Uniunea Patrioților Belaruși (UBP) a fost o organizație clandestină de tineret patriotic care a funcționat între 1945–1947 în orașele bieloruse Hlyboki și Pastavy.

Istoric Organizația a fost fondată în toamna anului 1945 de către elevii Școlii Pedagogice Glubokoe, cu participarea elevilor școlilor secundare din Glubokoe. Majoritatea membrilor Uniunii Patrioților Belaruși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost membri ai Uniunii Tineretului Belarus, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra conștiinței lor naționale. După eliberarea teritoriului RSSB de sub administrația germană, au avut loc schimbări în procesul educațional și a început rusificarea totală a instituțiilor de învățământ.

Elevii școlii pedagogice Vasil Myadelets, Anton Furs și un elev al școlii nr. 1 din Hlybokaye, Ales Iurșevici, au ajuns la decizia de a crea o organizație care să se opună rusificării. Ideea principală a organizației este de a uni oameni cu aceleași idei în jurul cauzei belaruse, de a le extinde influența asupra celorlalți. La sfârșitul anului 1945, nucleul organizației a fost format, Vasil Myadelets a fost ales președinte, iar Anton Furs secretar. Potrivit lui Anton Furs, SBP nu era o organizație politică, scopul său fiind de a extinde conștiința de sine națională în rândul oamenilor cu care membrii organizației urmau să trăiască și să lucreze, în special cu școlarii.

Printre principalele prevederi ale programului UPB s-au numărat adevărata statalitate și independență belarusă, statalitatea limbii bieloruse, steagul alb-roșu-alb și stema Pahonya.

Organizația avea o structură clar definită: existau funcții de președinte și secretar. Organizația era împărțită în „grupuri de cinci persoane”, în care fiecare membru îi cunoștea pe ceilalți patru și pe președinte. Toată munca se desfășura în „grupuri de cinci”. Nu existau întâlniri sau conferințe și se luau măsuri de disimulare. Noii membri erau aleși pe baza recomandărilor. Pentru a se alătura organizației, se depunea un jurământ, al cărui text era scris de Ales Iurșevici. După depunerea jurământului, o persoană era înscrisă în lista generală a membrilor (lista a ars în timpul incendiului împreună cu arhiva).

Pe 25 martie 1946, membrii Republicii Populare Belaruse au depus jurământul solemn, cu ocazia celei de-a 28-a aniversări a declarării independenței Republicii Populare Belarus. Jurământul a fost depus în apartamentul Lidziei Nesterovici. La acesta au participat Lidziei Nesterovici, Vasil Myadelets, Anton Furs, Maria Byalevich (Babich), Liudmila Krasnadubskaia, surorile Elena și Larisa Barsuk. Jurământul a fost citit sub un steag alb-roșu-alb cu imaginea Chase-ului, trimis de membrii grupului Postau „Pentru Belarus”.

Participanții s-au întâlnit, au discutat despre evenimentele din domeniul educației, din oraș și din țară. Au stat de vorbă cu studenți familiarizați și i-au pregătit pe noii participanți pentru aderarea la SBP.

În cadrul organizației unite nu exista un organ de conducere comun. S-a convenit că se vor ține întâlniri periodice în Hlyboki și Pastavy, unde vor fi coordonate acțiunile comunităților.

În primăvara anului 1946, a fost absolvit al treilea an al colegiilor de formare a profesorilor, iar unii membri ai SBP și-au găsit de lucru în școli.

Membrii grupării Pastavy se bucurau de încrederea lui Oleg Stakhovsky, un ofițer MGB care se dădea drept membru al unei organizații antisovietice și incita la terorism. Este posibil să fi existat și alți provocatori, deoarece, potrivit Alesiei Umpirovich, întreaga clasă din Pastavy știa despre existența organizației.

Comunitatea „Pentru Belarus” Pastavy Comunitatea „Pentru Belarus” a fost fondată în toamna anului 1945 de elevii Școlii Pedagogice din Pastavy, Mikola Asienko, Ales Dzik, Ales Adamovich. Impulsul pentru crearea sa a fost și rusificarea educației, notele fiind reduse pentru răspunsurile în limba belarusă. Unii elevi ai Școlii Pedagogice din Hlybokaye au fost forțați să se transfere la Școala Pedagogică din Postavy din diverse motive. Printre aceștia s-a numărat și Valentin Lahunyonok, care era deja pregătit să intre în SBP din Hlybokaye. În iarna anului 1945, acesta a vizitat foști colegi din Hlybokaye și a raportat că o comunitate patriotică de tineret „Pentru Belarus” fusese de fapt creată în Postavy. Momentul exact al creării comunității nu este cunoscut. Comunitatea din Postavy exista probabil înainte de sosirea lui Lahunyonok. S-au stabilit contacte între organizațiile din Hlybokaye și Postavsk.

La începutul anului 1946, a fost format nucleul organizației: președinte - Mikola Asinenko, secretar - Ales Adamovich, trezorier - Lina Borouka. Asociația nu era o organizație politică. Se planificase ca activitatea să aibă ca scop promovarea limbii și culturii belaruse și combaterea rusificării.

Pe 8 martie 1946, un partid de tineret a ținut o întâlnire în apartamentul Ninei Asienko, unde Mikola Asienko a anunțat solemn existența organizației „Pentru Belarus”. Pe 25 martie 1946, în satul Romelki, raionul Pastavy, membrii comunității au ținut o ceremonie de depunere a jurământului la casa lui Mikola Asienko. Jurământul a fost depus sub un steag alb-roșu-alb cu imaginea Vânătorii, pictat de Alesya Umpirovich (Blânăscă).

În primăvara anului 1946, la o întâlnire de la Hlîboki, s-a convenit unirea grupului Postov „Pentru Belarus” și a organizației Hlîboki a Patrioților Belaruși. A fost adoptată denumirea generală: Uniunea Patrioților Belaruși.

Arestări și soartă ulterioară În februarie 1947, MGB a efectuat arestări ale membrilor SBP. Pe 8 februarie, Vasil Myadelets și Anton Furs au fost arestați. Ulterior, arestările au continuat, elevii au fost luați de la lecții, iar profesorii care erau membri ai SBP au fost arestați.

La Minsk, 34 de membri ai SBP au fost condamnați în perioada 16-20 iunie 1947. Vasil Myadelets, Anton Furs și Mikola Asinenko au fost condamnați la moarte, dar din cauza abolirii pedepsei cu moartea la 20 mai 1947, au fost condamnați la 25 de ani de închisoare. La Polotsk, în perioada 11-12 noiembrie 1947, Leonid Kazak, Piotr Spirkovich, Maria și Ivan Babich, precum și Elena și Larisa Barsuk au fost condamnați. În 1948, Mikola Konan, Stas Savik și Alesya Umpirovich au fost condamnați la Polotsk. Doi părinți, Lyavon Umpirovich și Anna Babich, au fost condamnați la 10, respectiv 6 ani, pentru nedenunțarea copiilor lor. Lyavon Umpirovich a murit într-o închisoare din Minsk. Un membru al grupării Hlybokaje din cadrul SBP, Viktar Dylevich, a scăpat de pedeapsă fugind în Polonia. Michal Dzeravianka a fost singurul care a fost achitat, deoarece nu aparținea cu adevărat organizației: în timpul procesului a fost eliberat imediat din sala de judecată.http://slounik.org/154781.html Біяграфія Міхала Дзеравянкі

Membrii și-au ispășit pedepsele în lagăre de muncă. În 1955-1956, toți membrii au fost eliberați. În anii 1990, a început reabilitarea individuală a membrilor SBP.

Membrii

Grupul Gluboc Vasil Myadelets (cap) Anton Furs (secretar) Viktor Babici Ivan Babici Maria Belevich (Babich) Leonid Bogovich Elena Barsuk Larisa Barsuk Albert Batsyanovsky Lev Belevich Viktor Dylevich Terenty Evdokimov Leon Kazak Gordey Klimansky Nikolai Konan Liudmila Krasnadubskaia Tamara Lagun (Bursuc) Lidzia Nesterovici Nikolai Pochopka Justin Protas Stanislav Savik Piotr Spirkovici Oleg Tabola Michal Schumann Pavel Schuman Alexandru Iurșevici Membrii din alte grupuri Mykola Asinenko (șef) Ales Adamovich (secretar) Nina Asinenko Ales Amelyanovich Angelina Borovka Ivan Borovka Michal Derevyanko Alexandru Dikiy Semion Kasarevskiy Valentin Lagunyonok Pavel Lapuszynski Vladimir Lișenok Elena Matsuk Yanka Rymdzenok Evgheni Sidorovich Viktor Stakhovsky Alesya Umpirovich Mikola Țerașkevici

Note

Legături externe

Categorie:Organizații clandestine antisovietice din Belarus Categorie: Fondări în 1945 Categorie: Belarus