István Kiss Rugonfalvi

Acest articol este despre un istoric maghiar (Vezi pagina de dezambiguizare Kiss István) István Kiss RugonfalviNăscut14. ianuarie 1881

Ghimes Decedat9 aprilie 1957 (la 76 de ani)

BiharkeresztesCetățeniamaghiarăNaționalitateamaghiarăOcupațiaistoric,

heraldician,

genealog,

cadru didactic universitarÎnmormântatCimitirul Debrecen István Kiss Rugonfalvi (Ghimeș/Csíkgyimes, 14 ianuarie 1881 – Biharkeresztes, 9 aprilie 1957.) istoric, cadru didactic și director al Institutului de Istorie din cadrul Universității din Debrecen, membru al societății Magyar Heraldikai és Genealógiai Társaság (Societatea Maghiară de Heraldică și Genealogie).

Carieră Familia sa este originară din satul Rugănești din Scaunul Odorhei, familie de primori (fruntași secui). Tatăl său Ferenc Kiss finanțist, mama Júlia Bálint. Clasele primare le-a urmat la Ciucsângeorgiu/Csíkszentgyörgy cele liceale la colegiul unitarian din Cristuru Secuiesc/ Székelykeresztúr și la colegiul reformat din Odorheiu Secuiesc/Székelyudvarhely. Când avea 16 ani, a murit tatăl său și familia s-a întors în satul de origine al familiei Rugănești/Rugonfalva. Pentru a putea continua studiile s-a ocupat cu meditații, dând ore particulare.

În 1898 s-a înscris la Univeristatea „ Pázmány Péter” din Budapesta, la Facultatea de litere, specializarea latină-istorie. Fiind interest de istoria dreptului maghiar, timp de doi ani participa și la cursurile de istoria dreptului.

Familia Kiss Rugonfalvi avea în posesie o tipăritură publicată în 1676 la Lőcse (Leutschau, Levoca), care conține poeziile lui Balassi Bálint și Rimay János. Prima publicație a scris depsre această carte în 1901. Studiul a atras atenția baronului Béla Radvánszky , păzitor al coroanei, un istoric cunoscut al vremii, care l-a invitat pe tânărul autor în castelul său de la Sajókaza, ca să organizeze/sistematizeze biblioteca și arhiva bogată a familiei.

În 1904 și-a susținut doctoratul în litere, după care s-a înrolat în regimentul 101 din Békéscsaba pentru stagiul militar „anul de voluntariat”. Un batalion al regimentului a fost trimis la Viena. Aici în timpul său liber cu aprobarea specială a comandantului făcea cercetare în arhive vieneze. Lucrarea Consiliul de regență în timpul lui Ferdinand I. a început-o încă la Sajókaza, dar a finalizat-o doar în timpul serviciului militar.   

La Sajókaza a cunoscut-o pe fiica medicului familiei Radvánszky, pe Jolán Fábri, cu cine se va căsători în 1907. Din căsnicie au rezultat doi băieți: István și András. Familia deja trăia la Győr, deoarece István Kiss Rugonfalvi a devenit arhivarul șef al comitatului Győr.  În cei 4 ani petrecuți la Győr, a scris peste 30 de studii. Aici a elaborat și o vastă lucrare în două volume publicată în 1909: „Ultima insurgență nobiliară”, ce prezintă bătălia de la Győr și evenimentele care l-au precedat.

În 1911, la Colegiul Reformat (de rang universitar) din Debrecen a fost organizat pe lângă facultățile existente de teologie și drept și facultatea de litere. István Kiss Rugonfalvi a aplicat cu success la postul de la nou înființată Catedră de Istorie Maghiară. În 1914 Colegiul Reformat a fost transformat în Universitatea de Stat Contele Tisza István. Noua instituție l-a preluat printre cadrele didactice și pe István Kiss Rugonfalfvi. Datorită mobilizării generale din cauza războiului a fost înrolat în armată cu grad de locotenent major în rezervă și până la scutirea sa din 1916 a luptat pe frontul rusesc, apoi pe ceI italian.

După prăbușire, secuii din Debrecen și cu refugiații care s-au alăturat, au înființat Consiliul Național Secuiesc, și ca președinte l-au ales pe István Kiss Rugonfalvi. Când la începutul lunii decembrie 1918 la Târgu Mureș a fost convocată Adunarea Națională Secuiască István Kiss a luat cuvântul ca reprezentantul lor. Discursul său cu mare effect a încurajat rezistența armată. Și personal a participat la organizarea primelor subunități din Divizia Secuiască. Atunci când în ianuarie 1919 Divizia Secuiască și-a mutat sediul la Debrecen, István Kiss Rugonfalvi a pornit în circuit de recrutare și a mediat cu succes între autoritățile regimului Károlyi care nu aveau încredere în divizia (adică forțele care participau la lupta armată).A reușit să-l convingă pe Vilmos Böhm, ministru de război despre nevoia întăririi liniei de apărare din est, și a reușit să obțină bani și armament pentru divizie. Pe 2 martie 1919., la Satu Mare  Mihály Károlyi împreună cu mai mulți miniștrii a inspectat pregătirea de luptă a secuilor. Militarii secui, care îl considerau pe Károlyi trădător, au vrut să profite de ocazie și să aresteze conducătorii țării, dar prin intervenția personală a lui István Kiss Rugonfalvi, a împiedicat acțiunea. Însă după venirea lui  Béla Kun la putere, pe 30 martie a susținut depunerea armelor în fața Armatei Române..

Deoarece el a avut grijă de trezoreria Diviziei Secuiești, aproximativ o sumă de 30 de miloane de coroane, autoritățile ocupaționiste au încercat să-l captureze, dar din timp a reușit să se refugieze pe teritoriul aflat sub controlul Armatei Naționale. După consolidarea regimului lui Horthy, s-a întors la Univeristatea din Debrecen, unde a participat la reorganizarea vieții universitare în calitate de decan al Facultății de Litere și conducătorul Catedrei de Istorie Maghiară.

Ca student a făcut cunoștință cu Gyula Szekfű, însă disputele profesionale ulterior de mai multe ori s-au transformat în atacuri la persoane. Primul caz de conflictual dintre ei s-a iscat din cauza studiului lui Gyula Szekfű A száműzött Rákóczi (Exilatul Rákóczi) care a provocat adevărat scandal. În 1929 din nou s-au contrat ce doi, când a apărut studiul lui Gyula Szekfű intitulat Bethlen Gábor.  Cei doi istorici remarcabili aveau opinii contrare despre personalitatea și importanța istorică a lui Bethlen Gábor István Kiss pe cheltuiala proprie a publicat drept răspuns adversarului său un studiu de mare anvergură intitulat: Átértékelt Bethlen Gábor (Bethlen Gábor reevaluat). Din anii 30 în centrul atenției sale întră din ce în ce mai mult meleagurile natale, Transilvania. În această etapă din cariera a fost elaborate opera sa cea mai cunoscută intitulată, A nemes székely nemzet képe (Imaginea nobilei națiuni secuiești).

În timpul celui de al II-lea Război Mondial, cum frontul se apropia, fiind profesor deja pensionat, de la Debrecen s-a refugiat la Budapesta. Spre norocul lui, a supraviețuit asediului capitalei, însă datorită bombardamentelor majoritatea manuscriselor sale au fost distruse. După război a fost nevoit să se apere împotriva acuzațiilor aduse împotriva lui. În atacurile isterie lansante împotriva lui, probabil a aavut un anumit rol și faptul că Gyula Szekfű a făcut compromisul necesar cu oua putere, pentru a avea influență și o poziție mai bună.  Soarta i-a fost pecituită definitiv datorită respingerii ofertei de colaborare lansat de Erik Molnár, unul dintre noii lideri ai tagmei istoricilor.

Au fost initiate două procese politice regizate împotriva lui, și după mai multe ședințe de judecată, istoricul în vârstă a fost condamnat la închisoare. Din Penitenciarul „Csillag” de maximă siguranță din Szeged a fost eliberat cu o boală de gravă. Familia sa pe atunci traia la Biharkeresztes. După eliberare din detenție aici s-a retras și el. A fost înmormântat la Debrecen.

Preocupări, domenii științifice Lucrările sale cuprind domenii ca istoria dreptului și constituției, istorie instituțiilor, dar s-a preocupat cu heraldică și genealogie, dar și cu schimbările petrecute în societatea maghiară, în special în societatea secuiască; cu probleme de istoria literaturii și cu politologie.

Principalele sale lucrări

Alegerea lui II. Rákóczi Ferenc principe al Transilvaniei Budapesta, 1906. Consiliul de Regență Maghiară în timpul lui Ferdinand I și registrul corespondenței din anii 1549-1551, Budapesta, 1908 Biografia lui Gábor Bethlen. Budapesta, 1922. Relația dintre moștenirea tronului și ducațul în perioada arpadiană. Budapesta, 1928. Gábor Bethlen reevaluat. Debrețin, 1929 Formarea clasei nobilare unitare maghiare, Budapesta, 1932. Parainezis. Budapesta, 1932. Imaginea nobilei națiuni secuiești. Volumele I–III. Volumul I: Timpul preistoric al Ținutului Secuiesc. Istoria națiunii secuiești. Volumul II: Ținutul Secuiesc și poporul secuiesc. Volumul III:Trecerea în revistă a secuilor. Membrii de seamă ai nației secuiești. Debrețin, 1939–1940.

Manuscrisele nepublicate se păstrează în Biblioteca Universitară din Debrecen și în colecția de manuscrise de la Bibioteca Națională Debrecen, Manuscrisele lui Rugonfalvi Kiss István. Ms. 146.

Bibliografie

Dániel Barcsa: Cronicar al loialității – memoria lui István Kiss Rugonfalvi.[ legătură nefuncțională ] Polisz, martie 2008, 112/2.

Mai multe informații

Categorie:Oameni din Győr Categorie:Decese în 1957 Categorie:Nașteri în 1881 Categorie:Istorici maghiari Categorie:Pagini cu traduceri nerevizuite