Categorie:Strategie militară Categorie:Legile războiului dreapta|miniatura|Reprezentanți la bordul USS Missouri pentru a efectua capitularea Japoniei la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Predarea, în termeni militari, este renunțarea la controlul asupra teritoriului, combatanților, fortificațiilor, navelor sau armamentului către o altă putere. O capitulare poate fi realizată pașnic sau poate fi rezultatul unei înfrângeri în luptă. Un stat suveran se poate preda în urma înfrângerii într-un război, de obicei prin semnarea unui tratat de pace sau a unui acord de capitulare. O capitulare pe câmpul de luptă, fie de către indivizi, fie la ordinul ofițerilor, are ca rezultat, în mod normal, faptul că cei care se predau devin prizonieri de război.
Semne și gesturi de predare miniatura|Trupele Regimentului Suffolk predându-se japonezilor după Bătălia de la Singapore, 1942. Un steag alb sau o batistă albă este adesea folosită sau concepută ca un semnal al dorinței de capitulare, dar în dreptul internațional, aceasta reprezintă pur și simplu dorința de a discuta o negociere care poate sau nu duce la o capitulare formală.
Combatanții individuali pot indica o capitulare aruncând armele și ridicând mâinile goale și deschise deasupra capetelor.
Un comandant de tanc care se predă ar trebui să îndrepte turela tancului în direcția opusă combatanților adverși, deși este posibil să fie nevoiți să părăsească tancul pentru a semnala clar predarea.
Steagurile și însemnele sunt coborâte sau înfășurate, iar drapelele navelor sunt arborate.
Conform unui pliant dat trupelor Imperiului Britanic înainte de debarcările de la Gallipoli, „soldații turci își manifestă, de regulă, dorința de a se preda ținând patul puștii în sus și fluturând haine sau cârpe de orice culoare”. Pliantul susținea că „Un steag alb adevărat ar trebui privit cu cea mai mare suspiciune, deoarece este puțin probabil ca un soldat turc să dețină ceva de acea culoare”, sugerând că un steag alb ar fi folosit într-un act de perfidie.
Proces miniatura|Instrumentul de capitulare pakistanez la Dhaka pe 16 decembrie 1971, în urma victoriei Indiei în războiul indo-pakistanez din 1971. Când părțile convin asupra unor termeni, predarea poate fi condiționată (partea care se predă este de acord să se supună numai după ce învingătorul face anumite promisiuni). Liderii grupului care se predă negociază privilegii sau compensații pentru timpul, cheltuielile și pierderile de vieți omenești salvate de învingător prin oprirea rezistenței.
În schimb, într-o capitulare la discreție (capitulare necondiționată), învingătorul nu face promisiuni privind tratamentul și definește unilateral tratamentul părții învinse. Un exemplu timpuriu de capitulare militară este înfrângerea Cartaginei de către Imperiul Roman la sfârșitul celui de-al Doilea Război Punic. În mod normal, un beligerant va fi de acord să se predea necondiționat numai dacă este complet incapabil să continue ostilitățile.
În mod tradițional, o ceremonie de capitulare era însoțită de onorurile războiului.
A Treia Convenție de la Geneva prevede că prizonierii de război nu trebuie să fie maltratați sau abuzați.
Predare falsă
miniatura|Utilizarea Calului Troian de către greci în Războiul Troian a fost descrisă de surse moderne ca un exemplu antic de perfidie. Predarea falsă este un tip de perfidie în contextul războiului și este o crimă de război în temeiul Protocolului I la Convenția de la Geneva. Predările false sunt de obicei folosite pentru a scoate inamicul din adăpost și a-l ataca prin surprindere, dar pot fi folosite și în operațiuni mai ample, cum ar fi în timpul unui asediu.
Note
Vezi și
Capitulare Debellatio Predare necondiționată