Vaginoza bacteriană (VB) este o afecțiune vaginală frecventă, cauzată de un dezechilibru al microbiotei vaginale, cu reducerea lactobacililor și proliferarea excesivă a altor bacterii. Simptomele frecvente includ secreție vaginală anormală, de obicei albă sau gri, adesea însoțită de miros de pește; unele persoane pot prezenta și usturime la urinare, în timp ce pruritul este mai puțin tipic. Cu toate acestea, multe persoane cu VB sunt asimptomatice.

VB este asociată cu un risc crescut de dobândire a unor infecții cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, Chlamydia trachomatis, Neisseria gonorrhoeae, Trichomonas vaginalis, Mycoplasma genitalium, HPV și HSV-2. În timpul sarcinii, vaginoza bacteriană a fost asociată cu naștere prematură și alte rezultate obstetricale nefavorabile, deși dovezile privind beneficiul screeningului și tratării cazurilor asimptomatice pentru prevenirea nașterii premature sunt limitate sau contradictorii.

Cauza exactă a VB nu este pe deplin cunoscută, dar afecțiunea apare prin dezechilibrul florei vaginale normale, cu înlocuirea predominanței lactobacililor de către bacterii anaerobe și alte microorganisme asociate VB. Factorii asociați cu apariția VB includ dușurile vaginale, modificări ale florei vaginale și anumiți factori comportamentali sau sexuali; totuși, VB nu este clasificată în mod obișnuit ca infecție cu transmitere sexuală.

Diagnosticul se bazează pe simptome, examen clinic și testarea secreției vaginale. Criteriile clinice folosite frecvent includ pH vaginal peste 4,5, miros de pește la testul cu hidroxid de potasiu, secreție omogenă și prezența „clue cells” la examenul microscopic. VB poate fi confundată cu alte cauze de vaginită, inclusiv candidoza vulvovaginală și trichomoniaza.

Tratamentul de primă linie constă, de obicei, în metronidazol sau clindamicină, administrate oral ori intravaginal, în funcție de situația clinică. Recidivele sunt frecvente. O meta-analiză din 2022 a raportat că probioticele pot reduce riscul de recurență, însă ghidurile clinice arată că dovezile rămân insuficiente pentru recomandări standardizate în toate cazurile.

VB este una dintre cele mai frecvente cauze de secreție vaginală la femeile de vârstă reproductivă. Organizația Mondială a Sănătății citează estimări potrivit cărora prevalența globală la femeile de vârstă reproductivă se situează aproximativ între 23% și 29%, cu variații importante între țări și grupuri populaționale.

Semne și simptome Multe persoane cu vaginoză bacteriană sunt asimptomatice. Atunci când sunt prezente, simptomele tipice includ secreție vaginală subțire, omogenă, albă, gri sau uneori galben-verzuie, cu miros de pește, adesea mai pronunțat după contact sexual sau în timpul menstruației. Pot apărea și usturime la urinare, iar pruritul, iritația, eritemul și edemul sunt mai puțin frecvente decât în alte forme de vaginită.

VB poate fi confundată cu alte cauze de secreție vaginală, în special cu candidoza vulvovaginală și trichomoniaza. Diagnosticul clinic se bazează frecvent pe criteriile Amsel, care includ secreție caracteristică, pH vaginal mai mare de 4,5, miros de pește la testul cu hidroxid de potasiu și prezența „clue cells” la examenul microscopic.

Complicații Deși de multe ori nu provoacă complicații grave, vaginoza bacteriană netratată este asociată cu un risc crescut de dobândire a unor infecții cu transmitere sexuală, inclusiv HIV. CDC notează, de asemenea, asocierea cu risc crescut pentru Chlamydia trachomatis, Neisseria gonorrhoeae, Trichomonas vaginalis, Mycoplasma genitalium, HPV și HSV-2.

La persoanele cu infecție HIV, prezența VB este asociată cu o probabilitate mai mare de transmitere a HIV către partenerii sexuali. VB a fost asociată și cu boală inflamatorie pelvină și cu unele infecții postoperatorii ginecologice.

În sarcină, VB a fost asociată cu rezultate obstetricale nefavorabile, inclusiv rupere prematură a membranelor, travaliu prematur, naștere prematură și endometrită postpartum. Totuși, amploarea exactă a acestui risc și beneficiul tratării persoanelor gravide asimptomatice pentru prevenirea nașterii premature rămân neclare în unele categorii de risc.

Cauze

Microbiota vaginală sănătoasă este de obicei dominată de specii de Lactobacillus, care contribuie la menținerea unui mediu vaginal protector și acid. Vaginoza bacteriană este definită printr-un dezechilibru al microbiotei vaginale, caracterizat prin scăderea lactobacililor și proliferarea excesivă a altor bacterii, în special anaerobe.

Cauza exactă a apariției VB nu este pe deplin cunoscută. În VB apar frecvent Gardnerella spp., Prevotella spp., Mobiluncus spp., Sneathia spp., Megasphaera spp. și alți anaerobi, care înlocuiesc predominanța lactobacililor caracteristică stării de eubioză vaginală. Deși Gardnerella vaginalis este frecvent implicată și are capacitate de aderență și formare de biofilm, ea nu este prezentă exclusiv în VB și nu poate fi considerată singura cauză a afecțiunii. Biofilmul dominat de Gardnerella este considerat important pentru persistența și recurența bolii, deoarece poate facilita colonizarea de către alte bacterii asociate VB și poate reduce eficiența tratamentului antimicrobian.

Printre factorii asociați cu un risc crescut de VB se numără dușurile vaginale, lipsa utilizării prezervativului, partenerii sexuali noi sau multipli și utilizarea anumitor dispozitive intrauterine, în special a celor cu cupru. Autoritățile medicale descurajează dușurile vaginale deoarece acestea perturbă echilibrul florei vaginale și cresc riscul de vaginoză bacteriană.

Deși VB este asociată cu activitatea sexuală, ea nu este clasificată în mod obișnuit drept infecție cu transmitere sexuală, iar cauza modificării microbiologice care o declanșează rămâne incomplet elucidată. Femeile care nu au fost active sexual pot totuși dezvolta VB, deși afecțiunea este mai puțin frecventă în această categorie.

Mirosul caracteristic de pește al secreției din VB este atribuit în principal trimetilaminei, compus volatil rezultat prin activitatea bacteriană asupra compușilor prezenți în secreția vaginală.

Diagnostic

Diagnosticul vaginozei bacteriene se bazează pe simptome, examen clinic și analiza secreției vaginale. Se recoltează de obicei secreție din vagin pentru determinarea pH-ului, examen microscopic și, atunci când este necesar, teste suplimentare de laborator.

Metodele utilizate frecvent includ următoarele: determinarea pH-ului vaginal; un pH > 4,5 susține diagnosticul de vaginoză bacteriană; examenul microscopic al unui preparat umed în ser fiziologic pentru identificarea , adică celule epiteliale acoperite de bacterii aderente; whiff test, care constă în adăugarea de hidroxid de potasiu 10% peste secreția vaginală; apariția unui miros de pește este considerată rezultat pozitiv; colorația Gram a secreției vaginale, interpretată de obicei prin scorul Nugent, considerat metoda de referință de laborator pentru diagnosticul VB.

Diagnosticul diferențial include secreția vaginală fiziologică, candidoza vulvovaginală, trichomoniaza și alte cauze de vaginită sau vaginoză, inclusiv vaginita aerobă.

Criteriile Amsel În practica clinică, vaginoza bacteriană este adesea diagnosticată folosind criteriile Amsel. Pentru stabilirea diagnosticului trebuie să fie prezente cel puțin trei dintre următoarele patru criterii: secreție omogenă, subțire, albă-cenușie, care acoperă pereții vaginali; prezența celulelor-cheie la microscopie; pH vaginal > 4,5; miros de pește la adăugarea de KOH 10% (whiff test).

Colorația Gram Colorația Gram a secreției vaginale, interpretată prin criterii standardizate, este folosită pentru aprecierea raportului dintre lactobacili și bacteriile asociate vaginozei bacteriene. CDC consideră scorul Nugent obținut din frotiul colorat Gram drept metoda de referință de laborator.

Scorul Nugent Scorul Nugent variază de la 0 la 10 și se bazează pe evaluarea cantitativă a morfotipurilor bacteriene observate pe frotiul colorat Gram. Un scor de 0–3 este compatibil cu microbiotă dominată de Lactobacillus, 4–6 este considerat intermediar, iar 7–10 este sugestiv pentru vaginoză bacteriană.

Teste moleculare În situațiile în care microscopia nu este disponibilă, pot fi folosite și teste de amplificare a acizilor nucleici (NAAT), în special la femeile simptomatice. CDC menționează că aceste teste pot avea performanțe bune pentru diagnosticul VB, dar utilizarea lor trebuie interpretată în context clinic.

Screening Screeningul pentru vaginoză bacteriană la persoanele gravide asimptomatice care nu au risc crescut de naștere prematură nu este recomandat de U.S. Preventive Services Task Force. Pentru persoanele gravide asimptomatice cu risc crescut de naștere prematură, dovezile au fost considerate insuficiente pentru a stabili balanța dintre beneficii și riscuri.

Prevenire Măsurile recomandate pentru reducerea riscului de vaginoză bacteriană includ evitarea dușurilor vaginale și reducerea factorilor comportamentali asociați cu dezechilibrul microbiotei vaginale. CDC menționează că dușurile vaginale, lipsa utilizării prezervativului și existența unor parteneri sexuali noi sau multipli sunt asociate cu un risc crescut de vaginoză bacteriană. Unele surse clinice recomandă și evitarea produselor vaginale parfumate sau iritante, deși această recomandare este mai puțin centrală în ghidurile majore decât evitarea dușurilor vaginale.

Utilizarea corectă a prezervativului poate reduce riscul de apariție și de recurență a VB, iar unele ghiduri recomandă abstinență sexuală sau utilizarea consecventă a prezervativului în timpul tratamentului. Organizația Mondială a Sănătății recomandă, de asemenea, evitarea spălăturilor intravaginale și utilizarea prezervativelor pentru reducerea riscului.

Revizuirile sistematice și meta-analizele recente sugerează că probioticele, mai ales ca adjuvant la tratamentul antibiotic sau în anumite regimuri bine definite, pot reduce recurența vaginozei bacteriene. Totuși, consensul privind speciile, tulpinile, dozele și durata optimă a tratamentului probiotic rămâne limitat, astfel încât aceste intervenții nu au înlocuit terapiile standard din ghidurile majore.

În ceea ce privește tratamentul partenerilor sexuali, ghidurile CDC nu recomandă în mod curent tratarea de rutină a partenerilor de sex masculin pentru prevenirea recurenței. O analiză Cochrane din 2016 nu a găsit beneficii clare asupra simptomelor sau recurenței la femei și a raportat mai multe evenimente adverse la partenerii tratați. Totuși, un studiu randomizat publicat în 2025 a raportat o reducere a recurenței la 12 săptămâni atunci când partenerii de sex masculin au primit tratament antimicrobian combinat, ceea ce ar putea influența recomandările viitoare, dar nu a fost încă integrat pe scară largă în ghidurile internaționale.

Tratament

Antibiotice Tratamentul de primă linie al vaginozei bacteriene simptomatice constă, de obicei, în administrarea de metronidazol sau clindamicină. CDC recomandă ca regimuri uzuale metronidazol 500 mg oral de două ori pe zi timp de 7 zile, gel vaginal cu metronidazol 0,75% o dată pe zi timp de 5 zile sau cremă vaginală cu clindamicină 2% timp de 7 zile. Tinidazolul și secnidazolul sunt regimuri alternative menționate în ghidurile CDC.

Tratamentul oral și cel intravaginal au, în general, eficacitate comparabilă pentru episoadele necomplicate, iar alegerea depinde de tolerabilitate, preferința pacientei, cost și disponibilitate. În sarcină, femeile simptomatice pot fi tratate cu regimurile recomandate, însă dovezile privind reducerea nașterii premature prin tratamentul VB sunt inconsistente.

Deși tratamentul antibiotic este eficient pe termen scurt, recurența este frecventă. Literatură recentă și ghiduri clinice notează că un număr mare de paciente prezintă recidivă în lunile următoare tratamentului inițial.

Probiotice