Ladislau al II-lea (în , în , în ; ) a fost rege al Ungariei și al Croației între 1162 și 1163, după ce a uzurpat coroana de la nepotul său, Ștefan al III-lea al Ungariei.

Ladislau a primit titlul de Ban al Bosniei de la tatăl său, Béla al II-lea al Ungariei, la vârsta de șase ani, însă nu a exercitat niciodată autoritatea efectivă asupra provinciei. În jurul anului 1160, urmând exemplul fratelui său mai mic, Ștefan, s-a stabilit la Constantinopol. Amândoi s-au întors în Ungaria după moartea fratelui lor mai mare, Géza al II-lea al Ungariei, în 1162. Revenirea lor a fost sprijinită de împăratul bizantin Manuel I Comnen, care a folosit această situație pentru a-și extinde suzeranitatea asupra Ungariei. Inițial, împăratul intenționa să-l ajute pe Ștefan, fratele lui Ladislau, să ocupe tronul, însă nobilii maghiari au fost dispuși să-l accepte ca rege doar pe Ladislau, și numai în opoziție cu fiul lui Géza al II-lea, Ștefan al III-lea.

Deși susținătorul fervent al acestuia din urmă, Lucas, arhiepiscop de Esztergom, a refuzat să-l încoroneze pe Ladislau și l-a excomunicat, acesta a fost totuși încoronat de Mikó, arhiepiscop de Kalocsa, în iulie 1162, dar a murit la aproximativ șase luni după încoronare.

Biografie alt=The King and the Queen sit on the throne while a soldier beheads noblemen|stanga|miniatura|232x232px|Părinții lui Ladislau, Béla al II-lea al Ungariei și regina Elena de Rașcia, la adunarea de la Arad din 1131 (din Cronica Iluminată) Născut în 1131, Ladislau a fost al doilea fiu al regelui Béla, supranumit „Cel Orb”, și al soției sale, Elena de Rașcia. La câteva luni după naștere, mama sa i-a dus pe el și pe fratele său mai mare, Géza al II-lea, la o adunare ținută la Arad, unde baronii considerați responsabili pentru orbirea regelui au fost masacrați la ordinul reginei.

Armata lui Béla al II-lea a invadat Bosnia în 1136, eveniment pe care l-a comemorat prin adoptarea titlului de „Rege al Ramei”, după numele unui mic râu, tributar al Neretvei, din regiune. În anul următor, regele l-a numit pe Ladislau Duce al Bosniei, în cadrul unei adunări a prelaților și baronilor ținută la Esztergom. Cu toate acestea, Ladislau nu a exercitat niciodată personal autoritatea asupra teritoriului, iar administrația a fost asigurată de un ban, funcționar care era fie numit, fie ales.

Béla al II-lea a murit la 13 februarie 1141 și a fost succedat de fiul său cel mare, Géza al II-lea, fratele mai mare al lui Ladislau. Cronica Iluminată consemnează că, în timpul domniei sale, regele Géza „a acordat venituri ducale fraților săi”, lui Ladislau și fratelui lor mai mic, Ștefan, într-un an neprecizat. Potrivit istoricului Bálint Hóman, acest fapt s-ar fi petrecut în 1146. Alți cercetători, Ferenc Makk și Gyula Kristó, consideră că cei doi duci au primit această alocație abia în jurul anului 1152, când regele l-a desemnat pe fiul său, Ștefan, drept succesor.

Fratele mai mic al lui Ladislau, Ștefan, a conspirat împotriva regelui Géza al II-lea, însă tentativa sa a eșuat în 1156 sau 1157. Ștefan a căutat inițial refugiu în Sfântul Imperiu Roman, iar ulterior s-a retras în Imperiul Bizantin. Ladislau l-a urmat și s-a stabilit, la rândul său, la Constantinopol în jurul anului 1160.

Exil Sursele contemporane nu sunt de acord asupra cauzei plecării lui Ladislau la Constantinopol. Potrivit lui Ioan Kinnamos, atât Ștefan, cât și Ladislau „au devenit extrem de urâți”Deeds of John and Manuel Comnenus by John Kinnamos (5.1), pp. 154–155. față de regele Géza al II-lea, după ce au intrat în conflict cu acesta. În schimb, Niketas Choniates a consemnat că Ladislau „a trecut la Manuel nu atât pentru că Géza îl iubea mai puțin decât ar fi trebuit sau pentru că se temea de un complot din partea fratelui său, ci mai degrabă pentru că era fascinat”O City of Byzantium, Annals of Niketas Choniates (4.126), p. 72. de primirea favorabilă de care Ștefan se bucura la curtea împăratului Manuel I Comnen.

Géza al II-lea a murit la 31 mai 1162 și a fost succedat de fiul său de cincisprezece ani, Ștefan al III-lea, nepotul lui Ladislau. Cu toate acestea, împăratul Manuel I Comnen, care, potrivit contemporanului său Ioan Kinnamos, punea mare preț pe exercitarea autorității asupra Ungariei, a decis să intervină în favoarea celor doi frați ai regelui decedat, susținând că, potrivit legii maghiare, coroana trebuia să treacă la frații supraviețuitori ai monarhului.Deeds of John and Manuel Comnenus by John Kinnamos (5.1), p. 154. Inițial, împăratul intenționa să-l sprijine pe cel mai tânăr dintre ei, Ștefan, ca pretendent la tron. Mituiți de trimișii imperiali, majoritatea nobililor maghiari s-au arătat dispuși să-l detroneze pe tânărul rege; totuși, în locul lui Ștefan, pe care îl considerau o marionetă a Bizanțului, l-au ales pe Ladislau ca rege. La aproximativ șase săptămâni după încoronarea lui Ștefan al III-lea, partizanii acestuia au fost înfrânți la Kapuvár, fapt care l-a obligat să părăsească Ungaria și să caute refugiu în Austria.

Domnie Ladislau a fost încoronat rege în iulie 1162. Ceremonia a fost oficiată de Mikó, arhiepiscop de Kalocsa, deoarece arhiepiscopul de Esztergom, Lucas, îi rămăsese loial lui Ștefan al III-lea și îl considera pe Ladislau un uzurpator. Lucas l-a excomunicat pe Ladislau, însă a fost la rândul său arestat și întemnițat.

Potrivit cronicarului Henric de Mügeln, Ladislau i-a acordat fratelui său, Ștefan, o treime din regat și titlul de duce. Ioan Kinnamos consemnează că i-a conferit și titlul de urum („Domnul meu”), termen care, la maghiari, desemna persoana destinată să urmeze la autoritatea regală.Deeds of John and Manuel Comnenus by John Kinnamos (5.1), p. 155. Ladislau a încercat să se împace cu adversarii săi și l-a eliberat pe Lucas de Esztergom de Crăciun, la cererea papei Alexandru al III-lea. Cu toate acestea, arhiepiscopul nu i s-a supus și a continuat să-l sprijine pe Ștefan al III-lea, care se întorsese în Ungaria și cucerise Bratislava, menționată în surse istorice ca Presburg. Ladislau nu și-a atacat nepotul în oraș, dar l-a întemnițat din nou pe Lucas.{sfn|Kristó|Makk|1996|p=199}}

Potrivit Cronicii Iluminate, Ladislau „a uzurpat coroana timp de o jumătate de an”The Hungarian Illuminated Chronicle (ch. 169.121), p. 139. și a murit la 14 ianuarie 1163. A fost înmormântat în bazilica din Székesfehérvár.

Familia Se pare că Ladislau era văduv când a ajuns la Constantinopol în jurul anului 1160, însă atât numele soției sale, cât și originea ei familială rămân necunoscute. Potrivit lui Niketas Choniates, Ladislau „ar fi putut fi căsătorit cu o femeie de sânge regal” la Constantinopol. Totuși, același autor afirmă că el „s-a abținut de la căsătorie pentru a nu uita să se întoarcă în țara sa și astfel să-și ruineze treburile domestice, fermecat de vraja unei soții”. Fiica lui Ladislau, Maria, a fost căsătorită cu Nicolae Michiel, fiul lui Vitale Michiel al II-lea, doge al Veneția.

Note

Bibliografie

Categorie:Nașteri în 1131 Categorie:Decese în 1163 Categorie:Decese pe 14 ianuarie Categorie:Persoane excomunicate de Biserica Romano-Catolică Categorie:Regi ai Croației Categorie:Regi ai Ungariei Categorie:Dinastia Arpadiană