miniatura|În timpul unei crize imobiliare, un dezechilibru între cerere și ofertă duce la o creștere excesivă a prețurilor locuințelor. Criza locuințelor (sau criza locuințelor accesibile) este o situație caracterizată fie printr-o penurie generalizată de locuințe în zone cu cerere ridicată, fie printr-o disfuncție a pieței imobiliare care face ca locuințele să devină inaccesibile pentru o mare parte a populației. Crizele locuințelor sunt asociate cu creșterea riscului de lipsă de adăpost.

Fenomenul este considerat o „rețea complexă de probleme și disfuncționalități” cu numeroase cauze interconectate. În general, criza apare atunci când costurile locuirii cresc într-un ritm mai rapid decât veniturile gospodăriilor. La nivel global, din ultimele decenii se observă o tendință crescătoare a numărului de orașe care se confruntă cu astfel de dificultăți.

În multe regiuni ale lumii, veniturile sunt insuficiente pentru a acoperi costul locuințelor formale, în condițiile în care cheltuielile de locuire au crescut mai repede decât salariile în numeroase orașe, în special după criza financiară din 2008. În anumite zone, acest dezechilibru a dus la extinderea așezărilor informale, precum mahalalele sau cartierele improvizate, în timp ce în alte locuri astfel de așezări sunt interzise.

Cauze În 2022, economiștii Christian Hilber și Olivier Schöni au constatat că principala direcție a dezbaterii susține că restricțiile privind utilizarea terenurilor au împiedicat satisfacerea cererii tot mai mari de locuințe, ducând la creșterea costurilor. Alte direcții ale dezbaterii identifică drept cauze factorii macroeconomici, condițiile de finanțare și prognozarea deficitară a prețurilor viitoare. Veniturile mici ale populației contribuie la criza globală.

Potrivit cercetărilor, zonele de zonare excesiv de restrictive cresc prețurile locuințelor prin limitarea numărului de zone în care este permisă construcția. Studiile au arătat, de exemplu, că zonarea restrictivă poate face locuințele cu peste 50% mai scumpe decât costul real de construcție. Deși marile orașe din lume se confruntă cu deficit de locuințe, există variații semnificative între țări și între sistemele de planificare. Dintre țările dezvoltate, de exemplu, orașele din Japonia au locuințe relativ abundente și accesibile raportat la mărimea lor, lucru atribuit de unii controlului naționalizat al zonării (prin reducerea puterii autorităților locale de a bloca proiecte noi) și autorizării rapide și simple a construcțiilor. Majoritatea țărilor vorbitoare de engleză, în schimb, se remarcă prin sisteme de planificare care permit blocarea proiectelor prin fenomenul NIMBY, ceea ce duce la creșterea prețurilor și la deficit de locuințe. Țările europene dezvoltate, care favorizează construcțiile cu densitate mai mare decât cele anglofone, au urmat o cale intermediară între cele două.

NIMBY miniatura|Turn neterminat din Washington, D.C., care a fost ulterior îndepărtat ca urmare a reclamațiilor din partea cartierului. NIMBY este acronimul expresiei englezești „Not In My Back Yard”, care înseamnă literal „nu în curtea mea” sau „nu în grădina mea”. Termenul, precum și expresiile efect NIMBY, sindrom NIMBY sau fenomen NIMBY, sunt folosite în general pentru a descrie fie opoziția locuitorilor față de un proiect local de interes public, pe care îl consideră deranjant, fie locuitorii înșiși. Termenul nimbist desemnează astfel persoana care se opune unui proiect de amenajare nu din principiu sau din motive de mediu, ci din cauza amplasamentului acestuia, care afectează cadrul său de viață și patrimoniul.

Aceste opoziții pot viza amplasarea de clădiri mari, fabrici chimice, parcuri industriale, baze militare, turbine eoliene, antene de telecomunicații, linii electrice de înaltă tensiune, uzine de desalinizare, depozite de deșeuri sau centre de gunoi, incineratoare, centrale electrice, închisori, centre de cazare și reintegrare socială, școli, grădinițe, hosteluri, stadioane, cartiere rezidențiale și proiecte de infrastructură de transport (noi drumuri sau autostrăzi, căi ferate, porturi, aeroporturi). În general, acest fenomen este considerat un conflict de amenajare.

Termenul NIMBY poate fi folosit și într-un sens figurat pentru a descrie persoanele care susțin o anumită propunere (de exemplu, măsuri de austeritate bugetară, creșteri de taxe sau reduceri de personal), dar se opun aplicării acesteia în moduri care ar presupune un sacrificiu personal.

Impact Crizele locuințelor au contribuit la tulburări sociale în orașe din întreaga lume. Ele au afectat în special finanțele milenialilor și ale generației Z, care au intrat pe o piață imobiliară mai competitivă, ajungând să plătească o proporție mai mare din venituri pentru locuire. Politico sugerează că, în multe țări, această situație le-a permis politicienilor populiști să alimenteze sentimente anti-imigrație în rândul tinerilor votanți și a dus la o generație mai sceptică față de capacitatea democrației de a oferi rezultate.

Fluctuațiile rapide și scăderile prețurilor activelor imobiliare pot provoca șocuri pe piețele de credit, în sectorul bancar și în economia mai largă. Mulți cumpărători de locuințe achiziționează locuințele pe credit, sub formă de ipotecă, dar schimbările condițiilor economice îi pot împiedica să ramburseze împrumuturile.

Economie miniatura|Locuințe accesibile, sau locuințe cu venituri mici din Toronto, Ontario, Canada.

Factori care afectează cererea de locuințe

Schimbări demografice: creșterea speranței de viață, scăderea numărului de persoane pe locuință, familii mai mici, tendința mai mare a oamenilor de a locui singuri. Tinerii adulți amână formarea propriului gospodării; modificări ale dorinței de a deține o locuință. Relocarea: de exemplu, migrația urbană, migrația rurală, creșterea densității urbane și urbanizarea regională. Creșterea populației. Rata netă a migrației. Reducerea profitabilității altor forme de investiții comparativ cu investițiile imobiliare.

Factori care afectează oferta de locuințe miniatura|Mahalale din Mumbai, India.

Rata dezvoltării imobiliare a locuințelor. Câștiguri mai mari din valoarea terenurilor neamenajate. Disponibilitatea finanțării locuințelor. Impozite, taxe și alte contribuții semnificative impuse de guvern pentru locuințele noi. Dobânzi scăzute. Inovații în piața creditelor ipotecare. Modificări ale autorizațiilor de construcție. Rezonarea terenurilor (schimbarea destinației terenurilor). Modificări ale codurilor de construcție. Taxe de impact.

Factori care afectează alegerea tipului de deținere a locuinței miniatura|Corturi pentru persoanele fără adăpost în Los Angeles. (ex. proprietar, chirie privată, chirie socială)

Rata ocupării forței de muncă Creșterea șomajului crește cererea pentru chirii pe piața liberă, locuințe sociale și pentru persoane fără adăpost. Veniturile reale ale gospodăriilor Veniturile gospodăriilor nu au ținut pasul cu creșterea prețurilor locuințelor. Accesibilitatea chiriilor și a deținerii proprii a locuinței. Dobânzile la creditele ipotecare Disponibilitatea ipotecilor. Nivelul de încredere în economie și pe piața imobiliară Încrederea scăzută reduce cererea pentru deținerea locuinței.

Costurile locuințelor ca procent din venitul brut miniatura|19 garsoniere și 22 locuri de parcare la parter. miniatura|Parcările ocupă mult spațiu, iar parcarea pe stradă limitează densitatea zonală. Baza de date a OCDE privind locuințele accesibile estimează procentul cheltuielilor legate de locuințe, inclusiv chiria, chiria imputată, energia, apa și costurile de întreținere, ca procent din cheltuielile de consum final ale gospodăriilor pentru 2024, pe țări:America's Rental Housing 2024 from the Joint Center for Housing Studies of Harvard University +Procentul din cheltuielile gospodăriilor legate de locuințeȚara%25,914,829,523,92826,4

Note

Categorie:Crize Categorie:Casă Categorie:Societate Categorie:Drepturile omului după subiect