Gabriel Aivazovski, născut Aleksandr Aivazian, (în , în ; ) a fost un călugăr catolic mechitarist, apoi episcop al Bisericii Apostolice Armene, istoric și om de litere ruso-armean. Este fratele mai mare al celebrului pictor rus Ivan Aivazovski (specializat în picturi marine).

Originar din orașul Feodosia din peninsula Crimeea, care se afla atunci în gubernia Taurida a Imperiului Rus, a dovedit încă din copilărie o mare pasiune pentru studiu și a fost trimis în anul 1826 pentru a studia cu călugării mechitariști la mănăstirea armeano-catolică de pe insula San Lazzaro degli Armeni din apropiere de Veneția. A devenit călugăr mechitarist la vârsta de 18 ani, apoi a fost hirotonit preot și a fost ridicat în anul 1834 la rangul de vardapet (echivalent cu cel de arhimandrit). S-a remarcat prin vasta sa cultură și prin cunoașterea unui număr mare de limbi străine și a predat, începând din 1837, teologie, filozofie și limbi străine la școala organizată în cadrul mănăstirii și, începând din 1842, la din Veneția, iar, în paralel, a îndeplinit funcția de secretar general al Ordinului Mechitarist.

În anul 1848 (sau, după altă sursă, în 1849), la sugestia autorităților papale, Gabriel Aivazovski a părăsit congregația mechitaristă din Veneția și s-a stabilit la Paris (Franța), unde a devenit profesor de limba armeană și istoria armenilor la și a îndeplinit funcția de prefect de studii () până în anul 1855, când, în urma unui conflict cu Vaticanul, a renunțat la catolicism și s-a realăturat Bisericii Apostolice Armene. În același an a fondat din (Paris) și a început să editeze revista , care a apărut la Paris până în 1858.

Gabriel Aivazovski s-a întors în anul 1858 în Imperiul Rus și a fost numit primat al (1858–1865), cu sediul în orașul Chișinău din gubernia Basarabia. A mutat centrul eparhial la Feodosia, unde a fondat , pe care l-a condus în perioada 1858–1865, și a reluat publicarea a revistei Mașeaț ahavni între 1860 și 1865. În urma unui conflict cu catolicosul , a demisionat în anul 1865 din funcția de primat al Eparhiei Armene a Basarabiei și Noului Nahicevan și a renunțat, de asemenea, la funcția de director al Colegiului Armean Halibian. S-a ocupat în anii următori cu elaborarea unor studii istorice și lingvistice. După moartea lui Mateos I, noul catolicos (1866–1882) l-a hirotonit episcop în 1867 și l-a ridicat la rangul de arhiepiscop în 1871, fără a-i oferi însă nicio funcție executivă. S-a stabilit în 1872 la , la invitația catolicosului Ghevorg al IV-lea, și a îndeplinit în perioada 1875–1879 funcția de rector al , care fusese recent înființat. În aprilie 1876 a fost numit conducător (primat) al Eparhiei Armene din Georgia și a rămas la conducerea acestei eparhii până la moartea sa în anul 1880.

S-a făcut cunoscut ca istoriograf și traducător și a publicat numeroase cărți și studii științifice, istorice și religioase-juridice. În perioada petrecută la Veneția a publicat cărțile O istorie concisă a Rusiei (1836) și Istoria Imperiului Otoman (1841) și a fost unul din principalii contributori ai dicționarului explicativ al limbii armene în două volume Auhera (1836–1837). A avut contribuții semnificative la Grand dictionnaire de la langue arménienne, a elaborat o gramatică detaliată a limbii armene (1860–1877), un manual de ortografie a limbii armene (1869), o carte de critică lingvistică (1869) și o scurtă gramatică a limbii ruse (1862), a scris monografia Istoria vieții Domnului nostru Iisus Hristos (1854) și două manuale despre doctrina creștin-ortodoxă a Bisericii Armene (1858 și 1875) și a tradus în armeană toate fabulele lui Ivan Krîlov, precum și mai multe cărți din italiană, germană și franceză. Istoricii îl consideră pe Gabriel Aivazovski un reprezentant al mișcării conservatoare, predominante în rândul clerului și clasei înstărite ale poporului armean, și, cu toate acestea, unul dintre cei mai înaintați intelectuali armeni ai vremurilor sale.

Biografie

Origini Gabriel Aivazovski s-a născut pe 10/22 mai 1812 în orașul Feodosia (atunci în gubernia Taurida a Imperiului Rus) într-o familie de armeni și a fost botezat cu numele de Aleksandr Gaivazovski în . Era fiul unui mic negustor armean pe nume Ghevorg Aivazian (1771–1841), care emigrase din Moldova, și fratele mai mare al pictorului marinist Ivan Aivazovski (1817–1900). Strămoșii lui Aivazovski erau armeni care au migrat din (Armenia Otomană) în Galiția în secolul al XVIII-lea. Se știe că bunicul fraților Gabriel și Ivan se numea Grigor Aivazian, bunica sa era Așhen, iar rudele sale dețineau proprietăți funciare în regiunea Liov; cu toate acestea, nu s-au păstrat documente care să descrie mai precis originile sale. Tatăl lor, Konstantin (Ghevorg), provenea din orașul Stanislav (acum Ivano-Frankivsk) din provincia Galiția (care făcea parte atunci din Regatul Galiției și Lodomeriei al Imperiului Austriac) și, datorită ocupației sale de negustor, vorbea șase limbi: turcă, armeană, maghiară, germană, ebraică și romani. În urma unor certuri cu frații săi în tinerețe, el s-a mutat din Galiția în Bucovina și apoi în Principatele Dunărene (Moldova sau Țara Românească), unde s-a ocupat de comerț, și de acolo a imigrat în Imperiul Rus și s-a stabilit în orașul Feodosia din peninsula Crimeea, unde și-a schimbat numele și a adoptat forma rusificată cu terminații poloneze Konstantin Gaivazovski (în ). S-a căsătorit acolo cu Hripsime (1784–1860), o armeană localnică, cu origini în orașul Iași, care era renumită în cadrul comunității armene pentru frumusețea sa și pentru talentul ei în coaserea broderiilor. Soții Gaivazovski au avut împreună două fiice și trei fii. Familia, care era deja săracă, a sărăcit chiar mai mult în urma epidemiei de ciumă, care a avut loc în Crimeea în anul 1812, și s-a confruntat în următorii ani cu lipsuri mari.

Colonia armeană din Crimeea avea o mare vechime: ea exista încă din secolele VII–IX și crescuse ca urmare a migrațiilor din vechea capitală Ani provocate de invaziile și jafurile și apoi ale mongolilor. Relieful muntos al Crimeei, care seamănă cu cel al Armeniei, a atras un număr tot mai mare de coloniști armeni, ceea ce a făcut ca unele surse genoveze vechi să menționeze peninsula ca „Armenia maritimă”. În urma acestor valuri de migrații, orașul Feodosia a devenit în secolul al XV-lea un centru major al culturii armene. Coloniștii armeni constituiau majoritatea populației Feodosiei în secolul al XVIII-lea și au îndeplinit un rol semnificativ în dezvoltarea economică a orașului-port. Comunitatea armeană din Feodosia devenise atât de importantă la începutul secolului al XIX-lea încât ajunsese să aibă 27 de biserici și mai multe școli proprii.

Aleksandr, fiul cel mare al lui Konstantin Gaivazovski, a dovedit încă din copilărie o mare pasiune pentru studiu. A învățat la școala parohială armeană de la și la gimnaziul districtual local și apoi, de la vârsta de 13 ani, a fost trimis de părinți să studieze cu starețul mechitarist armean (1777–1851) din orașul Karasubazar. Încă din adolescență a simțit chemarea preoției.

Formarea spirituală în San Lazzaro thumb|300 px|Părinții mechitariști de pe Insula San Lazzaro din Veneția (1843), pictură de Ivan Aivazovski. Gabriel este primul din stânga. Ca urmare a interesului său pentru teologie, adolescentul în vârstă de doar 14 ani a fost trimis de starețul Minas în 1826 pentru a studia cu călugării mechitariști armeni la mănăstirea armeano-catolică de pe insula San Lazzaro degli Armeni din apropiere de Veneția. Congregația monahală de pe insula San Lazzaro fusese fondată în secolul al XVIII-lea de călugărul armean Mechitar de Sebastia (1676–1749) și devenise un centru academic pentru studierea istoriei și culturii armene, cu o bibliotecă de 150.000 de volume, inclusiv 4.000 de manuscrise armene medievale, fiind cunoscută sub numele neoficial de „Mica Armenie”. Importanța acestui centru științific fusese recunoscută de împăratul Napoleon I care îi acordase în 1810 statutul de Academia Armena Sancti Lazari („Academia Armeană Sfântul Lazăr”). Novicele Aleksandr Aivazian a învățat teologia și numeroase limbi străine, atât clasice, cât și moderne, sub îndrumarea lingvistului , și a dovedit abilități didactice. Preocupările tânărului au fost studiul teologiei și al limbilor vechi și moderne.

După împlinirea vârstei de 18 ani, el a depus jurămintele monahale în cadrul Ordinului Mechitarist și a primit de Gabriel (Gavriil). Tânărul călugăr a fost hirotonit preot și ridicat în anul 1834 la rangul de vardapet (călugăr cu o educație superioară), care este echivalent cu cel de arhimandrit și se obține în urma finalizării studiilor prin susținerea unei disertații. Călugării cu acest rang poartă un toiag, care simbolizează dreptul de a predica și interpreta învățăturile biblice. Gabriel Aivazovski s-a remarcat prin vasta sa cultură, nu doar teologică și filozofică, ci și lingvistică, deoarece vorbea mai multe limbi: armeană, ebraică, greacă veche, latină, sanscrita, arabă, persană, rusă, italiană, franceză, engleză și germană, dar limba sa principală era grabar, adică . Unele limbi precum franceza și italiana o vorbea fluent, în timp ce rusa o cunoștea destul de bine, dar nu o vorbea complet fluent. A tradus tratate filozofico-religioase și proză literară din italiană și franceză în armeană și unele fabule ale lui Ivan Krîlov din rusă în armeană, precum și o serie de scrieri literare clasice din armeană în italiană. Cunoștințele teologice pe care le dobândise și competența sa lingvistică i-au permis să predea, începând din 1837, teologie, filozofie și limbi străine (atât europene, cât și orientale) la școala organizată în cadrul mănăstirii, și, începând din 1842, la din Veneția, iar printre elevii săi s-a aflat Ghevont Alișan (1820–1901). Aivazovski a îndeplinit, în paralel, funcția de secretar general al Ordinului Mechitarist și, în ciuda convingerilor sale naționaliste, a fost unul din stâlpii Ordinului.

În perioada 1840–1843, Gabriel Aivazovski a fost vizitat de mai multe ori pe insula San Lazzaro de fratele său mai mic, Ivan, care a călătorit acolo în mod special, cu ocazia unei burse de studii în Italia. Pictorul Ivan Aivazovski a cercetat miniaturile manuscriselor medievale armenești din biblioteca mănăstirii, s-a informat cu privire la vizita pe insulă a poetului englez Byron (în a cărui cameră a fost găzduit), a pictat, la sugestia fratelui său, tabloul Haos. Crearea lumii (1841), pe care l-a făcut cadou papei Grigore al XVI-lea și care a fost transferat în anul 1905 în Muzeul Congregației Mechitariste Armene de pe insula San Lazaro, și și-a reprezentat ulterior fratele în câteva tablouri. Cu prilejul celei de-a doua vizite la San Lazzaro, în septembrie 1842, el a pictat tabloul Părinții mechitariști de pe Insula San Lazzaro din Veneția (1843) în care i-a reprezentat pe ⁠, și pe fratele său, Gabriel, lângă un volum cu coperți roșii, așezat pe un zid de piatră – dicționarul explicativ al limbii armene, publicat recent –, și a donat mănăstirii tabloul Farul din Napoli (1842), care se află expus acum în Muzeul Congregației Mechitariste Armene. Cu prilejul întâlnirilor de la Veneția, cei doi frați au decis să-și scrie numele lor de familie (Gaivazovski) în rusă ca Aivazovski și în armeană ca Aivazian. Jumătate de secol mai târziu, Ivan Aivazovski l-a reprezentat pe Gabriel printre călugării mechitariști ce l-au întâmpinat în anul 1816 pe poetul englez George Byron în pictura Vizita lui Byron la mechitariștii de pe insula San Lazzaro (1899), unde fratele său este al doilea din dreapta, în ciuda faptului că nu se afla atunci în mănăstire.