miniatura|Granițele Țărilor Catalane cu Catalonia, Țara Valenciană și Insulele Baleare. Pancatalanismul este o doctrină care susține uniunea politică a Țărilor Catalane. Este important de considerat că nu este o mișcare pentru mărirea Cataloniei, ci una care conștientizează similaritățile regiunilor în care se vorbește limba catalană, și anume Principatul Andorrei, Țara Valenciană, Catalonia, Insulele Baleare, , Alghero, Catalonia de Nord și .
Termenul este folosit, mai ales într-un mod peiorativ, și de unii naționaliști spanioli pentru a desemna grupuri care urmăresc uniunea politică a Cataloniei, Comunității Valenciane și Insulelor Baleare, motiv pentru care majoritatea grupurilor catalaniste resping această denumire, atât din cauza conotațiilor negative pe care criticii lor vor tocmai să i le imprime, cât și din cauza utilizării rare a termenului în prezent. Încă din anii 1930, termenul pancatalanism a fost folosit sau ar fi folosit ca instrument pentru a discredita întregul naționalism valencian și mallorcanism, care, în cazul valencian și de la Bătălia de la Valencia încoace, vor fi folosiți și împotriva susținătorilor unității limbii catalane.
În prezent, este reprezentat politic de Candidatura Unității Populare și de Stânga Republicană. Este reprezentată și de alte organizații care în mod normal nu apar în apelurile electorale, cum ar fi Poble Lliure, Endavant, la Forja, Arran, Jovent Republicanà și Nosaltres Sols!.
Origine Concepția mai mult sau mai puțin unitară a domeniului lingvistic catalan, cel puțin în domeniul lingvistic-cultural, fusese destul de răspândită cel puțin încă din Renaixença (Marià Aguiló, Antoni de Bofarull, Teodor Llorente). Cât despre termenul pancatalanism în sine, acesta a fost inventat de Josep Pijoan i Soteras și a apărut într-un articol din La Renaixensa în 1899, a avut primul său teoretician în Alfons Maseras i Galtés, care în 1915 a publicat Pancatalanismul. Tesis per servir de fónga a una doctrina și a căpătat treptat conținut politic. Crearea Nostra Parla în 1916, împreună cu secțiunea mallorcană în 1918 și secțiunea valențiană în mai același an avea să promoveze ideologia pancatalanistă în toate Țările Catalane. Valencianismul din anii 1930 a susținut înfrățirea cu restul teritoriilor vorbitoare de limbă catalană, așa cum a făcut-o și catalanismul lui Antoni Rovira i Virgili. Printre precursorii pancatalanismului în Țara Valenciană, îi găsim pe Eduard Martínez i Ferrando și textul Síntesi del criteri valencianista, dar și texte de Miquel Duran i Tortajada sau Carles Salvador i Gimeno,necesită citare deși aceste idei ar fi mai răspândite din Acció Cultural Valenciana, o asociație cu caracter transversal și origine universitară care nu recunoștea Catalonia sau Țara Valenciană ca națiuni separate, ci mai degrabă unite.necesită citare În publicația sa, Acció Valenciana, există texte în favoarea unei naționalități catalane integrate de statele federate Țara Valenciană, Catalonia și Insulele Baleare, considerând că poporul valencian constituia o personalitate puternică în cadrul acelui grup și că această personalitate puternică dădea dreptul de a constitui un stat suveran distinct de cel al Cataloniei, numit Statul Valencian. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste propuneri nu a avut caracterul unei rupturi cu integritatea teritorială a statului spaniol, neexistând propuneri de natură independentistă. În valencianismul anilor 1930 și anterior, ideile pro-catalaniste nu implică, cu excepția acestor excepții, o idee embrionară de Țări Catalane, ci considerarea Cataloniei ca referință politică pentru succesele sale politice în comparație cu cele ale valencianismului politic.
Joan Fuster miniatura|Caricatură de Joan Fuster. Joan Fuster a intrat în contact cu cercurile literare catalane și valenciene prin intermediul Grupului Torre, un cerc literar care, în ciuda importanței sale în reluarea literaturii în limba valenciană în anii 1940 și 1950, a avut o poziție testimonială în societatea valenciană în timpul regimului lui Francisco Franco. alt=La reivindicació de la Nació completa ha estat una constant en totes les organitzacions de l'independentisme combatiu.|miniatura|Autocolant al partidului Poble Lliure, afiliat CUP. În 1954, Joan Fuster a ajuns în nucleul comunității intelectuale clandestine de limbă catalană, prezentându-și ideea despre Països Catalans cercurilor catalaniste din Barcelona, cu o primire foarte bună. Anterior, însă, el introdusese deja conceptul în publicații din exilul catalan din Mexic, în special într-un text intitulat Valencia în integrarea Cataloniei . În 1955 a publicat Antologia de la poesia valenciana în editoriala selecta din Barcelona, fiind unul dintre primele texte în care a folosit expresia „Țările Catalane” (Països Catalans), scrisă în standardul oriental al catalanei.
Între sfârșitul regimului lui Franco și 1977 ne aflăm în perioada celei mai ample dezbateri în jurul conceptului de Țări Catalane, deși, din 1975, forțele politice valenciene, precum PSPV, vor rupe parțial unele dintre abordările lui Fuster, cum ar fi includerea regiunilor vorbitoare de limbă spaniolă într-o abordare a „valencianității” care va pune mai mult accent pe realitatea valenciană.
Formațiune politică miniatura|Estelada proiectată de PSAN este folosită de susținătorii Țărilor Catalane. În 1969, ca o despărțire a tinerilor din FNC, a apărut PSAN, care avea să fie cel mai înalt reprezentant al apărării Țărilor Catalane ca națiune existentă. Încă din anii 1970, această formațiune a fost prezentă într-o parte a Țărilor Catalane, deși într-un mod foarte inegal atât geografic, cât și de-a lungul timpului. Cu toate acestea, influența sa asupra ansamblului de organizații ale Stângii Independentiste și a militanților acestora a făcut ca alte organizații să își fi asumat ulterior conceptul politic, și nu doar cultural, de Țări Catalane. Ulterior, atât Stânga Republicană din Catalonia (ERC) în 1991, cât și Împreună pentru Catalonia (Junts) în 2020 au adoptat termenul național de Țările Catalane. Acesta din urmă, însă, nu folosește des termenul de Țări Catalane și nu are implementare pe teritoriul dincolo de Principatul Cataloniei.
În Țara Valenciană, a influențat, la acea vreme, și două dintre partidele fondatoare ale Unității Populare Valenciane (UPV), Agrupament d'Esquerra del País Valencià și Esquerra Unida del País Valencià, precum și PSM, cea mai importantă organizație din cadrul mallorcanismului în timpul Tranziției, și Naționaliștii de Stânga care au avut o prezență în Catalonia.
Mai târziu, în anii nouăzeci, Stânga Republicană avea să fie cea care avea să ia întreaga națiune, Țările Catalane, ca sferă de acțiune directă și să se impună pe întreg teritoriul.
La începutul segle xxi apare și Candidatura Unității Populare (CUP), care are apărarea Țărilor Catalane ca una dintre axele sale fundamentale.
Referințe
Bibliografie
Vezi și
Catalanism Naționalismul valencian Valencianism Mallorcanism
Legături externe
Pancatalanism, de Josep Pijoan Categorie:Iredentism