Ofensiva de la Narva (18–24 martie 1944) a fost o campanie militară purtată între german și pentru controlul Istmului Narva. La momentul operațiunii, Iosif Stalin era direct interesat de cucerirea Estoniei, considerând-o o condiție prealabilă pentru a forța Finlanda să iasă din război. Atacul sovietic cu blindate de la gara Auvere a fost oprit de . Lupte crâncene au continuat timp de încă o săptămână, până când forțele sovietice, după ce au suferit pierderi grele, au trecut în defensivă.

Context

Eșecul din ofensiva precedentă de la Narva a venit ca o surpriză neplăcută pentru conducerea , care a pus eșecul pe seama sosirii proaspăt mobilizatei , ai cărei militari erau puternic motivați să reziste în fața iminentei reocupări sovietice. De la începutul lunii ianuarie, Frontul din Leningrad pierduse 227.440 de soldați (morți, răniți sau dispăruți), ceea ce reprezenta mai mult de jumătate din efectivele care participaseră la . Ambele tabere au trimis în grabă întăriri. Armata a 59-a a fost adusă la Narva, iar a fost plasat sub comanda Frontului din Leningrad. În urma acestor mișcări de trupe, sectorul Narva a înregistrat în martie 1944 cea mai mare concentrație de forțe de pe întregul Front de Răsărit.

Confruntările anterioare Nou-sosita Armată a 59-a a atacat spre vest din capul de pod Krivasoo, situat la sud de orașul Narva, și a încercuit punctele fortificate ale Diviziei 214 Infanterie și ale celor două Batalioane Estoniene de Est. Rezistența unităților încercuite a oferit comandamentului german timp suficient pentru a transfera un pluton din Regimentul 23 de Panzergrenadieri SS „Norge” și pentru a opri înaintarea unităților Armatei a 59-a.

Planul operațiunii Obiectivul ofensivei sovietice era cartierul general al Corpului XXXXIII de Armată de pe înălțimea Lastekodumägi din Munții Albaștri, aflată lângă autostrada Narva–Tallinn, la șaisprezece kilometri vest de Narva. Defensiva germană era structurată ca o rețea de poziții fortificate dispuse între dealuri și calea ferată.

Ordinea de bătaie

Germani – Comandamentul de Artilerie Nr. 113 Un escadron de tancuri din cadrul – Locotenent

Sovietici Corpul 6 de Pușcași – General-maior Semion Mikulski 3 divizii Corpul 109 de Pușcași – General-maior Ivan Alferov 3 divizii Regimentele 46, 260 și 261 Independente de Gardă de Tancuri Grele și Regimentul 1902 de Artilerie AutopropulsatăОперация "Нева-2" http://www.rkka.ru/memory/baranov/6.htm capitolul 6, Baranov, V.I., Armour and people, dintr-o colecție "Tankers in the combat for Leningrad" Lenizdat, 1987 (Баранов Виктор Ильич, Броня и люди, из сборника "Танкисты в сражении за Ленинград". Лениздат, 1987) Corpul 3 de Artilerie de Ruptură – General-maior N. N. Jdanov Corpul 3 de Gardă de Tancuri – General-maior I. A. Vovcenko

Desfășurarea luptelor Cele șase divizii sovietice, vehiculele blindate și artileria Corpului 109 de Pușcași, împreună cu nou-sositul Corp 6 de Pușcași, au atacat pozițiile slăbite ale Diviziei 61 Infanterie care apăra gara Auvere. Regimentul 162 de Grenadieri a fost puternic destabilizat de bombardamentul masiv de artilerie și de atacurile aeriene pregătitoare. Regimentul 930 sovietic a reușit să străpungă linia subțiată de apărare a Diviziei 61 Infanterie până la calea ferată, avansând direct spre cartierul general al Corpului XXXXIII de Armată. Șase tancuri sovietice T-34 au fost însă distruse de cele două tancuri Tiger comandate de locotenentul , ceea ce a obligat infanteria sovietică să se retragă.

Pierderi Partea germană a susținut că, în perioada 17–22 martie, Batalionul 502 de Tancuri Grele a distrus 38 de tancuri, 4 tunuri autopropulsate și 17 tunuri de asalt sovietice.Wilhelm Tieke (2001). Tragedy of the faithful: a history of the III. (germanisches) SS-Panzer-Korps. Winnipeg: J.J. Fedorowicz Publishing.

Urmări

Grupul de luptă () condus de Brigadeführer a trecut la acțiune. Acest kampfgruppe a distrus flancul estic al capului de pod sovietic la 6 aprilie. Încurajat de acest succes, Strachwitz a încercat să elimine întregul cap de pod, însă nu a putut continua din cauza dezghețului de primăvară, care a transformat mlaștina într-un teren impracticabil pentru tancurile sale. Până la sfârșitul lunii aprilie, ambele tabere își epuizaseră reciproc forțele. O acalmie temporară s-a instalat pe front până la sfârșitul lunii iulie 1944.Toomas Hiio (2006). "Combat in Estonia in 1944". In Toomas Hiio; Meelis Maripuu; Indrek Paavle (eds.). Estonia 1940–1945: Reports of the Estonian International Commission for the Investigation of Crimes Against Humanity. Tallinn. pp. 1035–1094.

Note

Categorie:Bătăliile Estoniei Categorie:Bătălii ale Uniunii Sovietice