiscal și de dependență excesivă față de capitalul străin. A pledat pentru independența bursei, pentru controlul guvernamental asupra prețurilor la combustibili și împotriva trecerii industriei ruse în mâini străine.
Activitate filantropică A sprijinit numeroase proiecte sociale și religioase. În 1896–1897 a activat în Societatea feroviară de consum, iar în 1900 a fost director al Casei de muncă pentru adolescenți din portul Galernaya, primul așezământ de acest tip din Rusia. A donat sume considerabile pentru educație, spitale, construcții religioase și pentru Societatea de Protecție a Animalelor. Deși de origine evreiască, el s-a convertit la credința ortodoxă, donând pentru construirea mai multor biserici.
La 19 august 1915 a fost ridicat la rangul de consilier de stat activ, iar în 1916 la cel de consilier de comerț, titluri primite și datorită activității sale filantropice.
Arestarea și execuția La 1 martie 1916 fusese deja interogat de contrainformațiile jandarmeriei sub suspiciunea de legături cu Germania, suspiciuni pe care le-a negat. După Revoluția din Octombrie, Manus a fost deposedat de averea sa.
La 4 iulie 1918 a fost arestat de CEKA la Petrograd, sub acuzația de „încălcarea decretului privind tranzacțiile cu acțiuni și alte valori mobiliare”. A fost suspectat că transfera fonduri în Odesa, Kiev și Siberia, prin intermediul fratelui său Avraam. Numeroase personalități, inclusiv comisarul căilor ferate V. I. Nevski, au cerut eliberarea sa, fără succes.
La 30 octombrie 1918 a fost condamnat la moarte prin împușcare, cu confiscarea averii, fiind executat în aceeași zi la Petrograd.
Familie Fratele: Avraam Iosifovici Manus (1866–?), medic, profesor și cofondator al Băncii Sudului din Odesa (1916). Soția: Klara Abramovna Manus, care după execuția soțului a emigrat.
Lucrări Probleme politice, economice și financiare ale timpului nostru. Tipografia „Energia”, Sankt Petersburg, 1905, 211 p.
În cultură În filmul Agonia (1981), rolul lui Ignatie Manus a fost interpretat de actorul Pavel Pankov.
Note
Categorie:Nașteri în 1860 Categorie:Decese în 1918 Categorie:Decese pe 30 octombrie Categorie:Convertiri la creștinism din iudaism Categorie:Creștini ortodocși ruși Categorie:Economiști ruși Categorie:Economiști evrei Categorie:Economiști moldoveni Categorie:Finanțiști Categorie:Industriași evrei Categorie:Bancheri evrei Categorie:Publiciști ruși Categorie:Publiciști moldoveni Categorie:Filantropi evrei Categorie:Evrei ruși Categorie:Evrei din Basarabia Categorie:Victime evreiești ale represiunii sovietice Categorie:Basarabeni victime ale regimului comunist Categorie:Persoane executate prin împușcare în Uniunea Sovietică Categorie:Oameni din ținutul Bender Categorie:Oameni din Tighina Categorie:Membri ai Consiliului de Stat al Imperiului Rus