Alexandru B. Știrbei

Alexandru Barbu Știrbei (n. 1837, București – d. 1 martie 1895, București) a fost un om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru de finanțe al României în anul 1891. A fost fiul mijlociu al domnitorului Barbu Știrbei, fratele mai mic al lui George Barbu Știrbei și nepot al altui domnitor, Gheorghe Bibescu.

Biografie Origini și primii ani de viață Născut în București,Grigore & Șerbu, p. 115 Alexandru a fost fiul lui Barbu, viitorul domnitor al Țării Românești. A fost, de asemenea, nepotul de fratel al Domului Gheorghe Bibescu, vărul aventurierului Georges Bibesco și unchiul pionierului aeronautic George Valentin Bibescu. Roxana Roseti, Vlad Teodorescu, "Prințul rătăcitor", in Jurnalul Național, 20 martie 2010 Constantin Ciopraga, "Anna principesă Brâncoveanu contesă de Noailles" , in Convorbiri Literare, August 2008 Alexandra Șerban, "Serial. Boieri mari, Episodul 7: Cum a renăscut neamul Știrbey din propria cenușă. Barbu Știrbey, cel mai abil om din umbra regelui Ferdinand", in Adevărul, 25 februarie 2017 Ca atare, el a fost, de asemenea, unchiul scriitoarei Anna de Noailles. Celălalt vărul său a fost poetul Alexandru Bibescu.Simona Lazăr, "Prințul Alexandru Bibescu, un sonetist francez", in Jurnalul Național, 18 martie 2011

Familia aparținea micii aristocrații boierești a Olteniei și, mai precis, a județului Gorj, urmărindu-și originea de la răzeșul Bibul.Iorga, pp. 9–10 Primul său membru influent a fost bunicul lui Alexandru, Logofătul Dumitrachi Bibescu, a cărui viață a coincis cu sfârșitul domniei fanariote și ascensiunea boierilor nativi sau asimilați. Protejat al Prințului Grigore al IV-lea Ghica în anii 1820,Iorga, pp. 9–11 el s-a căsătorit cu Ecaterina, nepoata boieroaicei Safta Brâncoveanu și membră a familiei Văcărescu. Cel de-al doilea fiu al lui a fost adoptat de Vornicul Barbu C. Știrbei, care i-a lăsat numele, moșia Cepturoaia,Iorga, pp. 11–13 și podgoria Drăgășani.Tudor Cireș, Simona Lazăr, "Prințese valahe și baroni austrieci", in Jurnalul Național, 31 august 2008 Ramurile Bibescu și Știrbei au rămas distincte și competitive, cei doi frați candidând unul împotriva celuilalt la alegerile domnești din 1842 — deși în cele din urmă Barbu i-a cedat lui Gheorghe voturile săle.Lăcusteanu & Crutzescu, p. 141

În total, Barbu Dimitrie Știrbei a avut șapte copii cu soția sa din familia Cantacuzino, Elisabeta. Fratele mai mare al lui Alexandru, George Barbu Știrbei, a avut o carieră în forțele militare ale Țării Românești. Atât fratele, cât și tatăl său, care a abdicat, au câștigat locuri de deputați în divanul ad-hoc din alegerile din septembrie 1857.Gherghe, pp. 128–130, 161, 173–174; Iorga, pp. 191–192 În urma înființării Principatelor Unite, Gheorghe a montat opoziția împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza și, în 1860, a fost arestat pentru răzvrătire.Badea-Păun, pp. 109–110; Iorga, p. 191. See also Gane I, p. 90 O soră, Elena, s-a căsătorit cu contele Leo Larisch von Mönnich din Cieszyn Silezia;Iorga, p. 158; Mucenic, p. 74 în 1855, s-a născut fiul ei Georg, viitorul soț al baronesei Wallersee.Veronika Matroszová, Rod Larisch-Mönnichů na Karvinsku, pp. 10–11. Karviná: Státní okresní archiv, 1999. Printre cumnații săi s-au inclus generalul Ion Emanuel Florescu și politicianul Alexandru Plagino.Crutzescu & Teodorescu, pp. 210, 370, 536, 549; Iorga, pp. 36, 49–50, 53, 82, 158, 166–167; Lăcusteanu & Crutzescu, pp. 74, 215, 241, 282; Oana Marinache, "Vila prințesei Alina Știrbey, azi Muzeul orașului Sinaia", in Adevărul (Bucharest edition), 19 decembrie 2015; Mucenic, p. 74Gheorghe G. Bezviconi, Necropola Capitalei, pp. 265–266. Bucharest: Institutul de Istorie Nicolae Iorga , 1972

Atât Alexandru, cât și celălalt frate, Dimitrie, au fost inițial alungați din Țara Românească de războiul din Crimeea: în noiembrie 1853, invazia țării de către Rusia i-a forțat să se stabilească la Paris."On lit dans le Wanderer, de Vienne", in La Presse, 3 decembrie 1853, p. 2 Alexandru a studiat la Școala militarăSaint-Cyr,"Lettre de Roumanie. Bucarest, le 22 mars", in Journal des Débats, 26 martie 1895, pp. 1–2 dar este de asemenea cunoscut că a deținut o diplomă în științe. El a obținut un rang de ofițer în armata franceză sub cel de-Al Doilea Imperiu, înainte de a fi rechemat în Țara Românească de tatăl său în timpul Războiului italian din 1859.

Intrarea în politică Prințului Barbu și fiilor săi li s-a oferit o ultimă șansă de a lua tronul peste ambele principate, la începutul anului 1866.Iorga, p. 193; Theodorian-Carada, pp. 58, 60 Spre deosebire de Sașa Cuza, toți prinții Știrbei și Bibescu au renunțat la pretențiile lor vagi la tron după ascensiunea unui domnitor străin, Carol de Hohenzollern. Fostul domn al Țării Românești l-a vizitat pe Carol, făgăduindu-i sprijinul lui și al fiilor săi.Badea-Păun, p. 110. See also Iorga, pp. 193–194 George Știrbei a fost un adept entuziast al noului regim, servindu-l pe Carol ca ministru de externe. În câțiva ani, a renunțat la politică, fie din cauza bolii,P. Boutet, "Nouvelles diplomatiques et internationales", in Le Mémorial Diplomatique, No. 18/1870, p. 205 fie din cauza senzației că a fost umilit de Carol.Badea-Păun, p. 111 Dimitrie Știrbei, a fost un reprezentant diplomatic înainte de a încerca o carieră politică în anii 1880.Bacalbașa II, p. 104

La rândul său, Alexandru a fost inactiv în timpul domniei lui Cuza și în prima perioadă a domniei lui Carol, înainte de a intra în viața politică cu partidul "albilor" (conservatori). În 1867, el a început activitatea filantropică prin aderarea la un comitet de ajutorare în caz de foamete, la care tatăl său a contribuit cu 10.000 de lei."Bucurescĭ 4/16 Florarŭ", in Românul, 5 mai 1867, p. 1. În 1866, s-a alăturat comisiei monarhiste de dreapta formate în jurul ziarului "Ordinea".Ștribăț, p. 208 La moartea tatălui său în 1869, mama și fratele lui mai mare s-au retras în Franța,Badea-Păun, pp. 111–112; Mucenic, pp. 74–75 iar Alexandru a moștenit reședința Știrbei de pe Calea Victoriei și un domeniu al familiei la Buftea. Acesta din urmă a fost cumpărată de prințul Barbu în 1845,Crutzescu & Teodorescu, p. 535 unde și-a construit palatul în stil neogotic.Mucenic, p. 75 Alexandru s-a căsătorit cu Maria Ghica-Comănești din familia Ghica. Ea a adus ca zestrie, vinăria de la Dărmănești, pe care el a transformat-o într-un conac,Simina Stan, "Conacul familiei George Știrbey de la Dărmănești", in Jurnalul Național, 25 iulie 2009 precum și terenurile agricole din Brusturoasa și Mândrești.Nicolae Petrescu-Redi, "Generalul Radu R. Rosetti, între moșia cea mică – Brusturoasa și moșia cea Mare – România", in Convorbiri Literare, December 2015 Au avut opt copii împreună (doi fii și șase fiice), inclusiv pe Eliza (născut în 1870) și Barbu Alexandru (născut în 1872). Z. Ornea, "Memoriile soților Brătianu" , in România Literară, Nr. 40/1999 Daniela Cârlea Șontică, "Prințul alb", in Jurnalul Național, 12 decembrie 2005Grigore & Șerbu, p. 219; Rosetti, pp. 92, 126–127, 194

A. B. Știrbei a intrat în Adunarea Deputaților în legislatura 1871-1875, ocupând un loc din partea județului Dolj (iunie 1872).Gherghe, p. 287 Asistând pe colegul său deputatul Gheorghe Manu, el a încercat să rezolve Afacerea Strousberg prin revinderea acțiunilor feroviare către statul român. Împotriva altor colegi, el nu a favorizat vânzarea mai multor acțiuni englezului George Crawley, observând că acesta din urmă nu avea acreditări.Nicolescu, pp. 121–123, 169–173, 243 În mai 1874, a fost raportor la negocierile cu Austro-Ungaria, care s-au ocupat în special de deschiderea rețelei feroviare românești spre compania imperială feroviară austriacă StEG, prin legăturile din Bolvașnița și Predeal.Nicolescu, pp. 145–146 Prin aceasta, el a urmat o linie politică care fusese stabilită de fratele său.Lucia Tafta, "Relațiile economice româno-franceze: aranjamentul comercial din noiembrie 1876", in Muzeul Național, Vol. XII, 2000, p. 124

De asemenea, Știrbei a făcut parte din comisia de anchetă privind activitățile lui Petre Mavrogheni în funcția de ministru al finanțelorGane I, pp. 163–164 și din grupul care a investigat acuzațiile de deturnare de către primarul orașului București, Nicolae C. Brăiloiu.Nicolescu, pp. 135–136 În alegerile din iulie 1874, a fost numit în Consiliul General al Bucureștiului, alături de Manu și de Dimitrie Ghica.Bacalbașa I, pp. 132–133 Înainte de alegerile legislative din 1875, Știrbei s-a aliat cu fracțiunea "liberal conservatoare" a lui Ghica, care urmărea să reconcilieze "albii" și mișcarea liberală.Bacalbașa I, pp. 152–153 Ulterior, Știrbei s-a concentrat pe cariera sa din Adunarea Deputaților. În aprilie 1876, împreună cu Petre P. Carp, el a oferit sprijin condiționat noului prim-ministru Florescu, care, deși conservator și vărul lui Știrbei, a fost impus de domnitorul Carol.Nicolescu, p. 214

În alegerile din iunie 1876, Știrbei a fost unul dintre cei doi conservatori câștigători în primul colegiu, din nou la Dolj - toate celelalte locuri au fost luate de un partid național-liberal consolidat.Bacalbașa I, p. 190; II, p. 78; Ștribăț, p. 230 În această legislatură România a intrat în războiul ruso-turc și și-a declarat independența. În acest context, Știrbei, Pantazi Ghica, Petru Grădișteanu, Pache Protopopescu, Dimitrie Sturdza și alți deputați au susținut sprijinul pentru ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, care a elaborat o declarație de război Imperiului Otoman.Nicolescu, p. 201 Pe măsură ce războiul s-a încheiat, Știrbei a încercat să se opună cedării Bugeacului Rusiei, considerând acest lucru drept un act de trădare.Nicolescu, pp. 321–322

La alegerile din 1879, a câștigat un loc la Ilfov, alături de asociatul său Ghica, în ceea ce a fost o surprinzătoare victorie a partidului "albilor".Bacalbașa I, p. 269 În 1880, el a fost printre membrii fondatori ai Partidului Conservator extins și editor al organului de partid, Timpul - unde a fost redactor, poetul Mihai Eminescu.Gane I, p. 240; Ștribăț, pp. 220, 234, 238–239 În decembrie 1880, când Lascăr Catargiu a devenit șeful partidului, Știrbei s-a alăturat comitetului director, alături de Manu, Florescu, Menelas Ghermani, Alexandru Lahovari, Titu Maiorescu, Grigore Păucescu, Theodor Rosetti și Grigore Triandafil.Ornea (1998), p. 277 În actul de reconciliere din 1881, Știrbei și-a prezentat omagiile prim-ministrului național liberal, Ion Brătianu, care a supraviețuit unei încercări de asasinat făcută de Ion Pietraru; mai târziu în acel an, a votat în favoarea înființării Regatului României, cu Carol ca rege al românilor.Nicolescu, pp. 393–394, 410–411

Junimea În deceniul următor, A. B. Știrbei a căutat să liniștească aripa rebelă Junimea a conservatorilor, condusă de Maiorescu și Petre P. Carp. La 6 noiembrie 1881, cu susținerea junimiștilor, el a devenit liderul partidului, dar a fost înlocuit la 22 noiembrie de către Catargiu.Gane I, pp. 249; Ornea (1998), p. 280 El a rămas un oaspete notabil la întâlnirile literare ale Junimii. În timpul unui astfel de eveniment, în aprilie 1882, a fost unul dintre puțini care au auzit că Eminescu a citit o versiune a poemului Luceafărul; în octombrie, Maiorescu a citit o lucrare a sa finalizată într-o sesiune specială desfășurată la conacul Știrbei din Buftea.Lovinescu, pp. 196–197, 212 El a fost în audiență în timp ce Alexandru Macedonski a recitat "Noaptea de noiembrie" (martie 1882) și Vasile Alecsandri a citit din noua sa piesă, Fântâna Blanduziei (martie 1884).Lovinescu, pp. 79, 197