miniatura|Transnistria în raport cu Republica Moldova, Ucraina și România. Relațiile Moldova-Transnistria reprezintă relațiile politice și economice dintre Republica Moldova și Republica Moldovenească Pridnestroviană (Transnistria), o entitate nerecunoscută internațional, situată aproximativ între râul Nistru și frontiera recunoscută internațional a Republicii Moldova cu Ucraina.

În timpul dizolvării Uniunii Sovietice, tensiunile politice din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească au dus la declararea independenței Transnistriei față de Moldova, culminând cu Războiul Transnistrean din 1992. Ca parte a acordului de încetare a focului care a pus capăt războiului, a fost înființată o Comisie Comună de Control, compusă din forțe moldovenești, transnistrene și rusești, pentru a supraveghea zona demilitarizată situată în regiunea transnistreană. Negocierile sunt susținute de Federația Rusă, Ucraina, Statele Unite, Uniunea Europeană și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Istorie

1924–1990 Proclamarea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldovenești în 1924 a stabilit statutul Transnistriei ca stat autonom.

În 1941, forțele române aliate cu Germania în cel de-al Doilea Război Mondial au atacat URSS și au capturat Transnistria. În perioada 1941-1944, Guvernământul Transnistriei a fost un guvernorat al Regatului României. URSS a recucerit Moldova în 1944, iar Transnistria a devenit parte a nou-createi Republici Sovietice Socialiste Moldovenești. alt=Historical map of the region|miniatura|Modificări ale frontierei transnistrene: albastrul reprezintă teritoriul românesc până în 1940 ; portocaliul reprezintă Transnistria actuală; galbenul reprezintă Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ; linia roșie reprezintă Moldova după Războiul Rece ( 1991 ), iar linia portocalie reprezintă Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească . În 1990, partea de est a RSSM și-a declarat independența în cadrul URSS sub numele de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Pridnestroviană. Președintele sovietic Mihail Gorbaciov a semnat un decret care anula deciziile luate de Deputații Poporului din Transnistria.

1991-prezent După dizolvarea URSS în 1991, tensiunile subiacente dintre Transnistria și Moldova au culminat cu Războiul Transnistrean din martie-iulie 1992. Înainte de război, opoziția față de naționalismul moldovenesc a crescut. Soldații ruși s-au alăturat separatiștilor în timpul conflictului, membrii Armatei a 14-a Gardă Rusă furnizând arme noii forțe militare transnistrene. Încetarea focului din iulie a acelui an a creat o zonă de securitate compusă din cinci batalioane rusești, trei batalioane moldovenești și două batalioane din Transnistria. În timpul războiului, unele sate din centrul Transnistriei s-au revoltat împotriva autorităților separatiste.

Comisia Unificată de Control (formată din forțe moldovenești, transnistrene și rusești) supraveghează zona de securitate, iar OSCE este observator. Republica Moldova se opune prezenței forțelor rusești în Transnistria, susținând că aceasta le încalcă suveranitatea. Neutralitatea Moldovei este codificată în constituția sa: „Republica Moldova își declară neutralitatea permanentă și nu admite staționarea de unități militare străine pe teritoriul său”.

În 1994, Rusia și Republica Moldova au semnat un acord prin care Rusia își va retrage trupele la trei ani după ratificare; cu toate acestea, Duma Rusă nu l-a ratificat.

Memorandumul de la Moscova din 1997, cunoscut și sub numele de memorandumul Primakov, este un acord semnat de președintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi, și președintele Transnistriei, Igor Smirnov, care stabilește relații juridice și statale între Moldova și Transnistria.

În timpul Summitului OSCE din 1999 de la Istanbul, Rusia s-a angajat să își retragă trupele din Transnistria până la sfârșitul anului 2002. Din nou, Duma Rusă nu a ratificat acordurile de la Istanbul.

Memorandumul Kozak din 2003 a fost o nouă încercare de a negocia soluții la dispută. Discuțiile dintre președintele moldovean Vladimir Voronin și președintele transnistrean Igor Smirnov au fost mediate de politicianul rus Dmitri Kozak. Un principiu fundamental al propunerii era crearea unei federații asimetrice, în care Moldova să constituie majoritate, iar Transnistria minoritate. Propunerea ar fi permis Transnistriei să respingă viitoarele modificări ale constituției noii federații și ar fi permis un contingent rus de menținere a păcii în Transnistria până în 2020.

În 2005, SUA și UE s-au alăturat negocierilor moldo-transnistrene în calitate de observatori. Negocierile, care au inclus Rusia, Ucraina și OSCE, au devenit cunoscute sub numele de formatul 5+2 (sau discuții 5+2). Între 2006 și 2011 au avut loc negocieri informale, din cauza frustrării Transnistrei față de încercările Moldovei și Ucrainei de a monitoriza granița disputată.

În 2005, Moldova a adoptat o lege privind „prevederile de bază ale statutului juridic special al așezărilor din stânga Nistrului (Transnistria)”, care a creat Unitățile Administrativ-Teritoriale ale Malului Stâng al Nistrului (o regiune autonomă a Moldovei). La cererea președintelui moldovean Voronin și a președintelui ucrainean Viktor Iușcenko, UE a lansat EUBAM pentru a ajuta la limitarea activității criminale transfrontaliere. Potrivit Comisiei Europene, EUBAM are trei obiective centrale: „să contribuie la consolidarea capacităților generale de gestionare a frontierelor și a vămilor și a abilităților Republicii Moldova și Ucrainei de a combate criminalitatea transfrontalieră și organizată, să apropie standardele autorităților de frontieră și de aplicare a legii de cele ale UE și să asiste Republica Moldova și Ucraina în îndeplinirea angajamentelor asumate în temeiul Planurilor de acțiune ale Politicii europene de vecinătate (PEV) și al Acordurilor de parteneriat și cooperare (APC)”.

Pe 3 martie 2006, Ucraina a introdus noi reglementări vamale la frontiera sa cu Transnistria. Ucraina a declarat că va importa mărfuri din Transnistria numai cu documente procesate de birourile vamale moldovenești, ca parte a protocolului vamal comun convenit între Ucraina și Moldova la 30 decembrie 2005. Companiile transnistrene care doresc să exporte în Ucraina și în statele membre ale Comunității Statelor Independente trebuie să fie înregistrate în Republica Moldova. Noul acord vamal a fost criticat în Transnistria, ministrul Economiei, Elena Cernenko, declarând că blocada de facto a costat Transnistria 2-2,5 milioane de dolari pe zi.

Pe 17 septembrie 2006, în Transnistria a avut loc un referendum prin care alegătorii au fost rugați să aleagă între renunțarea la independență și aderarea la Republica Moldova sau revendicarea independenței și, eventual, aderarea la Federația Rusă în viitor. Referendumul a favorizat integrarea Rusiei în cea moldovenească, cu 98,07% la 96,61%. OSCE, UE și multe alte state, inclusiv România, Bulgaria și Turcia, nu au recunoscut rezultatele referendumului.

Într-o rezoluție NATO din 18 noiembrie 2008, Rusia a fost îndemnată „să își respecte angajamentele asumate la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 și să își retragă prezența militară ilegală din regiunea transnistreană a Moldovei în viitorul apropiat”.

În 2012, Vadim Pisari, un civil moldovean, a trecut cu mașina printr-un punct de control dintr-o zonă de securitate și a fost rănit mortal de un soldat rus. Moldovenii au protestat, în special în fața ambasadei Rusiei la Chișinău pentru retragerea trupelor ruse din regiune.

La 20 septembrie 2017, Parlamentul Transnistriei a aprobat în unanimitate o cerere adresată Organizației Națiunilor Unite pentru acordarea statutului de observator. Cererea, transmisă secretarului general al ONU, António Guterres și președintelui Adunării Generale, Miroslav Lajčák, solicita ONU să înființeze un grup de lucru internațional permanent și să condamne acțiunile care duc la „încălcarea drepturilor și libertăților inalienabile și creșterea tensiunilor în întreaga regiune”.

La 22 iunie 2018, Republica Moldova a prezentat o rezoluție ONU prin care solicita „retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Transnistria”.

Relații economice Nu există reprezentanțe, consulate sau ambasade ale Republicii Moldova în Transnistria. Deși Rusia nu recunoaște Transnistria ca stat independent, aceasta menține un consulat la Tiraspol.

Relațiile economice moldo-transnistrene sunt caracterizate de crize și presiuni. Deși o parte semnificativă a potențialului industrial al Moldovei se află în Transnistria (în beneficiul economiei acesteia din urmă), o serie de crize economice au sporit tensiunile dintre cele două părți.

În 1990, Transnistria era responsabilă pentru peste 40% din PIB-ul Moldovei și 90% din aprovizionarea cu energie electrică a acesteia. După ce Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în 2014, Transnistria putea exporta bunuri către UE fără taxe vamale. Drept urmare, 27% din exporturile transnistrene au fost direcționate către statele membre ale UE, iar exporturile către Rusia au scăzut la 7,7%.

Economia transnistreană, bazată pe exporturi, are mai multe dificultăți în a accesa piețele internaționale, iar oportunitățile de a atrage investiții străine sunt limitate. Acest lucru a dus la o creștere a emigrației în masă și a economiei subterane. Din cauza lipsei de recunoaștere internațională a Transnistriei, este mai dificil să se întreprindă acțiuni în justiție împotriva companiilor asociate cu economia subterană.

Note

Vezi și

Războiul din Transnistria Recunoașterea internațională a Transnistriei Relațiile dintre Republica Moldova și România Relațiile dintre Republica Moldova și Rusia Relațiile dintre Republica Moldova și Ucraina Relațiile dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii Relațiile dintre România și Transnistria Relațiile dintre Rusia și Transnistria Relațiile dintre Ucraina și Transnistria Relațiile dintre Statele Unite și Transnistria

Categorie:Politica în Transnistria Categorie:Separatism în Republica Moldova