Congresul al III-lea al Partidului Comunist din România a fost o ședință extraordinară a Partidului Comunist din România (PCdR), ținută în august 1924 la Viena, Austria. Congresul a marcat un moment important în evoluția partidului comunist românesc, prin alegerea unui nou secretar general și adoptarea unor rezoluții aliniate directivelor Internaționalei Comuniste (Comintern).

Istoric

Context politic

Congresul al III-lea al Partidului Comunist din România a fost convocat în contextul interzicerii Partidului Comunist Român de către guvernul premierului Ion I.C. Brătianu. În primăvara anului 1924, guvernul român a adoptat o serie de măsuri administrative care au vizat limitarea și reprimarea activității Partidului Comunist Român, acestea culminând cu scoaterea partidului în afara legii în cursul aceluiași an. Decizia a fost justificată de autorități printr-o serie de acțiuni considerate sedițioase.

Interzicerea partidului a fost justificată de autorități, în mod special, prin evenimentele legate de Răscoala de la Tatarbunar — o revoltă armată de inspirație bolșevică, care a avut loc între 15 și 18 septembrie 1924 în localitatea Tatarbunar din Basarabia de Sud. Potrivit cercetărilor istorice, rebeliunea a fost organizată de un comitet revoluționar pro-sovietic, care a susținut desprinderea regiunii de statul român și unificarea cu RSS Ucraineană.

Ca urmare a interzicerii partidului, Congresul al III-lea a fost organizat în clandestinitate, în afara teritoriului României, la Viena. Istoriografia de specialitate interpretează această situație ca o expresie a dependenței organizaționale a Partidului Comunist Român față de Internaționala Comunistă, care stabilea atât locul desfășurării congreselor, cât și principalele direcții politice ale partidului.

Factori determinanți

Congresul s-a desfășurat în contextul modificărilor intervenite în politica Cominternului. La Congresul al V-lea al Internaționalei Comuniste, desfășurat în iunie 1924 la Moscova, au fost adoptate noi orientări politice aplicabile tuturor partidelor comuniste afiliate. Potrivit lui MC Stănescu, aceste orientări au pus accent pe problematica autodeterminării naționale, inclusiv pe dreptul la separare, și pe combaterea fermă a oricăror curente interne considerate divergente față de linia stabilită de conducerea sovietică.

Desfășurare

Congresul al III-lea a adoptat rezoluții și moțiuni aliniate directivelor Internaționalei Comuniste. Potrivit Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), documente intitulate „Moțiuni și rezoluții votate la Congresul al III-lea al Partidului Comunist din România din septembrie 1924” sunt păstrate în fondul arhivistic al Partidului Comunist Român.

Conform analizei istorice realizate de Victor Frunză, printre rezoluțiile principale s-a aflat una care susținea principiul autodeterminării naționale, inclusiv dreptul la separare, aplicat în special unor regiuni precum Basarabia, Bucovina și Dobrogea. Istoriografia a interpretat aceste poziții ca o contestare a suveranității statului român asupra teritoriilor menționate, în concordanță cu orientările politice promovate de Uniunea Sovietică în cadrul Cominternului.

Congresul a adoptat, de asemenea, rezoluții care confirmau caracterul ilegal și conspirativ al Partidului Comunist Român, excluzând participarea la structurile politice legale ale statului român. Potrivit istoricului Ioan Scurtu, aceste decizii au marcat o ruptură semnificativă față de tentativele anterioare ale unor membri ai partidului de a acționa într-un cadru politic semi-legal.

Conducere

Alegerea noului secretar general

La Congresul al III-lea, Elek Köblös a fost ales secretar general al Partidului Comunist din România, funcție pe care a exercitat-o între 1924 și 1927. Köblös era un activist de origine maghiară din Transilvania, considerat de istoriografie drept unul dintre reprezentanții de încredere ai Cominternului în Europa de Sud-Est.

Biografie – Elek Köblös

Elek Köblös (n. 12 mai 1887, Dumbrăvioara, Austro-Ungaria – d. 9 octombrie 1938, Moscova) a fost jurnalist și activist comunist de origine maghiară. După absolvirea a patru clase la Colegiul Național Gabriel Bethlen din Aiud a început să lucreze ca ucenic tâmplar în Târgu Mureș.

Köblös a participat activ la mișcarea sindicală și la acțiuni revoluționare în perioada 1918–1919, în cadrul Imperiului Austro-Ungar. A luptat în Primul Război Mondial pe frontul italian și a fost comandant de pluton în Armata Roșie a Republicii Sovietice Maghiare.

După încorporarea Transilvaniei în Regatul României în 1920, Köblös a devenit cetățean român. A participat la Congresul din mai 1921 al Partidului Socialist, unde aripa comunistă s-a desprins și a constituit Partidul Comunist Român. A fost arestat la 12 mai 1921 sub acuzația de complot împotriva ordinii de stat, în cadrul Procesului din Dealul Spirii, fiind eliberat în 1922.

La Congresul al II-lea al partidului, desfășurat la Ploiești în perioada 3–4 octombrie 1922, Köblös a fost ales membru al Comitetului Central.

Potrivit documentelor CNSAS, Köblös figurează ca secretar general al Partidului Comunist din România pentru perioada 1924–1928, utilizând pseudonimele conspirative Balthazar, Bădulescu și Dănilă.

După 1924, Köblös a părăsit România în urma presiunilor exercitate de autorități și a conflictelor interne din partid. S-a stabilit în Cehoslovacia, unde a devenit membru al Biroului Politic al Comitetului Central al partidului în emigrație. În 1928, la Congresul al IV-lea al Partidului Comunist din România, desfășurat la Harkov, a fost înlăturat din funcție de o fracțiune internă a partidului.

Ulterior, Köblös s-a stabilit în Uniunea Sovietică, unde a fost acuzat de troțkism în contextul epurărilor staliniste. A fost arestat și executat la 9 octombrie 1938 la Moscova, sursele indică drept posibil loc al detenției Închisoarea Lubianka. În 1956, în urma raportului secret prezentat de Nikita Hrușciov, a fost reabilitat post-mortem.

Secretarul general anterior

Anterior alegerii lui Elek Köblös, funcția de conducere a Partidului Comunist Român a fost deținută de Gheorghe Cristescu (1921–1924), primul lider de origine română al partidului. Cristescu a fost unul dintre fondatorii Partidului Comunist Român în 1921 și a fost ales la Congresul I, desfășurat la București.

Potrivit istoriografiei, Congresul al III-lea a marcat abandonarea acestei orientări și trecerea la o conducere dominată de cadre provenite din afara României, în conformitate cu politica de cadre a Cominternului. După Gheorghe Cristescu, funcția de secretar general a fost ocupată de lideri de alte naționalități, fapt interpretat de istorici ca o expresie a influenței exercitate de centrul sovietic asupra partidului.

Rezoluții și moțiuni

Conform documentelor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Congresul al III-lea a adoptat mai multe rezoluții și moțiuni cu caracter politic și organizatoric.

Moțiunea asupra situației Uniunii Sovietice

Una dintre rezoluțiile centrale a exprimat susținerea pentru realizările Uniunii Sovietice, în special în domeniul industrializării și al dezvoltării unui sector economic naționalizat. Rezoluția a apreciat acțiunile Partidului Comunist Rus în vederea limitării efectelor Noii Politici Economice și a salutat rezultatele obținute de diplomația sovietică pe plan internațional.

Rezoluții asupra chestiunii naționale

O a doua categorie importantă de rezoluții a vizat așa-numita „chestiune națională”. Potrivit istoricului Victor Frunză, Congresul a adoptat rezoluții care susțineau principiul autodeterminării naționale, inclusiv dreptul la separare de statul român, în conformitate cu directivele stabilite la Congresul al V-lea al Internaționalei Comuniste.

Istoriografia românească a interpretat aceste poziții drept o politică de natură revizionistă, care urmărea modificarea frontierelor României și apropierea unor teritorii de URSS.

Rezoluțiile se refereau în mod explicit la revendicări de autonomie sau separare pentru Basarabia (unită cu România în 1918), Bucovina (parte a României după 1919) și anumite regiuni ale Dobrogei. Aceste poziții sunt considerate de istorici ca reflectând orientarea politică a conducerii sovietice din perioada respectivă, sub autoritatea lui Iosif Stalin.

Clandestinitate și organizare

Congresul a adoptat rezoluții care impuneau menținerea caracterului clandestin al partidului și o structură organizatorică strict conspirativă. Conform analizei lui MC Stănescu, Congresul a exclus orice formă de activitate legală și orice contact cu instituțiile statului român, orientând Partidul Comunist Român către un model de funcționare restrâns, subordonat direct Cominternului.

Implicații și urmări

Clandestinitate pe termen lung

După Congresul al III-lea, Partidul Comunist Român a continuat să funcționeze exclusiv în ilegalitate. În perioada 1924–1944, PCR a acționat în clandestinitate, sub coordonarea și supravegherea Cominternului. Membrii partidului au fost persecutați de autoritățile statului român, iar mai mulți lideri ai partidului, inclusiv Elek Köblös, au fost ulterior arestați și executați în Uniunea Sovietică.

Dependența de Moscova

Potrivit istoriografiei, Congresul al III-lea a consolidat dependența Partidului Comunist Român față de Internaționala Comunistă și de Uniunea Sovietică. După 1924, conducerea partidului a inclus, în proporție semnificativă, cadre provenite din afara României sau de activiști considerați loiali centrului sovietic, situație interpretată de cercetători ca o expresie a controlului exercitat de Moscova asupra PCR.

Conform istoricului Ioan Scurtu, în perioada anterioară anului 1944, Partidul Comunist Român a acționat preponderent în concordanță cu interesele politice și strategice ale Uniunii Sovietice.

Note

Bibliografie Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu (1999). Istoria României în secolul XX (1918-1948). Editura Didactică și Pedagogică. MC Stănescu (1994). Moscova, Cominternul, Filiera comunistă balcanică și România (1919-1943). Ed. Silex. Victor Frunză (1990). Istoria stalinismului în România. Ed. Humanitas. Vlad Georgescu. Istoria Românilor. De la origini până în zilele noastre. Ghiță Ionescu (1994). Comunismul în România. Ed. Litera.

Vezi și Partidul Comunist din România Elek Köblös Gheorghe Cristescu Răscoala de la Tatarbunar Comintern Internaționala Comunistă Ion I.C. Brătianu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Legături externe Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității Agenția Națională a Arhivelor - Republica Moldova Prof. Ioan Scurtu - site oficial

Categorie:Viena Categorie:Partidul Comunist Român