Tabăra de refugiați Kutupalong

Tabăra de refugiați Kutupalong (în ) este cea mai mare tabără de refugiați din lume. Aceasta este situată în Ukhia, Cox's Bazar, Bangladesh, și este locuită în principal de refugiați rohingya care au fugit de persecuțiile etnice și religioase din Myanmarul învecinat. Este una dintre cele două tabere de refugiați administrate de guvern în districtul Cox's Bazar, cealaltă fiind tabăra de refugiați Nayapara.

Un studiu realizat în anul 2013 în rândul a 148 de refugiați rohingya din taberele Kutupalong și Nayapara a indicat probabilitatea unei prevalențe ridicate a tulburărilor de sănătate mintală, cum ar fi depresia și PTSD (tulburarea de stres posttraumatic).

Biroul taberei UNHCR din Kutupalong este susținut de șapte entități internaționale: guvernele Uniunii Europene, Statelor Unite, Canadei, Japoniei, Finlandei, Suediei și de Fundația Stichting INGKA.

Cu o populație de peste 650 000 de locuitori, aceasta este a șasea cea mai populată zonă urbană din Bangladesh, fiind, de asemenea, a doua cea mai dens populată din lume.

Denumire Deși „Tabăra înregistrată de refugiați rohingya Kutupalong” din Ukhia este tabăra originală, denumirea de „tabăra de refugiați Kutupalong” se poate referi și la taberele improvizate care au apărut în proximitatea celei administrate de guvern, deși acestea nu fac parte oficial din tabăra de refugiați. Taberele improvizate din Kutupalong și din zonele învecinate s-au extins de-a lungul anilor pentru a găzdui refugiații care fugeau din Myanmar. La sfârșitul anului 2017, pe fondul unui aflux fără precedent de refugiați, tabăra improvizată Kutupalong și taberele învecinate din Ghumdum, Balukhali, Thangkhali și din alte localități s-au extins rapid, contopindu-se. Organizația Internațională pentru Migrație se referă la acest complex de așezări cu denumirea de situl de extindere Kutupalong–Balukhali.

Istoric Dezvoltare și evoluție Tabăra a luat ființă în mod informal în anul 1991, după ce mii de etnici rohingya au fugit din cauza Operațiunii Pyi Thaya („Națiune Curată și Frumoasă”), desfășurată de armata birmană.

Cele două tabere de refugiați, Kutupalong și Nayapara, aveau o populație combinată de aproximativ 34 000 de refugiați înregistrați în iulie 2017.

Începând cu 25 august 2017, atacurile de amploare lansate împotriva populației rohingya din de către armata din Myanmar și de civilii locali au determinat sute de mii de etnici rohingya să fugă din Myanmar în Bangladesh, ducând la extinderea masivă a taberei.

La începutul lunii septembrie 2017, ministrul pentru gestionarea dezastrelor și ajutorare din Bangladesh a declarat că „nu există nicio restricție privind intrarea populației rohingya” în Bangladesh și că acești refugiați vor fi adăpostiți „atât timp cât doresc”. Guvernul din Bangladesh a decis să aducă toți refugiații rohingya „într-un loc anume” și să construiască o tabără pentru aceștia în Kutupalong. Departamentul forestier al guvernului a alocat o parte din cele 2 000 de hectare pe care le deține în Kutupalong pentru extinderea așezării. În total, au fost alocate aproximativ 1 200 de hectare pentru o tabără amenajată să găzduiască până la 800 000 de refugiați. În septembrie 2017, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) a estimat că populația combinată a celor două tabere de refugiați crescuse la peste 77 000 de persoane.

Începând din anul 2018, Kutupalong este cea mai mare tabără de refugiați din lume.

Din cauza adăposturilor fragile construite pe versanți abrupți, taberele sunt predispuse la inundații și alunecări de teren, în special în timpul musonilor. În august 2018, Human Rights Watch a solicitat ferm statului Bangladesh să mute taberele în structuri mai rezistente, amplasate pe terenuri mai sigure din Cox's Bazar.

La 30 iunie 2020, tabăra de refugiați Kutupalong și situl său de extindere aveau o populație combinată de 598 545 de persoane și 187 423 de familii, pe o suprafață de doar 13 km², ceea ce genera o densitate medie a populației de 46 042 de persoane pe kilometru pătrat. Până în iunie 2024, aproape 950 000 de refugiați se aflau în taberele din Cox's Bazar.

Probleme de mediu Până la sfârșitul anului 2019, amenajarea taberelor fusese realizată parțial prin exploatarea și distrugerea a peste 3 200 de hectare de zonă forestieră — incluzând peste 2 490 de hectare pentru spațiul de locuit și aproximativ 740 de hectare de pădure pentru lemne de foc și materiale de construcție (în special bambus). Acestea, alături de alte pierderi de mediu, au fost estimate la un total de aproximativ 24 200 000 000 Tk (290 400 000 USD), alarmând cetățenii locali, ecologiștii și oficialii guvernamentali.

Elefanții asiatici, specie aflată în pericol critic de dispariție și al cărei habitat natural include zona din jurul orașului Cox's Bazar, îi pun în pericol pe rezidenții taberelor, deoarece acestea sunt amplasate pe rutele istorice de migrație și pe zonele de pășunat ale elefanților. Acest fapt generează conflicte între oameni și elefanți, care, până la sfârșitul anului 2019, provocaseră moartea a cel puțin 13 persoane rohingya în așezarea Kutupalong-Balukhali. Ca răspuns, oficialii Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și ai Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) au dezvoltat un program de atenuare a riscurilor, care a inclus sute de voluntari refugiați rohingya organizați în echipe de răspuns la intervenția elefanților (ERT) pentru a gestiona aceste evenimente, de regulă prin îndepărtarea elefanților cu ajutorul unor tehnici standardizate.

Restricții Localnicii din Bangladesh s-au plâns că persoanele rohingya din tabere le afectează perspectivele de angajare și că sunt implicate în activități infracționale (în special în comerțul ilegal cu ya ba, un tip de metamfetamină). De asemenea, autoritățile s-au confruntat cu dificultăți în combaterea traficanților de persoane care transportă ilegal refugiați rohingya în și din Bangladesh (în special pe cale maritimă) și care exploatează femei și copii pentru comerțul sexual din regiune. Ca răspuns, autoritățile au restricționat deplasarea refugiaților rohingya în interiorul și în afara taberelor și le-au limitat dreptul de a munci sau de a călători în afara acestora, ceea ce a dus la creșterea dificultăților și a frustrării în rândul refugiaților.

Încercări de relocare și repatriere Tentativa de repatriere în Myanmar Până la mijlocul anului 2018 — pe măsură ce povara găzduirii a aproape un milion de refugiați (majoritatea în Kutupalong) a devenit din ce în ce mai greu de suportat și a creat frustrări pentru guvernul și populația din Bangladesh — aceștia au început să facă demersuri pentru repatrierea persoanelor rohingya în Myanmar.

Cu toate acestea, refugiații rohingya din Bangladesh au refuzat să fie repatriați din cauza persecuțiilor și a violențelor continue împotriva populației rohingya rămase în Myanmar, precum și din cauza refuzului statului Myanmar de a accepta cererile acestora. Refugiații solicitau redobândirea cetățeniei, restituirea terenurilor și a proprietăților, garantarea libertății și prezența unor observatori internaționali sau a unor trupe de menținere a păcii care să le protejeze drepturile și siguranța — cereri susținute de organizațiile internaționale. Refugiații rohingya au boicotat și au protestat împotriva acțiunilor de repatriere organizate în 2018 și 2019. La scurt timp după ultima tentativă de repatriere din 2019, cu ocazia împlinirii a doi ani de la atacurile din 25 august 2017 împotriva populației rohingya, în tabere a fost organizată o ceremonie de comemorare în masă și un protest la care au participat zeci de mii de persoane rohingya (unele estimări indicând 100 000 de participanți). Evenimentul a luat prin surprindere autoritățile naționale din Bangladesh, alarmându-le, deși oficialii districtuali fuseseră la curent cu organizarea acestuia.

Tentativa de relocare pe insula Bhasan Char Eforturile de reducere a populației din tabere — prin mutarea a aproximativ 100 000 de persoane rohingya pe o insulă — s-au lovit de o rezistență la fel de fermă. Guvernul a construit „adăposturi” de grup și adăposturi supraînălțate împotriva furtunilor pe Bhasan Char, o insulă de mâl recent formată în Golful Bengal, situată la 60 km de continent (și la peste 80 km de tabere). Totuși, populația rohingya a refuzat din nou relocarea din tabere, invocând temeri legate de izolarea de societate și de ajutoare, vulnerabilitatea la cicloane (s-a raportat că insula joasă este inundată anual, fiind parțial scufundată în timpul furtunilor la flux), absența pădurilor și a terenurilor agricole necesare pentru subzistență, precum și transformarea acesteia într-o închisoare de facto. Obiecțiile lor au fost susținute în mod continuu de organizații internaționale pentru drepturile omului, de oficiali, de organizații umanitare și de rapoarte ale experților privind insula și clima.

Măsuri represive și noi restricții În urma boicotului în masă al refugiaților față de eforturile de repatriere și relocare ale guvernului din Bangladesh, precum și a protestelor de amploare din anul 2019, înalți oficiali guvernamentali și-au exprimat nemulțumirea față de rezistența și protestele organizate, au acuzat agențiile umanitare că le încurajează și au promis că vor lua măsuri pentru a preveni o astfel de rezistență pe viitor.

Printre primele măsuri de răspuns ale guvernului s-au numărat suplimentarea prezenței militare în toate taberele pentru a menține legea și ordinea (conform declarațiilor guvernamentale) — deși refugiații au susținut că au fost hărțuiți de trupe, care s-au arătat deosebit de agresive față de organizatorii mitingului în masă al persoanelor rohingya din 25 august 2019.

La începutul lunii septembrie 2019, guvernul a interzis accesul în tabere pentru două agenții umanitare — o agenție din SUA, , și o agenție locală, Al Markazul Islami — pe care le-a acuzat de „instigarea” populației rohingya să respingă recenta tentativă de repatriere. Ministrul de externe AK Momen a avertizat, de asemenea, că agențiile Organizației Națiunilor Unite ar putea fi expulzate din țară dacă nu sprijină planurile guvernamentale de relocare pe insulă.

La mijlocul lunii septembrie 2019, guvernul a început să înconjoare taberele cu sârmă ghimpată, declarând că măsura are scopul de a combate „traficul de persoane” — deși ulterior a afirmat că decizia a fost luată pentru a restricționa extinderea ulterioară a taberelor.

Restricții privind comunicațiile De asemenea, în septembrie 2019, guvernul a început să solicite, iar ulterior să le ordone companiilor de telecomunicații să restricționeze accesul la rețelele de comunicații în tabere. Prin interzicerea vânzării de cartele SIM pentru telefoane mobile către persoanele rohingya și prin reducerea serviciilor de telefonie celulară de la nivelurile 4G și 3G la nivelul 2G, comunicațiile prin internet către, dinspre și din interiorul taberelor au devenit impracticabile.

Apărând blocarea internetului, guvernul a invocat motive de „securitate”, evidențiind activitățile infracționale din tabere — deși refugiații, precum și unii dintre susținătorii acestora, s-au plâns că această măsură îi face pe refugiați mai vulnerabili în fața infractorilor și îi pune în imposibilitatea de a apela poliția în timpul comiterii unei infracțiuni. Restricțiile au continuat în mod intermitent, devenind ulterior permanente — în ciuda obiecțiilor formulate de organizațiile internaționale umanitare și pentru drepturile omului.