Legiunile poloneze (în ) a fost numele forței militare poloneze (prima armată poloneză activă din ultimele generații) înființată în august 1914 în Galiția, la scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial, între Antantă pe de o parte (cuprinzând Imperiul Britanic, Republica Franceză și Imperiul Rus) și Puterile Centrale, pe de altă parte, cuprinzând Imperiul German și Austro-Ungaria. Legiunile au devenit „un mit fondator pentru crearea Poloniei moderne”, în ciuda existenței lor relativ scurte. Acestea au fost înlocuite de Corpul Auxiliar Polonez (în ) la 20 septembrie 1916, combinat ulterior cu Corpul II Polonez din Rusia la 19 februarie 1918 pentru Bătălia de la Rarancea, împotriva Austro-Ungariei, și desființat în urma înfrângerii la Bătălia de la Kaniów în mai 1918, împotriva Germaniei. Generalul Haller a fugit în Franța pentru a înființa Armata Albastră împotriva Tratatului de la Brest-Litovsk, care acorda Germaniei suveranitatea asupra teritoriilor poloneze.

Legiunile au participat la numeroase bătălii împotriva forțelor Rusiei Imperiale, atât în Galiția, cât și în Carpați. Au suferit pierderi grele, depășite numeric de trei la unu în bătălia de la Łowczówek Au capturat Kielce, iar în 1915 au participat la ofensiva asupra Varșoviei. În iunie 1916, legiunea avea aproximativ 25.000 de soldați. Atât numărul trupelor, cât și componența legiunii s-au schimbat rapid. După bătălia de la Kostiuchnówka, unde 2.000 de soldați polonezi au murit întârziind o ofensivă rusească, Józef Piłsudski a cerut Puterilor Centrale garantarea independenței Poloniei, reușind parțial. Legiunile poloneze au devenit Corpul Auxiliar Polonez. După Legea din 5 noiembrie 1916 care a pronunțat crearea Regatului Poloniei din 1916–1918, stat marionetă al Puterilor Centrale, Legiunile Poloneze au fost transferate comandamentului german. Cu toate acestea, majoritatea membrilor au refuzat să jure credință împăratului german și au fost internați la Beniaminów și Szczypiorno (Criza jurământului). Aproximativ 3.000 dintre membrii legiunii au fost recrutați în armata austro-ungară și trimiși pe frontul italian, în timp ce aproximativ 7.500 au rămas în Corpul auxiliar polonez, parte a eșuatului Polnische Wehrmacht german.[ necesită citare ]

Note