Panteleimon Oleksandrovîci Kulîș (în ucraineană: Пантелеймон Олександрович Куліш; 7 august 1819 – 14 februarie 1897) a fost un scriitor, critic, poet, folclorist, traducător și autor de lucrări istorice ucrainean.

Membru al Frăției Sfinților Chiril și Metodiu în tinerețea sa, Kulîș a început să coopereze cu autoritățile imperiale ruse după arestarea și exilarea sa pentru participarea la această organizație. El a abandonat viziunile sale romantice asupra istoriei Ucrainei și a susținut încorporarea Ucrainei în Imperiul Rus, fapt ce a provocat un conflict între el și reprezentanții mai tineri ai mișcării naționale ucrainene. Promotor al dezvoltării culturale a Ucrainei, Kulîș a avut, de asemenea, o contribuție importantă la crearea ortografiei ucrainene moderne.

Biografie Panteleimon Kulîș s-a născut la 7 august 1819 în Voronij (astăzi în regiunea Sumî), într-o familie de mică nobilime căzăcească sărăcită. Mama sa, Katerîna Ivanivna, vorbea exclusiv ucraineana și l-a învățat pe fiul ei numeroase cântece populare, basme și legende. După ce a terminat doar cinci ani la gimnaziul din Novgorod-Seversk, unde s-a familiarizat cu operele clasice ale literaturii ruse și cu folclorul, Kulîș s-a înscris la Universitatea din Kiev în 1837, dar nu i s-a permis să-și finalizeze studiile deoarece nu a putut să-și demonstreze titlul de noblețe. Datorită protecției lui Mihail Iuzefovici și a lui , în 1840 a obținut un post de profesor la Luțk, unde a scris prima sa nuvelă istorică în limba rusă, Mîhailo Cearnîșenko, ili Malaia Rossia vosemdesiat let nazad (în ), precum și epopeea Ukraina (ambele publicate la Kiev în 1843).

În perioada 1843–1845, Kulîș a predat la Kiev și a studiat istoria și etnografia Ucrainei. Acolo s-a împrietenit cu Taras Șevcenko, Mîkola Kostomarov și Vasîl Bilozerskîi; cercul lor a devenit ulterior nucleul organizației secrete Frăția Sfinților Chiril și Metodiu, care viziona o renaștere națională ucraineană, inclusiv independența națională, în cadrul unei federații slave libere și egale. La scurt timp după căsătoria sa cu sora lui Bilozerskîi, Hanna, în 1847, Kulîș a fost arestat pentru participarea la această organizație, petrecând o perioadă în închisoare și câțiva ani în exil.

La sfârșitul anilor 1850, s-a reunit cu Kostomarov și cu alți membri ai „Fraților” chirilo-metodieni și a participat la revista ucraineană Osnova (în ). În această perioadă, a publicat celebra sa lucrare Zapiski o Iujnoi Rusi (în ), în care a introdus în premieră o nouă ortografie pentru limba ucraineană populară, alfabetul Kulîșivka, bazat pe fonetică mai degrabă decât pe etimologie. Acesta a devenit ulterior baza limbii ucrainene scrise moderne. La începutul anilor 1860, Kulîș a publicat mai multe lucrări științifice despre istoria medievală și căzăcească a Ucrainei.

În perioada 1864–1867, Kulîș a lucrat ca funcționar rus în Polonia, fapt care i-a permis să acceseze documente valoroase privind istoria Ucrainei în arhivele locale. Între 1868 și 1871 a locuit în Galiția, unde s-a angajat în activități editoriale și în traducerea Bibliei. După întoarcerea în Rusia, Kulîș a fost angajat ca editor al revistei publicate de Ministerul Transporturilor, continuându-și simultan studiile despre istoria căzăcească.

În anii 1860 și 1870, Kulîș a devenit treptat mai conservator și a început să îi critice pe Șevcenko, revoltele căzăcești și idealul cazacilor ca apărători ai libertății populare. În cele din urmă, în ciuda represiunii țariste asupra culturii ucrainene și a interzicerii limbii ucrainene în tipar, el a dezvoltat o teorie conform căreia Ucraina și Rusia ar trebui să fie unite politic, dar divergente cultural, o abordare care a câștigat puțini adepți în rândul intelectualității ucrainene de la acea vreme. Cu toate acestea, această abordare conservatoare asupra afacerilor ucrainene nu a fost niciodată complet stinsă și avea să fie mai târziu înviată sub o altă formă de gânditori politici ucraineni precum Veaceslav Lîpînskîi, Stepan Tomașivskîi și alții.

În anii 1880, după introducerea Ucazului de la Ems, Kulîș s-a mutat în Galiția austriacă. Având în vedere interzicerea publicațiilor ucrainene în Imperiul Rus, el a renunțat la calitatea de supus rus și a adoptat cetățenia Austriei. În Galiția, Kulîș a colaborat cu liderii culturali și politici ucraineni locali. Astfel, el a fost una dintre primele personalități ucrainene care a reușit, cel puțin parțial, să facă puntea între Ucraina rusă și cea austriacă.

De asemenea, el a făcut apel la polonezi, cerându-le să îi recunoască pe ucraineni ca fiind egali și să stabilească un dialog reciproc, însă propunerea sa a fost ignorată de majoritatea liderilor comunității poloneze din Galiția. Acest lucru l-a determinat pe Kulîș să revină la viziunile sale rusofile anterioare. Autorul și-a petrecut ultimii ani izolat la ferma sa din nordul Ucrainei. În acești ani, a tradus o mare parte din literatura vest-europeană în ucraineană, inclusiv pe Shakespeare, și și-a continuat studiile istorice. Kulîș a murit și a fost înmormântat la reședința sa de la hutorul Motronivka.

Activitate literară

În primii ani de studii la Universitatea din Kiev, Kulîș a intrat sub influența istoricului și omului de litere Mîhailo Maksîmovîci, care i-a îndreptat atenția către cultura sa natală ucraineană. Maksîmovîci a promovat eforturile literare ale lui Kulîș și i-a publicat câteva dintre primele povestiri. Prima sa lucrare mai lungă scrisă în ucraineană a fost poemul epic Ukraina (1843).

În Kiev, Kulîș a intrat, de asemenea, în contact cu nobilimea poloneză locală și a învățat limba poloneză, fapt care i-a permis să citească operele lui Adam Mickiewicz și ale altor autori de limbă poloneză. Locuind la Luțk, s-a împrietenit cu Stefan Zienowicz, un chimist și mineralog polonez care lucrase anterior la Universitatea din Kiev și avea relații strânse cu comunitatea poloneză din oraș. În timpul celei de-a doua perioade petrecute la Kiev, Kulîș l-a cunoscut pe scriitorul și criticul literar polonez Michał Grabowski, care i-a rămas prieten pe viață.

Datorită cunoștinței sale cu compatriotul lui Grabowski, anticarul Stanisław Świdziński, Kulîș a avut acces la documente valoroase despre istoria polono-ucraineană, inclusiv materiale din perioada cazacilor și a haidamacilor, precum și corespondența scrisă a hatmanului Pîlîp Orlîk, scrisori și documente ale familiei Hanenko și cronica lui Samiilo Velîcko.

Ca urmare a cercetărilor sale, Kulîș a creat mai multe romane istorice în limba ucraineană. Cea mai faimoasă contribuție a sa în acest domeniu a fost Ciorna rada (în ), care a fost dedicată unui eveniment istoric din vremea cazacilor. Autorul a fost activ și în scrierea istorică, compunând o scurtă istorie a Ucrainei în versuri (sub titlul Ukraina) și o lucrare mult mai amplă, Istoria vossoedinenia Rusi (în ), în trei volume. Aceasta din urmă se ocupa de epoca hatmanului Bogdan Hmelnițki din secolul al XVII-lea. Colecția sa în două volume de folclor ucrainean, Zapiski o Iujnoi Rusi (în ), își păstrează semnificația științifică până în prezent.

Împreună cu și Ivan Puliui, Panteleimon Kulîș a fost prima persoană cunoscută care a tradus întreaga Biblie în limba ucraineană modernă. Traducerea originală în ucraineană a Sfintei Scripturi a fost publicată la Viena, în 1903, de către Societatea Biblică Britanică și Străină.

Opinii

Fascinația inițială a lui Kulîș pentru cazaci, influențată de idealurile romantice ale tinereții sale, a făcut loc în cele din urmă unei viziuni critice asupra rolului lor istoric; spre sfârșitul vieții, el a tins să îi considere atât pe cazaci, cât și pe haidamaci drept mișcări distructive, lipsite de orice ideal de statalitate. În epilogul romanului Ciorna rada, Kulîș și-a exprimat opinia conform căreia ucrainenii, ca națiune, nu erau capabili să existe într-un stat propriu, ceea ce l-a condus ulterior spre susținerea alipirii Ucrainei la Rusia, provocând o atitudine negativă din partea majorității colegilor săi ucraineni.

Cu toate acestea, după adoptarea Ucazului de la Ems, Kulîș a recunoscut prejudiciul adus Ucrainei de dominația Moscovei și și-a îndemnat compatrioții să se angajeze într-o dezvoltare mai activă a literaturii și culturii ucrainene în Galiția. Kulîș considera că dezvoltarea culturală era calea prin care ucrainenii puteau fi transformați dintr-o „națiune etnografică” într-una „politică”. De asemenea, s-a opus ideii ca limba ucraineană să se bazeze exclusiv pe vorbirea populară, susținând includerea elementelor din vechea limbă literară în ucraineana modernă.

Kulîș nu s-a numărat printre susținătorii devotați ai așa-numitei școli „populiste” a istoriei ucrainene, care vedea societatea ucraineană ca fiind exclusiv democratică și aflată în opoziție directă cu aristocratismul polonez și cu rusificarea. În schimb, el considera cultura înaltă și tradiția etatică drept componente importante ale dezvoltării ucrainenilor ca națiune.

El a recunoscut potențialul ideii politice atotruse, considerând în același timp că stăpânirea poloneză asupra Ucrainei fusese un factor civilizator important pentru țară și a refuzat să privească dezvoltarea istorică a Ucrainei doar prin prisma istoriei căzăcești. În activitățile sale publice, Kulîș a depus eforturi pentru a realiza o reconciliere între națiunile poloneză, ucraineană și rusă.

Lucrări istorice Criticat pentru abordarea sa subiectivă, lipsa de rigoare științifică și viziunile sale în general controversate, Kulîș a avut, totuși, o anumită influență asupra dezvoltării istoriografiei ucrainene. Negarea capacității poporului ucrainean de a-și construi un stat nu se baza pe opoziția sa față de ideea de statalitate ucraineană ca atare, ci pe recunoașterea faptului că, în trecut și în timpul vieții sale, ucrainenilor le lipsea acel tip de grup social care să fie capabil să clădească un stat propriu. Spre deosebire de contemporanii săi, care vedeau rădăcinile națiunii ucrainene în epoca căzăcească, Kulîș considera că acestea proveneau din timpurile statului kievean.

Moștenire

Până la momentul morții sale, Kulîș rupsese relațiile cu majoritatea intelectualității ucrainene cu viziuni revoluționare din cauza conservatorismului său. Abia în anii 1910 a avut loc o revizuire a opiniilor sale, sub influența tinerei generații din literatura ucraineană. După Revoluția din 1917, activitățile lui Kulîș au devenit obiectul unor studii intense; totuși, în anii 1930, acestea au fost abandonate sub presiunea regimului sovietic. Ca urmare, operele lui Kulîș au fost de facto interzise, Ciorna rada și alte câteva texte fiind republicate abia în 1958.

Operele lui Kulîș au avut o influență semnificativă asupra formării intelectualității ucrainene și a viziunilor acesteia, introducând o perspectivă autohtonă ucraineană asupra istoriei, ca o contrapondere la ideologia imperială rusă.

La 7 august 2019, a fost creat un pentru a celebra împlinirea a 200 de ani de la nașterea lui Kulîș.

Adaptări Un serial de televiziune de nouă episoade a fost creat de Mîkola Zasîeev-Rudenko, pe baza romanului Ciorna rada, la Studiourile de Film Dovjenko, în anul 2000.

Note

Lectură suplimentară

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1819 Categorie:Nașteri pe 7 august Categorie:Decese în 1897 Categorie:Decese pe 14 februarie Categorie:Istorici ucraineni Categorie:Etnografi ucraineni Categorie:Scriitori ucraineni Categorie:Traducători ucraineni Categorie:Filozofi ucraineni Categorie:Bibliști Categorie:Traducători ai Bibliei Categorie:Traducători ai operelor lui William Shakespeare Categorie:Traducători din secolul al XIX-lea Categorie:Traducători din engleză Categorie:Traducători din poloneză