Ioan Simeon de Sina (în , în , în , ) a fost un bancher și om de afaceri austriac de origine aromână, membru al influentei familii Sina.

Biografie

Al doilea fiu provenit din a doua căsătorie a bătrânului Simeon Gheorghe Sina, Ioan Simeon de Sina a fondat în anii 1840, pe proprietatea sa din Mosonszentmiklós (în Ungaria), una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din sfeclă de zahăr din Imperiul Austriac. Rentabilitatea acesteia a scăzut însă în contextul dificultăților economice din perioada respectivă, iar în urma pierderilor materiale semnificative, Ioan a închis fabrica.

A rămas co-partener al băncii fratelui său vitreg, Gheorghe de Sina, însă cu o anuitate mai mică, de numai 60.000 de florini pe an. În contrast cu fratele său extrem de bogat, vienezii l-au poreclit impropriu „Sina cel sărac”. Cu toate acestea, Ioan Simeon de Sina a deținut timp de mai mulți ani funcții importante în societatea vieneză.

Ioan Simeon de Sina a ocupat funcții înalte în administrația economică a imperiului. A fost: director al Băncii Naționale, director al Căilor Ferate de Stat Austriece, președinte al societății de navigație Donaudampfschiffahrtsgesellschaft (DDSG).

Din motive de sănătate, a fost nevoit să demisioneze din toate funcțiile sale. La începutul anului 1869, presa vieneză a anunțat că Ioan Simeon de Sina a murit de apoplexie, în timpul micului dejun.

thumb|Portretul lui Ioan Simeon de Sina ca director DDSG (pictor necunoscut)

Viață personală Ioan Simeon de Sina a fost căsătorit cu Maria de Nicarussi (n. 6 aprilie 1818). Cuplul nu a avut copii.

Filantropie

În spiritul tradiției filantropice a familiei Sina, Ioan Simeon a sprijinit numeroase lucrări caritabile. A finanțat integral renovarea bisericii din Lébény, distrusă într-un incendiu în 1841; reconstrucția a avut loc între anii 1862 și 1865, când el era patron al parohiei.

De asemenea, asemenea fratelui său vitreg Gheorghe, Ioan Simeon de Sina l-a sprijinit pe mitropolitul Andrei Șaguna, cu care familia avea relații de rudenie. În 1858, a donat 600 de florini pentru construirea Catedralei Mitropolitane din Sibiu.

Note

Categorie:Nașteri în 1804 Categorie:Nașteri pe 16 ianuarie Categorie:Decese în 1869 Categorie:Decese pe 4 mai Categorie:Oameni din Viena Categorie:Oameni din Niš Categorie:Decese în Viena Categorie:Baroni Categorie:Aromâni Categorie:Creștini ortodocși austrieci Categorie:Oameni de afaceri austrieci Categorie:Bancheri austrieci Categorie:Industriași austrieci Categorie:Nobili austrieci Categorie:Nobili maghiari