Leonello d'Este sau Lionello d'Este (), aparținând Casei de Este, a fost condotier, politician italian și margraf de Ferrara din 1441 până la sfârșitul vieții.
Biografie Leonello a fost unul dintre numeroșii copii nelegitimi ai margrafului Niccolo al III-lea d'Este, născut din relația extraconjugală cu Stella de Tolomei din marea familie Tolomei (bancheri foarte bogați din Siena).
Copilăria și tinerețea Leonello a crescut la curtea tatălui său din Ferrara, unde a primit o educație aleasă. Tutorele său a fost Guarino din Verona. În 1422 tatăl l-a trimis să-și completeze pregătirea militară sub îndrumarea condotierului Braccio da Montone. După moartea acestuia în 1424, Leonello s-a întors la Ferrara și a luat parte la războiul dintre Milano și Republica Venețiană din 1425. În același an a devenit probabilul succesor al margrafului Niccolo al III-lea d'Este, după ce fiul cel mare al acestuia, Ugo, a fost executat ca urmare a adulterului comis cu tânăra sa mamă vitregă, Parisina Malatesta, cea de-a doua soție a tatălui său.
În 1429 Niccolo al III-lea, nerăbdător să-și consolideze alianța cu Mantova, a negociat logodna lui Leonello cu Margherita Gonzaga (1418–1439).Margareta a murit în 1439, după ce a născut un fiu (Niccolo) în 1438. Acesta a murit în 1476. Termenii contractului de căsătorie prevedeau ca Leonello să fie recunoscut și declarat oficial viitorul margraf și vicar de Ferrara,Provincia Ferrara avea o lungă relație cu imperiul și cu papalitatea, de unde și necesitatea confirmării margrafului și ca vicar papal. fiind legitimat de papa Martin al V-lea pe ca viitor conducător al posesiunile Casei de Este. Leonello a continuat studiul retoricii, istoriei, filozofiei și eticii sub tutela lui Guarino din Verona. În 1433, când Ferrara l-a întâmpinat pe împăratul Sigismund, venit să confirme posesiunile familiei Este, Leonello a ținut un discurs în limba latină.La fel în timpul vizitei papei Eugen al IV-lea în 1438, cu ocazia deschiderii Conciliului de la Ferrara. miniatura|Stema margrafilor de Ferrara (înainte de 1452) Înainte de a prelua puterea, el a participat la negocierile dintre Republica Venețiană și Milano, vecini puternici care căutau să-l atragă de partea lor pe viitorul margraf.În 1440 milanezul Filippo Maria Visconti a încercat să-i ofere lui Lionel, căsătorit deja, mâna fiicei sale Bianca Maria, deja promisă lui Francesco Sforza.
Accederea la putere La 26 decembrie 1441, în timp ce Leonello era ambasador la Milano de câteva săptămâni, Niccolo al III-lea d'Este a murit, probabil otrăvit. În timpul scurtei sale agonii, regele și-a scris testamentul numindu-l ca succesor pe Leonello. Ca urmare, pe nobilimea l-a proclamat conducător al Ferrarei. Ricarda de Saluzzo, soția legitimă a defunctului, care a revendicat apoi moștenirea în numele fiilor ei, Ercole și Sigismondo, a fost redusă la tăcere și forțată să părăsească Ferrara în , iar fiii pretendenți au fost exilați la curtea regelui Neapolelui în 1445.Maria Serena Mazzi: Come rose d'inverno, Nuovecarte, Ferrara, 2004, pp. 73-96.
Fratele lui Leonello, Borso d'Este, s-a îndreptat spre Reggio și Modena pentru a prelua stăpânirea orașelor în numele acestuia, primind în schimbul loialității sale stăpânirea orașului Rovigo, parte a posesiunilor familiei Este din 1438. Leonello a păstrat ca ajutor consilierii margrafului Niccolo al III-lea,Uguccione Contrari, Feltrino Boiardo, Giovanni Gualengo și Alberto Pio di Carpi. ceea ce a asigurat continuitatea politicii acestuia, caracterizată prin echidistanță față de puternicii și ambițioșii săi vecini, Veneția, care urmărea extinderea spre continent și Milano, care viza regiunea Romagna.
Alianța cu Neapole Această cale de mijloc a devenit dificil de menținut începând din 1443, când papa Eugen al IV-lea, declarând război orașului Milano, guvernat pe atunci de Francesco Sforza, a reaprins tensiunile dintre Milano și Veneția. Casa de Este și-a pus apoi speranțele pentru o vreme în Alfonso de Aragon, rege al Neapolelui din 1442. Căsătoria dintre Leonello (văduv din 1439 după moartea Margaretei Gonzaga) și Maria de Aragon, fiica nelegitimă a regelui Alfonso, a fost astfel celebrată în 1444. Familia Este a intermediat curând între Neapole și Milano până la izbucnirea unui nou război între Milano și Republica Venețiană, aliată cu Florența (1445–1446). În ciuda insistențelor beligeranților de a și-l face aliat, Leonello a reușit să mențină o anumită neutralitate,Chiar dacă relațiile sale cu Veneția au suferit datorită trecerii pe teritoriul său a unor trupe ostile Serenissimei. ceea ce a permis Ferrarei să găzduiască negocierile de pace inițiate în 1447 de noul papă Nicolae al V-lea și Florența, o inițiativă suspendată prin moartea lui Filippo Maria Visconti la 13 august 1447.
Legături strânse cu familia Sforza Pe măsură ce puterea familiei Visconti se prăbușea, Ferrara a participat la împărțirea prăzii, dobândind Castelnuovo Scrivia și Copiano, promovând totodată ascensiunea lui Francesco Sforza și stabilirea păcii între vecini, esențială pentru dezvoltarea Ferrarei.
Politica internă Leonello s-a bazat în guvernare pe fratele său, Borso, și pe consilierii săi, făcând concesii poporului pentru a-i câștiga sprijinul. Aceste concesii erau legate în principal de impozitare: eliminarea taxei pe ovine și reducerea cu o treime a taxei pe cereale impuse fermierilor. În 1444 au început construirea Spitalului Santa Anna pentru cetățenii săraci. La fel ca alți membri ai Casei de Este, Leonello a comandat lucrări de asanare a văii râului Pad pentru dezvoltarea agriculturii. Terenul agricol astfel câștigat a fost scutit de taxe și, de acord cu clerul, a fost scutit de zeciuială. Curtea sa a sprijinit munca bijutierierilor și a atras și protejat negustori venețieni, precum și bancheri și cămătari evrei.miniatura|Prima medalie realizată de Pisanello Prinț filosof În timpul vieții sale, Leonello s-a bucurat de o reputație de om de stat înțelept și perspicace. Primind o educație aleasă, margraful de Ferrara a continuat să fie apropiat de mentorul său, Guarino Veronese, și a invitat la curtea sa umaniști și savanți renumiți, sprijinindu-le cercetările și chiar participând la dezbaterile lor. Arhitectul Leon Battista Alberti, care i-a dedicat numeroase lucrări,Philodoxeos, Teogenio și De equo animante a susținut că lucrarea sa, De re aedificatoria (Arta de a construi), a fost realizată sub influența lui Leonello. Acesta l-a sfătuit în privința piedestalului monumentului ecvestru dedicat tatălui său, care a fost prima statuie ecvestră turnată din bronz în occident după perioada antichității.
Pios și învățat, Leonello a dezvoltat o reflecție autentică asupra artelor și umanismului, care a fost expusă într-un dialog imaginar, De politia litteraria, scris de umanistul Angelo Decembrio.
Pe 17 ianuarie 1442 a redeschis Studio Ferrarese, oferindu-i susținerea financiară necesară și atrăgând profesori renumiți și studenți din toată Europa.
Patron al artelor Leonello a dezvoltat biblioteca familiei (Biblioteca Estense) achiziționând cărți și comandând copii și traduceri. A continuat construcțiile, înfrumusețarea lor și realizarea de noi fortificații. A colecționat antichități și opere de artă, unele fiind comandate de el însuși. Gustul său artistic era înclinat spre estetica gotică. Astfel, în 1435 l-a adus la curtea sa pe Antonio Pisano, cunoscut sub numele de Pisanello, care a produs opt medalii cu efigia lui Leonello, precum și o pictură pentru Palatul Belriguardo și, de asemenea, Viziunea Sfântului Anton și a Sfântului Gheorghe. În 1441 Iacopo Bellini, aflat la curtea din Ferrara, a câștigat concursul împotriva lui PisanelloContribuția sa este păstrată la Bergamo, în colecțiile Academiei Carrara. pentru realizarea portretului margrafului.
Leonello este probabil înfățișat în rolul de donator în Madonna cu Bătrânul de Iacopo Bellini (pictură aflată astăzi în Muzeul Luvru). În 1449 Andrea Mantegna, invitat la Ferrara, a pictat și el un portret al lui Leonello. Piero della Francesca a decorat castelul cu mai multe fresce. Arhivele consemnează, de asemenea, mai multe lucrări comandate în jurul anului 1450 lui Roger van der Weyden,Inclusiv un triptic pierdut (Deposizione și Cacciata dall'Eden). probabil prin intermediul lui Francesco, fiul lui Leonello trimis la curtea Burgundiei.
El nu aprecia luxul ostentativ, se îmbrăca simplu și prefera colecția sa de mici opere de artă: pietre gravate, intalii și medalii. Cele proiectate pentru el de Pisanello între 1441 și 1444 îi purtau chipul și erau împodobite cu modele subtile și inscripții codificate, surse de speculație intelectuală. A bătut câteva mii de exemplare, pe care le-a oferit curtenilor săi. Acest act inovator avea să fie imitat de toți signorii, care au înțeles rapid formidabilul instrument de propagandă pe care aceste obiecte îl reprezentau. miniatura|Placă în sala corului din biserica Mănăstirii Corpus Christi din Ferrara care comemorează prezența rămășițelor margrafului Leonello și ale familiei sale, transferate acolo dn Biserica Santa Maria degli Angeli (astăzi dispărută) Tapiseriile flamande erau la mare căutare la acea vreme, iar familia Este le colecționa și chiar realiza la Ferrara. În 1441 Leonello l-a chemat pentru dezvoltarea acestei afaceri, pe Pietro di Andrea care i s-a alăturat lui Giacomo di Angelo la Ferrara, unde acesta locuia din 1436. În 1444 Livino Gigli din Bruges, și Rinaldo Gualtieri din Bruxelles, au sosit la Ferrara.
În 1447 l-a însărcinat pe Angelo Maccagnini din Siena să creeze un ciclu de panouri decorative reprezentând cele nouă muze pentru cabinetul său din Palatul Belfiore.Pictorul avea să termine Clio și Melpomene doar înainte de moartea sa, iar panourile aveau să fie demontate după incendiul de la Belfiore din 1482. De asemenea, a decorat Palatul Belriguardo (Palazzo del Corte) și sacristia Bisericii Santa Maria degli Angeli, fondată de tatăl său.
Moartea și succesiunea Leonello d'Este a murit pe 10 octombrie 1450 la vârsta de 43 de ani, în Palatul Belriguardo datorită unui abces la cap. A fost înmormântat în Biserica Santa Maria degli Angeli din Ferrara, unde sunt înmormântați mulți membri ai familiei Este. A lăsat în urmă un fiu nelegitim, Francesco, și un fiu legitim, Niccolo, născut din relația sa cu Margherita Gonzaga. Fratele său, Borso d'Este, de asemenea fiu nelegitim al lui Niccolo al III-lea d'Este, l-a succedat, în ciuda instrucțiunilor testamentare ale tatălui lor, care rezervau succesiunea descendenților săi legitimi.
Note
Bibliografie
Giampiero Brunelli: Leonello (Lionello) d'Este. în: Fiorella Bartoccini (ed.): Dizionario Biografico degli Italiani (DBI), vol. 43: Enzo–Fabrizi. Institutul Enciclopedic Italian, Roma, 1993 (versiune online). Maria Serena Mazzi: Come rose d'inverno, Nuovecarte, Ferrara, 2004, . Detlef Markmann: Kontinuität und Innovation am ferraresischen Hof zur Zeit Leonello d’Estes (1407–1450), Hagen 2000, .
Categorie:Nașteri în 1407 Categorie:Nașteri pe 21 septembrie Categorie:Decese în 1450 Categorie:Decese pe 1 octombrie Categorie:Casa de Este Categorie:Renașterea italiană Categorie:Istoria Italiei Categorie:Oameni din Ferrara