Ion Lăceanu () este un interpret român de muzică populară și instrumentist, cunoscut pentru interpretarea la instrumente tradiționale de suflat și pentru folosirea unor mijloace sonore neobișnuite, precum frunza și solzul de pește. Este supranumit „Omul orchestră”, apelativ legat de capacitatea sa de a cânta la nouă instrumente, printre care cimpoiul, cavalul, ocarina, solzul de pește și frunza. Cariera sa artistică a inclus activitate scenică în România și în străinătate, cu apariții consemnate în 58 de țări.

Biografie Ion Lăceanu s-a născut la 7 mai 1936, în satul Săceni din județul Teleorman. Talentul muzical l-a moștenit de la tatăl său, Ștefan Lăceanu, virtuoz al fluierului, de la care a primit primul fluier la vârsta de 12 ani.

A învățat fluierul și cavalul în copilărie, iar ulterior a introdus în repertoriul său instrumental cimpoiul și solzul de pește. Înainte de profesionalizarea în muzică, a avut pregătire de electrician. Carieră artistică Activitatea artistică a lui Ion Lăceanu s-a desfășurat pe parcursul a mai multe decenii, într-un repertoriu construit în jurul instrumentelor populare de suflat și al cântecului popular muntenesc. A cântat la fluier, cimpoi, caval, tilincă, tigvă, ocarină și nai, precum și la frunză de tei, pai de ovăz și solz de pește. Pentru interpretarea la solz de pește folosea solzi de crap, păstrați astfel încât să nu se usuce înaintea spectacolelor. Repertoriul vocal a inclus cântece ale căror texte au fost scrise de el sau culese din zona natală, inclusiv din satele Necșești și Sfințești din județul Teleorman.

Ion Lăceanu a început să cânte din fluier în spectacole organizate la căminul cultural din localitatea sa natală. În 1953 a participat la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților de la București, unde a obținut Premiul I și Medalia de aur. După festival, dirijorul Ionel Budișteanu l-a angajat la Orchestra de muzică populară a Sfatului Popular al Capitalei, formație devenită ulterior ansamblul folcloric „Perinița”. Lăceanu a rămas în ansamblul „Perinița” timp de 20 de ani.

În perioada activității la „Perinița”, și-a extins repertoriul instrumental de la fluier la caval, ocarină, solz de pește și cimpoi. Pentru cimpoi l-a avut ca îndrumător pe Marin Chisăr. În 1973, folcloristul Harry Brauner l-a numit „om-orchestră”, apelativ legat de capacitatea sa de a cânta la mai multe instrumente populare.

În 1970 a intrat în orchestra condusă de Gheorghe Zamfir, cu care a susținut timp de trei ani concerte în Europa, în special în Franța și Germania. Ulterior, a făcut parte timp de șapte ani din orchestra lui Radu Simion, alături de care a participat la turnee internaționale. În 1982 și-a înființat propria formație folclorică, „Rapsodia Carpaților”, cu care a susținut apariții în țări europene, în Japonia și în Statele Unite ale Americii.

Repertoriul lui Lăceanu a rămas legat de folclor, iar succesul său în străinătate a fost asociat cu interpretarea la mai multe instrumente populare. Pentru publicul românesc a inclus și repertoriu vocal, fără a renunța la componenta instrumentală. A cântat în mai multe restaurante bucureștene, între care „Hora”, „Crama Domnească”, „Hunedoara”, „Olimp”, „Sudului” și „Trocadero”.

Cariera internațională a lui Lăceanu a inclus apariții în 58 de țări și a cântat pentru 17 șefi de state și personalități politice de prim rang, printre care 3 președinți americani, John F. Kennedy, Richard Nixon, Jimmy Carter, Mihail Gorbaciov, Kim Ir Sen, Ho Și Min și șeful ONU, Kofi Anan. În biografia sa publică sunt menționate și apariții în fața unor personalități culturale, între care Arthur Rubinstein și Salvador Dalí. Până în anii 2000, Lăceanu realizase 18 casete și 16 discuri.

În anii 2010 și la începutul anilor 2020, Lăceanu a continuat să cânte în București, inclusiv în localuri din Centrul Vechi. Activitatea sa scenică regulată a fost afectată de restricțiile introduse în timpul pandemiei de COVID-19.

Stil interpretativ Profilul artistic al lui Ion Lăceanu este legat de folosirea unor instrumente sau mijloace sonore asociate folclorului românesc. Între instrumentele sale principale se numără fluierul, cavalul, cimpoiul, ocarina și naiul, iar între mijloacele sonore neconvenționale se află frunza și solzul de pește.

Discul Ion Lăceanu et ses cinq instruments folkloriques roumains îl prezintă prin cinci instrumente: fluier, caval, cimpoi, ocarină și solz de pește. Piesele de pe acest disc includ titluri cu trimitere la spațiul muntenesc și la zona Teleormanului, precum Geamparalele din Teleorman, Sîrba de la Săceni și Hora de la Videle.

Viața personală Ion Lăceanu a fost căsătorit cu Anastasia Lăceanu, decedată în 2016. După moartea soției și după reducerea activității scenice, s-a mutat într-un cămin pentru vârstnici din București. Decizia a fost legată de singurătatea resimțită după decesul soției și de nevoia de companie zilnică. În anii 2020, Lăceanu locuia la cămin și era vizitat de fiul său, Robert.

Discografie selectivă

Ion Lăceanu - LP, Electrecord, 1973. Ion Lăceanu et ses cinq instruments folkloriques roumains — LP, Disques Déesse, 1973. Pe la noi, pe la Peretu - LP, Electrecord, 1985. Omul orchestră - album, Electrecord, 2004. Romania: Wild Sounds from Transylvania, Wallachia & Moldavia - compilație, 1997.

Note

Legături externe

Ion Lăceanu pe youtube Electrecord

Categorie:Nașteri în 1936 Categorie:Nașteri pe 7 mai Categorie:Interpreți de muzică populară românească Categorie:Instrumentiști români în viață Categorie:Oameni din județul Teleorman