miniatura| (cca 600 î.Hr.) este cel căruia i se atribuie formularea expresiei grecești τὸν τεθνηκóτα μὴ κακολογεῖν, — „Despre cel mort, să nu vorbești de rău” Expresia latină „Despre morți să nu se spună decât binele” — prescurtat — este un aforism mortuar care indică faptul că este inadecvat din punct de vedere social ca persoanele vii să vorbească de rău despre cei morți, care nu se mai pot apăra sau justifica.

Forma completă în latină este de obicei redată ca , însemnând literal „Despre morți, [nu spune] decât binele”, iar traducerea liberă a expresiei a intrat în limba română sub forma: „Despre morți numai de bine”.

Aforismul îi este atribuit lui , unul dintre Cei Șapte Înțelepți ai Greciei Antice, și a fost consemnat pentru prima dată în greaca clasică, sub forma: („Despre cel mort, să nu vorbești de rău”), în capitolul 70 al Cărții I din Despre viețile și doctrinele filosofilor, de Diogene Laerțiu, în secolul al IV-lea d.Hr.

Versiunea latină a expresiei grecești datează din traducerea realizată în anul 1443 de călugărul umanist a lucrării lui Diogene Laerțiu.

Note

Categorie:Aspecte culturale ale morții Categorie:Aforisme Categorie:Cuvinte și expresii în limba latină