Hinomarubentō

thumb|upright|280px|Hinomarubentō thumb|120px|Drapelul Japoniei thumb|Makunouchi bento. În partea dreaptă este un hinomaru bento. Hinomarubentō este un tip de bentō din Japonia. Constă într-o cutie de bentō umplută cu orez în centrul căruia este așezată o singură prună murată umeboshi pe post de garnitură. Numele provine de la asemănarea cu designul drapelului Japoniei, cunoscut ca Hinomaru. Este cunoscut în special pentru că a fost încurajat ca masă în timpul războiului, cu ocazia Zilei Serviciului pentru Dezvoltarea Asiei (prima zi a fiecărei luni), fiind considerat unul dintre alimentele reprezentative ale acelei perioade de război.

Valoare nutritivă Din punct de vedere al nutriției, o masă compusă doar din orez și umeboshi este lipsită de proteine și vitamine și, la prima vedere, duce lipsă de calorii. S-a subliniat faptul că, în special pentru tinerii aflați în creștere, nu se poate spune sub nicio formă că asigură un aport nutrițional suficient. Totuși, această combinație de orez și umeboshi este considerată utilă din mai multe aspecte.

În primul rând, în teoria alimentelor acide și alcaline, orezul este clasificat ca aliment acid, în timp ce umeboshi devine alcalin odată ajuns în organism. Există păreri conform cărora aciditatea orezului și alcalinitatea prunei umeboshi ajută la menținerea echilibrului acido-bazic în organism. De asemenea, se apreciază că, prin neutralizarea acidității orezului de către alcalinitatea din umeboshi, aceasta din urmă are rolul de a facilita absorbția majorității caloriilor din orez, transformându-se imediat în energie, fiind așadar considerată o masă ideală pentru munca fizică.

Componenta acră a prunei umeboshi provine din acid citric, care se găsește din abundență în fructul de ume. Unele analize sugerează că, deoarece acidul citric este esențial atunci când caloriile din alimente sunt consumate ca energie, orezul este transformat eficient în energie fără pierderi.

Pe lângă acestea, deoarece umeboshi are efecte puternice de sterilizare și detoxifiere, se spune că este o masă rațională care ajută la prevenirea stricării orezului și a toxiinfecțiilor alimentare. Datorită efectului său de recuperare după oboseală, este considerată o hrană potrivită și pentru muncitori. Ca urmare a acestor efecte ale prunei umeboshi, există chiar și un proverb: „Nu arunca sâmburele de umeboshi, că se va stârni o furtună pe mare”, sugerând că, dacă cineva naufragiază pe mare și păstrează sâmburele prunei din hinomaru bento, poate rezista foamei și setei.

Cu toate acestea, referitor la efectul de sterilizare și detoxifiere, la un hinomaru bento obișnuit acest efect acoperă doar orezul din imediata apropiere a prunei umeboshi. Din acest motiv, unele opinii sugerează că pruna ar trebui ruptă în bucăți mici și amestecată uniform în tot orezul.

Istorie Încurajarea în timpul războiului Din 1939 (anul 14 al erei Shōwa), ca parte a Mobilizării Spirituale Naționale din timpul războiului, prima zi a fiecărei luni a fost desemnată drept Ziua Serviciului pentru Dezvoltarea Asiei. S-a încurajat un stil de viață modest, consumându-se doar hinomaru bento în semn de solidaritate cu greutățile de pe câmpul de luptă. Ministerul Armatei a stabilit ziua de 7 a fiecărei luni drept „Ziua Hinomaru” și a vândut hinomaru bento la prețul de 7 sen pentru a strânge fonduri pentru sprijinirea soldaților. În cele din urmă, chiar și ekiben-urile (bento vândute în gări) de pe căile ferate au fost limitate exclusiv la hinomaru bento.

Unul dintre motivele din spatele promovării hinomaru bento a fost faptul că, la acea vreme, orezul era importat din Taiwan și Coreea și putea fi obținut relativ ieftin. Implementarea Sistemului de raționalizare a orezului a avut loc tot în 1939. În acea perioadă, încă nu exista o penurie severă de alimente, iar hinomaru bento, deși modest, a avut o anumită popularitate. Istoricul cultural Ogi Shinzō a subliniat că, deoarece japonezii aveau orezul ca aliment de bază și o înclinație puternică spre consumul unui singur fel de mâncare, nu au simțit regimul alimentar ca fiind extrem de dur doar pentru că garnitura se reducea la o prună umeboshi. Mai mult, fostul sat Minabegawa, mai târziu orașul Minabe din districtul Hidaka, prefectura Wakayama, era deja faimos pentru producția de umeboshi, iar cererea a crescut datorită apariției hinomaru bento. Ulterior a fost adoptat ca rație în Armata Japoneză unde a fost foarte apreciat, punând bazele brandului de prune Minabe.

Chiar și în Coreea aflată sub dominație colonială japoneză, ca parte a politicilor vizând asimilarea imperială, în august 1937 a fost instituită „Ziua Patriotică”, promovându-se aducerea de hinomaru bento la pachet. Începând cu 1939, exact ca în Japonia continentală, politica a fost întărită prin dedicarea primei zile din lună Zilei Serviciului pentru Dezvoltarea Asiei.

Hinomaru bento a fost încurajat în mod deosebit în școlile primare și școlile gimnaziale. Elevii aduceau hinomaru bento la școală pentru prânz. Copiii din familiile sărace aveau de obicei bento-uri în care cantitatea de orez era umflată cu resturi de legume, în timp ce copiii din familiile bogate, care puteau aduce orez alb curat cu o prună umeboshi de calitate superioară, deveneau o țintă a invidiei și urii. Era frecvent ca unii elevi să uite de Ziua Serviciului pentru Dezvoltarea Asiei și să adauge garnituri în bento, sau ca părinții, deși conștienți de regulă, să ascundă pe ascuns alte garnituri în orez pentru copiii lor aflați în creștere. După masă, era un obicei standard să se folosească capacul cutiei de bento pe post de vas pentru a bea ceai. Persoanele care și-au trăit copilăria în acele timpuri și-au amintit ulterior că au îndurat hrana frugală ca o formă de protejare a frontului de acasă sau că și-au suprimat preferințele alimentare în semn de recunoștință pentru soldații care luptau, în timp ce alții au declarat deschis că urau bento-ul cu o singură prună umeboshi, deoarece era prea fad.

Cutiile de bento din acea perioadă erau realizate în mare parte din aluminiu, iar acidul citric din umeboshi reacționa chimic și le perfora frecvent. Acest fenomen a contribuit la răspândirea prejudecății că „aluminiul nu este potrivit ca material structural”. Mai târziu a fost dezvoltat procesul de eloxare (Alumit), iar prin folosirea unor cutii de bento rezistente la coroziune s-a putut preveni formarea găurilor. Totuși, în primii ani postbelici de reconstrucție industrială, au existat numeroase produse din alumit de proastă calitate, motiv pentru care fenomenul găuririi cutiilor de către umeboshi a continuat să fie frecvent o perioadă de timp.

Așa cum s-a menționat anterior, designul hinomaru bento se suprapune cu imaginea drapelului național, motiv pentru care a căpătat și statutul de „bento patriotic”. Bento-urile având o singură prună umeboshi pe post de garnitură existau încă dinainte de război, și se speculează că în timpul războiului au fost denumite intenționat „hinomaru bento” pentru a incita patriotismul. Alături de sloganul rezoluției naționale „Nu voi dori nimic până când nu vom câștiga”, sintagma „hinomaru bento” a devenit un cuvânt la modă specific perioadei de război și era perceput ca un simbol al Zilei Serviciului pentru Dezvoltarea Asiei. Chiar și în romanul popular de la începutul erei Shōwa, Kaijin Nijū Mensō („Omul cu douăzeci de fețe”), a fost adăugată o scenă cu hinomaru bento pentru a simboliza cumpătarea. Pe de altă parte, au existat critici la adresa acestei mișcări, fiind catalogată drept formalism. Un comentariu din acea vreme menționa: „Le cer oficialilor să mănânce feluri de mâncare cu adevărat gustoase și să își dubleze eficiența. Publicul își dorește ca ei să execute eficient îndatoririle de serviciu, mult mai mult decât își dorește un hinomaru bento”.

Între 1940 (Shōwa 15) și 1944 (Shōwa 19), odată cu degradarea situației alimentare, gospodăriile au ajuns să poată consuma doar alimente de substituție, precum zeama de orez sau suiton. În acel moment, chiar și hinomaru bento a ajuns să fie privit ca un lux, ajungându-se în situația în care copiii care aduceau un hinomaru bento la școală erau uneori pedepsiți.

Perioada postbelică În perioada postbelică, hinomaru bento a rămas recunoscut ca unul dintre alimentele tipice ale perioadei de război, fiind folosit ca material educațional pentru a le prezenta generațiilor născute după război greutățile suferite în acea perioadă. Un exemplu este reprezentat de evenimentele în care persoanele ce au experimentat războiul își spun poveștile tinerilor, ocazii în care hinomaru bento este adesea reprodus ca o mâncare simbolică a acelor vremuri.

De asemenea, chiar și în perioada Heisei și după, au existat cazuri în care s-a servit hinomaru bento la masa de prânz în mod periodic. Scopul a fost acela de a rememora trecutul antebelic și de a conștientiza importanța hranei. Printre exemple se numără Grădinița Kitahama din fostul oraș Hamakita, prefectura Shizuoka, Școala Primară Sakuragi din orașul Kakegawa din aceeași prefectură, Liceul Comercial Kagoshima din orașul Kagoshima, prefectura Kagoshima, sau Liceul de Fete Kaseda Kibōgaoka din orașul Minamisatsuma, tot din prefectura Kagoshima (mai târziu devenit Liceul Hōō).

În afară de acestea, se povestește că, la scurt timp după Marele cutremur din Hanshin produs în 1995 (Heisei 7), primarul și toți funcționarii publici din orașul Nishinomiya, prefectura Hyōgo, au supraviețuit mâncând de două ori pe zi, dimineața și seara, exclusiv hinomaru bento pentru a aduna fonduri destinate reconstrucției orașului.

Note

Surse

Bibliografie

Vezi și

Alimente militare

Categorie:Bentō Categorie:Mâncăruri cu ume Categorie:Mâncăruri japoneze din orez Categorie:Drapelele Japoniei Categorie:Japonia în Al Doilea Război Mondial Categorie:Istoria bucătăriei japoneze Categorie:Cuvinte la modă