Margareta a III-a de Flandra sau Margareta de Dampierre ori Margareta de Male (),16 martie 1405 menționată de Nouvelle Biographie Générale, vol. 33, col. 596; dimpotrivă J. Richard (Lexikon des Mittelalters, vol. 6, col. 239) și Alphonse Wauters (Biographie nationale de Belgique, vol. 13, col. 634) menționează 11 martie 1405 ca dată a decesului. aparținând Casei de Dampiere, a fost, prin moștenire, contesă de Flandra, de Artois, de Nevers, de Rethel și de Burgundia (care corespundea aproximativ cu Franche-Comté). A devenit de două ori ducesă de Burgundia, în 1357 prin căsătoria cu ducele Filip de Rouvres (din Casa Capet-Burgundia), și în 1369 prin căsătoria cu ducele Filip al II-lea cel Îndrăzneț, fratele regelui Carol al V-lea al Franței și fondator al Casei Valois-Burgundia.

Căsătoria Margaretei cu ducele Filip cel Îndrăzneț a reprezentat fundamentul statului burgund: partea nordică a format Țările de Jos burgunde, ulterior Țările de Jos habsburgice și apoi Țările de Jos spaniole.

Biografie Margareta a fost singura fiică a contelui Ludovic al II-lea de Flandra (numit și Ludovic de Male) și a soției sale, Margareta de Brabant.

Pe 14 mai 1357, la vârsta de șapte ani, Margareta s-a căsătorit prin procură la Arras cu Filip de Rouvres (din Casa Capet-Burgundia), în vârstă de unsprezece ani, duce de Burgundia din 1350. Margareta și Filip s-au căsătorit, de data aceasta personal, pe 1 iulie 1361, însă Filip a murit de ciumă pe 21 noiembrie. Astfel, Margareta a rămas văduvă pentru prima dată la vârsta de unsprezece ani. Ducatul Burgundia a ajuns în stăpânirea regelui Ioan al II-lea al Franței, în timp ce Franche-Comté și Artois au revenit Margaretei de Franța, mătușa lui Filip I de Burgundia și mama lui Ludovic al II-lea de Flandra, prin urmare, bunica Margaretei al III-a de Flandra.Alphonse Wauters, Biographie nationale de Belgique, vol. 13, col. 632.

Negocieri matrimoniale cu Anglia și Franța Datorită acestor vaste posesiuni - comitatele Flandra, Rethel și jumătate din Nevers moștenite de la tatăl ei, și Franche-Comté, cealaltă jumătate din Nevers și Artois moștenite de la bunica ei paternă - Margareta devenise o partidă foarte interesantă pentru căsătorie. Prin urmare, regele Eduard al III-lea al Angliei a depus eforturi considerabile pentru ca Margareta să se căsătorească cu fiul său, Edmund de Langley. Ludovic al II-lea al Flandrei, contrar politicilor tradiționale pro-franceze ale conților flamanzi, a răspuns favorabil ofertei de negociere, în principal din motive economice. Deși țara sa se afla sub suzeranitate franceză, el avea nevoie de lână englezilor pentru industria textilă. Dacă Eduard al III-lea ar fi impus o interdicție de export pentru această materie primă foarte necesară, economia flamandă ar fi suferit daune grave. Negocierile inițiate în februarie 1362, cu sprijinul orașelor flamande, au culminat cu contractul de căsătorie încheiat pe 19 octombrie 1364.

Viitoarea căsătorie aducea în posesia Casei de Plantagenet importante teritorii la granițele de nord și de est ale Franței, fapt inacceptabil pentru regele Carol al V-lea al Franței. Pentru a preveni uniunea anglo-flamandă, acesta a făcut apel la papa Urban al V-lea, care rezida în Avignon. Papa, după dorința regelui Carol al V-lea, a stabilit că legătura de rudenie dintre Margareta și Edmund era prea apropiată pentru a se căsători. Papa a revocat dispensa necesară conform dreptului canonic, deja acordată de predecesorul său, papa Inocențiu al VI-lea, și a interzis căsătoria. Regele Angliei a trebuit să accepte această decizie. miniatura|Castelului Germolles – reședința Margaretei a III-a de Flandra Regele Franței, solicitând revizuirea Tratatului de la Brétigny, a încercat să obțină mâna Margaretei pentru fratele său, noul duce de Burgundia, Filip al II-lea cel Îndrăzneț, devenit deja foarte puternic. Tatăl ei, probabil sub presiunea Angliei, se împotrivise mult timp acestui pas. Se pare că Margareta de Franța (ducesă de Burgundia) a jucat un rol semnificativ în obținerea consimțămâtului fiului ei, Ludovic al II-lea de Flandra, pentru negocierea acestei căsătorii.

Concesiile majore făcute de regele Carol al V-lea după patru ani de negocieri dificile, prin tratatul din 12/13 aprilie 1369, l-au forțat să accepte ca anexiunile din Flandra, dobândite anterior cu străduință, pentru coroana franceză, să fie restituite. Conform acestui acord, contele Ludovic al II-lea de Flandra urma să primească înapoi teritoriile Lille, Douai și Orchies, iar în cazul căsătoriei Margaretei cu Filip al II-lea, urma să fie plătită și suma de 200 000 de livre. De asemenea, era stipulat că regele Carol al V-lea își păstra dreptul de a răscumpăra aceste orașe dacă Filip nu avea moștenitori de sex masculin. Ulterior, Filip și Margareta au promis în scris tatălui ei că orașele menționate anterior vor rămâne parte a Flandrei în orice circumstanțe. Aceasta a fost o decizie luată în interesul lui Filip, dar împotriva intențiilor fratelui său, pentru a asigura familiei sale fără restricții posesia Flandrei.

Nunta lui Filip cu Margareta a avut în cele din urmă loc pe 19 iunie 1369, în orașul Gent. Pentru a finanța grandiosul eveniment, la care Filip a oferit cadouri generoase nobililor flamanzi și delegaților din orașele importante, el a trebuit să amaneteze bijuterii scumpe ale familiei.Joseph Calmette: Die großen Herzöge von Burgund, pp. 44–47; Joachim Ehlers: Geschichte Frankreichs im Mittelalter, pp. 263 și 278-279.

Ducesa burgundă ca soție a lui Filip cel Îndrăzneț În 1371 Margareta a născut primul ei copil, un fiu, viitorul duce al Burgundiei, Ioan cel Neînfricat. Până în 1389 în această căsătorie s-au născut nouă copii. În 1382 a murit bunica ei, Margareta de Franța, și în 1384 a murit tatăl ei, contele Ludovic al II-lea, iar moștenirile mult așteptate au fost în sfârșit primite. În 1385 Margareta a jucat un rol major în încheierea tratatului de pace dintre Franța și rebelii din Gent. Pe măsură ce regele Carol al VI-lea cădea pradă unei boli mintale, Margareta a susținut planul ambițios al soțului ei de a prelua cât mai mult controlul asupra guvernării franceze. miniatura|Mormântul lui Ludovic al II-lea al Flandrei și al Margaretei de Brabant, unde este inmormantata și Margareta a III-a Când Filip cel Îndrăzneț a murit datorită unei gripe pe 27 aprilie 1404, la vârsta de 62 de ani, el avea asemenea datorii încât Margareta a renunțat legal la drepturile ei de moștenire ca soție pentru a nu fi obligată să plătească aceste datorii. Semnul oficial al acestui pas, a fost gestul depunerii unor obiecte personale (cureaua, poșeta și legătura de chei) pe sicriul decedatului, un vechi obicei umilitor. Procedând astfel, Margareta a renunțat la bunurile mobiliare la care avea dreptul, care au fost vândute pentru achitarea datoriilor lui Filip.

Margareta cârmuia acum comitatele Flandra și Artois și partea Burgundiei din Arras, iar fiul ei cel mare, Ioan cel Neînfricat, cârmuia Ducatul Burgundia și Comitatul Nevers. În 1404 Margareta, împreună cu fiul ei, Anton, a fost desemnată și moștenitoarea ducatelor Brabant și Limburg de mătușa ei, ducesa Ioana de Brabant-Limburg. Totuși, Margareta a murit în martie 1405, la aproape 55 de ani, în urma unui accident vascular cerebral înaintea mătușii sale, Ioana. Conform ultimelor ei dorințe, a fost înmormântată la Lille, lângă părinții ei.Jean Markale: Isabeau de Bavière, pp. 127-128; Joseph Calmette: Die großen Herzöge von Burgund, p. 75; Joachim Ehlers: Geschichte Frankreichs im Mittelalter, p. 295.

Margareta, fiind singura din familia ei care avea urmași, a adus Casei de Valois-Burgundia teritorii semnificativ mai mari (Flandra, Artois, Brabantul, Limburg, Nevers, Rethel și Franche-Comté) decât Ducatul de Burgundia al soțului ei. Astfel, ea a fost cea care a stabilit puterea Ducilor de Burgundia în secolul al XV-lea, chiar dacă părți din ducat au fost date ca apanaj fiilor ei mai mici.

Descendenți Margareta și Filip al II-lea au avut nouă copii, dintre care șapte au ajuns la vârsta adultă:

Ioan cel Neînfricat (1371–1419), duce de Burgundia, căsătorit cu Margareta de Bavaria (1363–1423); Carol (1372–1373); Margareta (1374–1441), căsătorită cu Wilhelm al II-lea (1365–1417), conte de Olanda; Ludovic (1377–1378); Ecaterina (1378–1425), căsătorită cu ducele Leopold al IV-lea al Austriei (1371–1411); Bonna (1379–1399), logodită cu Ioan I de Bourbon, a murit înainte de căsătorie; Maria (1380–1422), căsătorită cu Amadeus al VIII-lea (1383–1451), conte de Savoia și antipapă sub numele Felix al V-lea; Anton (1384–1415), duce de Brabant-Limburg, căsătorit cu Ioana de Luxemburg (1380/1385–1407), apoi cu Elisabeta de Görlitz (1390–1451); Filip (1389–1415), conte de Nevers, căsătorit cu Isabela de Coucy (d. 1411), apoi cu Bonna d'Artois (1394–1425).

Note

Bibliografie

Joseph Calmette: Die großen Herzöge von Burgund, München, 1996, . Joachim Ehlers: Geschichte Frankreichs im Mittelalter, Darmstadt, 2009, . Jean Markale: Isabeau de Bavière, München, 1994, . Marc Boone: Le mariage de Marguerite de Male et de Philippe le Hardi de Bourgogne: une entrée royale dans la Flandre comtale în: Michel Pauly: Die Erbtochter, der fremde Fürst und das Land. Die Ehe Johanns des Blinden und Elisabeths von Böhmen in vergleichender europäischer Perspektive., Editura CLUDEM Publikationen, Luxemburg, 2013, pp. 209–223. J. Richard: Margarete în: Lexikon des Mittelalters, vol. 6, 1993, col. 239. Marguerite de Flandre în: Nouvelle Biographie Générale, vol. 33, 1860, col. 596-597. Alphonse Wauters: Marguerite de Flandre în: Biographie nationale de Belgique, vol. 13 (1894–1895), col. 632–636.

Categorie:Nașteri în 1350 Categorie:Nașteri pe 13 aprilie Categorie:Decese în 1405 Categorie:Decese pe 16 martie Categorie:Ducese de Burgundia Categorie:Conți de Flandra Categorie:Contese de Artois