Pisica pescar (Prionailurus viverrinus) este o felidă de mărime medie din Asia de Sud și de Sud-Est. Are o blană deasă, cenușie-gălbuie, cu linii și puncte negre. Adulții au o lungime a capului plus cea a trunchiului de 57 până la 78 cm și o coadă cu o lungime de 20 până la 30 cm. Masculii sunt mai mari decât femelele, cântărind 8 până la 17 kg, pe când femelele cântăresc în medie 5 până la 9 kg. Trăiește preponderent în vecinătatea zonelor umede, de-a lungul râurilor, pâraielor și starițelor, în mlaștini și mangrove unde vânează în cea mai mare parte pește. Printre celelalte prăzi pe care le consumă se numără păsări, insecte, rozătoare mici, moluște, reptile (inclusiv șerpi), amfibieni și hoituri de vite. Se presupune că pisica pescar ar fi în principal nocturnă. Este un bun înotător și poate înota distanțe lungi, chiar și pe sub apă.
Pisica pescar este trecută pe Lista roșie a IUCN începând din 2016 drept , fiindcă se presupune că populația globală s-a redus cu în jur de 30 % pe timpul ultimelor trei generații de pisică pescar în perioada anilor 2010–2015. Distrugerea zonelor umede și uciderea sa de către localnici sunt amenințările majore de-a lungul arealului.
Taxonomie Felis viverrinus a fost propus de în 1833, care a descris o piele de felidă trimisă din India de . Numele genului a fost propus de Nikolai Severtzov în 1858 pentru felide sălbatice pestrițe din Asia. O subspecie, Felis viverrinus rhizophoreus, a fost propusă în 1936 de , care a descris un specimen de pe coasta de nord a provinciei Java de Vest care avea un craniu ceva mai scurt decât specimenele din Thailanda. Există dovezi care indică că taxonul nominat și pisica pescar javaneză pot fi deosebite pe baza morfometriei craniale.
Filogenie Analizarea filogenetică a din mostre de țesut de la toate speciile de felide a dezvăluit faptul că a familiei Felidae a început în Asia în perioada Miocenului acum în jur de 14,45 până la 8,38 milioane de ani. Analizarea ADN-ului mitocondrial al tuturor speciilor de felide indică o radiație de acum circa 16,76 până la 6,46 milioane de ani.
Se estimează că speciile din Prionailurus ar fi avut un între acum 8,16 până la 4,53 milioane de ani sau între acum 8,76 până la 0,73 milioane de ani. Ambele modele se pun de acord asupra faptului că (P. rubiginosus) ar fi fost prima felidă din Prionailurus care s-a , urmată de (P. planiceps) și apoi de pisica pescar. Se estimează că s-ar fi despărțit odată cu pisica leopard (P. bengalensis) între acum 4,31 până la 1,74 milioane de ani sau între acum 4,25 până la 0,02 milioane de ani. Următoarea cladogramă prezintă relațiile filogenetice ale pisicii pescar după cum rezultă din analiza ADN-ului nuclear:
Caracteristici
Pisica pescar are o blană deasă cenușie-gălbenie cu linii și puncte negre. Două dungi sunt pe obraji, iar două sunt deasupra ochilor, trecând cu linii întrerupte de pe frunte până pe gât. Are două rânduri de puncte împrejurul părții din față a gâtului. Punctele de pe umăr sunt longitudinale, iar cele de pe laterale, membre și coadă sunt rotunjite. Culoarea predominantă a blănii variază în rândul indivizilor de la lignicolor gălbeniu până la gri ca cenușa, iar dungile variază în dimensiune de la înguste până la largi. Blana de pe burtă este mai deschisă la culoare decât cea de pe spate și laterale. Urechile, scurte și rotunjite, sunt dispuse jos pe cap, iar spatele urechilor prezintă un punct alb. Coada este scurtă, de o lungime mai mică decât jumătate din lungimea capului plus cea a trunchiului și cu câteva inele negre la capăt. Se presupune că blana scurtă și deasă este o adaptare acvatică ce asigură o barieră împotriva apei și o izolație termică, pe când un alt strat de peri de contur lungi și protuberanți îi conferă blănii modelul și luciul sale.
Pisica pescar este cea mai mare felidă din genul Prionailurus. Este corpolentă și musculoasă, cu o lungime a capului plus cea a trunchiului variind de la 57 până la 78 cm și o lungime a cozii de 20 până la 30 cm. Picioarele sunt de lungime mijlocie până la scurtă. Femelele cântăresc 5 până la 9 kg, iar masculii 8 până la 17 kg, specia prezentând un dimorfism sexual pronunțat. Craniul este alungit, cu o lungime bazală de 123–153 mm și o lățime postorbitală de 27–31 mm. Limba are o lungime de în jur de 12 cm și are mari și cilindrice în apropierea părții anterioare.
Labele pisicii pescar sunt parțial , iar ghearele sunt incomplet băgate în teacă, devenind parțial acoperite numai atunci când sunt retrase complet. Are mărimea de în jur de două ori mai mare decât cea a unei pisici domestice.
Răspândire și habitat
Pisica pescar are o răspândire largă, dar discontinuă, în Asia de Sud și de Sud-Est. Populează preponderent zone umede cu vegetație deasă dimprejurul apelor cu curgere lentă cum ar fi mlaștinile și . Printre acestea se numără ape cu salinitate scăzută, precum starițele, și ape cu salinitate ridicată, precum și . De-a lungul acestor ape, pisica pescar se camuflează în covorul vegetal des al pădurilor, , stufărișurilor și . Cele mai multe semnalări sunt din zone situate la înălțime joasă.
În provincia Sindh a Pakistanului, pisica pescar a fost semnalată în 2012 în zona . În porțiunea nepaleză a regiunii , a fost semnalată în parcurile naționale , , Chitwan și și în . În India, prezența sa a fost consemnată în , în rezervațiile de tigri Pilibhit, și , în sanctuarul aviar , în exteriorul ariilor protejate din Bengalul de Vest, în din Sundarbans, în și districte de coastă din Odisha în exteriorul ariilor protejate și în , și păduri alăturate din rezervații din Andhra Pradesh. Semnalările din ziarele din Bangladesh indică că pisicile pescar trăiesc în cea mai mare parte a diviziunilor Bangladeshului. În Sri Lanka a fost semnalată pe plantații de ceai, în și în mai multe localități din regiuni de coastă până la regiuni deluroase.
În Myanmar a fost semnalată în în 2016 și 2018. În Thailanda, prezența sa fost consemnată în , și Parcul Național Kaeng Krachan. Între 2007 și 2016 a fost semnalată de asemenea în apropiere de zone umede, situate în afara ariilor protejate, din provincia Phitsanulok, și provinciile Samut Sakhon, Phetchaburi și Songkhla și în apropierea unui loc acoperit de mangrove din . În Cambodgia a fost fotografiată o singură pisică pescar, de către un în , în martie 2003. În 2015, a fost semnalată și în și . Insula Java constituie limita de sud a arealului pisicii pescar, dar până în anii 1990 se presupunea că pisicile pescar ar fi puține și că răspândirea acestora s-ar limita la păduri mareice cu țărmuri nisipoase sau noroioase, la mangrove mai bătrâne și la zone de plantații abandonate din mangrove și cu heleșteie. Nu există semnalări confirmate în , Vietnam și Laos.
Comportament și ecologie
Pisica pescar trăiește în vegetație deasă din apropierea apei și se presupune că este preponderent nocturnă. Este cunoscută a fi un înotător priceput pe distanță lungă și pe sub apă. Masculii și femelele fără pui care să depindă de ei sunt solitari. Femelele au domenii vitale cu o suprafață de 4 până la 6 km², pe când suprafața domeniilor masculilor variază de la 16 până la 22 km². Pisica pescar a fost observată odihnindu-se în habitate cu iarbă deasă, adesea situate lângă o apă, dar uneori departe de ape. Au fost consemnați adulți emițând vocalizări asemănătoare cu niște chicoteli. Pisica pescar își marchează domeniul vital frecându-și obrajii, , bărbia și gâtul și împroșcând cu urină, pentru a lăsa marcaje de miros; de asemenea, își ascute ghearele și își arată dinții (). Mirosul înțepător al marcajelor de urină ale pisicii pescar se datorează , un produs rezultat din descompunerea .
Fecale de pisică pescar colectate în au dezvăluit că peștele alcătuiește cam trei sferturi din alimentația pisicii pescar, restul constând în păsări, rozătoare mici și insecte; alimentația îi este completată de moluște, reptile, amfibieni, hoituri de vite și iarbă. Prăzile sale principale din delta sunt peștii, printre care se numără , și , care au format trei cincimi din alimentația pisicii pescar, pe când rozătoarele și crabii au alcătuit restul alimentației. Constituția alimentației a rămas relativ constantă de-a lungul anului. Pisici pescar au fost observate pe când vânau pe marginile cursurilor de apă, apucând prăzi din apă, iar uneori cufundându-se în apă pentru a prinde prăzi aflate mai departe de maluri. Preferă să vâneze în apă puțin adâncă și petrece cam jumătate din timp pândind, așteptând ca prada să se apropie.
Reproducere și dezvoltare
Pisicile pescar sălbatice se împerechează cel mai probabil pe durata lunilor ianuarie și februarie; cei mai mulți pui din sălbăticie au fost observați în martie și aprilie. Totuși, pisicile pescar se pot împerechea cel târziu până în iunie. În captivitate, perioada de gestație durează 63–70 de zile; femelele dau în medie naștere la doi până la trei pui; rândul de pui poate consta cel puțin într-un singur pui și cel mult în patru. Puii cântăresc în jur de 170 g la naștere și până la vârsta de o lună sunt capabili de a se deplasa în mod activ. Încep să se joace în apă și să consume hrană solidă atunci când au în jur de două luni, însă nu sunt pe deplin decât până la vârsta de șase luni. Ating mărimea completă de adult la vârsta de aproximativ opt luni și jumătate, dobândesc caninii de adult până la vârsta de 11 luni și sunt maturi sexual când au aproximativ 15 luni. Trăiesc până la 10 ani în captivitate. la pisica pescar este de cinci ani.
Sănătate Pisicile pescar sunt predispuse la , care provoacă o boală despre care se știe că le ucide. Această boală provoacă daune semnificative rinichilor, splinei și tractului gastrointestinal. Pisica pescar este vulnerabilă și la boli și condiții medicale precum micoplasme hemofage feline, și virusul . Un individ captiv a fost consemnat ca purtând chiar și bacterii din încrengătura Chlamydiota. În plus, într-un studiu de caz din 2012, specia a fost semnalată drept cauza morții unor pisici pescar captive tinere.
Amenințări Începând din 2016, pisica pescar este clasificată pe Lista roșie a IUCN drept , fiindcă se presupune că populația globală s-ar fi redus cu în jur de 30 % în perioada anilor 2010–2015; distrugerea zonelor umede și uciderile de către localnici sunt amenințări majore la adresa pisicii pescar. Distrugerea zonelor umede cuprinde poluarea crescută sau convertirea lor pentru uz agricol și așezări umane. Convertirea în heleșteie de acvacultură comercială este o amenințare majoră în Andhra Pradesh, iar în unele locuri pisicile pescar sunt ucise. Supraexploatarea locale și uciderea de către localnici ca reacție la vânarea șeptelului sunt și ele amenințări semnificative. Habitatul pisicii pescar din India constă predominant în bălți, care fac subiectul folosirii agricole în concordanță cu legile țării, ceea ce duce la . Zonele umede de coastă sunt un habitat important pentru pisica pescar în Thailanda și Cambodgia; totuși, estimările prezic că numai 6 % din zonele umede rămân netulburate.
În din Bengalul de Vest, între aprilie 2010 și mai 2011 au fost semnalate 27 de pisici pescar moarte, iar pe , pisica pescar a fost exterminată la nivel local de către localnici din motive necunoscute. Morțile sunt mai frecvente în sezonul secetos, când oamenii folosesc zonele umede mai frecvent. Cel puțin 30 de pisici pescar au fost ucise de localnici în Bangladesh între ianuarie 2010 și martie 2013. Sunt adesea ucise pentru că sunt confundate cu pui de tigri. În Thailanda, 31 % din pisicile pescar monitorizate prin zgărzi telemetrice au fost ucise de localnici între anii 2012 și 2015. Piscicultori din Rezervația Naturală Koshi Tappu au ucis pisici pescar ca reacție la o percepută scădere a numărului de pești. constituie un factor major al mortalității în Odisha. Pisica pescar este posibil extinctă în zona de coastă a statului Kerala, dar există îndoieli în ceea ce privește dacă ar fi existat vreodată aici.
Conservare