Friedrich Philipp Wilmsen () a fost un teolog și pedagog reformat german, autor de lucrări didactice și literatură pentru copii.
Viața Friedrich Philipp Wilmsen a fost fiul lui Friedrich Ernst Wilmsen (născut pe 29 ianuarie 1736 la Halle (Saale); decedat pe 23 mai 1797 la Berlin),: Pfarrerbuch der Kirchenprovinz Sachsen. Evangelische Verlagsanstalt, Leipzig, 2009, ISBN 978-3-374-02141-3, vol. 9, p. 421. pastor al Bisericii Reformate Germane din Magdeburg, și al soției sale Henriette Renate,Născută pe 7 noembrie 1745, decedată între 1825 și 1831; Carl Wilhelm Otto August von Schindel: Die deutschen Schriftstellerinnen des neunzehnten Jahrhunderts. F. A. Brockhaus, Leipzig 1825, partea a doua, p. 430, (Online) & Hamberger-Meusel. fiica farmacistului de la curtea din Potsdam, Karl Heinrich Marius Harsleben. Născut ca al treilea dintre cei 16 copii ai familiei, el a constituit un motiv de îngrijorare pentru mama lui, deoarece s-a dezvoltat intelectual la o vârstă foarte fragedă, manifestând însă o iritabilitate nervoasă accentuată. Mama sa era o persoană cu o bună formație intelectuală, care a redactat scrieri religioase cu caracter moralizator, publicate inițial de soțul ei sub formă omiletică cu titlul Predici ale unei femei (Predigten eines Frauenzimmers). În mod similar, în 1812, fiul ei a publicat o carte devoțională culeasă din textele mamei sub titlul Învățăturile și poruncile religiei lui Isus Hristos în proverbe și cântări (Die Lehren und Gebote der Religion Jesu Christi in Sprüchen und Liedern), precedată de un cuvânt-înainte adresat copiilor și nepoților săi.
Când Wilmsen era în vârstă de șapte ani, tatăl său a fost numit al treilea pastor al . În primii ani, Wilmsen și fratele său mai mare, Karl, au fost instruiți de profesori particulari, iar educația religioasă a fost asigurată de tatăl lor, în conformitate cu forma rigidă a dogmaticii din epoca sa. Părintele lor oferea materiale de lectură cercului tot mai mare de copii ce se adunau în jurul lui în fiecare seară, inclusiv basmele populare ale lui , care au fost publicate în acea perioadă.
În 1778, Friedrich Philipp și fratele său mai mare, Karl, s-au înscris la (Mănăstirea Gri) din Berlin. Dezgustat de rigiditatea vieții școlare, s-a împrietenit cu un ceasornicar care locuia în casa părinților săi și se ocupa de întreținerea clopotulului bisericii parohiale. Acest lucru i-a stârnit vremelnic interesul pentru mecanică, determinându-l pe Wilmsen să decidă să devină el însuși ceasornicar. Cu toate acestea, el a fost martorul unui eveniment tragic, atunci când ceasornicarul a fost prins și strivit de mecanismul clopotului în timp ce repara ceasul. De asemenea, în timpul unui joc de-a v-ați ascunselea în criptele bisericii, a descoperit trupul unui soldat care se spânzurase.
Acele evenimente traumatizante i-au provocat băiatului tulburat emoțional o stare de febrilitate nervoasă care avea să-l chinuie tot restul vieții. Această suferință a fost exacerbată când fratele său Karl și-a pierdut viața într-un accident provocat de spargerea gheții în timp ce patinau împreună. Friedrich Philipp a supraviețuit accidentului datorită intervenției curajoase a profesorului său de la Graues Kloster, . Când acest profesor, atât de important pentru dezvoltarea lui Wilmsen, s-a retras de la mănăstire, tatăl său l-a trimis la . Acolo, cea mai mare influență asupra educației sale academice au avut-o și . Engel, în special, a fost cel care l-a învățat pe tânărul Wilmsen un stil de exprimare în scris clar și accesibil.
La 1 mai 1787, Wilmsen s-a înscris la (Oder), o instituție reformată, pentru a studia teologia și pedagogia. Nemulțumit de stilul academic sec de predare, și-a abandonat însă studiile după un an și s-a întors acasă. O predică pe care a ținut-o el însuși i-a reaprins hotărârea de a-și relua studiile teologice. Astfel, în 1788, s-a mutat la Universitatea din Halle, unde la facultatea de teologie predau , și . Aici s-a familiarizat în această perioadă cu operele lui Christian Fürchtegott Gellert, , Friedrich Gottlieb Klopstock și Johann Gottfried Herder și a susținut examenul de candidat pentru slujirea pastorală.
Ulterior, s-a întors la Berlin, unde și-a câștigat existența timp de șase ani la școala privată a reformatorului educațional Johann Friedrich August Hartung (1762–1839) și și-a perfecționat talentul didactic deosebit, pe care l-a demonstrat de atunci înainte atât oral, cât și în scris. Principala sa preocupare era să contracareze mecanismele lente și neglijența care predominau în sistemul școlar elementar și public al vremii și să deschidă calea către o metodă mai liberă și mai stimulatoare din punct de vedere intelectual. În acest scop, a luat legătura cu alți tineri dedicați activității didactice și a examinat critic literatura pedagogică. În lecțiile pe care le-a predat în cadrul mai multor instituții, a folosit metode care s-au dovedit eficiente. thumb|right|Biserica Parohială (Parochialkirche) din Berlin, în care a slujit Wilmsen din 1797 În acea perioadă, Wilmsen a intrat în contact cu mai mulți educatori, în special cu . Prima sa lucrare publicată, Exerciții preliminare de redactare a scrisorilor pentru tineri (Vorübungen zum Briefschreiben für die Jugen), a apărut în 1789. În 1794, după ce a devenit candidat pentru slujirea pastorală la catedrala din Berlin, și-a tipărit Scrisorile pentru promovarea studiilor catehetice (Briefe zur Beförderung des katechetischen Studium). De asemenea, a susținut frecvent predici în locul altor pastori, activitate pentru care a primit o bursă de călătorie în Germania și Elveția. Susținut de o fundație bisericească și însoțit de viitorul predicator al curții Friedrich Wilhelm SchregelNăscut pe 10 ianuarie 1768 la Bielefeld, decedat pe 2 august 1833 la Berlin; fiu al predicatorului curții Schregel, gimnaziul din Bielefeld, Universitatea din Halle, din 1789 predicator al curții la castelul Schwedt. din Schwedt, a întreprins o călătorie prin Germania și Elveția, pe care a descris-o într-o lucrare publicată special în 1798.
Această călătorie i-a lărgit cunoștințele despre lume și despre natura umană, prilejuindu-i totodată contactul personal în Elveția cu Lavater, , (1766–1833), și alte figuri proeminente ale Bisericii Reformate Elvețiene. S-a întors la Berlin în 1797 prin Hamburg și Lübeck. La întoarcere, a primit vestea că tatăl său era pe moarte. Când a sosit, tatăl său murise deja, iar Wilmsen a putut doar să participe la înmormântare. În calitate de cap al familiei, Friedrich Wilmsen era acum obligat să-și întrețină familia, în special mama.
Imediat după înmormântare, conducătorii congregației s-au întrunit și l-au ales al treilea pastor al Biserica Parohiale din Berlin. După hirotonirea sa la 18 martie 1798, a fost instalat în funcție la 6 august 1798. În 1812, a devenit al doilea pastor, iar în 1827, primul pastor al comunității. Această perioadă a fost una foarte rodnică pentru el, producând numeroase opere literare.
Wilmsen s-a căsătorit cu Wilhelmine, fiica consilierului privat de război Gottlob Friedrich Zenker, pe 19 septembrie 1799, în Biserica Parohială din Berlin. Cuplul a avut șase copii, dintre care o fiică a murit tânără. Fiul său, Karl August Friedrich Wilmsen,Născut pe 9 decembrie 1805 la Berlin, decedat pe 28 martie 1883 la Crossen. a devenit și el teolog. Fiica sa cea mare, Julia Philippine Wilmsen (decedată în 1832), s-a căsătorit cu Friedrich Christoph Hesekiel, pe atunci diacon la Biserica Sfântul Moritz din Halle, pe 29 decembrie 1820.
Activitatea Activitatea principală a lui Wilmsen a fost educarea religioasă a tineretului, prin care și-a câștigat o reputație ce a depășit granițele patriei sale. El a acordat o atenție deosebită unor fundații berlineze și instituții de caritate, ca (Luisenstiftung), Luisenstift și Orfelinatul Kermesser, implicându-se activ și ca membru al direcției pentru săraci a orașului.
La Luisenstiftung, Wilmsen preda lecții de religie, dar era însărcinat și cu supravegherea spitalului și administrarea ajutoarelor pentru săraci în cadrul parohiei, precum și cu gestionarea fondurilor pentru văduvele predicatorilor din . Cel mai mult, însă, întreaga sa energie și implicare îi erau solicitate de responsabilitatea pentru comunitatea sa personală de credincioși, care creștea de la un an la altul.
După realizarea celor două confesiuni evanghelice în cadrul Bisericii Evanghelice din Prusia în 1817, predicatorii Bisericii Parohiale din Berlin, care fuseseră anterior cu toții strict reformați, au sărbătorit pe 31 octombrie împreună cu colegii lor luterani, în Nikolaikirche, administrând împreună ritualul Cinei Domnului conform noului rit unificat. La inițiativa regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei a fost creată o comisie pentru elaborarea unei noi cărți de cântări, din care Wilmsen a făcut parte timp de peste zece ani. În acest scop, în fiecare zi de joi se întâlnea cu , , , Friedrich Ludwig Ritschl (1773-1844), Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher, Franz Theremin, Gottlieb August Spilleke (1778-1841) și, ulterior, cu , pentru examinarea și selecția cântărilor.
Wilmsen a fost îndrumătorul spiritual al unui mare număr de copii și tineri, la a căror formare și educare religioasă s-a angajat personal. Printre cei mai cunoscuți învățăcei ai săi au fost frații Fanny și Felix Mendelssohn Bartholdy, înzestrați cu un talent muzical deosebit de precoce, considerați copii-minune ai generației lor, care și-au realizat catehizarea și confirmarea la Biserica Parohială din Berlin. Tatăl lor, Abraham Mendelssohn, l-a ales în mod deliberat ca tutore pe Wilmsen, în ciuda depărtării de casă a bisericii în care slujea. Printre motive, un rol important l-a jucat faptul că predicile și scrierile îl recomandau ca pe un pedagog reformat rațional, cu deschidere către persoanele convertite de la iudaism, cum era cazul familiei sale.
Cea mai mare influență a sa însă s-a manifestat în domeniul literaturii, acoperind aproape toate ramurile pedagogiei contemporane, precum și în domeniul teologiei practice și al scrierilor devoționale. Lucrările sale au fost foarte apreciate în epocă și au cunoscut numeroase ediții.
Opere Vorübungen zum Briefschreiben für die Jugend, zum Gebrauch der mittlern Schulen. Berlin și Stettin 1789, 1813 Briefe zur Beförderung des catechetischen Studiums. Berlin 1794, vol. II Berlin 1798 (și sub titlul: Neue Briefe zur Beförderung des Studiums der Catechetik ș.a.m.d.) Lehrbuch der Geographie für Anfänger in dieser Wissenschaft. Partea I și II. Berlin 1794–1795. ed. II Berlin 1804 Anhang zum Lehrbuch, Fragen zur angenehmen und nützlichen Wiederholung des geographischen Unterrichts. Berlin 1796 Materialien für den Unterricht in der Geographie, ein Hülfemittel für angehende Schul- und Hauslehrer. Berlin 1796 Kleine Kinberbibliothek auf d. J. 1797. Berlin 1796, (publicată împreună cu A. Härtung) Erzählungen von einer Reise durch einen großen Theil Deutschlands und der Schweiz im J. 1796. Berlin 1798 Antrittspredigt. Berlin 1798 F. P. Wilmsen's, dritten Predigers an der Parochialkirche zu Berlin (seines Vaters) moralische Reden, nach seinem Tode herausgegeben, nebst einer kurzen Beschreibung seines Lebens. Berlin 1799 Sammlung auserlesener Poetischer Fabeln und Erzählungen, für Lese- und Deklamationsübungen. Berlin 1799, 1810, 1817, 1824 Anleitung zu zweckmäßigen deutschen Sprachübungen in Beispielen und Aufgaben für Lehrer in Bürgerschulen. Berlin 1799, 1802, 1813, vol. II Berlin 1805 Taschenbuch für die sorgfältig gebildete Jugend des weiblichen Geschlechts. Berlin 1799–1800, ed. II. Der Brandenburgische Kinderfreund; ein Lesebuch für Volksschulen. Berlin 1800, ed. XIV Berlin 1824 Buchstabir- und Lesebuch für Volksschulen. Berlin 1801, ed. XIII, Berlin 1830