miniatura|Biserca Sărindar, 1869, A. Preziosi Mănăstirea Sărindar a fost un lăcaș de cult ortodox. Biserica a fost demolată în anul 1896, pe amplasamentul acesteia fiind ridicat ulterior Palatul Cercului Militar Național.
Istoric Prima construcție a fost realizată din lemn de către familia boierească a Cocorăștilor, pe un teren mlăștinos din apropierea viitoarei Grădini Cișmigiu. Potrivit pisaniei din 1652, voievodul Matei Basarab a decis să ridice pe același loc o biserică din piatră, mult mai trainică: „Făcând Domnia mea 40 de biserici, precum mă făgăduisem lui Dumnezeu, am îndeplinit cu aceasta pre care am zidit-o din temelie în locul unei bisericuțe vechi ce se zicea a Coconilor… și eu am numit-o Serindarul, lăsând tot hramul Adormirea Maicii Domnului, ca să fie pomenire părinților, nouă și fiilor noștri, amin”. Numele provine de la grecescul „saranda”, care se traduce prin „patruzeci” și se referă la numărul de biserici și mănăstiri întemeiate de voievod.
Biserica a fost refăcută în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în chiliile din jurul ei erau aduși bolnavii pentru a se vindeca prin harul unei icoane a Fecioarei, făcătoare de minuni.
Cutremurul din 1802 a dus la distrugerea aproape în totalitate a chiliilor, mănăstirea la rândul său suferind pagube însemnate. Lucrările de reparație au început în 1803, datorită unor boieri ai vremii cu dare de mână: familiile Cocorăscu, Filipescu și Ghica. Mănăstirea a fost restaurată și de domnitorului Grigore Ghica, acesta și-a închinat binefacerea momoriei tatălui său, banul Dumitrache Ghica, al cărui mormânt s-a aflat la Mănăstirea Sărindar până în 1833. La cutremurul din 1838, biserica a fost grav deteriorată, a fost lăsată de izbeliște, cu trecerea timpului s-a degradat. Restaurările din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deși bine intenționate, au afectat serios structura clădirii. Arhitectul Gaetan A. Burelly a modificat zidurile și a adăugat două turnuri masive pe o fundație instabilă, ceea ce a dus la înclinarea lor. Arhitecții Alexandru Orăscu și Carol Enderle au confirmat oficial faptul că biserica nu mai putea fi salvată. În 1884, decizia de demolare a fost aprobată de Mitropolie și de Primărie, iar în 1896 a fost demolată. Pe locul Sărindarului s-a ridicat în anul 1896, cu prilejul vizitei Impăratului Franz Josef, o fântână monumentală. Apoi, locul a fost cedat Ministerului de Război, care, între 1911-1923, a început construcția Cercului Militar Național, cunoscut până la sfârșitul perioadei comuniste sub denumirea de „Casa Centrală a Armatei”, actualul Palat al Cercului Militar Național.
Mănăstirea Sărindar a fost prima biserică din București unde, în noaptea de Paști din anul 1837, slujba cu toate cântările ei, a fost oficiată în limba română.
A găzduit momente importante pentru societatea românească, unul dintre acestea fiind căsătoria fostului premier român Mihail Kogălniceanu.
Note
Bibliografie
Constantin C. Giurescu. Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. București: Editura pentru Literatură, 1966 George Potra. Istoricul hanurile bucureștene. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1985
Categorie:Foste clădiri și structuri din București Categorie:Mănăstiri desființate din România Categorie:Biserici demolate Categorie:Clădiri demolate din București