Scarlat sau Scarlatŭ Turnavitu (chirilică de tranziție: Скapлat Тȣpнaвitȣ; cunoscut și ca Turnavitul, precum și sub formele Charles Tournavito sau Tournavitou; n. cca. 1816, Budișteni sau Pitești, Țara Românească – d. 30 noiembrie 1876, București, Principatele Unite) a fost un revoluționar pașoptist, dascăl, om politic și jurist muntean.
Scarlat și doi dintre cei trei frați ai săi, Ștefan și Demostene, s-au afirmat ca reprezentanți ai opoziției liberale și naționaliste, ale cărei principii le-au asimilat în timpul educației primite la Golești și la București. Ei au rămas asociați de-a lungul vieții cu familia Golescu, ale cărei generații mai tinere le-au sprijinit ascensiunea politică. În anii 1830 și la începutul anilor 1840, Scarlat Turnavitu a călătorit prin țară ca reformator al învățământului, ocupându-se de organizarea școlilor primare și fiind un pionier al formării cadrelor didactice la Giurgiu, Buzău și, în cele din urmă, la Craiova.
Turnavitu a devenit unul dintre organizatorii revoluției liberale muntene din iunie 1848, când a creat Garda Națională din Craiova și a fost trimis ca delegat al orașului la București. La Pitești, frații Turnavitu au organizat arderi publice ale Regulamentului Organic și ale registrului rangurilor boierești. În perioada de anarhie de la sfârșitul lunii iunie, Scarlat a fost prezent la confruntarea dintre susținătorii revoluției și forțele militare conservatoare muntene și l-a convins ulterior pe mitropolitul Neofit al II-lea Geanoglu să nu preia conducerea statului. Guvernul revoluționar consolidat, dominat de apropiații săi Golești, l-a numit prefect al județului Râmnicu Sărat, unde a reprimat mișcările contrarevoluționare, urmărind totodată cu îngrijorare ocuparea Moldovei de către Imperiul Rus. A încercat să organizeze rezistență armată, inclusiv în momentul în care armata imperială rusă a pătruns în Țara Românească, însă a fost descurajat de superiorii săi și, în cele din urmă, capturat de ruși la Focșani.
Prefectul destituit a fost închis la Văcărești, unde s-a reîntâlnit cu fratele său, Ștefan. În timp ce acesta din urmă și-a retractat pozițiile și a fost în cele din urmă grațiat, Scarlat a devenit cunoscut și apreciat pentru atitudinea sa sfidătoare. Domnul Țării Românești de după revoluție, Barbu Dimitrie Știrbei, a încercat să obțină clemență pentru el de la autoritățile otomane, iar deși nu a reușit, s-a asigurat că regimul său de detenție este relaxat. După executarea pedepsei de șase ani, Turnavitu a fost angajat de Știrbei ca judecător în județul Argeș. Succesorul acestuia, caimacamul Alexandru al II-lea Ghica, l-a readus în rândul boierimii, acordându-i rangul de serdar în 1857. Până atunci, Turnavitu se alăturase Partidului Național, susținând cauza unirii Moldovei cu Țara Românească. A devenit reprezentant al țăranilor din Argeș în Divanul ad-hoc, după ce a câștigat alegerile din septembrie 1857.
Turnavitu a fost trimis apoi în Adunarea Electivă din 1859, contribuind astfel direct la constituirea unui stat românesc incipient, Principatele Unite. Inițial partizan moderat al domnului Alexandru Ioan Cuza, pentru care a activat o scurtă perioadă ca procuror, a devenit ulterior opozant fiscal și a fost judecat ca atare de regimul acestuia. A revenit în viața politică după înlăturarea lui Cuza în 1866, activând pentru o perioadă în Adunarea Deputaților, unde a adoptat poziții de naționalism de stânga și a contribuit la elaborarea unei legislații restrictive privind cetățenia română. În pofida opoziției sale față de bicameralism, a ocupat în cele din urmă și un loc în Senatul României; de asemenea, a trecut de la susținerea lui Carol de Hohenzollern pentru tronul României la justificarea conspiratorilor din „Republica de la Ploiești” și aderarea la Partidul Național Liberal. A murit în condiții materiale modeste, după o boală îndelungată, fiind considerat ulterior o figură emblematică în istoriografia liberală; memoria sa a fost reactivată la mijlocul secolului al XX-lea de romancierul Camil Petrescu, care l-a prezentat ca o figură ușor ridicolă, prinsă în evenimentele din 1848.
Biografie
Tinerețea și cariera didactică Scarlat a fost al doilea născut dintre cei cinci copii ai familiei, având ca frați pe Ștefan, Demostene și Pașale, iar ca surori pe Zinca și Lina. Toți au fost copiii lui Gligore și ai Tincăi Turnavitu din Budișteni, localitate care aparținea atunci județului Muscel din Țara Românească și care se află astăzi în partea sud-centrală a județului Argeș.Cristocea, pp. 284–286 Numele „Turnavitu” sugerează o legătură cu orașul otoman bulgar Veliko Târnovo, cu adăugarea unui genitiv de origine greacă. Totuși, recensământul din 1838 îl consemnează pe Gligore, un proprietar deosebit de înstărit, drept român etnic și „fecior de neam”, ceea ce indica descendența sa din boierimea de rang înalt și beneficierea de privilegiile asociate.Cristocea, pp. 284–285 Într-un necrolog publicat în 1876, C. A. Rosetti, care l-a revendicat pe Scarlat Turnavitu pentru propria sa orientare liberal-radicală, a susținut, în opoziție cu aceste date, că acesta „se născuse sărac și ne-a părăsit sărac”.Rosetti (1876), p. 1081
Anul nașterii viitorului revoluționar este indicat uneori ca fiind 1816,Lăcusteanu & Crutzescu, p. 274 însă istoricul Octavian Ungureanu notează că acesta avea deja treizeci și cinci de ani în 1848.Octavian Ungureanu, "Revoluționari argeșeni de la 1848 — Frații Turnavitu", în Argeș, Vol. XXIII, nr. 4, aprilie 1988, p. 6 Scarlat însuși declara că avea cincizeci de ani în iulie 1863, în timp ce, în cadrul recensământului, tatăl său îl menționa ca născut în 1818.Cristocea, p. 285 Scriind în 1988, Ungureanu a susținut că Scarlat și doi dintre frații săi, cu excepția lui Pașale, erau originari dintr-o casă astăzi dispărută, situată la numărul 25 pe strada Brâncoveanu din Pitești. Tradiția locală considera această clădire drept fosta reședință de vară a domnului muntean Constantin Brâncoveanu, de la care strada își trăgea numele. Afirmația a fost respinsă de istoricul de arhitectură Eugenia Greceanu, care a apreciat că edificiul a fost construit ca han în secolul al XVIII-lea și redecorat ulterior, în secolul al XIX-lea, în stil neoclasic.Greceanu, pp. 29–31, 112, 149–150, 153 Zona avea o istorie puțin documentată, însă, pe baza indiciilor toponimice, Greceanu a avansat ipoteza că ar fi funcționat cândva ca piață a puternicei bresle a tăbăcarilor.Greceanu, pp. 79, 87, 89
Ungureanu notează că unul dintre frații Turnavitu, Ștefan, avea 28 de ani în 1848, fiind deja căsătorit, iar nașa sa fusese Ana Racoviță, fiica boierului și intelectualului local Dinicu Golescu. Scarlat, Ștefan și Demostene sunt atestați cu certitudine ca elevi ai școlii din Golești, de pe moșia omonimă a familiei Golescu, unde au predat liberali cunoscuți precum Aaron Florian și Ion Heliade Rădulescu.Dumitru Huțanu, "Noi aspecte privind anul revoluționar 1848 la Focșani", în Milcovul, 3 mai 1973, p. 2 Scarlat și-a continuat studiile la Colegiul Sfântul Sava din capitala Țării Românești, București. Deși a fost coleg de clasă cu viitori intelectuali de prestigiu, între care Nicolae Bălcescu și Ion Ghica, el s-a remarcat în mod special, fiind deja în 1832 unul dintre cei mai buni elevi. C. A. Rosetti își amintea că i-a văzut pe frații Turnavitu în jurul anului 1835, când Scarlat cumpăra hrana comună din banii câștigați ca meditator.Rosetti (1876), p. 1081
În timp ce Ștefan a urmat o carieră în dreptul comercial, Scarlat s-a orientat spre învățământ. Începând cu 1 septembrie 1837, a fost repartizat la o școală din orașul dunărean Giurgiu, fiind unul dintre puținii profesioniști angajați în județul Vlașca. Era nemulțumit de absenteismul altor cadre didactice și a fost martor la avarierea gravă a școlii în urma cutremurului din ianuarie 1838.Alexandru Biro, "Contribuții la istoria învățământului din zona Bolintinului. Începuturile școlii din Căscioarele", în Sud. Revistă Editată de Asociația pentru Cultură și Tradiție Istorică Bolintineanu, Vol. XVII, nr. 6–7, iunie-iulie 2014, p. 12 În jurul anului 1838 a fost inspectat de domnul în exercițiu, Alexandru II Ghica. Potrivit unei relatări despre această vizită, domnitorul nu a reușit să convingă unul dintre elevi să scrie literele alfabetului ca demonstrație, până când Turnavitu l-a constrâns din priviri să se supună, episod care l-ar fi amuzat pe Ghica, acesta remarcând: „nu poate un vodă, ce poate să facă un dascăl!”.
Scarlat a reușit să sporească nivelul de participare la activitatea didactică în 1839, când a primit permisiunea de a instrui țărani ca învățători suplinitori, pe care îi recompensa pentru eforturile lor cu alimente, numite bucate. Chiar și astfel, nu a reușit să ocupe majoritatea posturilor, mai ales după ce sătenii au aflat că se aștepta ca ei înșiși să asigure hrana. La 20 mai 1842, el a înaintat superiorilor săi o propunere prin care toți boierii titulari din fiecare localitate urmau să fie desemnați să efectueze inspecții la toate școlile aflate în aria lor de competență, măsură despre care se știe că a fost aplicată cel puțin în unele școli din județul Brăila.G. D. Iscru, "Probleme, propuneri și inițiative școlare în Țara Românească în ajunul Revoluției din 1848", în Buridava. Studii și Materiale, Vol. 3, 1979, p. 91 În același an, Turnavitu a fost revocat din funcție și trimis în orașul din nord-estul țării Buzău. Potrivit unei petiții formulate de foștii săi elevi țărani, care au cerut domnului Alexandru Dimitrie Ghica să îl readucă la Giurgiu, el își pierduse postul din cauza intrigilor puse la cale de „dușmanii noștri”, între care se numărau mai mulți arendași și cârciumari. În 1845, Turnavitu era director al școlii domnești din Buzău și se ocupa totodată de organizarea formării cadrelor didactice locale. În octombrie 1846, a fost vizitat de noul domn al Țării Românești, Gheorghe Bibescu.
Ascensiunea revoluționară miniatura|380x380px|Revoluționari distrugând Regulamentul Organic și Ursul Rus, într-o alegorie din 1848. În a doua jumătate a anilor 1840, Turnavitu a activat succesiv în școlile din Buzău și Craiova, continuând însă să locuiască la Pitești. Ca recunoaștere a activității sale, a fost ridicat la rang boieresc, primind dregătoria de pitar. Revoluția liberală împotriva domnitorului Gheorghe Bibescu, declanșată în iunie 1848 la Islaz și extinsă ulterior la București, l-a surprins pe Scarlat la Craiova, unde era cunoscut drept „un dascăl din aceste părți”. Poetul Alexandru Pelimon își amintea că „oamenii Craiovei au fost organizați ca gardă națională” de către acesta, după care a fost desemnat delegat al orașului la București, pentru a-și declara sprijinul față de guvernul revoluționar.Pelimon, p. 101, 168–169
Mesajul revoluționar a fost adus la Pitești de un grup de tineri radicali, printre care se aflau frații Turnavitu, alături de Toma Furduescu, Ion J. Mihăescu, Andrei Pretorian și Ilie Trifonescu. Grupul a difuzat proclamații revoluționare și a realizat un tricolor, în roșu, galben și albastru, de mari dimensiuni, precum și cocarde în aceleași culori. Frații s-au angajat să îi sprijine pe Nicolae Simonide și pe Furduescu, instalați de comitetele revoluționare de la București ca lideri județeni, administrația locală funcționând chiar în casa familiei Turnavitu. Ștefan a fost însărcinat de noua conducere cu coordonarea activităților de propagandă și este menționat în unele surse drept comisar județean. La Pitești, el și Demostene au organizat o ceremonie publică în cadrul căreia constituția conservatoare aprobată de Rusia, cunoscută sub numele de Regulamentul Organic, a fost distrusă. Scarlat a participat la acest act și a incendiat personal catastiful rangurilor boierești, renunțând astfel simbolic la propriul său statut de pitar.