Miorița

Miorița este un poem folcloric românesc, răspândit în peste 1400 de varianteDorin Ștef, Miorița s-a născut în Maramureș, 2005, p.74 în toate regiunile României. Este o creație populară specific românească, nefiind cunoscută la alte popoareVezi capitolul Circulația cântecului mioritic. În legătură cu locul în care a fost conceput acest cântec nu există o opinie unanimă a exegeților (vezi dezbaterea din cap. Obârșia Mioriței). În Transilvania, are la bază un rit de inițiere și interpretat sub forma de colindă, în timpul sărbătorilor de iarnă.Adrian Fochi, Miorița, 1964; vezi și Dorin Ștef, Miorița s-a născut în Maramureș, 2005, cap. Întoarcerea la obârșii S-a transformat în baladă (în regiunile din sudul și estul țării)Vezi Adrian Fochi, Miorița, 1964, respectiv Dorin Ștef, Miorița s-a născut în Maramureș, 2005, în această versiune fiind socotit un text literar desăvârșit din punct de vedere compozițional și stilistic.Vezi referințe Mihail Sadoveanu, Alecu Russo, Nichita Stănescu în Miorița s-a născut în Maramureș, 2005, cap. Fenomenul cultural A fost analizat și comentat de cei mai de seamă oameni de cultură români. Motivul mioritic a constituit sursă de inspirație pentru scriitori, compozitori și artiști plastici români și străini. A fost tradus în peste 20 de limbi străine.Vezi Motivul mioritic reflectat în opere artistice culte. Este socotit unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii românești.După catalogarea lui George Călinescu, 1940

Originea și semnificația titlului

Etimologie și semantică. Miorița - s.f., „oaie tânără, mială”; în general oaie; diminutiv de la mioară > mia (+ suf. -ioară), din lat. agnella (cf. Pușcariu, 1054; Capidan; etim. acceptată de DEX și DAR), prin disimularea grupului gn > mn > m, cu o formă intermediară (a)mnel (cf. Candrea-Densușianu) → (în l. rom.) miel, mia, mior.

Semnificație mitologică. Oaia a fost domesticită de om din rațiuni economice, fiind crescută și sacrificată pentru hrană (carne, lapte și derivatele sale) și îmbrăcăminte (lână, piele). Apare în mitologiile unor popoare, ca simbol religios (creștinism), animal totemic sau animal fantastic (mitologiile caucaziene); ca animal oracular e semnalat numai în mitologia românească (balada Miorița). Oaia năzdrăvană din balada Miorița denunță unui cioban complotul urzit împotriva lui de alți doi fârtați.Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, 1989, p. 430-431.

Semnificație culturală. Cântecul mioritic este o creație folclorică reprezentativă de factură pastorală. Reconstituirea genezei cântecului permite incursiuni în cultura și realitățile etnografice ale satului românesc tradițional.

Semnificația și istoria titlului. În Transilvania este numit generic Colinda păcurarului. Episodul Oaia năzdrăvană a fost adăugat numai după ce cântecul a traversat Carpații și s-a transformat în baladă. Astfel, în sudul și estul țării, rapsozii îl numeau generic Cântecul mioarei.Creațiile folclorice sunt cunoscute, de către cei care le performează, după primele versuri, rar după o temă dominanată Titlul baladei, Miorița, a fost propus pentru prima dată de către Vasile Alecsandri (1850), în mod convențional și ulterior acceptat unanim (la vremea respectivă versiunea primară, Colinda păcurarului nu era cunoscută de către folcloriști).

Definirea cântecului "mioritic". Exegeții Mioriței # Referințe critice au definit-o ca fiind un bocet, epopee pastorală, cântec de jale, legendă, doină, cântec de nuntă, incantație rituală, cântec religios, mit, etnomit sau cântec din bătrâni. Adrian Fochi Miorița, Editura Academiei, București, 1964 a identificat două versiuni: colind (versiunea primară), cu circulație atestată în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, respectiv baladă - în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova. Miorița (colind / baladă) este o creație folclorică muzicală, în spațiul consacrat fiind interpretată vocal și instrumental (după caz), respectându-se caracterul sincretic (text - melos) specific creațiilor populare. Din punct de vedere al oralității, Miorița este un text literar cu valențe discursive. În plan exegetic este cel mai controversat text folcloric românesc, din cauza atitudinii aparent paradoxale a eroului principal (vezi Polemici despre fatalismul mioritic).

Nuclee tematice în cântecul mioritic

Versiunea colind

Cadrul epic inițial Locul dramei (muntele; urcarea oilor la munte) Tema ciobanilor (tema marilor și a verilor primari; tema micului / a străinului) Hotărârea ciobanilor (soborul păcurarilor; decizia nemotivată de a-l omorî pe cel mic) Episodul testamentar Locul îngropării (în apropierea stânii) Obiectele îngropării (fluierul, trâmbița, tilinca, baltagul, toporul, lancea, bota) Plângerea oilor (bocetul)

Regim metric: 7/8 silabe; interpretare - grup de colindători;

Circulație: Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș;

Notă: În unele variante, colinda se încheie cu episodul măicuței, compus din trei secvențe (coborârea de la munte și întâlnirea cu măicuța; motivațiile oferite măicuței pentru neîntoarcerea sa; măicuța îl așteaptă pe fecior, cu masa pusă); În zona Sălaj - Năsăud - Cluj, circulă tipul "fata de maior" (regim metric 5/6 silabe). Episodul "oaia năzdrăvană" este atipic pentru versiunea colind.

Versiunea baladă

Cadrul epic inițial Locul dramei (plaiul; coborârea oilor de la munte; transhumanța) Tema ciobanilor Tema complotului (conflict economic) Episodul "oaia năzdrăvană" Dialogul dintre mioriță și cioban (dezvăluirea complotului) Episodul testamentar Locul îngropării (în apropierea stânii) Obiectele îngropării (fluierul) Bocetul oilor Tema nunții cu o fată de crai Episodul măicuței Tema căutării ciobanului Tema nunții cu o fată de crai (repetiție)

Regim metric: 5/6 silabe; interpretare - individuală (rapsod);

Circulație: Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova;

Epicul cântecului mioritic

Versiunea colind Trei păcurari urcă cu oile la munte ("Sus în vârfu muntelui, / Sub crucița bradului, / Mărgu-și trei păcurărei / Cu oile după ei"), primăvara, după Ruptu Sterpelor (Sâmbra oilor, Măsuriș), pentru a constitui stâna de vară. Doi dintre păstori sunt mai mari și între ei există o relație de rudenie ("Cei mai mari îs veri primari"). Al treilea este mai mic și este străin - de grupul profesional, de neamul celor doi ("Cel mai mic îi străinic"). Cel mic este supus unor probe de inițiere prefesionale, potrivit cutumelor pastorale străvechi ("Pe cel mai mic l-o mânat / Cu găleata la izvor"). Cei mari fac sobor (judecată) și decid să-l omoare pe cel mai mic, fără a se preciza motivația (proba morții inițiatice), lăsandu-i libertatea să decidă modalitatea prin care va fi omorat ("Ce mortiță tu poftești? / Ori din pușcă împușcat, / Ori din sabie tăiat?").

Replica celui mic (episodul "testamentar") indică: moartea prin decapitare ("Nici o moarte nu-mi poftesc / Fără capu mi-l tăieți"), dorința de a fi îngropat în preajma stânii ("Pe mine mă îngropați / În strunguța oilor"), cu mențiunea de a nu fi înhumat în cimitirul din sat ("Pă mine nu m-astupați / Nici în verde țintirim / C-acolo mi-oi fi străin"), învelit doar în scoarță de brad bătrân, iar alături de el să fie așezate trâmbița, fluierul, tilinca, toporul etc.; este invocată plângerea oilor ("Oile cele cornute / Mîndru m-or cânta pă munte").

În unele variante, "testamentul" păcurarului continuă cu prefigurarea sfârșitului anului pastoral ("Și-a zini Ziua Crucii, / Voi la țară-ți coborî"). Mama păstorului va întreba de soarta fiului său ("Măicuța v-a întreba / Coborăsc și eu ori ba?"), însă aceasta trebuie să știe doar că a rămas mai înapoi cu oile ("C-am rămas mai înapoi / Cu cele șchioape de oi") și va întârzia la cină ("Cina-n masă s-a răci, / Apa-n vasă s-a-ncălzi, / Eu la mama n-oi zini / Batăr cît m-ar agodi").

Versiunea baladă

Trei ciobani coboară cu oile la vale ("Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai") - tema transhumanței. Fiecare dintre ei este reprezentatul unei regiuni istorice românești : "Unu-i moldovan, / Unu-i ungurean (transilvănean) / Și unu-i vrâncean (sau muntean)". Doi dintre ei se sfătuiesc să îl omoare pe al treilea (tema complotului) pentru a-și însuși averea acestuia ("Că-i mai ortoman / Ș-are oi mai multe, / Mândre și cornute"). Oaia năzdrăvană îi dezvăluie ciobanului intențiile celor doi tovarăși, sfătuindu-l totodată să își ia măsuri de precauție ("Stăpâne, stăpâne, / Îți cheamă ș-un câne / ... / Că l-apus de soare / Vreau să mi te-omoare").

Replica ciobanului vizează indicații testamentare: dorința de a fi îngropat "în dosul stânii", iar la cap să-i fie așezat un fluier. Intuind bocetul oilor ("Ș-oile s-or strânge, / Pe mine m-or plânge / Cu lacrimi de sânge") și durerea măicuței ("Măicuță bătrână, / Cu brâul de lână, / Din ochi lăcrimând"), ciobanul îi cere mioarei năzdrăvane să le ascundă faptul că a fost ucis ("Iar tu de omor / Să nu le spui lor") și să le ofere drept pretext al dispariției sale, căsătoria sa cu o fată de crai (Să le spui curat / Că m-am însurat / C-o mândră crăiasă, / A lumii mireasă") - tema alegoria nuntă-moarte.

Teme și secvențe evolutive (de la colind la baladă)

Urcarea / coborârea oilor de la munte Numărul păstorilor Mioara năzdrăvană Obiectele meseriei Locul înhumării

Originea Sursa tematică La baza cântecului mioritic (versiunea colind) stă un ritual de inițiere a tinerilor, ritual specific societății arhaice. Raportul dintre personaje (tema marilor vs. tema micului), corvoada muncilor la care e supus cel mic și străinic, soborul păstorilor și simulacrul judecății (omor nemotivat, ipotetic), definesc episodul testamentar ca o prefigurare a probei supreme (moartea inițiatică), după vechi cutume pastorale.

De-a lungul istoriei exegetice, s-au distins trei filoane principale din care cercetătorii au presupus că s-a zămislit Miorița: mitic, religios și etnografic.

Locul de origine

Abordările despre localizarea obârșiei Mioriței au fost marcate de subiectivism și patriotism local. Cea mai longevivă teorie a impus obârșia vrânceană, motiv pentru care a colectat cel mai mare număr de intervenții. Din a doua jumătate a secolului al XX-lea s-a vorbit tot mai insistent despre originea transilvăneană. În cele din urmă, toate aceste dispute s-au focalizat pe opoziția dintre colind și baladă, pe întâietatea uneia în defavoarea celeilalte.

În concluzie, nu există o opinie unanimă din partea exegeților cântecului mioritic privind locul de obârșie cert a acestei producții. Toate localizările indicate au legătură cu zona de obârșie a celor care au făcut propunerea, după cum rezultă din istoria critică. În plus, majoritatea ipotezelor formulate au fost lipsite de argumente solide.

Prima versiune existentă a Mioriței datează în 1843, în Cleja, Bacău (în apropiere de Soveja), unde Miorița a fost culeasă pentru prima dată de către preotul Ince János Petrás, după ce a auzit-o la localnicii comunei, în limba maghiară. Varianta culeasă de Petrás în 1843 a fost publicată la mult timp după moartea lui, abia în 1956, însă precede cu câțiva ani varianta românească notată de Alecu Russo în 1846, care a fost publicată de Vasile Alecsandri în 1850. Cercetătorii de folclor maghiari (, Pál Péter Domokos, Zoltán Kallós și alții) au întâlnit mai târziu variantele maghiare ale baladei românești și în alte sate ceangăiești din Moldova.

Contaminat cu alte motive folclorice, în regiunea centrală a Transilvaniei a dezvoltat tipul "fata de maior", iar în Muntenia și Moldova s-a transformat în baladă.

Momentul genezei