miniatura|Atacul (Hyökkäys), o pictură în ulei din 1899 realizată de Edvard Isto, care înfățișează rusificarea Finlandei ca un vultur bicefal. miniatura|Senatul finlandez din 1917, cu prim-ministrul Pehr Evind Svinhufvud în capul mesei. Observați portretul lui Alexandru I al Rusiei în fundal. Finlanda și-a declarat independența pe 6 decembrie 1917. A avut loc la scurt timp după Revoluția din Octombrie, care i-a adus pe bolșevici la putere în Rusia. Declarația formală de independență a fost doar o parte a lungului proces care a dus la independența Finlandei, care se considera suverană și independentă de Rusia, încălcând astfel obligațiile legate de statutul său de Mare Ducat al Finlandei.
Istorie
Proclamația Împărătesei Elisabeta din 1742 miniatura|Karl Peter Ulrich de Holstein-Gottorp ales rege de Finlanda în 1742. miniatura|Decizia Sovietului Comisarilor Poporului de a recunoaște independența Finlandei, semnată de Vladimir Lenin, Lev Troțki, Grigori Petrovski, Iosif Stalin, Isaac Steinberg, Vladimir Karelin și Alexander Schlichter Ideea unei Finlande independente a fost ridicată pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, când regiunea făcea încă parte din Suedia. La 18 martie 1742, în timpul războiului ruso-suedez (1741–1743), împărăteasa Elisabeta a Rusiei a emis o proclamație adresată populației finlandeze. Proclamația promitea că Rusia va acorda Finlandei independența „ca țară liberă, sub stăpânirea niciunei puteri”, cu condiția ca finlandezii să înceteze rezistența împotriva forțelor rusești. Deși proclamația poate fi considerată propagandă de război, înființarea unui stat tampon finlandez, precum și posibila încorporare a Finlandei în Imperiul Rus, au fost discutate serios la Sankt Petersburg.
Ascensiunea identității naționale miniatura|Fecioara Finlandei și steagul albastru și alb. Potrivit profesorului Martti Häikiö, înainte ca o națiune să-și declare independența, aceasta trebuie să dezvolte o identitate națională și anumite instituții. Organele de conducere ale Finlandei au fost dezvoltate după 1809, când aceasta a fost „promovată ca națiune printre națiuni” (așa cum a declaratat țarul Alexandru I) prin devenirea unui Mare Ducat autonom sub țarul rus. Dieta Finlandei s-a întrunit regulat din 1863. Identitatea națională a crescut simultan cu naționalismul paneuropean. Johan Ludvig Runeberg și Elias Lönnrot au creat o imagine idealizată a poporului finlandez și a naturii finlandeze în anii 1830 și 1840. Marca finlandeză a fost introdusă ca monedă în 1860 de către Banca Finlandei, pe care Snellman a legat-o de argint în loc de rublă..
Discuțiile din 1917 După abdicarea țarului Nicolae al II-lea la 2 martie (15 martie NS) 1917, uniunea personală dintre Rusia și Finlanda și-a pierdut temeiul juridic întrucât acesta era Marele Duce al Finlandei.
Propunerea rezultată, aprobată de Guvernul Provizoriu Rus, a fost rescrisă în profunzime în Parlamentul finlandez și transformată în așa-numita Lege a Puterii, prin care Parlamentul a declarat că deține acum toate puterile legislative, cu excepția celor privind politica externă și chestiunile militare, și a declarat, de asemenea, că poate fi dizolvat doar de unul singur.
Încercarea de a instaura o monarhie în Finlanda a eșuat, iar în 1919, Kaarlo Juho Ståhlberg a devenit primul președinte. Primele alegeri parlamentare au avut loc în martie 1919.
Simboluri naționale Stema Finlandei, cu un leu încoronat pe câmp roșu, exista încă din perioada dominației suedeze. Parlamentul a ales un steag albastru și alb, care a fost arborat deasupra clădirii parlamentului pe 28 mai 1918. După Războiul Civil Finlandez, a fost ales.
Ziua Independenței Finlandei a fost declarată 6 decembrie și sărbătoare națională. Proiectul de lege pentru transformarea Finlandei într-o republică a fost adoptat de Dietă în 1919.
Note
Vezi și
Declarația de independență a Finlandei Heimosodat Istoria Finlandei
Categorie:Tratatul de la Brest-Litovsk Categorie:Istoria Finlandei